Dacă unii dintre noi îi urmează atât de ușor pe cei care susțin că nu e rea comuniunea cu erezia, cum îl vor respinge pe antihrist?
„Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece –
am să te vărs din gura Mea.” (Apoc 3, 16)
- Mărturisirea și apărarea credinței ortodoxe este o poruncă evanghelică
Pentru cine încă se mai întreabă ce cale să urmeze, îi îndemnăm să citească mărturiile Sfinților Părinți, care ne arată că nu există decât două căi: ori cu Dumnezeu, ori cu mamona, ori cu Hristos, ori cu antihristul.
Vă invităm să citiți mai jos acest fragment din Răspunsul părinților athoniți la „proiectul de rezoluție” inițiat de M. S. Chirilă și semnat de el și de unii părinți români, care răspunde la fel de bine în prezent problemelor ridicate de acesta:
„ În paragraful al treilea, continuând să susțină existența acestui al treilea fel de creștini, părinții ne spun următoarele: „Nu împărtășim ideea că toți arhiereii Bisericii Ortodoxe din întreaga lume sunt compromiși și că la ora actuală nu ar mai exista nicăieri ierarhi ortodocși sau că toate Bisericile Ortodoxe sunt ecumeniste.”
De unde trag ei această concluzie? Ar putea, așadar, să ne spună care sunt și care nu sunt ecumeniști, care sunt eretici și care ortodocși? Și după ce criterii știu aceasta? Nu au citit ceea ce au scris Părinții aghioriți, când i-au răspuns patriarhului eretic Vekkos? „Un singur lucru vom accepta, cel ortodox, iar un singur lucru vom respinge întotdeauna (ceea ce nu este ortodox); iar pe cei care vor primi ceea ce nu este vrednic de primit (adică ortodox), noi nu îi vom primi. Căci Sfintele Canoane spun: «cel care cu cel neîmpărtășit (cu ereticul) se va aduna în casă, să se afurisească»; iar în altă parte: «cel care se împărtășește cu cei de neîmpărtășit, va fi și el de neîmpărtășit (eretic), ca unul care încalcă (nu respectă) canonul Bisericii»; și iarăși: «cel care îl primește pe eretic este vinovat de căderile (ereziile) acestuia». Așadar, precum cei care sunt acuzați de acestea sunt răspunzători de ele, dacă și noi le vom accepta pe acestea, în pofida sfintelor canoane care au fost pronunțate în Duhul Sfânt, suntem și noi vinovați (vrednici de osândă); nu este aceasta de la cel rău? Căci fiind întuneric, se preface că este lumină?” (vezi V. Laurent și J. Darrouzes, Dosarul grec al unirii de la Lyon 1273-1277, Paris, 1976, p. 395)
Și întrebăm și noi, la rândul nostru, care sunt ierarhii ortodocși pe care voi îi acceptați? Și pe ce criterii voi îi primiți ca fiind ortodocși? Care sunt ierarhii care au condamnat clar sinodul tâlhăresc din Creta? Care sunt ierarhii care nu sunt în comuniune cu patriarhul Bartolomeu, cu patriarhul Chiril al Moscovei, cu patriarhul Daniel al României, ecumeniștii cei mai evidenți și care episcop învață poporul să nu aibă comuniune cu ereticii?
Noi știm că există două căi: fie cu Hristos, fie cu antihristul. Și știm că Domnul Hristos ne spune tuturor: „cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu; iar ce este mai mult decât atâta, de la cel rău este.” (Matei 5, 37) Ați, auzit, părinților? Este de la cel rău.
Părinților, nu cumva vă referiți la Biserica Bulgariei și a cea a Georgiei, care i se închină lui Bartolomeu și celor dimpreună cu el? Părinților, vă bateți joc de noi? Îl ascultați pe Vulcănescu și pe orice alt … Vulcănescu și nu îl ascultați pe Sfântul Grigorie Palama, care ne spune că „Devreme ce Kalekas (aici a se citi Bartolomeu) este în felul acesta și de atâtea ori despărțit de întreaga pliromă a ortodocșilor, este imposibil prin urmare să aparțină de cei credincioși cel care nu se va îndepărta de el. Dimpotrivă, cel care este despărțit de Kalekas din acesta motive, atunci aparține cu adevărat de ceata creștinilor și este unit cu Dumnezeu prin credința cea evlavioasă (adică cea adevărată).” (colecția Ε.P.Ε (Părinți Greci ai Bisericii) 15, 3).
Așadar, cel care este despărțit de ecumeniști și de cei care acceptă sinodul tâlhăresc din Creta este unit cu Hristos și cel care nu este despărțit de ecumeniști, este despărțit de Hristos. Ce anume nu înțelegeți? Probabil că trebuie să îl menționăm și pe Sfântul Marcu Evghenicul, care ne spune: „sunt convins că cu cât mă îndepărtez mai mult de acesta (de patriarh) și de aceștia (latino-cugetătorii, în situația noastră fiind vorba de ecumeniști), cu atât mai apropii mai mult de Dumnezeu și de Sfinți, iar cu cât mă despart mai mult de aceștia (de eretici – n.trad.), cu atât mă unesc mai mult cu Adevărul.” (Nicolae Vasiliadis, Marcu Evghenicul și unirea Bisericilor, Editura Sotir, Atena, 1972)
Poate cineva să pretexteze că avem ierarhi luptători și sfinți. Acestora le răspunde Sfântul Ignatie Teoforul: „oricine zice lucruri diferite de cele rânduite, chiar și dacă este vrednic de crezare sau postitor sau face minuni și se nevoiește și profețește, să îți fie ție ca un lup care, îmbrăcat în piele de oaie, omoară și nimicește oile!” (vezi Ρ.G. volumul 5, coloana 912)
Care este acel ierarh care își învață cu curaj turma lui să nu aibă comuniune cu episcopii și cu preoții ecumeniști?Și care dintre ierarhii din lume face acest lucru în acest moment? Desigur, cineva poate să ne spună că în felul acesta noi susținem că nu mai avem ierarhi ortodocși și că această afirmație este o exagerare. Dacă pot să ne demonstreze contrariul, atunci îl vom accepta cu ușurare și cu bucurie.
Însă lucrurile vorbesc de la sine. Dacă ne acuză de așa ceva, atunci trebuie mai întâi să îl acuze pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, care atunci când a fost întrebat de partea cărei Patriarhii se află, pentru că atunci toate Patriarhiile căzuseră în erezie și numai el și doi ucenici de-ai lui păstrau adevărul, el le-a răspuns că aparține Adevărului, chiar dacă toți se aliaseră cu minciuna.
Apoi au venit și alții, trimiși de patriarh, și l-au întrebat pe Sfântul Maxim: „De care Biserică aparții? De Biserica Bizanțului? A Romei? A Antiohiei? A Alexandriei? A Ierusalimului? Să știi că toate s-au unit cu noi, împreună cu eparhiile lor. Așadar, dacă aparții și tu Bisericii Sobornicești, unește-te cu noi, ca să nu pățești nimic neașteptat, introducând un nou și străin mod de viață.”
Atunci Sfântul Maxim le-a răspuns: ”Dumnezeul tuturor, când l-a fericit pe Petru pentru cuvintele cu care L-a mărturisit așa cum trebuie, a propovăduit că Biserica Sobornicească este mărturisirea cea dreaptă și mântuitoare a credinței în El. Să aflu și eu care este mărturisirea prin care a avut loc unirea Bisericilor și dacă ea s-a făcut într-un mod bun, nu am de gând să mă îndepărtez de ea.” (Luptele monahilor pentru Ortodoxie, Editura Sfintei Mănăstiri Grigoriu, pp. 152-153) ”
Explicațiile au fost date de nenumărate ori până acum, numai cine are rea voință nu a înțeles. Luptele duse de Sfinții Părinți împotriva ereziei și toată Tradiția patristică ne arată cu totul altă cale decât o fac adepții compromisului din prezent. Cine va căuta să își însușească Tradiția Bisericii, va vedea că nu Îl urmează pe Hristos decât cei care se delimitează de orice vătămare adusă Credinței Dreptslăvitoare prin erezie, adică prin minciună.
După cum vedeți, Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost în comuniune doar cu cei care mărturiseau Credința Dreptslăvitoare, socotindu-i la rândul lor căzuți în erezie pe credincioșii și pe Bisericile aflate în comuniune cu monoteliții. La fel s-au delimitat și s-au îngrădit de comuniunea liturgică cu cei care acceptau fie și întru puțin erezia, toți Sfinții!
Din nefericire, în acest veac al relativismului, duhul în care au mărturisit Sfinții Părinți este dat uitării, pentru a deranja cât mai puțin. Această atitudine este cea mai periculoasă pentru suflet, deoarece oamenii contemporani cunosc foarte puțin învățăturile de credință, iar impresia că este suficient să-și mărturisească credința doar prin cuvânt îi poate vătăma iremediabil. Cel mai grav este că socotesc că fac foarte bine că procedează astfel și propovăduiesc această cale, crezând că o fac spre Slava lui Dumnezeu. Ierarhi cu o bună pregătire și o vastă cultură teologică, precum Mitropolitul Ierotheos al Nafpaktosului și Mitropolitul Serafim de Pireu, de la care am avut mari așteptări, ne-au dezamăgit și ne-am simțit abondanați în această luptă cu erezia ecumenistă, când am realizat că nu au avut tăria să meargă până la capăt, păstrând în continuare comuniunea cu ierarhii ecumeniști și chiar arătându-le prietenie. În fața lui Dumnezeu, prietenia arătată ereticilor și comuniunea liturgică cu ei este echivalentă cu trădarea Credinței Ortodoxe. Nu avem dreptul să ne unim cu vrăjmașii lui Dumnezeu. Ne pare nespus de rău pentru faptul că acești ierarhi și unii clerici cunoscuți, cu o pregătire universitară temeinică (îi amintim aici pe Arhimandritul Epifanie Theodoropoulos, pe Părintele Profesor Theodoros Zisis, pe Protoprezbiterul Anghelos Anghelakopoulos, împreună cu alți delegați din Mitropolia Pireului), susțin în prezent o afirmație eronată, dominată de relativism, conform căreia Canonul 15„nu obligă pe nimeni la nepomenirea episcopului decât după ce s-a pronunțat sinodul în această privință”. După cum știm, teologul Mihai Silviu Chirilă și Părintele Matei Vulcănescu îi susțin și promovează pe ierarhii și clericii enumerați mai sus, prin conferințe, interviuri, publicații editoriale, deși ideile lor sunt dominate de relativism. Pericolul este foarte greu de sesizat de oamenii simpli, care de-abia acum încep să înțeleagă problema ereziei ecumenismului, și nu au cum să-și formeze o atitudine obiectivă în privința delimitării de erezie, prin îngrădirea de ereticii ecumeniști, dacă urmează ideilor propovăduite de ei. Nu putem să nu observăm cu durere că este considerată corectă această cale, a toleranței față de comuniunea liturgică cu ecumeniștii, care propovăduiesc erezia cu capul descoperit, și ne gândim cu îngrijorare unde va conduce această acceptare a comuniunii cu erezia, alături de vehicularea ideii că lipsa oricărei comuniuni cu ereticii ecumeniști ar însemna schismă. O astfel de interpretare a Canonului 15 nu poate fi decât o răstălmăcire a Sfintelor Scripturi. Mărturisirea și apărarea credinței ortodoxe este o poruncă evanghelică pentru orice creștin.
Tâlcuirea Canonul 15 menționează foarte clar că: „dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor l-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte încă de sinodiceasca judecată pentru eresul acela. Unii ca aceştia despărţindu-se de aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori, sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schisma şi eresul minciuno-episcopilor acelora.”
Canonul are o exprimare foarte simplă, dar dacă suntem cuprinși de duhul acestui veac, dominat de „rațiunea cea cu nume mincinos” nu vom înțelege că nu poate fi socotit creștin cel care nu pune sufletul său pentru Evanghelia lui Hristos, iar a fi creștin înseamnă a birui împreună cu Hristos. A fi creștin, a fi dreptslăvitor, este întotdeauna un lucru vrednic de cinste, având datoria a ne lăuda doar în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Cine nu-și ia Crucea nu are nici biruință, și nici cinste. Nu este vrednic de numele de creștin și nu poate fi socotit dreptslăvitor. Canonul 15 întărește porunca dată nouă de Hristos: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 8, 34). Hristos vrea să Îl urmăm de bunăvoie, nesiliți, din toată inima. Dar de asemenea ne amintește că nu vom avea parte de El dacă nu ne vom lua Crucea. Nu vom avea parte cu Sfinții și cu Mucenicii în Ceruri, dacă nu ne vom lua Crucea și nu ne vom apăra Credința, dacă nu vom împlini Canoanele insuflate de Duhul Sfânt. Cine nu vrea să aibă „cinstea cuvenită celor dreptslăvitori”, arată că nu îi iubește pe Sfinți și nu vrea să aibă parte de biruință împreună cu ei. Dar ne întrebăm, dacă nu vrea să aibă parte cu Sfinții, atunci cu cine vrea să aibă parte? Nu se poate să fii decât ori împreună cu Dumnezeu și cu Sfinții, ori cu duhurile căzute, cu hulitorii și cu păcătoșii. Să luăm aminte la toate acestea și să fim foarte responsabili pentru ceea ce vom alege.
Sfântul Teodor Studitul redă foarte bine esența lucrurilor:
„Astfel, cel ce nu e gata de bătaie, [acela] nu se luptă pentru Hristos, nu poate să fie creştin.”(Scrisoarea 223, Fiului Naucratie)
Prin urmare, cine nu se luptă pentru Hristos, având pavăză și scut Sfintele Canoane, nu este vrednic de El și nu este vrednic a purta numele de creștin!
Canonul 15 NU poate fi facultativ!
Cine nu aplică Canonul 15 I-II încalcă o poruncă evanghelică și prin asta încalcă toate poruncile (încalcă toată Legea – adică toate poruncile).
Trebuie să înțelegem o dată pentru totdeauna că nu există decât două căi: Mărturisirea Credinței sau tăgăduirea ei, care se poate face și prin lașitate, prin nemărturisirea adevărului.
Sfântul Grigorie Teologul spune că:
„Prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu”
Sfântul Teodor Studitul, Mărturisitorul, spune, de asemenea, că mărturisirea credinței este o poruncă, deci este obligatorie. Întreruperea comuniunii cu ereticii este o datorie pentru toți ortodocșii.
„Când necredinţa eretică a ieşit limpede pe faţă şi a fost dată la arătare prin sinod, trebuie de acum să-ţi arăţi pe faţă evlavia ta, împreună cu toţi ortodocşii, prin faptul de a nu te împărtăşi cu cei rău credincioşi, nici să pomeneşti pe vreunul din cei aflaţi în sinodul cel adulter sau care cugetă la fel cu el [cu sinodul adulter]. Şi este drept, cuvioase părinte, ca întru toate să fii iubitor de Dumnezeu, precum îţi este numele, şi să iubeşti şi în aceasta pe Dumnezeu.” (Scrisoarea 39, Egumenului Teofil)
Nicicodată Sfântul Teodor Studitul nu spune că putem să fim în comuniune liturgică sau să ne înfrățim cu cei aflați în comuniune liturgică cu ereticii (chiar și cei necondamnați, atenție!).
„Atunci cînd Credinţa e primejduită, poruncă Domnului este de a nu păstra tăcere.
Dacă e vorba de Credinţă, nimeni nu are dreptul să zică: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cîrmuitor? Nici acesta nu doreşte să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia îşi cîştigă existenţa? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veţi tăcea şi veţi rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut şi dezinteresat? (…)
Avem poruncă de la însuşi Apostolul Pavel ca, atunci cînd cineva învaţă ori ne sileşte să facem orice alt lucru decît am primit şi decît este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice şi locale, acela urmează a fi osândit, că nefăcând parte din clerul sfinţit. Nici un sfânt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfânt, dacă ar fi călcat-o…”
Cu privire la scuzele infinite aduse celor aflați în comuniune cu erezia să nu uităm că Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că :
„duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei”
Sfântul Atanasie cel Mare, a spus de asemenea:
„Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie (a se citi Bartolomeu), de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”
Pe cine alegem să urmăm, pe toți acești Sfinți, sau preferăm să fim în unire cu cei care sunt în comuniune cu alți ierarhi ecumeniști?
Hristos, în Evanghelia Sa, întotdeauna a arătat că există doar două căi: fie cu Dumnezeu, fie cu mamona, fie de-a dreapta Dreptului Judecător, cu binecuvântații Tatălui Ceresc, fie de-a stânga Sa, cu blestemații sortiți focului cel veșnic al Gheenei, cale de mijloc nu există. Mântuitorul Însuși a spus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte” (Matei 12, 30).
Oare am uitat Pilda Talanților?
Cel care a primit un singur talant, a făcut exact ceea ce fac cei care spun că este facultativ Canonul 15, s-a gândit să nu îl lucreze și să îl înapoieze Stăpânului. Dar a fost aspru pedepsit pentru nesocotința sa și pentru sfidarea Stăpânului său. Căci: „Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta” (Matei 12, 31) Astfel, înseamnă hulă împotriva Duhului Sfânt a pretinde că un creștin nu trebuie să urmeze calea jertfei. De asemenea, este hulă împotriva Duhului Sfânt a considera că Sfintele Canoane sunt facultative și vrednice de bagatelizat. Viața creștinului înseamnă Cruce și Mărturisire.
Mântuitorul ne spune:
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Oricine se va rușina de Mine în acest neam de oameni desfrânat și păcătos, și eu mă voi rușina de El înaintea Tatălui Meu care este în ceruri”(Matei 10, 32-33)
și că:
„Cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 38)
Dacă noi nu ne mărturismim Credința, oare la Judecată ne va primi Hristos? Categoric nu. Vom avea soarta celui care și-a îngropat talantul, plângând veșnic „acolo unde va fi plângerea și scrâșnirea dinților”.
Sfântul Teodor Studitul arată că episcopul care este în comuniune cu alți episcopi eretici se îndreaptă spre pierzanie, iar dacă nu va întrerupe comuniunea cu ereticii, nu va mai putea fi socotit episcop înaintea lui Dumnezeu, și că atât timp cât pomenește un eretic la Sfânta Liturghie se află în erezie!
„Preotului şi egumenului le-ai răspuns bine: să fie opriţi de la liturghisire cei hirotoniţi acum de către arhiereul aflat de curând în biserică, dar care zice în acelaşi timp că în chip rău s-a făcut sinodul şi că „pierim”. Fiindcă pentru ce, mărturisind [dreapta credinţă], nu fuge de pierzanie, despărţindu-se de erezie, ca să rămână episcop înaintea lui Dumnezeu? Iar acum sunt primite [valabile] hirotoniile lui! Dar de ce, fiind limpede erezia [lui] egumenul a mai adus la o hirotonie eretică pe fraţi?
Aşadar, dacă cel ce i-a hirotonit s-ar fi îndreptat, puteau deîndată să lucreze cele sfinte, dar cât timp este în erezie, prin faptul că pomeneşte un eretic la liturghie, chiar dacă ar spune că are cuget sănătos,cei pe care i-a hirotonit nu sunt cu adevărat liturghisitori ai lui Dumnezeu.” (Scrisoarea 40, Fiului Naucratie)
Cei care în prezent acceptă relativismul, consideră că nu trebuie să întrerupem comuniunea cu cei care care sunt în comuniune cu ecumeniștii, căci aceasta ar însemna schismă. Dar nu regăsim nicăieri argumente convingătoare de la Sfinții Părinți pentru probarea celor susținute. După cum vedeți, Sfinții Părinți când s-au îngrădit de erezie, s-au îngrădit și de cei aflați în comuniune cu ereticii. Cu atât mai mult, Sfinții Părinți au acceptat să fie exilați, închiși, batjocoriți, socotiți schismatici și răzvrătiți, căutând mai întâi Dreptatea lui Dumnezeu, nu pe cea a oamenilor. Să căutăm și noi să Îi plăcem lui Dumnezeu mai întâi. Mărturisirea credinței noastre nu poate fi bazată pe o ideologie subiectivă și umanistă, care să sfărșească printr-un compromis cu erezia și prin tolerarea comuniunii cu ereticii. Cu un rezultat foarte simplu de văzut: comuniunea cu însuși antihrist!
O altă problemă cu care se confruntă creștinii zilelor noastre, aflați abia la începutul unei lupte foarte grele cu panerezia ecumenismului, este că mulți nu sunt încă siguri pe cine să urmeze, mai ales dacă au luat de puțin timp decizia de a nu mai participa la slujbele ierarhilor români care acceptă Sinodul din Creta. Nu întotdeauna o persoană considerată indezirabilă de unii conducători ecumeniști, este și pe drumul cel bun. Înțelepciunea, cugetul patristic și răbdarea trebuie să ne însoțească, pentru a putea discerne cine urmează cu adevărat calea Sfinților Părinți, și cine nu. Să luăm următorul exemplu: Pimen al Sucevei și Rădăuților se pare că a fost otrăvit, că nu era dorit de conducerea BOR. Nu înseamnă însă că trebuie să ne unim cu Pimen și să facem ascultare de Pimen, dacă acesta acceptă Sinodul din Creta (fapt pecetluit definitiv odată cu Sinodul Local al BOR din octombrie 2016), dacă acesta acceptă ecumenismul și chiar îl practică. Criteriul este în primul rând învățătura de credință, pentru că și ereticii poate că au anumite sfezi și socoteli cu mai marii lor, dar acest lucru nu este un criteriu, faptul că suferă impunerea anumitor restricții. Noi nu trebuie să ne uităm la dregătoria omului, ci la învățătura propovăduită.
Cel în comuniune cu ereticii și erezia este eretic. Asta nu înseamnă că trebuie să ne adresăm tăios oamenilor cărora le vorbim pentru prima dată despre ecumenism și despre gravitatea comuniunii cu erezia și să îi acuzăm. Trebuie să îi ajutăm mai întâi să înțeleagă. Dacă observăm că după ce le-am explicat de cîteva ori, le-am arătat că trebuie să cunoască Sfintele Canoane și anumite scrieri ale Sfinților Părinți din vechime și contemporani cu noi (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, Sfântul Ioan cel Nou de la Neamț și alți sfinți reprezentativi pentru zilele noastre) – pentru a înțelege mai bine ce înseamnă ecumenismul – iar ei nu vor să înțeleagă, le punem în vedere că prin lipsa de atitudine îmbrățișează erezia și că dacă nu se vor delimita de erezie, vor fi judecați ca eretici. Aceasta este realitatea, indiferent dacă are drept cauză aderarea conștientă la învățăturile eretice sau indiferența și ignoranța. Numele ereticului pomenit la slujbe îi arată cum sunt. În rest este vorba de chestiuni de comunicare cu poporul neinformat și necatehizat. Noi trebuies să vorbim deschis, clar și cuviincios cu fiecare. Dar realitatea în sine este aceeași. Când cineva are o boală gravă și vorbești cu el față în față, îi explici ce înseamnă respectiva boală și îi arăți tratamentul: întreruperea comuniunii cu ereticii. Faptul că Dumnezeu îi va judeca diferit pe copii până la o anumită vârstă, în funție de agerimea fiecăruia, sau pe alți oameni care nu au capacitatea de a discerne, nu trebuie să ne preocupe prea mult, acestea sunt judecățile lui Dumnezeu; să insistăm pe această problemă ar însemna să ispitim și să deliberăm sofisme și scuze pline de viclenie pentru abaterile voite de la datoria de a mărturisi și a ne jertfi pentru Dreapta Credință! A considera că, în general, cei care sunt în comuniune cu erezia sunt eretici, ne ajută și ne-a ajutat pe fiecare să luăm decizia de a întrerupe comuniunea cu erezia, pentru a nu ne îmbolnăvi în credință. Important este îndemnul de a întrerupe comuniunea cu ereticii, nu să judecăm noi în locul lui Dumnezeu cine se mântuiește și cine nu și să încercăm să inventăm sofisme. Să ne axăm pe fapte, nu pe iscodire și ispitire.
Mântuitorul și Sfinții Părinți ne spun că se vor ridica mulți profeți mincinoși care vor amăgi pe mulți. Astfel, cum poate cineva să urmeze orbește pe cineva și să pretindă ascultare necondiționată? În istorie sunt exemple de teologi care au căzut în rătăcire. Noi nu trebuie să urmăm pe cineva pentru că ne-a fost prieten, pentru că ne-a ajutat la un moment dat, pentru că propovăduiește unitatea, ci trebuie să vedem dacă are loc mărturisirea Credinței, și dacă nu cumva sub masca unității se ascunde ceva viclean și dăunător credinței.
Sfântul Grigorie Teologul spune:
„Unde este evidentă necredinţa, trebuie să preferăm mai bine focul şi sabia şi situaţiile critice şi mâinile tiranilor – şi toate cu dăruire – decât să luăm parte la aluatul păcatului şi să ne unim cu cei care bolesc în credinţă… De mii de ori este mai bună dezbinarea care se face pentru cuvintele bunei credinţe ortodoxe decât pacea, când aceasta este unită cu patimile.”
Să nu uităm că și Sfântul Grigorie a luat poziție după ce mai întâi ezita și întârzia să reacționeze împotriva ereziei și să își apere turma, iar Sfântul Vasile l-a acuzat că este nepăsător (trândav) și „nevrednic chiar și să trăiască, devreme ce arată o indiferență atât de mare față de problemele bisericești”. Oricât de mult l-au mâhnit aceste cuvinte pe Sfântul Grigorie Teologul, el nu s-a mâniat, nu a acuzat, nu l-a blamat pe prietenul și fratele lui, Sfântul Vasile cel Mare, ci și-a schimbat atitudinea (respectând cuvântul lui). (Vezi – Stelian Papadopoulos, Vulturul rănit, apud Scrisoare deschisă a unor mireni greci către părinții Teodor și Serafim Zisis – partea a II-a)
Pilda Sfântului Grigorie Teologul ne arată că oricând ne putem remonta și mărturisi Credința, chiar dacă la început am avut o atitudine mai lentă, important este să nu persistăm în greșeală. Și odată ce ne-am îndreptat, să ne menținem pe linia cea bună până la sfârșit, așa cum au făcut Sfinții.
- Primii doi ani după Sinodul eretic de la Kolimbari reprezintă doar începutul luptei cu panerezia ecumenistă. Problemele sunt inevitabile
Ce s-a întâmplat la Botoșani nu trebuie considerat literă de lege. După un veac de ecumenism în țara noastră, mulți dintre noi nu eram suficient de conștienți de toată amploarea ereziei și de strategiile de luptă cu ea. Întotdeauna unde se duc lupte pentru mărturisirearea adevărului sunt greutăți și dezbinări, nu e nicidecum pace și unitate.
Dacă ar fi să le cercetăm pe cele 4 Biserici Locale care nu au participat la Sinod, vom vedea că toate practică ecumenismul, chiar dacă unele și în afara CMB. Aceste 4 Biserici, de fapt nu resping public ecumenismul, ci îl acceptă, îl practică și îl propovăduiesc, în frunte cu întâistătătorii lor, după cum demonstrăm mai jos:
- Biserica Georgiei – plină de întâlniri și declarații ecumeniste!
Patriarhul Catolicos Ilia al Georgiei s-a întâlnit cu papa Francisc, la Palatul Patriarhal din Tbilisi http://basilica.ro/patriarhul-catolicos-ilia-al-georgiei-s-a-intalnit-cu-papa-francisc-la-palatul-patriarhal-din-tbilisi-video/
Iată ce mai declară Papa Francisc: „Ortodocșii ruși și georgieni recunosc „botezul” nostru, și noi îl recunoaștem pe al lor. Unitatea botezului avansează.”
Papa Francisc, invitat în Egipt să participe la o conferință internațională despre pace, găzduită de cea mai mare universitate islamică Al-Azhar: „În această călătorie am avut o întâlnire ecumenică, întrucât Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu, un arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Georgiene și alți ierarhi ortodocși au venit și ei la Cairo”,
- Biserica Antiohiei – slujesc cu monofiziții fără nicio opreliște, după Balamand și Chambessy. Iar imediat după Sinodul din Creta constatăm că nici ierarhii acestei Biserici nu resping în cuvânt și în faptă deciziile pseudo-sinodului:
- Biserica Rusiei este extrem de ecumenistă, ba chiar ierarhii ei confirmă că toate Bisericile Locale, acceptă deciziile sinodului din Creta
Mitr. Ilarion Alfeev: Soborul Arhieresc al BORu nu a respins deciziile sinodului din Creta, interviu pentru romfea.gr: „Diferite Biserici Locale evaluează diferit Sinodul din Creta, dar vă pot spune cu siguranță că această chestiune nu ne desparte unii de alții, nu împiedică comuniunea dintre noi și conslujirea Dumnezeieștii liturghii.”
- În Biserica Bulgariei, Patriarhul Neofit confirmă ecumenismul ce îl determină să păstreze comuniunea cu cretanii. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare a cerut cardinalului să transmită recunoștința față de Papa Francisc. Sinodul Local e în același cuget cu patriarhul iar ierarhii și preoții români care acceptă Creta sunt în comuniune cu ierahii și preoții bulgari, ceea ce Sfântul Teodor Studitul nu ar fi îngăduit!
Prin urmare, punctul 10 de la Botoșani nu este adecvat momentului pe care îl trăim în prezent, deoarece numărul Bisericilor care resping public ecumenismul în prezent, delimitându-se de acesta este zero !
De aceea, la Mestecăniș, s-a luat decizia de a se accentua faptul că suntem în comuniune doar cu ortodocșii care s-au îngrădit în cuvânt și în faptă de erezia ecumenistă. Nu pentru că vrem să ieșim din Biserică, am venit cu anumite obaervații și adăugiri, conform faptelor petrecute și situației din prezent, ci pentru că este nevoie de claritate, pentru că fiecare om are nevoie de o exprimare limpede și concretă, pentru a putea decide cu cine să fie în comuniune și cu cine nu, având dorința de a urma tradiția patristică. Pentru că între timp am constatat cu durere, că toate Bisericile Locale practică din plin ecumenismul. Oare Sfântul Maxim Mărturisitorul unde s-a împărtășit și cu cine a fost în comuniune?
Să fim atenți ca Întâistătătorii Bisericilor care nu au participat la Sinodul din Creta, să nu fie la fel de vicleni ca ierarhii care au semnat la Sinodul din Creta, să avem grijă să nu ne lăsăm din nou mințiți, așa cum am fost mințiți la Kolimbari!
Din păcate, mulți nu au înțeles că întreruperea pomenirii și firma de anti-ecumenist nu înseamnă și urmarea lui Hristos și a Sfinților. Din păcate, unii nu pot înțelege că a corecta și a ajusta niște inadvertențe ca urmare a evoluției luptei cu ecumenismul este perfect normal și firesc. Să ne ferim de idei fixe, să ne însușim mintea Sfinților, să nu rămânem blocați în date și locuri, în formalism, ci să avem mintea mereu trează!
Cum spuneam, nu trebuie să căutăm să plăcem oamenilor, să ne facem idoli din „bine”, din „frumos”, din „unitate”, din mulțimea participanților, ci să fim mai întâi cu frică de Dumnezeu pentru ca nu cumva, fiind căldicei, să Îl trădăm și să ajungem chiar să ne lepădăm de El! Antihrist este lângă la uși, și e greu de înțeles cum poate susține cineva că nu este nicio problema că Onufrie îl pomenește pe Bartolomeu când e în sobor cu ereziarhul Chiril, sau că nu e nicio problemă că Serafim de Pireu i se inchina acestui ereziarh nemernic de Bartolomeu, propovăduind în acest fel, la rândul său, erezia cu capul descoperit! Urmează să fie pomenit antihristul ca împărat, dar foarte mulți nu se vor trezi, iar unii îi vor face mai departe rătăciți si schismatici pe cei care le-au fost povățuitori si frați! Ne întrebăm: Cum il vor respinge pe antihrist, dacă comuniunea cu ierarhii trădători este considerată acceptabilă? Mergând pe această cale, comuniunea și recunoașterea antihristului e asigurată! În Rusia este răspândită rătăcirea hiliastă, considerându-se că va veni un țar ortodox care va salva Biserica și va aduce pace și prosperitate. Evreii organizează tot felul tot felul de manifestații rătăcite, promovând ecumenismul total, la care participă eretici protestanți, necalcedoneni și alți eretici orientali care sunt în favoarea sionismului, alături de buddhiști, mahomedani etc. În Ierusalim au loc tot felul de manifestații de acest fel, iar ereticii dau mâna cu evreii și cred marea rătăcire că mesia așteptat de evrei (antihristul) este Hristos! Vedeți chiar pe site-ul ortodox info în articolul: https://ortodoxinfo…/2017/11/08/ratacirea-cea-de-pe-urma-gloatele-il-vor-primi-pe-antihrist-crezand-ca-este-hristos-eretici-habauci-adopta-sionismul-se-ploconesc-evreilor-si-aclameaza-semnele-venirii-lui/ precum și alte articole care arată cât de grav e cancerul ecumenismului, al cărui pericol, din nefericire nu îl sesizează în totalitate. Dacă l-ar fi conștientizat, ar fi arătat tuturor și ce arme trebuie să folosim pentru a putea birui în această luptă cumplită cu erezia și cu puterile antihristice.
Iată până unde s-a ajuns! Nu putem să nu anticipăm că, la cum se prezintă acum lucrurile, acel țar așa-zis ortodox, minciuno-ortodox, antihristul va fi recunoscut de ereziarhul Chiril, iar Onufrie și Longhin îl vor pomeni, dacă între timp nu vor face nimic pentru a respinge comuniunea cu ecumeniștii. La fel vor face și cei care le poartă simpatie acestor ierarhi, vor fi în comuniune cu el, și atunci va fi prea târziu… Sub ochii noștri are loc lepădarea de credință, despre care știm că se va întâmpla întâi, apoi, prin slăbănogirea credinței, oamenii nu vor mai putea să se opună nici pecetluirii…
Suntem acuzați că ultimele sinaxe de la Roman, Satu-Mare și Mestecăniș nu s-au desfășurat cum trebuie. Să nu uităm că la Roman și la Satu-Mare au fost chemați toți preoții care au întrerupt pomenirea ierarhilor români pro-Creta. De asemenea în cadrul acestor sinaxe au avut loc dezbateri constructive și s-a ajuns la un consens între preoți, monahi și mireni. La sinaxa de la Roman au participat și mireni, care i-au reprezentat pe ceilalți laici și s-au asigurat de rezolvarea doleanțelor lor. La Satu-Mare, sinaxa s-a axat pe un dialog inter-ortodox, nu pe monolog, s-a discutat problema invalidității Tainelor, și a fost combătută public această eroare teologică. Preoții și mirenii au adresat întrebări și au primit răspunsuri, împreună preoții și mirenii care împărtășesc același drum, au ajuns prin discuții și dezbateri la consens, chiar dacă, din nefericire, susținătorii părintelui Ioan Miron, aflați dintru început pe o poziție greșită, nu au avut capacitatea de a vedea corect lucrurile din punct de vedere teologic. La Vatra Dornei, vocea mirenilor a fost făcută cunoscută Părinților participanți înainte de sinaxă, prin comunicarea cu aceștia și trimiterea unor seturi de întrebări și exemple de probleme interne ce aveau nevoie de soluționare. Un aspect pozitiv foarte important, este că în urma acestor sinaxe oamenii au fost mai uniți și au înțeles mai bine situația din prezent și cum trebuie luptat cu erezia, pentru a ne păzi de orice comuniune cu erezia vătămătoare de suflet și pentru a ne feri de deraiaje schismatice, cum ar fi repetarea hirotoniilor și crearea unei noi ierarhii necanonice.
Bineînțeles, cei care stau pe margine și nu participă la aceste sinaxe, au atacat dur și i-au montat și pe alții să spună că toți preoții participanți la aceste sinaxe și ucenicii care împărtășesc deciziile lor sunt niște fanatici răzvrătiți, niște „super-acriviști”, chiar niște schismatici. Dar acest lucru îi privește pe cei care fac asemenea afirmații. Noi știm că trebuie să urmăm Calea patristică, cum au procedat Sfinții Părinți, nu să facem diferite grupări. Tocmai de aceea și din cauza diferitelor slăbiciuni personale, organizarea sinaxelor și comunicarea nu au fost întotdeauna exemplare, dar Părinții și mirenii implicați își recunosc neputințele și greșelile ce le-au făcut în tot acest timp. Cu toții vrem să Îl urmăm pe Hristos, ferindu-ne de erezie și comuniune cu erezia și acest lucru e cel mai important. Nu ne dorim să fim „ai lui Pavel, sau ai lui Apollo”, să formăm o grupare condusă de un lider, ci dorim din tot sufletul să fim vrednici să mărturisim și să ne urmăm fiecare conștiința ortodoxă!
Mihai Silviu Chirilă, în articolul său recent omite anumite lucruri: faptul că nu toți preoții au fost consultați în privința textului rezoluției de la Botoșani, Părintele Tihon Bivoleanu, de exemplu, nu a fost consultat, poate pentru faptul că nu slujea la Schitul Rădeni. Textele enunțate nu au urmărit principiul consensului, ci demersul s-a axat pe strângerea de adepți, fără să există niciun fel de dezbatere înainte. Așa s-a întâmplat atunci, cu toții am fost delăsători, și mirenii, dar chiar și preoții, cu toții eram încă nepregătiți și la începutul luptei cu o erezie înfricoșătoare, și ca niște începători ne-am lăsat conduși de entuziasm, ignorând anumite aspecte. Am socotit că e bine să urmăm pe cineva cu inițiative, fără să ne dăm și noi la rândul nostru interesul atât căt ar fi trebuit, și cu greu am început să ne însușim abilitatea de a dezbate. Aceste greșeli de începători sunt poate firești, cel mai important este să fim cu luare-aminte de acum înainte. Noi am crezut că putem continua lupta împreună, toți cei prezenți la Botoșani, și că dacă între timp observăm că anumiți ierarhi, chiar și anumite Biserici practică ecumenismul, putem mărturisi acest lucru clar și răspicat și putem ajusta ce am declarat înainte. Nu se poate rezolva totul deodată și în același timp trebuie să luăm în considerare că faptele evoluează în timp, lucurile nu rămân înțepenite într-un timp și loc anume.
O altă nemulțumire exprimată de mai multe persoane încă de la data desfășurării Sinaxei de la Botoșani, a fost legată de semnarea rezoluției prin folosirea Codului Numeric Personal. Mărturisirea credinței noastre o facem în primul rând în fața lui Dumnezeu, nu era necesar ca unii dintre noi să semneze folosind un număr atribuit de sistem! Scrisoarea de mărturisire adresată Mitropolitului Teofan, semnată de 4500 de persoane, nu a conținut și CNP-urile acestor persoane! Din păcate, între timp am constatat cu părere de rău, că rezoluția Sinaxei de la Botoșani a fost folosită pentru promovarea compromisului cu erezia, în loc să urmeze o analiză obiectivă a situației din prezent și elaborarea unei strategii adecvate de luptă împotriva ecumenismului și a tuturor capcanelor sale. Organizatorii de atunci au refuzat constant să participe la următoarele sinaxe.
Pe de altă parte, o mare cădere susținută acum de Mihai Silviu Chirilă și de unii preoți greci și români, este faptul că îl laudă pe Mitropolitul Ierotheos Vlachos, despre care înainte ziceau că e mai periculos chiar decât ecumeniștii, că este cal troian, după ce, la întâlnirea de la Iași, a îndemnat poporul să facă ascultare de Mitropolitul Teofan, susținător al Sinodului din Creta!
De asemenea, nu înțelegem de ce anumite voci susțin că ar fi schismatici chiar și cei care nu participă la sinaxe, fără să aducă o argumentație pertinentă. Care este baza raționamentului pentru care Părintele Antim, Părintele Mina, Părintele Ieronim și alți Părinți, ar fi în schismă? Oare nu cumva acest lucru trădează o atitudine laxistă, în care nu încape decât toleranță maximă pentru comuniunea cu alți ecumeniști?
Nu ar trebui să fim disprețuitori față de frământările aproapelui și ar trebui să ne purtăm cu toți în mod egal, ca făpturi create de Același Dumnezeu. Nu ne va fi de niciun ajutor faptul că unii dintre noi caută să își impună ego-ul și să se proclame lideri și atoate-știutori, numindu-i insignifianți și disprețuindu-i pe ceilalți. Nu contează oare vocea fiecărui om, fie el și cerșetor și nu contează în primul rând ce îl frământă și mai puțin funcția și prestigiul lui?
Dacă citim cu atenție decizia Sinodului Georgiei cu privire la Sinodul din Creta, vedem cât este de ambiguă, lăsând să înțeleagă fiecare ce vrea, considerând la modul general că „Sinodul din Creta nu reflectă învățătura de credință ortodoxă”, fără să condamne în mod explicit ca eretice punctele respective din documente. Rezultatul în practică e și mai dezastruos, întrucât, după cum am văzut, în Biserica Georgiei se practică și propovăduiește ecumenismul în mod public, chiar dacă în afara CMB! Cu atât mai mult… Considerăm că nu era cazul să se pună problema reprezentativității Sinodului din Creta, deoarece Sinodul fiind eretic, această problemă nu încape în discuție. Sinodul trebuie condamnat ca eretic și combătut, iar adepții lui condamnați. Aceasta e atitudinea Canonică și patristică. De aemenea, de ce nu se pune corect problema existenței consensului, din moment ce nu a existat un consens al tuturor Bisericilor Locale cu privire la întrunirea Sinodului din Creta și cu privire la textele lui, și cel mai important, consensul trebuie să fie în primul rând cu Sfinții Părinți ai Bisericii și cu Sfintele Sinoade, fără de care nu se pune nici problema existenței consensului între toți episcopii Bisericilor Locale la rândul lor?
Ni se mai spune că și înainte de Creta exista ecumenismul, și suntem întrebați: De ce nu a fost mai demult întreruptă pomenirea? Dar contează în primul rând ce facem în prezent, mai ales că Sinodul din Creta a pus problema poziționării față de el! Cine păstrează tăcerea, înseamnă că îl acceptă, iar cine practică ecumenismul mai departe, arată că e în cuget cu deciziile lui. Urmând pilda Sfântului Maxim Mărturisitorul, se pune problema întreruperii comuniunii cu ereticii ecumeniști și cu cei aflați în comuniune cu ei, pentru a nu ne da și noi acordul tacit la erezie!
Ni se mai spune că trebuie să ascultăm doar de ierarhii locului și de BOR, dar tradiția patristică vine în contradicție: Sfântul Maxim Mărturisitorul nu a mers până la Roma? Nu a încercat să comunice cu partea sănătoasă a Bisericii până la un moment dat, și să salveze Biserica? Nu a mărturisit într-un timp împreună cu Sfântul papă Martin? Chiar să aibă dreptul să ne interzică cineva să comunicăm cu alți episcopi care mărturisesc ortodox și să ne ajutăm unii pe alții pentru a nu lua decizii în mod grăbit?
Discuția despe Episcopul Artemie din Serbia, prigonit de ecumeniști și abandonat de ierarhii în care am avut încredere la început, și care acum bat în retragere, nu o mai reluăm. Faptul că horepiscopii, conform Sfintelor Canoane, nu pot hirotoni alți episcopi sau alți horepiscopi e un argument suficient care să demonteze așa-zisa acuzație de schismă a episcopului Artemie.
Pentru cei ce azi cred că noi nu trebuie să le cerem socoteală episcopilor ecumeniști că au aprobat documente pline de ambiguități și contraziceri la Kolimbari, Sfinții Ierarhi din vechime ne arată foarte clar cum trebuie apreciate faptele episcopilor care au generat atâta tulburare în viața Bisericii. Găsim consemnări edificatoare despre Sinodul Local din Aquileea, la care a participat Sfântul Ambrozie al Mediolanului, în cartea: „Sf. Ambrozie, Scrieri, Partea a doua”, Colecția Părinți și Scriitori Bisericești nr 53, Edit. INSTITUTULUI BIBLIC ȘI DE MISIUNE AL BOR – 1994. Situația de azi, totuși nu e identică întru totul cu cea din anul 382 la Aquileea, pentru că la acea vreme arianismul deja era condamnat oficial de un Sinod Ecumenic, pe când erezia ecumenista încă nu este condamnată sinodal în mod oficial (ereticii ecumeniști actuali nu au fost anatematizați nominal de un Sinod, caterisiți și tăiați de la Trupul Bisericii). Cu toate acestea, pericolul panereziei ecumeniste este extrem de grav, mai ales când împreună rugăciunile cu ereticii deja condamnați sinodal, catolici, protestanți, monofiziți, sunt practicate și de unii ierahi care au în mod mincinos faima de a fi conservatori (Patriarhul Ilya al Georgiei, Mitropolitul Onufrie al Ucrainei și atâția alții).
La pagina 61 din volumul precizat mai sus, citim că în cadrul desfășurării lucrărilor Sinodului din Aquileea, Sf. Ambrozie a spus:
„Anatema să fie cel ce nu-și explică limpede credința.”
Toți episcopii au zis:
„Anatema să fie!”
Sfântul Ambrozie a susținut întotdeauna cauza ortodoxă atât înaintea poporului cât și a administrației imperiale. Nu a acceptat să le cedeze ereticilor nici măcar o singură biserică, considerând că nu există un „drept la erezie”.
OrtodoxLogos – Mărturisim ortodoxia — 30 august 2018
1 Trackback / Pingback