Vederea păcatelor noastre – Arhim. Serafim Alexiev

Asa Doamne Imparate, daruieste-mi sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.” Sf. Efrem Sirul
  • Cum sa se deprinda omul sa nu osandeasca, cand osandirea a devenit un obicei general si cand in societatea contemporana exista atat de multe motive pentru osandire? Intrucat osandirea fie tasneste din noi insine, fie se naste din afara, vom examina intai cinci mijloace de lupta cu ea pentru situatia cand izvorul osandirii este in noi, iar apoi alte cinci mijloace de lupta cand osandirea este aprinsa in noi din exterior.
  • Primul mijloc este sa constientizam si sa capatam simtamantul ca osandirea semenilor pentru slabiciunile lor morale este pacat, si inca un mare pacat. (…) Daca omul isi da seama ca osandind savarseste un mare pacat, el lesne se va simti rusinat inaintea constiintei sale.
  • Luarea-aminte. Cine este cel care vegheaza la el insusi? – Acela care este atent sa nu pacatuiasca cu nimic inaintea lui Dumnezeu si care isi da osteneala sa-si aduca aminte in toate imprejurarile, intotdeauna, porunca lui Dumnezeu: „Nu osandi!”
  • Osandirea de sine. Sfintii Parinti recomanda sa ne aducem aminte permanent propria noastra stare de pacat si sa ne osandim pe noi insine. Daca omul este cinstit inaintea sa si inaintea lui Dumnezeu, nu poate sa nu vada ca el insusi este plin de patimi si de fapte rele.
  • Smerenia. Cel mandru osandeste in stanga si in dreapta. Cel smerit insa, ajuns pana la patrunderea harica a starii lui de pacat, se considera mai rau decat altii. Ii pare sincer rau de nefericita lui stare morala, plange inaintea lui Dumnezeu pentru greselile sale si inseteaza doar pentru un singur lucru – dupa mila. El se simte vrednic de osanda. Cand vede pe fratele sau ca greseste, nu-i socoteste pacatul mai greu decat al sau. Caci gusta pe viu greutatea propriilor lui pacate.
  • Dragostea este unul dintre cele mai eficace mijloace pentru a dezradacina osandirea. Fie-ti mila de cel pacatos, iubeste-l, si vei inceta sa-l ponegresti! „Dragostea acopera toate cusururile” (Pilde 10, 12), dar osandirea le descopera! Poate oare cel ce iubeste pe aproapele sau sa-l ponegreasca in lipsa lui si sa-l vadeasca inaintea altora? Prin urmare, invata sa iubesti si te vei dezobisnui sa osandesti!
  • Cum sa procedam in cazurile in care la noi ajung zvonuri ca altii ne osandesc? Trebuie sa tacem, sa ne infrangem iubirea de sine ranita si sa ne straduim sa inghitim medicamentul amar, lasand toate pe seama lui Dumnezeu, dupa inalta pilda a Mantuitorului Hristos (vezi I Petru 2, 23). O astfel de purtare este placuta lui Dumnezeu si incununeaza sufletul rabdator cu cununa cereasca. Desigur, nu este nicicum usor sa fii osandit, iar tu sa taci si sa nu te aperi. Acest lucru este o foarte mare nevointa. Daca crestinul intelept care este osandit constata ca cei care ce-l ponegresc au spus ceva adevarat, indata ia nota si se indreapta. Daca vede insa ca osanditorii raspandesc clevetiri si minciuni la adresa lui, el Ii multumeste lui Dumnezeu ca s-a invrednicit sa sufere nevinovat fiind si ia seama sa nu se dea maniei. Caci aceasta este placut lui Dumnezeu, sa sufere cineva intristari pe nedrept, cu gandul la El” (I Petru 2, 19).
  • Adeseori nu avem dorinta de a osandi, insa iata ca cei cu care vorbim incep sa ponegreasca, predispunandu-ne si pe noi catre savarsirea acelui pacat. Ce sa facem in asemenea cazuri? Daca ne nimerim printre oameni care osandesc pe semeni, cu tactica sa abatem discutia si, pe nebagate de seama, sa trecem la o alta tema. In unele cazuri este folositor sa vorbim ceva bun despre cel osandit, care sa destinda atmosfera. Dar daca nu putem sa facem nici una, nici alta, atunci, dupa sfatul lui Teofan Zavoratul, sa nu participam la osandire, ci sa tacem si sa ne rugam atat pentru noi insine, cat si pentru cei ce osandesc, si pentru cei osanditi. Aici trebuie sa subliniem cu multa tarie ca, neparticipand la osandire nu trebuie in niciun caz sa osandim in inima noastra pe cei ce osandesc.
  • Deoarece osandirea pare foarte captivanta si distractiva, pentru a ne izbavi de acest pacat este nevoie sa ne indepartam de acei cunoscuţi ai nostri care au slabiciunea osandirii si sa nu mergem in companiile in care se spun barfe. Cacitovarasiile rele strica obiceiurile bune” (I Cor. 15, 33).
  • Chibzuinta duhovniceasca este un moment extraordinar de important in lupta impotriva osandirii. Deoarece osandirea ni se prezinta in chip foarte iscusit ca fiind o virtute, este nevoie de mare intelepciune duhovniceasca pentru a vana inselaciunea diavoleasca ascunsa aici, astfel incat sa fim demascati inaintea noastra ca unii carora ne place sa osandim. Intrucat la aceasta inselare actioneaza patimile proprii, ea patrunde foarte usor in inimile noastre si cu ajutorul nostru ne rataceste, incredintandu-ne ca nu savarsim nimic rau atunci cand osandim.
  • Infranandu-ne de la osandirea altora, noi insine sa priveghem asupra-ne cu multa luare aminte, ca sa nu dam motiv ca ei sa ne osandeasca pentru diferitele pacate vadite. Caci dupa cum este pacat sa osandesti, de asemenea este pacat sa provoci pe altii sa te osandeasca. Deci sa nu ne mai judecam unii pe altii, ci mai degraba judecati aceasta: Sa nu dati fratelui prilej de poticnire sau de sminteala!” (Rom. 14, 13).

 

Arhim. Serafim Alexiev

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*