Sfinţii Mucenici Eusebiu şi Prisc, mărturisitorii (21 septembrie)

Sfîntul Eusebiu era în părţile Feniciei creştin tăinuit. Iar cînd a sosit prigoana cea mare de la păgîni asupra creştinilor, care unde puteau să prindă pe creştini îi chinuiau în multe feluri şi, mulţi credincioşi fugind din mîinile păgîneşti, se ascundeau prin locuri neştiute. Atunci Eusebiu, dînd adevăratul preţ cuvintelor lui Hristos: “Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în Ceruri” (Matei 10, 32), s-a umplut de dumnezeiască rîvnă, şi ducîndu-se, a stat înaintea mai marelui acelei cetăţi şi i-a zis: “Ce te înnebuneşti de Dumnezeu, luptătorule, prigonind turma lui Hristos!?” Iar mai marele căutînd spre dînsul, a zis: “Tu cine eşti?”, iar el a răspuns: “Rob al lui Hristos sînt, al cărui vrăjmaş eşti tu”. Iar mai marele mîniindu-se, a zis: “De unde ţi-a venit ţie, ticălosule, îndrăzneala aceasta, să stai înaintea mea şi să mă ocărăşti pe mine, cel ce sînt mai marele?” Iar Eusebiu a răspuns: “Rîvna cea după Domnul meu Iisus Hristos m-a pornit pe mine, ca să vădesc orbirea voastră, că v-aţi înnebunit închinîndu-vă Diavolului, iar nu lui Dumnezeu”. Atunci mai marele a poruncit să-l dezbrace pe el, şi spînzurîndu-l, să-i strujească trupul lui. Şi l-a strujit mult cu fiare ascuţite, încît i se vedeau oasele. Apoi oţet şi sare au turnat, şi-i freca ranele lui, şi toate acestea le-a răbdat cu vitejie mărturisitorul lui Hristos ca şi cum n-ar fi fost al lui trupul şi se bucura în pătimirile sale, împlinind lipsirea necazurilor lui Hristos în trupul său. După răbdarea chinurilor acelora, chinuitorii îi ziceau: “Jertfeşte zeilor şi vei fi viu, iar de nu vei jertfi, te vom pierde cu desăvîrşire”.

Iar el a răspuns: “Voi mă veţi pierde, dar Hristos al meu mă va afla, pentru care eu pînă la sfîrşit voi răbda, că acela ce va răbda pînă la sfîrşit, acela se va mîntui”. Deci, văzîndu-l pe el că este neplecat, îi tăiară capul cu sabia, şi aşa s-a suit la ceruri, ca să ia cununa podoabei din mîna Domnului.

Iar sfîntul Prisc a mărturisit numele lui Hristos în Frigia, şi pe mulţi din păgîni i-a adus la Hristos. Apoi l-au prins necuraţii şi l-au spînzurat şi l-au strujit pe coaste adînc, şi ca pe nişte pămînt au arat trupul lui cu unghii de fier, ca să semene sîngele mucenicesc spre creşterea şi înmulţirea Bisericii lui Hristos. Iar oarecare din păgînii cei ce stătea acolo, privind la o strujire cumplită ca aceea şi la mucenicescul sînge cel ce se vărsa, sălbăticindu-se de mai multă mînie ca fiarele, şi-au scos săbiile lor, cu care împungeau pe sfîntul, pe care prin tot trupul străpungîndu-l, la sfîrşit îi tăiară capul. Aşa a pătimit pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, bunul mărturisitor, pe care acum îl mărturiseşte Hristos înaintea Tatălui Său cel Ceresc, căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie

Editoriale

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*