Răbdarea creştină este o răbdare blândă, pe cînd răbdarea aceea care ascunde o neputinţă plină de răutate nu se deosebeşte cu nimic de răzbunarea drăcească. Sfinţii noştri sînt mari în toate evangheliceştile virtuţi, dar mai ales întru blîndeţea răbdării lor! Poate că aceasta ne pare nouă ca cea mai mare virtute a lor tocmai pentru că noi înşine sîntem atît de mici în ea.
Cînd Părinţii pustiei s-au strîns odată în jurul Avvei Ioan cel Pitic ca să audă cuvînt de învăţătură, un oarecare invidios a cîrtit:
„Vasul tău, o, Ioane, este plin cu otravă!”
La aceasta blîndul Ioan a răspuns îndată:
„Tu zici aceasta uitîndu-te doar pe din afară; dar oare ce ai fi spus dacă ai fi putut să pătrunzi cu privirea şi pe dinăuntru?”
Cînd l-au scos pe Sfîntul Ciprian, Episcopul Cartaginei, ca să-i taie capul, el a poruncit ca după moartea lui călăul să primească douăzeci şi cinci de galbeni de aur.
Proloagele-de-La-Ohrida-Vol-1-Sf-Nicolae-Velimirovici
Be the first to comment