Cei mai periculoși lupi în blană de oaie sunt falșii anti-ecumeniști care fac compromisuri cu ereticii

Motto: „De nici un folos nu este viața curată dacă învățăturile sunt stricate.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Deseori am auzit la preoții de mir sau de mânăstire afirmația că dacă ar părăsi bisericile sau mânăstirile în care slujesc, ecumenist, vorbind însă uneori contra (Anti)sinodului din Creta din 2016, în acestea ar urma să vină slujitorii cei adevărați ai ecumenismului, care ar propovădui pe față erezia și s-ar face un rău și mai mare.

Totdeauna am considerat această argumentație ca o mare fățărnicie, care de fapt încearcă să justifice lașitatea și lipsa de caracter a acelora. Între lupii răpitori la vedere și cei ascunși în blană de oaie sunt de preferat cei din prima categorie; astfel știi cine sunt dușmanii și te poți lupta sau feri de ei, pe când ceilalți care mimează rezistența sunt greu de reperat și stricăciunile pe care le produc turmei sunt incomparabil mai mari.

Să vedem ce spunea Sfântul Theodor Studitul în acestă problemă, cum îi scria egumenului Evstratie care credea că împărtășindu-se cu luptătorii împotriva sfintelor icoane apără mânăstirea și icoanele:

„Nu pare lucru nevinovat că, deși ai fost prins de omul împăratului, ai rămas cu toate acestea nevătămat, adică te-au lăsat slobod. Fiindcă asta se leagă de cele ce se zvonesc despre tine. Este, de altfel, lucru prea adeverit că nimeni dintre cei ce au mărturisit cu îndrăzneală credința ortodoxă nu rămâne neîntemnițat sau măcar exilat, adică pus pe fugă. Dar cei ce scapă de pedepse înseamnă că s-au lăsat amăgiți de eretici, ca să nu vorbesc mai cu asprime și să te mâhnesc.

Ori poate n-ai deslușit, tu cel atât de străvăzător, cumplita prigoană a lui Leon cel cu nume de fiară, a cărui mână ucigașă i-a prins până și pe acei cinstitori ai icoanelor de alte neamuri și i-a ucis și i-a pierdut, sau – în cazul celei mai mari bunăvoințe – i-a pus sub pază după o cruntă biciuire afară, desigur, de cei care au arătat supunere.

Deci devreme ce tu n-ai suferit nimic din toate acestea după prinderea ta, iartă-mă, dar ai cedat, preacuvioase. Și nu pretinde că păstrezi bisericile tale în siguranță (subl. mea) și icoanele lor neatinse, și pomenirea Preasfințitului nostru patriarh (Nichifor); căci astfel de flecăreli spun și alții care au fost ademeniți și s-au plecat iconomahilor. Nu era cu putință să se păstreze acestea, decât numai dacă s-a săvârșit o trădare a mărturisirii ortodoxe.

Căci care este folosul dacă ne îngrijim de biserici neînsuflețite, odată ce ne-am pierdut pe noi înșine și nu ne numim biserică a lui Dumnezeu? (subl. m). Nici icoana lui Hristos, nici a Maicii Sale, nici a vreunui Sfânt nu se primejduiește să pățească nimic, de vreme ce ei sălășluiesc în ele ca prototipuri, ci pier sufletește, din contră, cei ce socotesc că le pierd pe ele, dar și cei ce – chipurile pentru a apăra icoanele – fug de mărturisire și de reaua pătimire care îi urmează (subl. m). Vai! Unii mor, alții sunt surghiuniți, alții biciuiți, alții închiși; munții, pustietățile, stâncile și peșterile îi găzduiesc pe fericiții prigoniți, iar noi rămânând în mânăstirile noastre să credem că nu vom pătimi nici un rău? Defel!” (Epistola 106, cartea a doua, în P.G. volumul 99).

După cum putem vedea, Sfântul Theodor îl mustră pe egumenul Evstratie cu fermitate, dar cu blândețe și îi arată că cei ce fug de mărturisire nu apără nici biserica sau mânăstirea și nici icoanele; acestea, dat fiind că acțiunile se petrec în vremea ereziei iconoclaste, a luptei contra sfintelor icoane, care a bântuit în Imperiul bizantin, în două etape, între anii 726-775, respectiv 813-842.

Nu la fel de blând se arată Sfântul Theodor cu egumenul Teofil, care se împărtășise cu iconomahii și care susținea, ca și trădătorii de astăzi ai Ortodoxiei, că astfel apără biserica/mânăstirea. Pe acesta Sfântul îl mustră cu asprime, numindu-l de trei ori ticălos și îi spune că s-a făcut sminteală lumii:

„O, nepăsare! O, luptă cu Dumnezeu! Prin defăimarea icoanei Sale s-a săvârșit lepădare de însuși Hristos, dar și de Născătoarea de Dumnezeu și de oricare dintre Sfinți. Pentru icoanele Sfinților a fost izgonit arhiepiscopul (Nichifor), au fost surghiuniți episcopi, iar egumenii au suferit aceleași rele împreună cu monahii, monahiile, mirenii și mirencele.

Unii sunt bătuți, alții închiși, unii pier de foame, alții sunt munciți, unii fug pe mare, iar alții în pustii. Pustietățile și peșterile sunt pline; plini sunt munții și vâlcelele. Trupurile sunt măcelărite, sângiurile curg, toată țara noastră este răscolită de prigoană. Tot ce este sub soare, aș zice, plânge și se jelește.

Iar tu, o, de trei ori ticălosule, deși te-ai supus împărtășirii pierzătoare cu ereticii și șezi în lăcaș de pierzare, ca să zic așa, și nu mânăstiresc, spui că toate merg bine, batjocorindu-i în chip jidovesc pe purtătorii de Hristos – sau mai bine zis pe Hristos Însuși – pentru Care aceia și pătimesc? Și ce biserică ai scăpat, tu, care ai pângărit biserica lui Dumnezeu, adică pe tine însuți? Pe care frați i-ai păzit? Pe cei care s-au pierdut prin părtășia ta cu ereticii, fie și la o simplă masă împreună? Te-ai făcut sminteală lumii, pildă de lepădare, îndemn la pierzare, trup și nu duh, „înnegritor” și nu luminător (subl. m). Acestea le strigă însuși adevărul către astfel de necinstitori, pe care, dacă nu se vor pocăi pentru sfaturile lor fără de Dumnezeu, nu trebuie să-i socotim creștini” (Idem, Epistola 89).

Așa îl mustră Sfântul Theodor pe rătăcitul egumen Teofil făcându-l „sminteală lumii, pildă de lepădare, îndemn spre pierzare”. Tot la fel sunt și euro-preoții și euro-monahii zilelor noastre care vin cu o astfel de argumentație care, după cum se vede, nici nu este nouă și nici nu le aparține, dar care le este insuflată de vrăjmașul lui Hristos, cel învechit în rele.

Tot de aici aflăm și cum se desfășurau prigoanele în acel ultim pătrar al mileniului I, când împărații, cu ierarhia și clerul eretic, suflau vânt de ucidere asupra celor dreptcredincioși.

(Arhim. Vasilios PapadakisStrăjerii Ortodoxiei,

Editura Egumenița, 2015, pp. 523-525)

 

Silviu DelaDorna

sursa: prieteniisfantuluiefrem.ro

 

Sună cunoscut?

Iată ce susținea și încă mai susține Părintele Theodoros Zisis, după sinodul eretic din Creta (ascultați de la minutul 39):

Iată și o autentică poziționare ortodoxă, despre binecuvântarea de a fi prigoniți și izgoniți, de la Părintele Sava Lavriotul:

„ … nu există o binecuvântare mai mare decât să fii prigonit pentru Hristos. Acest lucru l-am înțeles când, după 18 ani (de închinoviere athonită) m-au alungat de la Mănăstirea Marea Lavră, unde eram proistamenos (adică unul dintre membrii conducerii mănăstirii și cel care răspundea de toate schiturile Lavrei – n.trad.) și aveam o funcție importantă. Mi-au spus să tac și să nu spun nimic și voi avea parte de cinstiri și slavă. Însă acestea sunt lucruri omenești și ele te îndepărtează de Hristos. Cel mai mare dar pe care mi l-a făcut Hristos până acum a fost acesta (să fiu prigonit și alungat pentru El – n.trad.).

De părintele Gavriil ne unește o mare iubire (în Hristos – n.trad.) și am început împreună această luptă (împotriva panereziei ecumeniste – n.trad.). Dumnezeu să îl țină cât vrea în Sfântul Munte Athos, pentru că părintele Gavriil ajută multă lume și este foarte iubit. Însă cel mai bine pentru el este să fie prigonit și alungat de la chilia lui. Atunci va avea o binecuvântare mai mare (ca oricând).”

sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/09/18/din-dragoste-fata-de-gheronda-gavriil-cutlumusiatul-parintele-marturisitor-de-hristos/#comment-18788

Căreia dintre cele două căi vă alăturați? Alegeți prigoana sau lingușelile primite de la eretici ca urmare a compromisurilor făcute cu ei?

 

“Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră, multă este în ceruri” (Matei V, 11- 12).

 

1 Comment

  1. Foarte bun articolul, minunata analiza a situatiei actuale a luptei impotriva ereziei ecumeniste, dar si neo-ecumeniste, a celor care creaza confuzii si care pana mai ieri erau impreuna-luptatori cu noi, iar astazi iubitori de lumea aceasta si de compromisuri iconomice. Dupa roadele lor ii veti cunoaste, zice Hristos-Adevarul, Unicul criteriu de discernere a adevarului de minciuna.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*