Sfântul Atanasie cel Mare, prigonit și clevetit pe nedrept de arieni: Cei ce numesc creştini pe cei uniți cu Arie, se înşală mult şi tare

Fragment din Sfântul Atanasie cel Mare – Cuvântul Întâi împotrva arienilor

I

Toate ereziile s-au abătut de la adevăr şi şi-au născocit vreo aiureală vădită arătând tuturor, de mult, lipsa de evlavie. Căci e vădit că cei ce le-au născocit «au ieşit dintre noi», precum a scris fericitul Ioan (I Ioan, 2, 20). Fiindcă prin cugetarea lor nu au fost şi nu sunt nici acum cu noi. De aceea, precum a zis Mântuitorul, «neadunând cu noi, risipesc» (Luca, 1 1,23) cu diavolul. Şi ei se apropie de cei ce dorm, ca să semene în ei otrava pierzaniei şi să-i ducă la moarte împreună cu ei.

Una dintre aceste erezii, şi cea din urmă, e cea numită ariană. Ea e plină de viclenie şi de uneltire. De aceea, văzând cum alte erezii, surori mai bătrâne ale ei, au fost date pe faţă, se îmbracă în chip prefăcut în cuvinte de-ale scripturilor, ca şi tatăl ei, diavolul, şi se sileşte să intre iarăşi în raiul Bisericii, ca, dându-şi înfăţişarea de creştină, să însele pe vreunii ca să cugete contrar lui Hristos, prin aparenţa de adevăr a unor raţionamente mincinoase. Căci nu e în ea nici o judecată dreaptă. Şi de fapt au şi amăgit pe unii, făcându-i nu numai să-şi plece urechea la cuvântul lor stricăcios, ci şi să ia şi să guste, ca Eva, şi apoi să socotescă, din nepricepere, ceea ce e amar, ca dulce (Isaia, 5, 20) şi să numească greţoasa erezie, frumoasă.

De aceea, îndemnat de voi, am socotit să scoatem pavăza acestei urâte erezii şi să arătăm răul miros al nebuniei ei. Aceasta, pentru ca cei ce se află încă departe de ea să fugă şi mai mult de ea, iar cei amăgiţi de ea să se răzgândească şi să cunoască cu ochii deschişi ai inimii că, precum întunericul nu este lumină, nici minciuna adevăr, aşa nici erezia ariană nu e bună; ba că şi cei ce numesc pe aceştia creştini se înşală mult şi tare, ca unii ce nu citesc Scripturile, nici nu cunosc peste tot crestinismul şi credinţa lui.

II

Ce văd, deci, comun între erezie si dreapta credinţă, cei ce fiecăresc, zicând că aceia nu spun nimic rău? Dacă aceasta este adevărat, atunci ei pot spune că şi Caiafa este creştin şi că şi Iuda vânzătorul poate fi numărat între apostoli şi că cei ce l-au cerut pe Varava în locul Mântuitorului n-au făcut nimic rău; că şi Imeneu şi Alexandru au cugetat drept şi, că Apostolul a spus neadevăruri despre ei (I Tim., 1, 20). Dar nici un creştin n-ar răbda să audă acestea şi nimeni n-ar socoti sănătos la minte pe unul care îndrăzneşte să spună aceasta. Căci aceştia au în cinste în locul lui Hristos pe Arie, precum maniheii pe Maniheu[1] şi elinii, în loc de Moise şi alţi sfinţi, pe comicul Sotade[2] şi pe fiica Irodiadei. De fapt Arie scriind Thalia[3], imită stihurile cu înţelesuri muiereşti ale aceluia. Căci în bârfelile lui împotriva Mântuitorului a încurajat bătaia de joc şi râsul, încât cei ce au căzut în această erezie şi-au stricat mintea şi au înnebunit, schimbând numele Domnului slavei în asemănarea chipului omului stricăcios, şi numele de creştini, în cel de arieni, pe care îl au ca semn al necredinţei lor. Si osândiţi fiind, să nu încerce să se apere, nici să mintă, faţă de cei ce nu sunt ca ei, numind şi ei pe creştini de la dascălii lor, ca să pară că în felul acesta şi ei se pot numi arieni. Nici să nu rămână nepăsători când sunt făcuţi de ruşine pentru numele lor. Iar de se ruşinează, să se ascundă, sau să iasă din strâmba lor credinţă. Pentru că nu şi-a avut vreodată vreun popor numele de la episcopii lui. Căci deşi dascălii noştri au fost fericiţii apostoli şi ei au slujit Evanghelia Mântuitorului, totuşi nu de la ei ne-am numit şi suntem creştini, ci de la Hristos. Iar cei ce-şi au de la alţii începutul credinţei pe care o ţin, pe drept cuvânt au şi numele de la ei, stând sub ascultarea lor.

III

Noi toţi fiind şi numindu-ne creştini de la Hristos, odinioară a fost scos dintre noi Marcion, care a născocit o erezie. Și cei ce au rămas cu cei ce l-au scos pe acela, au rămas creştini. Iar cei ce au rămas cu Marcion nu s-au mai numit creştini, ci marcioniţi. Aşa şi Valentin şi Vasilide şi Maniheu şi Simon Magul au dat celor ce i-au urmat numele lor. Și unii se numesc valentinieni, alţii vasilinieni, alţii maniheni, alţii simonieni, şi alţii frigieni, de la Frigia, şi novaţieni de la Novat.

Aşa şi Meletie, scos de Petru, episcopul şi martirul, a numit pe ai săi, nu creştini, ci meletieni. La fel şi fericitul Alexandru, scoţând pe Arie, cei ce au rămas cu Alexandru au rămas creştini. Iar cei ce au ieşit împreună cu Arie au părăsit numele Mântuitorului, pe care-l avem noi, şi s-au numit arieni. Iată deci, că şi după moartea lui Alexandru, cei ce sunt în comuniune cu Atanasie, care i-au urmat lui şi cu care la rândul său e în comuniune Atanasie însuşi, au acelaşi nume de creştini. Şi nici unul dintre ei nu are numele lui Atanasie, nici el nu se numeşte de la ei, ci toţi se numesc mai departe, în chip obişnuit, creştini. Căci chiar dacă suntem urmaşi ai învăţătorilor şi suntem ucenicii lor, dar, învăţînd de la ei cele ale lui Hristos, suntem şi ne numim nu mai puţin creştini. Iar cei ce urmează ereticilor, chiar dacă aceia ar avea zeci de mii de urmaşi, poartă totuşi numele celui ce a născocit erezia. Astfel murind Arie, măcar că a avut mulţi urmaşi, totuşi cei ce sunt cunoscuţi ca cugetînd cele ale lui Arie se numesc arieni. Şi dovada minunată a acestui fapt este că elinii care intră în Biserică, părăsind superstiţia idolilor, nu primesc numele celor ce i-au catehizat, ci pe al Mântuitorului, și în loc de elini încep să se numească creştini. Iar cei ce merg la ei, sau cei ce trec de la Biserică la erezie, părăsesc numele lui Hristos şi se numesc arieni, ca unii ce nu mai ţin credinţa lui Hristos, ci s-au făcut următori nebuniei lui Arie.

IV

Căci cum vor fi creştini cei ce nu sunt creştini, ci stăpâniţi de nebunia lui Arie? Sau cum mai sunt mădulare ale Bisericii universale cei ce au lepădat credinţa apostolică şi s-au făcut născocitorii unor rele noi; cei ce, părăsind cuvintele dumnezeieştilor Scripturi, numesc cele ale Thaliei lui Arie înţelepciune nouă? Pe drept cuvânt o spun aceasta. Căci propovăduiesc de fapt o erezie nouă. De aceea e de mirare că, deşi au scris mulţi multe tâlcuiri şi cuvântări la Vechiul şi Noul Testament şi cele ale Thaliéi nu se găsesc la nimeni, nici chiar la cei mai serioşi dintre elini, ci numai la cei ce cântă între pocale cu zgomot şi cu glume, ca să stârnească râsul altora, minunatul Arie n-a imitat nimic cuviincios, ci ignorând cele ale scriitorilor serioşi şi furând multe din alte erezii, a râvnit numai la glumele lui Sotade. Căci ce putea să facă el vrând să râdă de Mântuitorul, decât să prindă în cântece moleşitoare urâtele cuvinte ale necredinţei lui? Căci dacă, precum zice Înţelepciunea: “Din sfârşitul cuvântului se va cunoaşte bărbatul’’, tot aşa din cuvinte se va cunoaşte nebărbăţia sufletului cuiva şi stricăciunea cugetării celui ce le-a scris. Şi de fapt nu s-a putut ascunde vicleanul, ci, măcar că se suceşte ca şarpele într-o parte şi în alta, a căzut totuşi în rătăcirea fariseilor. Căci precum aceia, urmărind fărădelegea, se prefăceau că cercetează cuvintele legii; şi vrând să tăgăduiască pe Domnul cel aşteptat şi de faţă, se făceau că-L numesc Dumnezeu, dar au fost daţi  pe faţă ca hulindu-L prin cuvîntul: ’’Pentru ce Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu şi zici: Eu şi Tatăl una suntem’’(Ioan, 10, 30, 33), aşa si spurcatul Arie, care imită pe Sotade, prefăcându-se că grăiește despre Dumnezeu şi folosindu-se în acest scop de cuvintele Scripturii, e dat pe faţă ca necredincios, odată ce tăgăduieşte pe Fiul şi Îl numără printre făpturi.

 

1 Maniheu a trăit în sec. II şi a fost începătorul unei erezii influenţată de dualismul parsist, după care materia este tot aşa de eternă ca si Dumnezeu.

2. Sotade era un poet cretan care a compus versuri comice.

3. Era opera lui Arie.

| Sfântul Atanasie cel Mare – Scrieri, colecția Părinți și Scriitori Bisericești, editura IBMBOR, București 1987, pag. 157-160 Sursa

***

„Acela, cu cei de un gînd cu sine, intrînd la împăratul, şi găsind vreme potrivită, tulbura toate, ca să dea jos pe Atanasie de pe scaun. Căci socotea ereticul că de îl va supăra pe Atanasie, lesne îi va birui şi pe ceilalţi credincioşi, iar învăţătura lui Arie o va întări. Drept aceea, a adus asupra dreptului clevetiri nedrepte şi a alcătuit pricini mincinoase, precum ereticilor se părea că este de crezut. Apoi a cumpărat cu bani pe următorul eresului lui Meletie, adică pe Ision şi pe Evdemon cel bogat în vicleşug, cum şi pe Calinic, prea renumitul în răutate.

Iată greşelile ce se puneau asupra lui Atanasie: Mai întîi zicea că sileşte pe egipteni ca să dea odăjdii Bisericii Alexandriei, spre îmbrăcarea preoţilor, adică veşminte de in, catapetesme de altar, perdele şi alte podoabe bisericeşti. Al doilea, că nu este voitor de bine al împăratului şi că scrisorile împărăteşti le defaimă. Al treilea, că este iubitor de argint şi că a trimis spre pază un sicriu plin cu aur la unul din prietenii săi. La acestea s-a adăugat a patra pricină, aceea adusă de Ishiran, mincinosul preot al Mariotului; pentru că acel viclean şi înşelător, meşter întru răutate, luînd nume de preot fără de obişnuita sfinţenie asupra sa şi lucrînd multe lucruri de ruşine şi cumplite, nu numai s-a arătat vrednic de lepădare şi de ocară, ci şi de nemilostivă pedeapsă.”

Vedeți:

1 Trackback / Pingback

  1. Atitudinea Sfinților Părinți față de eretici și minciuno-învățătorii: Din toate puterile să îi dăm pe față – OrtodoxLogos

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*