Punerea Cinstitului Veşmînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în biserica din Vlaherna (2 iulie)

Pe vremea binecredinciosului împărat grec Leon şi a soţiei sale, Verina, erau în Constantinopol doi bărbaţi cinstiţi din rînduiala senatorilor, anume Galvie şi Candid, fraţi buni după trup. Aceştia, sfătuindu-se, au rugat pe împărat să-i lase să plece la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri. Deci, căpătînd voie, au plecat la drum. Ajungînd în Palestina, au mers în Galileea, vrînd să ajungă în Nazaret, ca să vadă sfînta casă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în care – prin buna vestire a Arhanghelului Gavriil şi prin venirea Sfîntului Duh -, a zămislit negrăit pe Dumnezeu Cuvîntul.

Mergînd acolo şi închinîndu-se, s-au odihnit într-un sat mic, ce era acolo aproape, căci se înnoptase şi, după dumnezeiasca purtare de grijă, au găzduit în casa unei femei văduve, evreică, care era bătrînă şi cinstită prin viaţă curată. Pregătindu-se cina pentru dînşii, au văzut înăuntru o cămară osebită, în care erau multe lumînări aprinse, ardea tămîie şi ieşea bună mireasmă de aromate. Acolo era ascuns cinstitul veşmînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Tot acolo, lîngă cămara aceea, zăceau şi mulţi bolnavi. Galvie şi Candid, văzînd aceasta, se minunau de acel lucru străin şi socoteau că acolo se păzeşte ceva din Legea veche.

Deci, rugînd pe acea femeie cinstită să cineze cu dînşii, o întrebau: “Ce este în cămara aceea luminată de atîtea lumînări şi plină de miros de tămîie, şi pentru ce zac neputincioşii lîngă ea?” Ea, la început, tăinuia lucrul cel ascuns de dînsa, dar minunile care se făceau, nu putea să le tăinuiască. Deci, a zis către dînşii: “O, cinstiţi bărbaţi, iată, precum vedeţi, acei bolnavi care zac, toţi aşteaptă tămăduiri de neputinţele lor. Pentru că în acest loc, orbii se luminează, ologii se îndreptează, diavolii se izgonesc din oameni, surzii aud, limbile celor muţi se dezleagă spre grăire şi toate bolile cele nevindecate, aici lesne se tămăduiesc”.

Galvie şi Candid, auzind aceasta, au început mai cu dinadinsul a o întreba pricina pentru care s-a dăruit acestui loc un dar şi o putere de nişte faceri de minuni ca acestea. Iar ea, tăinuind încă adevărul, a zis: “Se povesteşte în neamul nostru evreiesc că unuia din părinţii noştri cei de demult, i s-a arătat Dumnezeu în acest loc. Din acel timp, locul acela s-a umplut de darul lui Dumnezeu şi într-însul se făceau multe minuni”. Ei, luînd aminte la cuvintele femeii, mai mult se aprindeau cu dorinţa inimii spre aflarea adevărului, precum altădată Luca şi Cleopa au zis: Oare nu erau inimile noastre arzînd întru noi? Atunci au zis: “O, preafericită femeie, te jurăm cu Dumnezeul cel viu, să ne spui adevărul. Pentru că noi nu pentru altă pricină am suferit atîta cale de la Constantinopol şi pînă aici, decît numai să vedem toate locurile sfinte care sînt în Palestina, şi aici să dăm rugăciunile noastre lui Dumnezeu. Dar, de vreme ce am auzit că în casa ta este un loc sfînt şi făcător de minuni, voim să aflăm cu dinadinsul despre dînsul. Adică cum s-a sfinţit şi pentru care pricină se lucrează puteri întru dînsul”.

Femeia, fiind jurată cu numele lui Dumnezeu, a suspinat din adîncul inimii şi, vărsînd lacrimi din ochi, a grăit către dînşii: “O, bărbaţi aleşi, această taină dumnezeiască, care acum mă siliţi să v-o spun, nu s-a ştiut de nimeni pînă astăzi; dar, de vreme ce vă văd oameni dreptcredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, am să vă spun această taină ascunsă, nădăjduind că ceea ce veţi auzi de la mine, veţi păzi şi nu veţi spune la nimeni. Aici la mine este ascuns veşmîntul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu. În timpul cînd ea s-a mutat de la cele pămînteşti la cele cereşti, era acolo, la vremea îngropării ei, una din strămoaşele mele, văduvă, căreia i s-a dat veşmîntul acesta, după hotărîrea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aceea, luînd veşmîntul, l-a păzit cu cinste în tot timpul vieţii sale. Apoi, înainte de a muri, l-a încredinţat în paza unei fecioare din neamul său, poruncindu-i cu jurămînt, ca nu numai veşmîntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-l păzească, ci şi fecioria ei s-o păzească pentru cinstea Preacuratei Fecioare Maria.

Deci, fecioara aceea, în tot timpul vieţii sale, păzind cu multă cinste veşmîntul acesta, cînd s-a apropiat de sfîrşitul vieţii, l-a încredinţat şi ea la altă fecioară tot din neamul său. Astfel că, din fecioară în fecioară, trecînd mulţi ani, acest sfînt veşmînt a ajuns pînă la mine, smerita, care am îmbătrînit în viaţă curată fără bărbat. Dar, de vreme ce în neamul meu nu se află nici o fecioară căreia aş fi putut să-i încredinţez această taină, vă spun vouă despre dînsa, ca să ştiţi că, prin acest cinstit veşmînt, care se găseşte în camera mea dinăuntru, se săvîrşesc acele minuni aici; însă, vă rog, să nu spuneţi taina aceasta nimănui, nici în Ierusalim, nici unde vă veţi duce”.

Deci, Galvie şi Candid, auzind de veşmîntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-au umplut de spaimă şi de negrăită bucurie. Ei făgăduiau cu lacrimi că vor păzi taina, rugînd-o să nu-i oprească, ci să-i lase ca, toată noaptea, să petreacă în cămara aceea în rugăciuni, lîngă sfîntul ei veşmînt. Deci, au intrat înăuntru, unde au văzut sicriul în care era sfîntul veşmînt al Maicii Domnului, care se păzea cu cinste, arzînd multe lumînări împre-jurul său şi ieşind bună mireasmă de aromate. Atunci au început cu dinadinsul a face rugăciuni cu lacrimi către Dumnezeu şi către Preasfînta Lui Maică. Gîndul lor era cum s-ar putea dărui acea vistierie de mare preţ cetăţii împărăteşti.

Apoi, sfătuindu-se ei, au măsurat sicriul în lăţime, lungime şi înălţime, şi au însemnat asemănarea lui din ce fel de lemn era. Deci, luminîndu-se de ziuă, şi-au isprăvit rugăciunile lor şi au ieşit din camera aceea, mulţumind femeii că i-au lăsat să stea toată noaptea înaintea cinstitului veşmînt. Apoi, dînd îndestulată milostenie săracilor ce se aflau acolo, au plecat spre Ierusalim, fiind petrecuţi de femeia aceea, căreia i-au făgăduit că, pînă se vor întoarce în patria lor, iarăşi au să mai vină să se închine înaintea sfîntului veşmînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Ajungînd ei la Ierusalim, s-au închinat Făcătoarei de viaţă Cruci şi Mormîntului Domnului. Iar după ce au vizitat toate sfintele locuri dimprejurul Ierusalimului, au chemat la dînşii un lucrător de lemn şi i-au poruncit să le facă un sicriu de lemn vechi, după măsura şi însemnarea arătată lui de dînşii. După ce sicriul a fost făcut, au cumpărat pentru el un acoperămînt ţesut cu aur şi apoi s-au întors la femeia aceea. Ajungînd la casa ei, i-au arătat acoperămîntul cel ţesut din aur, rugînd-o să-i lase să acopere cu el sicriul şi cinstitului Veşmînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi să le dea voie ca să stea toată noaptea la rugăciune lîngă sicriu. Deci, cîştigînd ei ceea ce doreau, au căzut cu feţele la pămînt înaintea sicriului, udîndu-l cu lacrimi şi rugîndu-se Maicii Domnului ca, atunci cînd se vor atinge de el, să nu-i oprească să-l ia cu dînşii.

Deci, cînd era la miezul nopţii şi cînd toţi dormeau, au luat sicriul cu frică şi, scoţîndu-l din cameră, l-au ascuns în careta lor, iar în locul acela au pus celălalt sicriu, care a fost făcut din lemn vechi în Ierusalim şi, învelindu-l cu acoperămîntul ţesut cu aur, au stat pînă la ziuă, rugîndu-se. După ce s-a luminat de ziuă, au mulţumit acelei fericite femei şi, închinîndu-i-se ei, au dat multă milostenie săracilor, apoi au plecat cu negrăită bucurie.

Ajungînd la Constantinopol, n-au spus nimănui despre aducerea sfîntului veşmînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, vrînd ca la dînşii să ascundă acea nepreţuită vistierie. Deci, zidind în casa lor o bisericuţă mică, în numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Marcu, au pus într-însa sicriul acela cu sfîntul veşmînt, nu la arătare, ci întru ascuns. După ce au văzut că nu pot să tăinuiască sfinţenia cea atît de mare a veşmîntului Maicii Domnului, pentru minunile care se făceau cu dînsul, s-au dus şi au înştiinţat pe marele împărat Leon şi pe soţia lui, împărăteasa Verina, asemenea şi pe Preasfinţitul Patriarh al Constantinopolului.

Aceştia, umplîndu-se de negrăită bucurie, s-au dus la casa şi biserica lui Galvie şi Candid şi, descoperind acel cinstit sicriu, au văzut nestricat, după atîţia ani, sfîntul veşmînt al Maicii Domnului. Atunci ei s-au atins de dînsul cu frică şi cu bună cucernicie şi, sărutîndu-l cu toată dragostea, l-au luat de acolo şi l-au dus cu slavă şi cu prăznuire în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Vlaherna. Deci, l-au pus acolo într-un sicriu împo-dobit cu aur, cu argint şi cu pietre scumpe şi au hotărît ca în toţi anii să se prăznuiască punerea veşmîntului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în ziua de doi iulie, întru cinstea şi slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a Celui născut dintr-însa, Hristos Mîntuitorul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Notă – Vlaherna se numeşte acel loc din Constantinopol, care se află la malul portului, unde ancorau corăbiile. El a fost numit după un oarecare slăvit voievod al sciţilor, care se numea Vlahern. Pe locul unde s-a ucis acel voievod, s-a zidit această biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*