Combaterea învățăturilor greșite despre Taine și har: sunt două lucruri diferite

În Scrisoarea Părinților Athoniți către împăratul Mihail Paleologul, împotriva uniaţiei de la Lyon (1272-74), dacă suntem atenți la cuvinte, observăm că Sfintele Taine se săvârșesc la ereticii necondamnați, dar erezia propovăduită cu capul descoperit prin pomenirea numelui ereziarhului, îi lipsește pe credincioși de harul ce izvorăște din aceste Taine, pentru că nu mai sunt vrednici de ele.

Scopul vieții creștine e dobândirea Duhului Sfânt, iar harul Duhului Sfânt nu se poate dobândi de cei care se împărtășesc cu nevrednicie, fiind de acord cu credința eretică a episcopului pomenit, făcându-se una cu el și cu credința acestuia! Să încercăm să distingem între Sfintele Taine și harul primit ca urmare a împărtășirii cu vrednicie: sunt două lucruri diferite. Tainele se sfințesc, prin iconomia lui Dumnezeu, pentru că Sinodul nu a pus în lucrare condamnarea ereticilor. Altfel ar însemna să se creeze schismă și să se declare invalide toate Tainele săvârșite de cei căzuți în erezie prin pomenirea episcopului eretic, adică în Biserică ar fi haos. Nu am ști cine are sau nu Taine valide, nu am ști cine este botezat și cine nu. Pentru că erezia este demult propovăduită cu capul descoperit în Biserică, nu doar de la momentul Creta 2016. De aceea Sfintele Canoane și în particular Canonul 15 vorbesc despre îngrădirea de erezie, adică de întreruperea comuniunii cu ereticii, îngrădirea de eretici înainte de condamnarea sinodală a acestora.

Am făcut pe text sublinierile necesare:

[…] Dar ce este în comun între comuniune şi pomenirea numelui? Foarte multe, după cum vom arăta […]

Sfinte stăpâne, ascultă mărturia cuvintelor Atotsfântului Duh, din care nici un corn de literă nu poate să cadă (Lc. 16:17). Marele apostol al Domnului şi evanghelist Ioan Teologul spune: Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele (II In. 10-11). Dar dacă ni se interzice măcar să-l salutăm în cale, dacă se interzice să-l aducem într-o casă obişnuită, atunci cum să-l primim nu în casă, ci în biserica lui Dumnezeu, în însuşi altarul, la tainica şi înfricoşata cină a Fiului lui Dumnezeu, care Se aduce în jertfă nesângeroasă? (Vedeți că tainele sunt prezente, jertfa nesângeroasă are loc la tainica și înfricoșata cină, ce lipsește e doar harul pe care credincioșii nu îl pot primi din cauza credinței eretice – n. ed.) Întâi ca Dumnezeu, apoi ca miel neprihănit, pentru a ne împăca cu Tatăl şi cu Sine şi a curăţi păcatele noastre cu sângele Său, ca unul fără de păcat.

Ce om întunecat va zbiera pomenirea celui pe care l-a vărsat pe bună dreptate Duhul Sfânt, ca pe unul ce s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a sfinţilor, şi prin asta se va face [acel om] vrăjmaş al lui Dumnezeu? Căci dacă numai cuvântul de „Bun venit!” te face părtaş la faptele cele viclene, atunci cu atât mai mult înseamnă pomenirea sa răsunătoare, când stau înainte înfricoşatele taine dumnezeieşti (încă o dată pomenirea numelui are loc când stau înainte înfricoșatele taine dumnezeiești – tainele sunt săvârșite prin urmare – n. ed.). Iar dacă Cel ce stă înainte este Însuşi Adevărul, atunci cum să primeşti ca adevăr această mare minciună – să-l socoţi ca patriarh ortodox? [1] Săvârşind înfricoşatele Taine vei glumi ca pe o scenă? Cum să rabde acestea sufletul ortodox, cum să nu se depărteze îndată de cei ce pomenesc, cum să nu-i socoată drept vânzători de cele sfinte? Căci dintru început Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu socotea pomenirea numelui arhiereului în timpul sfintelor slujbe drept comuniune desăvârşită. Căci este scris în Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii (a sf. Gherman): „cel ce slujeşte cele sfinte rosteşte numele arhiereului, arătând şi supunerea sa faţă de cel de mai sus, şi comuniunea cu el, şi succesiunea credinţei acestuia şi a celor sfinte”. Şi marele părinte al nostru şi mărturisitor Teodor Studitul aşa spune într-o scumpă scrisoarea a sa: „Mi-ai spus că te-ai temut să-i faci observaţie presbiterului tău să nu pomenească numele ereziarhului, iar eu nu găsesc ce să-ţi spun acum despre asta altceva decât că comuniunea prin singură pomenirea lui întinează, chiar dacă cel ce pomeneşte ar fi ortodox”. Aşa spune acest părinte. Dar mai înaintea lui şi Dumnezeu a indicat asta, spunând: Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele. Cum? Nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt (Iez. 22:26), ci totul era la ei fără deosebire. Ce este mai limpede şi mai adevărat decât asta?

Dar să îngăduim asta ca o iconomie cumpătată? Cum să îngădui o iconomie care pângăreşte sfânta slujbă, după cum s-a spus, şi alungă Duhul Sfânt de acolo şi de aceea îi face pe credincioşi să nu fie părtaşi la iertarea păcatelor şi la înfiere? (Sfânta slujbă, adică sfânta taină este săvărșită, dar prin pângărirea darului preoției ce aparține Bisericii și nu preotului, prin această pomenire a ereticului, cu toții sunt una cu erezia și se lipsesc de harul Duhului Sfânt care este alungat de la aceștia ce se împărtășesc sau asistă – preot și credincioși – n.ed.) Şi ce ar putea fi mai vătămător decât o asemenea iconomie? Acea comuniune chiar şi într-un singur punct este o pierdere vădită şi o stricare a toată dreptatea. Căci cel ce-l primeşte pe eretic se supune aceleaşi osândiri ca şi acela; şi cel ce intră în comuniune cu cel afurisit să fie afurisit, ca unul ce încalcă canonul bisericesc.

Şi aşa încât aceşti binecunoscuţi, nerespectând rânduielile bisericeşti, intră în comuniune şi cu iudeii, şi cu armenii, şi cu iacobiţii, şi cu nestorienii, şi cu monoteliţii, şi, mai pe scurt, cu toţi ereticii, atunci măcar pentru asta, dacă nu pentru altceva, fără îndoială că nu merită iertare şi comuniune, ci se fac vinovaţi de toate ereziile potrivnice lui Dumnezeu ale acelora. Şi se pare că din cauza aceasta, adică din nedeosebirea ereticilor după rânduiala Bisericii şi după legea de sus a lui Dumnezeu, ei au început să se umple de tot felul de erezii – nu din altă cauză.

Iar să-i dai întâietatea asupra întregii Biserici ortodoxe a lui Hristos unui om eretic este drept? Aceasta e o desăvârşită trădare, iar nu iconomie. El acum nu e vrednic nici de locul cel din urmă. Căci marele nostru părinte, Grigorie Teologul, vorbind despre cei ce se pocăiesc, spune în cuvântul său sfânt: „dacă pe cei ce se pocăiesc (nu-i primea Novat), nici eu nu-i primesc pe cei ce fie sunt neclintiţi, fie nu se îmblânzesc destul şi nu răsplătesc lucrul rău cu îndreptare. Iar dacă îi voi primi, le voi indica un loc după cuviinţă”. Unde este îndreptarea la el şi la cei dimpreună cu el? Unde este răsplata pentru fapta rea? Desigur că nu sunt vrednici nici de locul cel din urmă, dar cum să aibă întâietate? Şi dacă vor avea putere asupra uneia din dumnezeieştile biserici, vai! Oare cei călăuziţi de cârmuitori orbi nu vor cădea în cursele iadului, după cum ne previne nemincinoasa gură (Lc. 6:39)? Şi dacă lumina este întuneric, atunci e limpede ce urmează (Mt. 6:23; Lc. 11:34-36). Şi iarăşi după marele teolog Grigorie, fiecare supus se aseamănă celui ce-l stăpâneşte.

Şi după care rânduieli bisericeşti va judeca el însuşi şi mai marii săi? Lepădând cu totul dumnezeieştile canoane ale sfintelor soboare, neavând nici urmă sau pomină de viaţă duhovnicească, ci fiind eretici în multe lucruri, ei vor umple cu adevărat Biserica de tulburare şi sminteli. Căci cele de neunit nu pot fi unite, nici cele de nelegat nu pot avea legătură. Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, după dumnezeiescul cuvânt (II Cor. 6:14), sau ortodocşii cu ereticii, de care, dimpotrivă, ni s-a poruncit să ne despărţim cu totul.

Şi mai presus de toate Dumnezeu ne-a poruncit, spunând: Scoateţi afară dintre voi pe cel rău (Deut. 13:5, I Cor. 5:18). Şi în multe alte locuri, precum acesta din Noul Testament: „de te sminteşte ochiul tău, scoate-l” (Mc. 9:47) şi altele despre mădularele ce smintesc la cine se referă, dacă nu la aceştia? Şi marele Pavel, prin Însuşi Domnul ce grăia întru dânsul (II Cor. 13:3), spune limpede unele ca acestea: de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit (Tit 3:10-11). Şi iarăşi îndeamnă să ne ferim de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi (II Tes. 3:6). Şi în alte locuri ne porunceşte cu unii ca aceştia nici măcar să nu şedem la masă (I Cor. 5:11, II Tes. 3:14). Asemenea şi marele părinte al nostru de Dumnezeu purtător Ignatie, ferindu-ne de dobitoacele cele cu chip de om – ereticii, ne porunceşte nu numai să nu îi primim, ci după putinţă nici să nu ne întâlnim cu ei. Iar pe cei cu care nu ni se îngăduie nici să şedem la masă, nici să îi salutăm nu ni se îngăduie din cauza necomuniunii desăvârşite şi cu care, după putinţă, trebuie să evităm chiar a ne întâlni, cum să îi recunoaştem pe unii ca aceştia drept întâistătători şi judecători ai bisericilor ortodoxe şi cum să pronunţăm pomenirea lor ca ortodocşi în biserică şi la însăşi cina cea de taină (vedem din nou că pomenirea are loc la cina cea de taină – taina este săvârșită, pomenirea ereticului însă nu îi mai lasă pe credincioși să se sfințească, la fel pățesc și cei care cugetă erezii în gând și păgânii nebotezați care vin cu viclenie în biserică și care se împărtășesc nescocotind cele dumnezeiești – n. ed.) aşa încât să o lăsăm pe ea să ne sfinţească neprihănit?

-Fragment din Epistola Părinţilor Aghioriţi către împăratul Mihail Paleologul cu mărturisirea de credinţă împotriva uniaţiei de la Lyon (1272-74)

[1] E vorba de patriarhul uniat Ioan XI Vekkos (1275-128

Sfinții Părinți cunoșteau foarte bine Sfintele Canoane, nu erau niște amatori ca mulți din zilele noastre, care își dau cu părerea fără a avea o cunoaștere temeinică și o înțelegere corectă a Sfintelor Canoane. Pentru Sfinții Părinți era ceva firesc faptul că orice erezie ce începe a fi  propovăduită cu capul descoperit de cei botezați și hirotoniți ortodox, trebuie îndepăratată definitv prin judecata sinodală și condamnarea tuturor ereticilor și a susținătorilor lor.

 

Pe înțelesul tuturor, de la Gheron Sava Lavriotul:

Având în vedere că între preoții nepomenitori există controverse în privința existenței sau neexistenței harului în B.O.R. (Biserica Ortodoxă Română), vă rugăm să explicați cum este corect să procedăm în următoarele situații:

Suntem un grup de preoți nepomenitori care nu ne pronunțăm asupra prezenței sau absenței harului în B.O.R. și vine la noi un preot nepomenitor, dar care susține greșit teologic că harul e total absent din B.O.R. Atunci noi mai slujim în sobor cu acest preot?

Gheron Sava: Ar trebui ca această divergență care există să se rezolve. Nu ar trebui să ne despartă această divergență. Ar trebui să ne așezăm la masă și să ne explice acel preot, din ce cauză crede că nu mai există harul în B.O.R. Din păcate, problema o au nu cei care spun că există harul, ci cei care spun că nu există harul. Ei nu vor să se împărtășească cu noi. Asta nu ar trebui să ne despartă. Adevărul este unul. Ar trebui să stăm la masa discuțiilor și să rezolvăm această problemă. Noi avem deja pregătit de editare un studiu în care dovedim din procesele verbale ale Sinoadelor și din Sfinții Părinți.

Deci dovedim acolo că nu întrerupem pomenirea datorită faptului că și-au pierdut harul sau Tainele, ci pentru că propovăduiesc erezia. Există două feluri de eretici, însă una din părți este deja condamnată, iar cealaltă încă nu este judecată. Cu ereticii condamnați, care sunt și caterisiți de Biserică, oricum nu putem avea comuniune. Pentru că sunt deja condamnați. Canonul 15 vorbește despre ereticii care încă nu au fost judecați. Spune: înainte de judecata sinodală întrerupem comuniunea pentru că propovăduiesc în mod eretic. Adică înainte de condamnarea sinodală înseamnă că trebuie să se facă Sinod care să-i condamne. Până atunci noi nu avem comuniune cu ei. Și asta nu înseamnă că ei își pierd Tainele. Tainele nu ne interesează. Nu suntem nici Sinod care să stabilească cine are Taine și cine nu are.  Ceea ce fac cei care spun că nu există Taine, fac din ei înșiși Sinod, (se situează – n. ed.) mai presus de Sinod. Pentru că Sinodul judecă pe eretic, adică este în fond un tribunal (Sinodul) care îl cheamă pe eretic, pe acuzat. Îi arăți erezia lui și dacă acela se îndreaptă, se pocăiește, toate bune. Dacă nu se îndreaptă, atunci îl caterisești. Dacă era caterisit, cum să-l mai caterisești încă o dată tu? Ereticul nu este caterisit în mod automat. Doar noi cunoaștem că cu cei care propovăduiesc erezia, nu avem comuniune pentru că ne îmbolnăvim în credință. Asta este problema. Și cunoaștem foarte bine că, cei care se duc și se împărtășesc, toți cei care acceptă Sinodul din Creta, ei se împărtășesc spre osânda lor. Nu le este spre mântuire, ci spre pierzanie. Cunoaștem faptul că atunci când ne împărtășim în mod nevrednic, nu primim harul. Cineva care se împărtășește și nu s-a spovedit, nu are pocăință, nu are credință dreaptă, deși se împărtășește cu Hristos, harul nu îl va primi. Asta este problema, nu dacă există Taina sau nu. Asta o stabilește un Sinod, nu noi.

 

Dacă un mirean sau monah susține această eroare teologică – absența totală a harului înainte de judecata sinodală, noi îl împărtășim sau nu?

Gheron Sava: Acesta își provoacă probleme luiși. Adevărul este că cei care nu acceptă faptul că mai există Taine, de fapt blasfemiază pe Duhul Sfânt, pentru că ei susțin că în potir este pâine și vin, nu Trupul și Sângele Domnului și schimbă învățătura despre Biserică, eclesiologia ortodoxiei. Dacă acceptăm că au dreptate, lucru care nu există, însă dacă noi acceptăm, cum am spus, că este adevărat ce susțin ei, atunci, ce trebuie să facem? Conform spuselor lor, nu există ierarhie. Nu există preoți, nici episcopi. Așa încât ar trebui să încercăm să găsim posibilitatea de a hirotoni alți episcopi, alți preoți, pentru că de fapt, după mintea lor nu mai există nici Biserica, lucru pe care Sfinții Părinți nu l-au făcut. Atunci când intra erezia în Biserică, Sfinții încercau să scoată erezia din Biserică, nu să provoace altă biserică. Ceea ce spun aceștia, este de fapt că noi ar trebui să facem o altă biserică, să creăm altă biserică, de vreme ce noi nu avem episcopi, nu există nimic. Asta au făcut și vechii calendariști. Și-au făcut propriile lor sinoade. Acești oameni ne îndreaptă către o altă biserică. Nu a existat niciun sfânt care să susțină acest lucru. Toți s-au luptat din Biserică, din interiorul Bisericii, pentru că atunci când un trup are o boală într-însul, atunci când are o problemă mâna, de exemplu, nu tai dintr-o dată mâna, încerc s-o vindec. Dacă nu pot, atunci voi tăia doar mâna, nu tai capul. Asta încearcă ei să ne facă. Așa încât ar trebui să-și înțeleagă greșeala, pentru că după credința lor, sunt ortodocși, dar ceea ce susțin nu este ortodox și ar trebui să înțeleagă că este greșit.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*