Proloage 3 iulie: Întru această zi, cuvânt din Everghitinos despre milostenie

Am mers, cândva, la ava Iosif, în Enat. Şi era, acolo, înţeleptul Sofronie. Şi, vorbind noi cu bătrânul, iată, cineva, venind din Aila, vrea să-i dea bătrânului trei arginţi, zicând: “Primeşte aceştia, cinstite părinte, ca să te rogi pentru corabia mea, că am încărcat-o şi am trimis-o în Etiopia.” Iar bătrânul, nicidecum, n-a luat aminte la el. Deci, a zis Sofronie bătrânului: “Primeşte-i părinte, şi dă-i altui frate, căruia îi trebuie.” Răspuns-a bătrânul: “Îndoită ruşine este fiule, ca să iau ceea ce nu-mi trebuie şi cu mâinile mele să secer spini străini. O, de-aş putea, spinii sufletului meu să-i secer, că scris este, dacă semeni seamănă dintr-ale tale. Că cele străine, mai amare sunt decât neghina. Şi, mai mult, fiule, nici nu este un lucru de suflet folositor.” Zis-a către dânsul Sofronie: “Dar, câte face omul când dă milostenie, nu le socoteşte Dumnezeu pe acestea?” Răspuns-a bătrânul: “Fiule, multe sunt deosebirile şi scopul milosteniei. Că, este cineva, care face milostenie, ca să se binecuvânteze casa lui; şi Dumnezeu binecuvântează casa lui. Iar altul, face milostenie pentru corabia lui; şi Dumnezeu sporeşte corabia lui. Altul, pentru fiii lui, şi Dumnezeu păzeşte pe fiii lui. Altul, pentru ca să fie slăvit; şi Dumnezeu îl slăveşte pe el. Şi Dumnezeu nu leapădă pe nimeni, ci, orice voieşte fiecare, îi dă lui, când nu se vatămă sufletul, din acestea. Dar, aceştia toţi, departe sunt de plata lor. Că, după scopul pentru care a făcut milostenie, le-a plătit lor Dumnezeu şi, cu nimic, nu le este lor dator, în veacul cel viitor. Deci, tu, de vei face milostenie, fă întâi pentru sufletul tău şi orice voieşti, îţi va da ţie Dumnezeu, pe deasupra. Că scris este, să-ţi dea ţie Domnul după inima ta. Şi iarăşi, căutaţi, mai întâi, Împărăţia lui Dumnezeu, adică cele sufleteşti, şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă. Şi sunt unii care, părându-li-se că fac milostenie, mânie pe Dumnezeu.” Şi Sofronie a zis: “Lămureşte-ne nouă, părinte, cuvântul.” Iar el a zis: “Dumnezeu a poruncit ca pârga semănăturilor şi a tuturor roadelor şi a animalelor celor curate, să I se aducă Lui, pentru binecuvântarea celorlalte şi pentru iertarea păcatelor. Şi să I Se aducă Lui, încă, şi din oameni, pe cei întâi născuţi. Iar bogaţii fac împotrivă. Pe cele bune, le ţin ei, iar, pe cele netrebuincioase, le împart săracilor şi fraţilor lor. Adică, vinul cel bun ei îl beau, iar pe cel oţetit, sau stricat, îl dau văduvelor şi săracilor. Şi poama cea bună, ei o mănâncă, iar pe cea putredă, o dau de pomană. Şi hainele, pe cele scumpe şi bune ei le poartă, iar, pe cele cârpite şi vechi, le aruncă săracilor. Încă şi din copii, pe cei sănătoşi şi frumoşi îi gătesc pentru nuntă şi căsătorie, şi-şi fac multe griji faţă de aceştia, iar, pe cei bolnavi, sau cu un singur ochi, sau lipsiţi de mădulare, sau urâţi, îi dăruiesc lui Dumnezeu şi îi dau la mânăstiri. Pentru aceasta, cele aduse de dânşii, nu sunt bine primite. Că aşa, şi Cain, aducând jertfă, nu numai că n-a veselit pe Dumnezeu, ci L-a şi mâniat. Că, dacă, atunci când pe oamenii muritori, ca noi, vrând a-i cinsti, ne sârguim a le aduce, din toate, câte ni se par a fi mai cinstite de dânşii, cu cât mai mult, se cade a aduce acestea lui Dumnezeu, Ziditorul nostru de la care avem, în dar, acelea, pe care le aducem? Dacă vrem să-L îmblânzim prin milostenie, datori suntem a-I aduce Lui pe cele mai cinstite din cele ce avem, ca aducerea noastră să nu se întoarcă, la noi, cu ruşine, iar jertfa noastră să se facă ocară şi dar neprimit. Că, precum jertfa lui Noe, funie de fum fiind, pentru punerea cea bună a celui ce a adus-o, s-a socotit miros de bună mireasmă, la Dumnezeu, precum este scris, că a mirosit Domnul, miros de bună mireasmă, tot aşa şi jertfa adusă, din socoteala cea rea, măcar că pare bună, după partea ei văzută, se socoteşte urâciune la Domnul. Tot aşa şi jertfa şi tămâia evreilor, că aşa a zis Dumnezeu, către ei, prin Proorocul: “Tămâia voastră, este Mie urâciune.” Acestea ne-a zis nouă stareţul. Şi noi, folosindu-ne, am ieşit şi, petrecându-ne pe noi, ne-a zis: “Fiilor, sâmbăta viitoare, veniţi la mine, că am nevoie de voi.” Deci, venind sâmbătă, în ceasul al treilea, precum le-a zis lor, l-au aflat pe dânsul săvârşit. Şi, îngropându-l, s-au dus, mulţumind lui Dumnezeu, Celui ce i-a învrednicit pe dânşii, a îngriji pe un sfânt ca acesta. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*