Calomniatorii demagogi și instigarea împotriva Adevărului

 

„Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.” (Ioan 15, 18)

„Când unul zice: Eu sunt al lui Pavel! Iar altul: Eu sunt al lui Apollo! Oare nu sunteți oameni trupești?” (I Corinteni 3, 4)

 

Cei care nu credeau că Hristos este Fiul lui Dumnezeu au fost amăgiți de diavolul, atunci când mulţimile bucuroase şi entuziaste L-au întâmpinat pe Mântuitorul la poarta Ierusalimului; nu veniseră pentru a-L lăuda pe Împăratul Cerurilor, ci veniseră să întâmpine un împărat pământesc, un nou conducător care să-i elibereze de sub stăpânirea romanilor. Acest popor amăgit s-a îndreptat împotriva Mântuitorului peste câteva zile, strigând «Ia-L, răstigneşte-L!», instigat de arhiereii cuprinși de ură, care i-au cerut lui Pilat să îl elibereze pe tâlharul Baraba în locul lui Hristos: „Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.”

La fel se întâmplă și acum, când înșelătorii amăgesc poporul care a pornit pe drumul îngrădirii de erezie, pentru a-l întoarce împotriva mărturisirii curate a Credinței Ortodoxe.

Criteriile pe care se axează întreaga lor activitate însoțită de nenumărate minciuni, ce au semănat numai dezbinare și confuzie, sunt: mărirea omenească, dorința de stăpânire, fățărnicia, compromisul și trădarea Adevărului și a fraților de care s-au folosit înainte pentru a-și face faimă, cu lingușire și gânduri viclene.

 

 

Acești oportuniști ce pretind a avea multă faimă și considerație în Grecia și în România, nu sunt nimic altceva decât avocați ai ecumeniștilor și promotori ai unor planuri politice antihristice prin care vor să ducă în rătăcire întreaga lume. Nu au niciun fel de râvnă pentru păzirea dogmelor și canoanelor ortodoxe, ei urmăresc doar să facă scandal și diversiune. După peste 115 ani de ecumenism, în care Sfintele Canoane au fost călcate în picioare de ierarhia trădătoare și masonică, măcar în ultimul ceas, când semnele antihristice sunt din ce în ce mai clare, să ne delimităm de comuniunea cu cei ce îmbrățișează erezia, să nu ne lăsăm amăgiți de nonșalanța cu care mint, încercând să fățărască ortodoxia și să prindă și poporul în capcana înveninată a ereziei.

Pentru că toată această rețea de oportuniști nu se oprește și nu se va opri din smintelile împrăștiate neobosit, singurul mobil fiind de fapt ura infinită împotriva Adevărului, facem următoarele precizări:

 

Părinții athoniți au menținut aceeași linie patristică

 

Părinții athoniți nu au făcut decât să trezească conștiințe, să îi ajute pe oameni să ia atitudine fiecare împotriva panereziei ecumeniste. Nu i-au silit niciodată pe oameni să facă parte din anumite grupări; la conferințele și sinaxele organizate s-a vorbit întotdeauna pe baza învățăturilor Bisericii, nu s-au făcut speculații și despărțiri în tabere, ci fiecare a fost invitat să discearnă și să aleagă cum va mărturisi mai departe, având drept temei învățătura Bisericii. Acesta a fost scopul conferințelor părinților athoniți despre Sinodul din Creta ce au avut loc pe parcursul anului 2016. Lupta a pornit împreună cu toți, și cu părintele Theodoros Zisis, și cu părintele Matei Vulcănescu, și cu Mitropolitul Serafim de Pireu, și cu Episcopul Longhin.

Părinții athoniți au susținut întotdeauna că trebuie să ne delimităm de erezie, să întrerupem comuniunea cu ereticii pentru a mărturisi. Au menținut aceeași linie întotdeauna, deși cei lipsiți de o capactitate de înțelegere elementară i-au acuzat în fel și chip.

 

  • L-au așteptat pe Preasfințitul Longhin, deoarece acesta prin faptul că a declarat că întrerupe pomenirea Patriarhului Chiril după întâlnirea de la Havana, dădea speranțe tuturor că va continua să mărturisească. În schimb, ce s-a întâmplat? Episcopul Longhin a fost avansat în grad de ecumeniști, slujește în sobor cu Mitropolitul Onufrie și îl pomenesc astfel pe Patriarhul Chiril. Mitropolitul Onufrie, apreciat de unii în mod greșit drept tradiționalist, după sinodul din Creta făcuse niște promisiuni nefondate că ar organiza o sinaxă anti-ecumenistă pe tema întreruperii pomenirii la Kiev, în schimb, nu numai că nu a făcut nimic, dar a continuat să practice ecumenismul inter-religios, prin împreună rugăciuni. Monahii athoniți și părinții români îngrădiți de erezie întotdeauna au susținut că îl așteaptă pe Episcopul Longhin și pe Mitropolitul Onufrie să întrerupă pomenirea patriarhului Chiril, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Cine și-a schimbat poziția: Episcopul Longhin, care după ce s-a lăudat că a întrerupt pomenirea patriarhului Chiril, nu a mers până la capăt, ci s-a întors din nou la pomenirea acestuia atunci când slujește în sobor arhieresc, sau părinții athoniți care au susținut întotdeauna că îl așteaptă și că este necesar să întrerupă comuniunea cu ecumeniștii pentru a ieși din erezie?

 

  • Să ne gândim și la Sinaxa de la Oreokastro. A fost un moment important, la care și delegația română a avut o omilie, iar în România această sinaxă a fost prezentată mult timp într-o lumină pozitivă, nu a fost în mod asiduu contestată, ca în prezent, părinții athoniți convingându-i și pe părinții din România să organizeze o astfel de sinaxă, ce a și avut loc la Botoșani. Părintele Sava a spus că Sinaxa de la Botoșani a fost un început bun pentru părinții români care s-au îngrădit. Cu privire la punctul 10 al rezoluției, acolo se preciza că suntem în comuniune cu Bisericile care resping în mod public ecumenismul și Sinodul din Creta. Textul rezoluției este corect, greșit este însă modul de interpretare pe care l-au dat în primă fază Mihai Silviu Chirilă și părintele Claudiu Buză, deoarece ei susțin în mod mincinos că a respinge public ecumenismul înseamnă să fățărnicești ortodoxia, fără să întrerupi comuniunea cu ecumeniștii și fără să încetezi practicarea ecumenismului, a rugăciunilor inter-confesionale. Între timp și relevanța textului de la punctul 10 al rezoluției a căzut, din moment ce – ținând cont că apostazia e tot mai mare și ne apropiem tot mai mult de venirea antihristului – s-a dovedit că ierarhii din Bisericile Locale care nu au fost la Sinodul din Creta au continuat să fie în comuniune cu ecumeniștii și să practice ecumenismul. Mihai Silviu Chirilă a promovat niște atitudini fățarnice ale acestor ierarhi care au alcătuit niște decizii ambigue în cadrul sinoadelor locale – decizii din care nu reieșea că resping cu toate forțele panerezia ecumenismului și orice formă de comuniune cu ea. A susținut că, la modul general, toți ierarhii, clericii și laicii din Biserica Georgiei și a Bulgariei, spre exemplu, sunt ortodocși, când în realitate patriarhii, ierarhii și clericii acestora îl pomenesc, sunt în comuniune cu ereziarhul Bartolomeu și cu alți ecumeniști eretici. Părinții athoniți au susținut întotdeauna că trebuie ca aceștia să întrerupă comuniunea cu Bartolomeu, și acest lucru nu s-a întâmplat. Părinții athoniți susțin același lucru și în prezent, deci cine și-a schimbat poziția, părinții athoniți – sau cei care se folosesc în mod manipulator de textul rezoluției de la Botoșani, pentru a pretinde că ierarhi din Biserica Georgiei, Biserica Bulgariei, Biserica Rusiei și Biserica Antiohiei ar respinge public ecumenismul, când de fapt nu îl resping, ci prin faptele lor arată că se complac în el?

 

  • Alte persoane care au căzut în plasa teologiei compromisului susțin că părintele Sava un lucru a declarat la Sinaxa de la Roman, și altul la Sinaxa de la Satu-Mare:  „Nu putem să-i acuzăm pe cei care nu știu încă ce s-a întâmplat că sunt eretici, însă trebuie să-i informăm pentru ca ei să se îndepărteze de erezie. Aceștia susțin că de aici reiese că nu orice părtășie cu erezia este erezie, dar nu știu să facă diferența dintre acuzație și starea de fapt a lucrurilor. Adevărul este că toți cei care participă la slujbe unde este pomenit un eretic, sunt și ei în erezie, iar rolul celor îngrădiți de erezie este să îi informeze și să îi ajute să iasă din erezia în care se află, să redevină ortodocși, iar nu să îi îndepărteze prin acuzații dure și lipsa comunicării. Iconomia o aplicăm pe o perioadă de timp, în sensul că îi informăm despre consecințele comuniunii cu erezia ecumenistă, iar dacă observăm că cineva persistă în cugetarea eretică în loc să se îndrepte, atunci va trebui să luăm atitudine față de cei ce aleg de bună-voie să rămână în erezie. Ce îi oprește pe toți aceștia să cerceteze învătăturile de credință și să întrerupă comuniunea cu ereticii, asumându-și să fie prigoniți? Sfântul Fotie cel Mare spune: „Este eretic şi se supune legilor împotriva ereticilor cel care se abate chiar şi  cu puţin de la Credinţa Ortodoxă.”

Cine trece la cele vesnice in comuniune cu erezia va raspunde pentru asta, iar oamenilor trebuie să li se aducă mereu în vedere acest lucru.

 

Mihai Silviu Chirilă spune numai minciuni. Este obsedat de audiență, de controlarea mulțimilor, pe care le instigă în mod nedrept împotriva părinților și fraților cu care au fost la început în lupta cu ecumenismul.

 

  • O practică predominantă este încercarea de a minimaliza din răsputeri rolul pe care părinții athoniți și părinții români care mențin linia Sinaxei de la  Oreokastro l-au avut și îl au în prezent prin activitatea lor de misiune împotriva ereziei ecumeniste. Astfel, Mihai-Silviu Chirilă minte cu nonșalanță, susținând zeflemitor că ar mai fi rămas doar doi părinți athoniți, părintele Sava Lavriotul și părintele Efrem Prodormitul. Acest lucru este o mojicie. Gheron Sava Lavriotul, Gheron Hariton din Kareya, Gheron Epifanie Kapsaliotul, Gheron Evstratie, monahul Heruvim, părintele Alipie, părinții Nicodim, Efrem și Marcu de la Prodromu, dimpreună cu părintele Rafail Berestrov și părinții athoniți ruși sunt cu toții în același cuget.

 

  • Ca de obicei, manipularea lui Chirilă este de a reduce la minim percepția publicului cititor asupra activității anti-ecumeniste dusă de părinții athoniți și sinaxele clericilor și monahilor din România. El vrea să arate mulțimilor că acești părinți și noi toți care nu am aderat la linia teologică a compromisului lansată de Epifanie Theodoropoulos, susținută de părintele Matei Vulcănescu, părintele Theodoros Zisis și Mihai-Silviu Chirilă – suntem foarte puțini, insignifianți, mai precis o cantitate neglijabilă. Toate acestea sunt prezentate într-un stil negustoresc, inchizitorial. Cititorii sunt instigați în primul rând împotriva Adevărului și apoi împotriva celor care se străduiesc cum pot să mențină aceeași linie a delimitării de erezie și de orice compromis cu aceasta. Acest Chirilă, împreună cu arsenalul său publicistic instigă oamenii să îl aleagă din nou pe Baraba în locul lui Hristos, să aleagă minciuna și erezia în locul Adevărului, faima și slava omenească în locul păzirii Sfintelor Canoane și înfruntării cu smerenie a tuturor necazurilor și defăimărilor.

 

  • În al doilea rând, Mihai-Silviu Chirilă este neobosit în speculații. Oricine mai are ochi să vadă, observă că activitatea sa se axează în special pe speculații, menite să producă senzațional, este lipsită de verticalitate și ceea ce este cel mai important,  nu este fundamentată pe Sfintele Canoane și Învățătura Bisericii – ci este o pură activitate de propagandă. Fără scrupule lansează astfel de speculații în spațiul public, mizând pe audiența de proporții de care dispun colaboratorii săi, pentru a instiga publicul împotriva unei persoane, de cele mai multe ori urmărește să reducă totul la o singură persoană, pentru a mări efectul de instigare al mulțimilor. Dacă niște mireni au luat atitudine pentru a clarifica poziția de mărturisire a unor părinți români, fără să aibă neapărat pusă la punct o strategie care să dea rezultate și menită să creeze anumite tensiuni – asumându-și ceea ce fac, el va insista întotdeauna că altcineva se află în spate. Această atitudine inchizitorială implică de fapt umilirea persoanei și desconsiderarea libertății omului. Dacă un ieromonah ecumenist va arunca niște acuzații nefondate și de neluat în seamă, el va specula fără nicio dovadă o teorie fantastică, prin care părinții participanți la sinaxe ar fi în legătură cu episcopii eretici, discreditând imaginea lor (pentru că nu poate suporta Adevărul pe care se străduiesc să-L mărturisească prin întreruperea oricărei comuniuni cu ecumeniștii), la fel cum procedau cărturarii și fariseii din vechime, acuzându-L în mod mincinos pe Mântuitorul Hristos:  „Cu domnul demonilor scoate pe demoni“ (Matei 9, 34). M.S. Chirilă urmărește în acest fel să desființeze pe oricine, să neantizeze și să împartă totul în cât mai puține categorii cu care să poată opera, folosindu-se de omiteri intenționate și minciuni, asumându-și dreptul de a reveni în mod viclean asupra celor declarate inițial, dacă evidențele ulterioare o cer, dar numai și numai după ce s-a asigurat că dezinformarea a căpătat proporții mari în audiență și că e neglijabilă cantitatea celor ce vor lua la cunoștință adevărata stare a lucrurilor.

 

  • În privința ierarhilor mincinoși, care fățărnicesc Credința, este un fapt dovedit că Mitropolitul Serafim de Pireu este în relații bune cu Patriarhul Bartolomeu, iar părintele Matei Vulcănescu îl pomenește pe Mitropolitul Serafim de Pireu care este prin faptele sale, în erezie și în același cuget cu ecumeniștii prin faptul că îi acceptă.

 

  • Ultima găselniță a demagogilor oportuniști folosește schisma din Biserica Rusiei pentru a trece cu totul cu vederea necesitatea întreruperii comuniunii cu ecumeniștii eretici. Acest lucru nu este alceva decât fățărnicie, compromisul cu erezia este ambalat într-o manieră și mai atrăgătoare.

 

  • Pe Mihai-Silviu Chirilă, îl interesează obsesiv urmarea a unuia sau a altuia, dar cel mai puțin Învățătura lui Hristos, Sfintele Canoane, Sfanta Traditie. Un exemplu de răstălmăcire a învățăturilor ortodoxe, este în privința cercetării celor care spun despre sine că au cuget ortodox, dar încă nu au întrerupt pomenirea ereticilor – pentru a vedea dacă putem sta la masă cu aceștia sau nu. De unde reiese de aici că nu e nevoie ca cineva să întrerupă comuniunea cu ereticii pentru a avea comuniune bisericească cu el? Sfântul Teodor Studitul arată că pentru a primi la masă, trebuie să se cerceteze dacă cineva a mâncat cu ereticii, dar a nu iscodi mai departe, nu este vorba în niciun caz aici de comuniunea bisericească. Sfântul Teodor, de asemenea, afirmă: „Cel care pomenește pe ereziarh, nu poate fi ortodox” (în Scrisoarea sa către soția unui spătar numită Mahara) – nu reiese de nicăieri că putem fi în comuniune bisericeacă cu cei aflați în erezie prin pomenirea ereticilor.

 

  • Nu urmărim să facem atacuri la persoana sa, dar le arătăm astfel și altora care este strategia perfidă prin care duce lumea în amăgire, părându-ne rău pentru calea greșită pe care o propovăduiește și altora și pentru răspunsul pe care îl va da la Judecată

 

Dacă este scris să urmăm Sfinților, înseamnă trebuie să ne străduim să urmăm Sfinților care au atins dumnezeirea, nu mulțimii, nu răstălmăcirii, nu vreunui nume sau altul. Cine nesocotește și răstălmăcește învățătura Bisericii se leapădă de Hristos:  Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Luca 10, 16). Iar toți cei care îi urmează pe Sfinți, urmându-L astfel pe Hristos, sunt în unire unii cu alții, după cum este scris:

 

„Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 20)