Scrisoarea 40 a Sfântului Teodor Studitul arată că nu sunt vinovați de schismă cei ce întrerup comuniunea cu episcopii care fățăresc ortodoxia. Acești episcopi nu mărturisesc dreapta credință și cu faptele lor

„Preotului şi egumenului le-ai răspuns bine: să fie opriţi de la liturghisire cei hirotoniţi acum de către arhiereul aflat de curând în biserică, dar care zice în acelaşi timp că în chip rău s-a făcut sinodul şi că „pierim”. Fiindcă pentru ce, măr­tu­risind [dreapta credinţă], nu fuge de pierzanie, despărţindu-se de erezie, ca să rămână episcop înaintea lui Dumnezeu? Iar acum sunt primite [valabile] hirotoniile lui! Dar de ce, fiind limpede erezia [lui] egumenul a mai adus la o hirotonie e­retică pe fraţi?”

„Iar dacă duhul râvnei lui Dumnezeu s-a aprins în e­gu­men şi se sârguieşte să şi agonisească cununa mărturisirii, nici să liturghisească în biserica în care se află scaunul lui [antimis sfinţit] [al episcopului care pomeneşte pe eretic], nici să-l pomenească la pe el la liturghie ca episcop.”

SCRISOAREA 40 – Fiului Naucratie

Iarăşi altă temniţă pentru tine, fiule iubit, însă pentru e­re­ti­cii cei cu nume rău, altă columnă [care va da mărturie îm­po­triva lor], pe când pentru tine, adăugire şi de lupte, şi de lau­de cereşti. De aceea, pentru ei îmi vine să lăcrimez şi să sus­pin, iar pentru tine, să mă bucur şi să mulţumesc. Oare nu mai cercat te faci pe tine prin schimbarea temniţei, pre­cum aurul trecut prin foc, prin topire? Deci, să te afli, o sfin­ţi­te fiule, şi să te arăţi Stăpânului Hristos întru toate curat şi ne­vinovat, vas cu adevărat de bună trebuinţă, pentru tot lu­crul bun (cf. II Tim. 2, 21; 3, 17). Suferă, dar, cu mărime de su­flet condiţiile neobişnuite din cea de-a doua temniţă a ta (căci eu socotesc că nu ţine de atribuţiile egumenului, nici de ale preotului, fiindcă nici un slujitor al lui Dumnezeu şi al ce­tei monahiceşti nu ar trebui să slujească treburilor os­tă­şeş­ti, dar nici să nu aibă părtăşie cu cel ce slujeşte în acest chip), însă arată-mi cum te afli [în temniţă]! Căci îmi pare că este mai deosebită decât prima. Însă fie că e aşa, fie alt­fel, tu, fiul meu, stai cu tărie, purtând cu uşurinţă în­tris­tă­ri­le, prin bu­curia nădejdilor, şi agonisindu-ţi depărtarea de ele, prin a­flarea nepătimirii – [care se dobândeşte] cău­tând şi fiind le­gat de Dumnezeu, singurul Care te priveşte -, dispreţuind ca pe o necurăţie şi spulberând ca pe pleavă de fiecare dată gân­du­rile care sunt vârâte [în inima ta] de către semănătorul de neghine. […]

Despre celelalte întrebări ale tale:

La prima, despre preotul ortodox, dar care pomeneşte din frica de prigoană, pe episcopul eretic, ţi s-a răspuns mai înainte, dar [îţi răspund] iarăşi: dacă nu va liturghisi împreună cu un eretic şi nu se va împărtăşi cu unii ca aceş­tia, trebuie primit unul ca acesta când e vorba de mân­­cat împreună şi de psalmodiere şi de binecuvântarea bu­catelor (şi aceasta prin iconomie), dar nu la dum­ne­ze­ias­ca împărtăşanie. Şi, cât timp ţine erezia, trebuie să se cerceteze neapărat; iar că pentru cei primiţi ar ajunge măr­tu­risirea, nu ştiu decât că aceasta este în chip limpede un vicleşug. Căci tu [trebuie] să ştii că [numai] în vremea în care nu este erezia dezlănţuită şi [numai] în legătură cu cei care nu sunt osândiţi în chip limpede suntem învăţaţi de Părinţi să nu cercetăm. Dar un asemenea preot care să nu fie amestecat şi care să nu aibă părtăşie cu ereticii rar se găseşte acum.

A doua, despre iubitorul de Hristos care cheamă [un preot ortodox] în casa lui de rugăciune ca să facă pri­ve­ghe­re şi dacă trebuie [preotul] să liturghisească în ea îm­pre­ună cu cine trebuie. E limpede că poate să dea ascultare şi să meargă, şi să cânte împreună cu ei, dacă ortodocşi sunt cei ce-l cheamă şi psalţii, şi dacă amândoi [gazda şi psal­ţii] se păzesc de părtăşia cu ereticii. Şi trebuie să li­tur­ghi­sească în casa de rugăciune, dacă mărturiseşte cel ce o are că nu mai liturghiseşte vreun eretic în ea. Căci s-a spus mai înainte că este necesar să se întrebe întru toate din pri­ci­na dezlănţuirii ereziei.

A treia: dacă un [preot] ortodox primeşte de la cineva o biserică şi este obiceiul ca în fiecare an, o dată sau de două ori, să se strângă poporul în ea şi să se pomenească la liturghie vreun eretic, [ce să facă]? A psalmodia acolo, dacă e neapărată trebuinţă, ar putea fi iertat, dar a liturghisi nu. Dar dacă se întrerupe obiceiul se poate şi liturghisi.

A patra: dacă este o biserică în care cel ce li­tur­ghi­se­şte îl pomeneşte pe vreun eretic, iar un [preot] ortodox are altar sfinţit pe pânză de in sau pe vreo placă de lemn, se cuvine ca acesta [antimisul] să fie pus în aceeaşi biserică, nefiind de faţă preotul care îl pomeneşte [pe eretic], şi [preotul] ortodox să liturghisească pe el [pe antimis]? Nu se cuvine, ci mai degrabă, dacă e neapărată trebuinţă, [să se liturghisească] într-o casă de obşte, într-un oarecare loc mai curat, anume ales.

A cincea: dacă pe drum se întâmplă ca un ortodox să fie poftit la masă de unul sfinţit sau de un mirean şi ar fi vremea psalmodiei, cum trebuie să procedeze? Am spus, şi iarăşi spun: cât timp tine erezia şi nu este depusă printr-un si­nod ortodox, trebuie neapărat să cercetăm şi în ceea ce pri­veş­­te dumnezeiasca împărtăşanie, şi în ceea ce priveşte sim­p­la masă în comun, şi nici o vreme nu este nepotrivită şi ne­pri­elnică pentru aceasta. Dar dacă primeşti pur şi simplu pâi­ne de la cineva şi eşti invitat de el la masă şi primeşti găz­du­ire, nu trebuie cercetat dacă nu este ştiut de mai înainte că se află în erezie sau răutate. Dar în celelalte cazuri trebuie ne­apărat întrebat.

A şasea: dacă un ortodox, în călătorie, află o biserică a­proa­pe de oraş sau sat, trebuie ca el să se roage acolo sau să şi rămână [încercând] să evite să fie oaspete mirenilor? Poate să se şi roage, să şi rămână dacă este mânăstire. Dar şi în casa unui mirean sau a unui sfinţit, precum s-a spus, la fel poa­te rămâne şi găzdui, dacă vreun ceas de nevoie îl obligă, şi poate, fără să cerceteze, să ia cele spre trebuinţă, în afară de cazul, precum am spus, când cel ce-l primeşte este cu­nos­cut mai înainte de cel primit că este necredincios sau ne­le­giu­it. Dar este necesar [să zic] că nu e bine să primească ori­cum cele spuse mai înainte, ci să cerceteze şi să găzduiască la un ortodox şi, dacă e nevoie, de la el să-şi ia merindele de drum. Căci aşa porunceşte Domnul prin sfinţii Lui.

Preotului şi egumenului le-ai răspuns bine: să fie opriţi de la liturghisire cei hirotoniţi acum de către arhiereul aflat de curând în biserică, dar care zice în acelaşi timp că în chip rău s-a făcut sinodul şi că „pierim”. Fiindcă pentru ce, măr­tu­risind [dreapta credinţă], nu fuge de pierzanie, despărţindu-se de erezie, ca să rămână episcop înaintea lui Dumnezeu? Iar acum sunt primite [valabile] hirotoniile lui! Dar de ce, fiind limpede erezia [lui] egumenul a mai adus la o hirotonie e­retică pe fraţi? Aşadar, dacă cel ce i-a hirotonit s-ar fi în­drep­tat, puteau deîndată să lucreze cele sfinte, dar cât timp este în erezie, prin faptul că pomeneşte un eretic la litur­gh­ie, chiar dacă ar spune că are cuget sănătos, cei pe care i-a hirotonit nu sunt cu adevărat liturghisitori ai lui Dum­ne­zeu. Iar dacă duhul râvnei lui Dumnezeu s-a aprins în e­gu­men şi se sârguieşte să şi agonisească cununa mărturisirii, nici să liturghisească în biserica în care se află scaunul lui [antimis sfinţit] [al episcopului care pomeneşte pe eretic], nici să-l pomenească la pe el la liturghie ca episcop. Şi fe­ri­cit este acesta, făcându-se pildă de mântuire şi multora. Dar fiind pus jertfelnic [antimis] în aceeaşi biserică, nu e nici o piedică să se să se liturghisească acolo. Şi ceea ce am ui­tat să însemnez mai sus, voi pomeni aici. şi fiindcă Sfântul Vasile zice despre cei care sunt în adunări lă­tu­ral­ni­ce că a­de­sea şi cei din treapta [clericală] care s-au abătut îm­preună cu cei nesupuşi, dacă se căiesc, sunt primiţi în aceeaşi rânduială [treaptă] [de mai înainte], să nu creadă evlavia ta că cuvântul se împotriveşte canonului apostolic, care zice: „dacă un cle­­ric se va ruga cu un cleric caterisit, să fie caterisit şi el”, ci să ţină seama că, precum a fost de­o­sebit de către Părinţi că altceva ar fi ereziile faţă de schis­me, aşa a fost deosebit – desigur după o cugetare analoagă – că altul este canonul care depune în chip neocolit pe cel ce s-a rugat cu cel ca­te­ri­sit [preotul eretic], faţă de canonul referitor la cel aflat în adunările lăturalnice. Fiindcă unul ştie că în chip mărturisit [pe deplin conştient şi pe faţă] s-a rugat cu cel caterisit, şi în mod firesc este îndată caterisit, ca unul care nu a luat aminte la canon şi s-a purtat faţă de el in­diferent, pe când celălalt nu a crezut că este caterisit când s-a depărtat împreună cu mulţimea [de Biserică] şi de aceea, dacă se căieşte, este primit în aceeaşi rânduială. Iar faptul că s-a adăugat acest „adesea” în cuvântul Sfântului, arată că este cu putinţă ca cel care s-a căit să nu fie primit în aceeaşi rânduială [treaptă]. Deci şi acest cuvânt [al Sfân­tului Vasile] trebuie primit şi canonul apostolic tre­bu­ie ţinut neapărat şi fără discuţie.

Iar că Hristofor cel cu nume mincinos s-a întors ia­răşi la vomitătura sa, nu m-am minunat defel, ştiind ne­sta­tor­nicia lui. Iar că Clidonie a răbdat pentru adevăr închi­soa­re şi bătăi de la necredincioşi numai o singură zi, m-am uimit foarte. Aşa că dacă până acum rămâne statornic, prin puterea lui Dumnezeu, să nu-ţi fie greu nici ţie, nici altor fraţi să-i întindeţi mâna, orice ar fi. […].

Fratele Grigorie te salută cu căldură.

2 Comments

  1. Comentariu OrtodoxLogos:

    Dragă domnule Chirilă,

    Noi niciodată nu am avut nimic personal de împărțit cu ÎPS Longhin, cu ÎPS Serafim de Pireu, cu episcopii bulgari sau cu alții. Drept dovadă e faptul că am fost împreună cu ei timp de mai bine de un an de zile de la sinodul din Creta.

    https://ortodoxlogos.ro/2018/11/06/calomniatorii-demagogi-si-instigarea-impotriva-adevarului/

    Nu i-am osândit, ci am încercat să ne trezim cu toții și să începem drumul mărturisirii. Ei au fost cei care au început să ne numească schismatici. Au inventat cele mai spectaculoase sofisme, deși nu am făcut nimic schismatic.

    https://youtu.be/HmBqbMyxtJU

    Noi am accentuat faptul pe care îl mărturisesc toți Sfinții Bisericii, că nu putem pomeni un episcop eretic la Sfânta Liturghie. Nu îl putem pomeni pe Bartolomeu, cum fac episcopii bulgari, nici pe prea-ecumenistul Chiril, cum fac ÎPS Longhin și Onufrie.

    Uitați din vedere un lucru foarte important: Canonul 2 al Sfântului Atanasie spune că acești episcopi și credincioși în comuniune cu ereticii necondamnați s-au pocăit pentru comuniunea cu ereticii necondamnați. Aceasta este esența Canonului, pocăința lor. Canonul nu îi numește pe ei ortodocși, ci arată că s-au lăsat târâți în erezie, dar mai târziu s-au pocăit. După cum și Aaron și poporul evreu nu aduceau jertfe lui Dumnezeu, ci idolilor în pustie, atunci când au făcut vițelul de aur. Dar acesta a fost atunci răul cel mai mic, pentru învârtoșarea inimii lor. Cine i-ar fi putut numi slujitori ai Domnului pe cei ce s-au închinat vițelului de aur? Cine i-ar fi putut numi ortodcși pe părtașii ereticilor, pe cei ce de voie sau de nevoie au devenit eretici, părtaș însemnând adept al ceva, părtaș la erezie însemnând eretic fără doar și poate.

    Încurcați cuvintele domnule Chirilă, starea de fapt a lucrurilor este altceva, pocăința pentru acele lucruri este altceva.

    Putem risca oare să îi îndemnăm pe oameni să fie în comuniune cu episcopi care pomenesc pe eretici, cum fac preotul Matei Vulcănescu și preotul Claudiu Buză, impreuna cu preotul Macarie Banu, care pomenesc eretici când slujesc cu ÎPS Longhin la Bănceni?

    https://youtu.be/7y3IOiNWtGY

    Dacă acei credincioși nu vor mai apuca acel sinod ortodox de care ziceți, și vor muri în erezie, puteți să le spuneți sigur că se vor mântui fiind în erezie, fiind în comuniune cu ereticii prin pomenirea lor și a credinței lor eretice la Sfintele Slujbe? Le garantați dumneavoastră mântuirea? Numiți-i schismatici și pe Sfinții Părinți care nu au vrut să se spurce nici măcar cu alimentele trimise de ereticii necondamnați, dacă vreți!

    Oare cei care au jertfit vițelului de aur nu ar fi ajuns în focul cel veșnic dacă ar fi murit în acea stare?

    Erezia este demult prezentă, domnule Chirilă. Ecumenismul a început acum peste 115 ani. 115 ani de iconomie, conform Canonului Sfântului Atanasie. Dar poate unii doresc să facă pocăință acum. O dată pentru totdeauna să renunțăm să mai jertfim idolilor de orice fel, ci să slujim Dumnezeului Celui Viu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*