Mărturisirea Dogmatică a Credinței Ortodoxe

MĂRTURISIREA CREDINȚEI ORTODOXE

 

  1. Cred într-un singur Dumnezeu, într-o singură Fiinţă, într-o singură Putere, într-o singură Voinţă, într-o singură Lucrare, într-un singur Principiu, într-o singură Stăpânire, într-o singură Domnie, într-o singură Împărăţie, cunoscută în Trei Ipostasuri Desăvârşite, unite fără să se amestece şi despărţite fără să se despartă, dar slăvită și adorată într-o singură închinăciune: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, întru care m-am și botezat. Iar Acest Dumnezeu, PreaSfânta Treime, este Necreat, Nenăscut, Fără de Început, Veşnic şi Mai Înainte de Veci, Nemuritor, Nemărginit, Necircumscris, Atotputernic, Atotstăpânitor, Atoatevăzător, Atoatepurtător de grijă, Netrupesc, Necuprins, Simplu, Infinit, Necompus, Negrăit, Nepătruns cu mintea, Neschimbat şi Neschimbător, Incoruptibil, Nestricăcios, Neprefăcut, Nevăzut, Inaccesibil, Preaînţelept, Atotştiutor, Multmilostiv, Lumină Neapropiată, Izvorul Vieţii, al Bunătăţii, al Dragostei şi al Dreptăţii. Ce este Dumnezeu după natura şi Fiinţa Lui, nici n-a descoperit vreodată vreun om sau înger şi desigur nu este cu putinţă să descopere. Dacă Dumnezeu rămâne necunoscut în Fiinţa Sa, El se face totuşi cunoscut prin energiile Sale comune Sfintei Treimi, la care poate participa omul. Energiile necreate sunt distincte de Fiinţa Dumnezeiască, însă nu sunt despărţite de Fiinţă. Fiinţa lui Dumnezeu nu iese din Sine, nu se manifestă şi nu se poate vedea nicidecum de către nimeni. Dumnezeu ca Fiinţă e un adânc nepătruns, necomunicabil, neschimbabil, neîmpărtăşibil, iar din acest adânc emană puteri şi energii în care nu se scurge Însăşi Fiinţa. Iar pe de altă parte iese din Sine spre a se dărui omului prin energiile Sale necreate, cu scopul de a-l îndumnezei pe om.

Cred, mărturisesc, slăvesc, cinstesc, slujesc şi mă închin lui Dumnezeu cel Unul în Treime şi Treime întru Unime, nici amestecând Persoanele, nici împărţind Fiinţa. Căci alta este persoana Tatălui, alta a Fiului şi alta a Duhului Sfânt, dar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt aceeaşi Dumnezeire, aceeaşi Slavă, aceeaşi Mărire. Tatăl la fel ca Fiul, la fel ca Sfântul Duh. Necreat este Tatăl, Necreat este Fiul, Necreat este Sfântul Duh. Necuprins este Tatăl, Necuprins este Fiul, Necuprins este Sfântul Duh. Veşnic este Tatăl, Veşnic este Fiul, Veşnic este Sfântul Duh. Nu sunt trei veşnici, ci Unul Veşnic, nu sunt trei necreaţi, ci Unul Necreat, nu sunt trei necuprinşi, ci Unul Necuprins. Asemenea, Atotputernic este Tatăl, Atotputernic Fiul, Atotputernic şi Sfântul Duh, dar nu trei atotputernici, ci Unul Atotputernic. Astfel Dumnezeu este Tatăl, Dumnezeu este Fiul, Dumnezeu este şi Sfântul Duh, dar nu sunt trei dumnezei, ci Unul Dumnezeu.

Tot aşa Domn este Tatăl, Domn Fiul, Domn şi Sfântul Duh, dar nu trei Domni, ci Unul Domn. Că precum în chip unic mărturisesc pe Fiecare Persoană Dumnezeu şi Domn, nevoit sunt datorită adevărului creştinesc să nu spun trei Dumnezei sau trei Domni, alăturându-mă soborniceştii evlavii. Tatăl nici făcut nu este, nici zidit, ci Nenăscut. Fiul nu este nici făcut, nici zidit, ci este Născut din Tatăl. Duhul Sfânt nici făcut nu este, nici zidit, ci din Tatăl este Purces. Căci Un Tată este, nu sunt trei Taţi. Un Fiu, nu trei Fii. Un Duh Sfânt, nu trei Duhuri Sfinte. Şi în Treimea Aceasta nu este Unul mai întâi şi Unul mai pe urmă, Unul mai mare şi Unul mai mic, ci Cele Trei Persoane sunt Împreună-Veşnice şi Deofiinţă. Iar Acest Dumnezeu, PreaSfânta Treime, a făcut din nimic, doar cu cuvântul, cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute, aducându-le din neexistenţă la existenţă. Aceasta cuget despre Sfânta Treime.

  1. Iar despre întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, aceasta cred:    Cred şi mărturisesc că Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul cel Unul născut al lui Dumnezeu Tatăl, este şi Dumnezeu şi Om. Dumnezeu deci, născut din Fiinţa Tatălui mai înainte de veci şi Om, născut din sângiuirile Maicii Sale, Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, din suflet cuvântător şi trup omenesc. Deofiinţă cu Tatăl după dumnezeire, mai mic decât Tatăl după firea omenească, deofiinţă cu noi şi întru toate asemenea nouă afară de păcat, care deşi este şi Dumnezeu şi Om, nu doi, ci Unul este, Hristos. Unul, nu prin schimbarea dumnezeirii în omenitate, ci prin unirea firii omeneşti cu firea dumnezeiască. Întru totul Unul, nu prin amestecarea firilor, ci prin unire negrăită. Căci precum în om sufletul cuvântător şi trupul una sunt, tot aşa Dumnezeu şi Om, una sunt în Hristos. Deci cele două firi desăvârşite, dumnezeiască şi omenească, se unesc neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit într-o persoană a lui Hristos şi astfel avem un Hristos în două firi, două voinţe şi două lucrări. Iar voinţa omenească se supune voinţei dumnezeieşti şi există o armonie a voinţelor în persoana lui Hristos. Nu se întâmplă nicio ciocnire între voinţa dumnezeiască şi cea omenească, în Hristos, Cel ce a pătimit pentru a noastră mântuire, Cel ce S-a răstignit pe lemn în zilele lui Pilat din Pont şi S-a pogorât la iad şi a Înviat a treia zi din morţi, și S-a Înălţat la ceruri şi a şezut  de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, Celui Atotputernic şi va veni din nou să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit, şi la a Cărui Venire toţi oamenii vor Învia cu trupurile lor, ca să dea socoteală fiecare pentru faptele lui, cei ce au făcut cele bune mergând în Viaţa cea Veşnică, iar cei păcătoşi în munca cea veşnică.

Hristos, în virtutea dumnezeirii Sale se unește cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, iar în virtutea omenirii Sale se unește cu Maica Sa și cu toți oamenii. De acum firea omenească prin unirea ipostatică a celor două firi în persoana lui Hristos este definitiv unită cu firea dumnezeiască. Şi aceasta pentru că Hristos este veşnic Dumnezeu-Om. Ca Dumnezeu-Om  s-a înălţat la Cer. Ca Dumnezeu-Om stă de-a dreapta Tatălui. Ca Dumnezeu-Om va veni să judece lumea la a Doua Venire. Prin urmare firea omenească este acum aşezată în sânurile Sfintei Treimi. Nimic nu mai poate despărţi firea omenească de Dumnezeu.

  1. Primesc cele zece porunci ale Legii pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise pe Muntele Sinai. Primesc şi Sfintele Scripturi, Vechiul şi Noul Testament, insuflate de Dumnezeu. Primesc şi scrierile Sfinţilor Prooroci, Apostoli, Evanghelişti, Părinţi purtători de Dumnezeu, Ierarhi şi Dascăli ai Bisericii noastre Ortodoxe şi toate cele primite de către Sfânta Biserică Ortodoxă.
  2. De asemenea, primesc cele doisprezece articole ale Simbolului Credinţei, pe care Cuvioşii şi Sfinţii Părinţi le-au proclamat, insuflaţi de Dumnezeu, la primele Două Sinoade Ecumenice şi cu care au fost de acord toate celelalte Sfinte Sinoade Ecumenice şi Locale (rostit Crezul).
  3. Primesc cele Şapte Taine ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, adică Sfântul Botez, Sfânta Mirungere, Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie, Sfânta Hirotonie(Preoţie), Sfânta Căsătorie şi Sfântul Maslu.
  4. Primesc cele Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice ca şi Sinodul Opt Ecumenic al Sfântului Fotie cel Mare (879) şi Sinodul Nouă Ecumenic al Sfântului Grigorie Palama (1351) precum şi pe toate Sinoadele Locale care au păstrat şi au întărit Credinţa Ortodoxă. De asemenea, primesc Dogmele, Sfintele Canoane, Scrierile şi Tradiţiile nescrise ale Propovăduitorilor lui Dumnezeu, ale Apostolilor, ale Părinţilor purtători de Dumnezeu, ale Ierarhilor şi Învăţătorilor Credinţei noastre Ortodoxe.
  5. Primesc învăţătura despre cele Şapte Daruri ale Sfântului Duh, acestea fiind: Duhul înţelepciunii, Duhul priceperii, Duhul sfatului, Duhul puterii, Duhul cunoştinţei, Duhul evlaviei şi Duhul fricii de Dumnezeu.
  6. Primesc fără să ispitesc cu mintea credinţa curată, simplă, şi din suflet în Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi în Maica Acestuia cea Preacurată şi Pururea Fecioară, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Maria şi în minunile fără seamăn ale Îngerilor şi ale Tuturor Sfinţilor.

 

  1. Mă închin, cinstesc, şi sărut atât Sfintele Icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos, ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Îngerilor şi ale Tuturor Sfinţilor, cât şi Cinstita şi de viaţă dătătoare Cruce. Mă închin la Sfintele Icoane nu adorându-le, ci cinstindu-le, precum ne-au învăţat Sfinţii Părinţi şi a hotărât al Şaptelea Sinod Ecumenic. Căci închinăciunea în faţa Icoanei merge la Cel înfăţişat de ea, cum spune Sfântul Vasilie cel Mare şi prin Icoană închinătorul se închină la Persoana înfăţişată de aceasta.
  2. Primesc  Schima Monahală  ca Sfântă şi Îngerească  şi ca lăsată de Mântuitorul Iisus Hristos şi de Sfinţii Apostoli. Căci Domnul a zis: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24) şi dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer: după aceea, vino şi urmează-Mi, Mie (Matei 19, 21). Acestea şi altele asemenea câte a spus Domnul către ucenicii Lui, le-a spus şi pentru viitorii ucenici ai Lui, pentru cei care-L urmează prin trăirea Îngerească a Vieţii Monahale: Sfinţii Cuvioşi Pavel, Antonie, Palamon, Pahomie, Ilarion, Eftimie, Sava, Teodosie, Atanasie, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Theodor Studitul, Grigorie Palama şi toţi  ceilalţi, despre care Apostolul Pavel a spus că lumea nu era vrednică de ei (Evrei 11, 38). Aceştia şi toţi trăitorii în pustie, în păduri, în peşteri, în găurile pământului şi în Mănăstiri, au adus mult folos Obştii şi Bisericii Ortodoxe şi prin ei a fost slăvit, ca şi prin Sfinţii Apostoli, Mucenici, Mărturisitori, Dascăli şi Ierarhi, numele Cerescului nostru Părinte, Dumnezeul tuturor. Unii dintre ei, trăind departe de lume, doar prin rugăciunea lor curată către Dumnezeu au salvat oameni, oraşe şi popoare de la primejdii, nenorociri, boli molipsitoare, cutremure, naufragii, războaie şi alte necazuri.

Acestea toate, cu harul lui Dumnezeu, cred, mărturisesc şi propovăduiesc şi am fost şi sunt gata să-mi jertfesc viaţa pentru Credinţa mea Ortodoxă şi pentru Sfânta Tradiţie, dacă vremurile o cer.

  1. Nu primesc, resping şi mustru: orice inovaţie, orice învăţătură străină şi venită de la oameni şi potrivnică învăţăturii şi Credinţei sănătoase, Ortodoxe şi Sfintei Tradiţii, despre care Sfântul Sinod al Şaptelea declară: „Orice scornire şi erezie potrivnică învăţăturii Cuvioşilor Părinţi să fie Anatema”.
  2.  Primesc toate cele hotărâte și acceptate de Sfinții Părinți în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, lepădând și anatematizând toate câte ei au lepădat și anatematizat, împreună cu orice erezie de la Simon Magul și până acum.

Editoriale

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*