Despre darul deosebirii

Despre darul deosebirii (discernământ/ dreapta socoteala)

1. A zis Avva Antonie: Sunt unii care și-au topit trupul lor cu nevoința, dar pentru că nu aveau duhul deosebirii, s-au aflat departe de Dumnezeu.

4. Un frate a zis Avvei Antonie: Roagă-te pentru mine! I-a zis lui Bătrânul: Nici eu nu te miluiesc, nici Dumnezeu dacă tu însuți nu te silești să ceri lui Dumnezeu.
5. A zis iarăși că Dumnezeu nu lasă războaiele asupra acestui neam ca asupra celor din vechime, căci știe că sunt neputincioși și nu pot să le ducă.
6. A zis Avva Antonie că vine timpul ca oamenii să-și piardă mințile. Si, când vor vedea pe cineva care nu și-a pierdut mințile, se vor ridica împotriva lui, zicând: Tu ești nebun! – pentru că nu este asemenea lor. 
15. A fost întrebat Avva Agaton: Care este lucrul mai mare, osteneala trupească sau paza celor dinlăuntru? A zis Bătrânul: Omul se aseamănă cu copacul. La acesta osteneala trupească sunt frunzele, iar paza celor dinlăuntru sunt roadele. Deoarece, după cum este scris, tot pomul care nu face rod bun, este tăiat și aruncat în foc, este vădit că toată osteneala noastră este pentru roade, adică pentru paza mintii. Este nevoie și de acoperământul, și de podoaba frunzelor, care sunt osteneala trupească.
25. Ziceau despre un Bătrân că a petrecut cincizeci de ani fără să mănânce pâine și fără să bea apă degrabă. Si zicea: Am ucis desfrânarea și iubirea de arginti și slava deșartă! Si, auzind cuvântul pe care l-a spus Bătrânul, a venit la el Avva Avraam și i-a zis: Tu ai spus cuvântul acesta? Si el a spus: Da! Si i-a zis Avva Avraam: Iată, intri în chilia ta și afli o femeie dormind pe rogojina ta. Poți să spui în mintea ta că nu e femeie? A zis: Nu! Dar războiesc gândul ca să nu o ating. A zis Avvei Avraam: Iată, nu ai omorât, ci trăiește patima, dar este legatăIarăși, mergi și vezi un ulcior și un vas de piatră și între ele aur. Cugetul tău poate să spună că și aurul este ca ulciorul și că vasul de piatră? A zis: Nu! Dar mă lupt cu gândul ca să nu iau aurul. A zis lui Bătrânul: Iată, trăiește, dar este legată! A zis iarăși Avva Avraam: Iată, auzi despre doi frați, că unul te iubește, iar celalalt te uraște și te vorbește de rău! Dacă, deci, vin la tine, te porți cu amândoi la fel? A zis: Nu! Dar mă lupt cu gândul să fac bine și celui care nu mă iubește! A zis Avvei Avraam: Așadar trăiesc patimile, dar sunt legate de sfinți! 
34. A fost întrebat fericitul Epifanie: De ce sunt zece poruncile Legii și fericirile nouă? Si a zis: Același număr cu plăgile egiptenilor are decalogul și de trei ori chipul Sfintei Treimi este numărul fericirilor!
40. A zis Avva Isaia: Simplitatea și a nu te măsura pe tine însuți curățesc inima de viclenii.
48. Un frate a întrebat pe Avva Teodor, zicând: Vreau să împlinesc poruncile! I-a zis lui Bătrânul despre Avva Theona că a zis odată: Vreau să umplu gândul meu cu Dumnezeu. Si luând grâu, a făcut pâine și a stat în chilie.
58. Un frate a întrebat pe Avva Iosif, zicând: Ce să fac, ca nici să pătimesc nu pot, dar nici să lucrez și să arăt dragoste? A zis lui Bătrânul: Dacă nu poți să faci nimic din acestea, măcar ține inima ta de la orice rău fată de aproapele și te vei mântui.
73. A zis Avva Macarie: Dacă ne aducem aminte de relele făcute nouă de oameni, îndepărtăm puterea aducerii aminte de Dumnezeu. Iar dacă ne aducem aminte de relele dracilor vom fi de neatins.

74. A zis Avva Matoe: Nu știe satana cu ce patimă să biruie sufletul. El seamănă, dar nu știe dacă va secera la unii gânduri de desfrânare, la alții de vorbire de rău și, asemenea, celelalte patimi. Si spre care patimă vede că se înclină sufletul, pe aceea i-o dă.

77. A zis iarăși Avva Meghetie: La început, când ne adunam unii cu alții și vorbeam despre ce ne este de folos, zidindu-ne unii pe alții, ne făceam cete-cete și ne urcam la ceruri. Acum, însă, ne adunam unul la altul și, ajungând la vorbirea de rău, ne ducem în jos.
92. A zis Avva Pimen: Dacă sunt trei oameni în același loc și unul dintre ei se nevoiește în liniște bine, iar altul este bolnav mulțumind, iar altul slujește cu gând curat, toți fac aceeași lucrare.
99. A zis Avva Pimen că voia omului este perete de aramă între el și Dumnezeu și stâncă ce întoarce lovitura. Dacă omul o părăsește, zice și el: In Dumnezeul meu voi trece zidul! (Ps. 17, 30). Dacă îndreptățirea merge împreună cu voința, omul se va chinui.
121. Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Este mai bine să vorbești sau să taci? A zis Bătrânul: Cel care vorbește pentru Dumnezeu bine face și cel care tace pentru Dumnezeu asemenea.
133. A cercetat Avva Isaac pe Avva Pimen și, văzându-l pe acesta punându-și putină apa pe picioarele sale, ca unul care avea îndrăzneală la el, i-a zis: Cum și-au învățat unii cu multă asprime trupurile lor? Si i-a zis Avvei Pimen: Noi nu am fost învățați să fim omorâtori de trupuri, ci omorâtori de patimi.
134. Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Îmi vatăm sufletul lângă avva al meu. Să mai stau încă lângă el? Bătrânul știa că se vatămă și se minuna că întreabă dacă să mai stea și i-a zis: Dacă vrei, mai stai! Si, plecând, a mai stat. A venit iarăși, zicând Bătrânului: Îmi vatăm sufletul! Si nu i-a zis Avva Pimen: Pleacă! A treia oară a venit, zicând: Adevărat, nu mai stau! Si i-a zis: Iată, acum te-ai mântuit. Pleacă și nu mai sta! Si a zis Bătrânul: Care om, văzând că se vatămă sufletul său mai are nevoie să întrebe? Despre gândurile ascunse să întrebi și să încerci pe Părinți, dar despre păcate vădite nu este nevoie să întrebi, ci îndată pleacă! 
135. A întrebat Avraam, cel al Avvei Agaton, pe Avva Pimen, zicând: De ce mă luptă dracii? Si i-a zis Avva Pimen: Te luptă dracii? Nu ne luptă dacă facem voile noastre, căci voile noastre s-au făcut draci și ele sunt cele care ne strâmtorează ca să le împlinim pe ele. Dacă vrei să vezi cu cine luptă dracii, iată cu Avva Moise și cu cei asemenea lui! 
139. A zis Avva Serenie: Este un om care pare că tace, dar inima lui judecă pe alții. Un astfel de om mereu vorbește. Si este un altul care de dimineață și până seara vorbește și păstrează tăcerea. Adică nu vorbește nimic fără de folos.
140. A zis iarăși: Puterea lui Dumnezeu nu sălășluiește în omul robit patimilor.
147. A zis Avva Paladie: Sufletul care se nevoiește după Dumnezeu trebuie fie să învețe cu credință cele pe care nu le știe, fie să învețe pe alții cu limpezime cele pe care le știe. Iar dacă nu vrea nici una, nici alta, bolește de nebunie. Căci începutul lepădării de credință este săturarea de învățătură și lipsa poftei de cuvânt, după care pururea însetează sufletul celui iubitor de Dumnezeu.
165. A zis Amma Sarra fraților: eu sunt bărbat, iar voi sunteți femei!
167. A zis Sfânta Sinclitichia: Este întristare folositoare și întristare care aduce stricăciune. Întristarea folositoare este când te strâmtorezi pentru păcatele proprii și pentru bolile aproapelui. Ea contribuie să nu cadă monahul din gândul cel bun și să se apropie de bunătatea desăvârșită. Este și întristare de la vrăjmașul, plină de nebunie, care se numește de către unii și acedie.Trebuie, deci, ca acest duh să-l stingem cu rugăciune și cu psalmodie.
168. A zis iarăși: Este primejdios să înveți pe alții altfel decât cele dobândite prin viețuire practică. Căci precum, dacă cineva care are casa dărăpănată și primește străini îi pune în primejdie prin căderea casei, așa și cei care nu se zidesc pe ei mai întâi, duc la pierzare pe cei care vin la ei. Căci cu cuvintele îl cheamă spre mântuire, dar cu felul lor de viață fac rău celor nevoitori. 

177. A zis un Bătrân: Iosif din Arimateea a luat trupul lui Iisus și înfășurându-l în giulgiu curat, l-a pus în mormânt nou (Matei 27, 57-61), adică în om nou. Să râvnească, deci, fiecare, cu multă grijă, să nu păcătuiască, ca să nu hulească pe Dumnezeu Care locuiește împreună cu el, și să-L alunge din sufletul lui. Lui Israel i s-a dat mană în pustie ca să mănânce, iar adevăratului Israel i s-a dat Trupul lui Iisus. 

182. Un conducător de obște a întrebat pe cel între Sfinți Părintele nostru Chiril papă al Alexandriei, zicând: Cine este mai mare cu viețuirea? Noi, cei care avem frați în ascultare și în chip felurit fiecare îi conducem la mântuire sau cei care se mântuiesc în pustie numai pe ei înșiși? A răspuns papa și a zis: Intre Ilie și Moise nu se poate face deosebire, căci amândoi au bineplăcut lui Dumnezeu.
189. A fost întrebat un Bătrân: Care este lucrarea monahului? Si i-a răspuns: Deosebirea duhurilor. 
190. A fost întrebat un Bătrân: De unde îmi vine mie ispita desfrânării? Si i-a răspuns: Din multa mâncare și dormire!
197. A zis un Bătrân: Nu face mai întâi ceva, înainte de a-ți cerceta inima ta, dacă după voia lui Dumnezeu se face ceea ce ai de gând sa faci. 
199. A zis un Bătrân că mai mare decât toate virtuțile este discernământul! 
212. A zis același că omul are nevoie de acestea: să se teamă de judecata lui Dumnezeu și să urască păcatul și să iubească virtutea și să se roage lui Dumnezeu neîncetat.
230. A zis unul dintre Părinti: trebuie ca omul să aibe înlăuntrul său lucrare. Deci, dacă se îndeletnicește cu lucrarea lui Dumnezeu, îl cercetează vrăjmașul din când în când, dar nu află loc să rămână. Iar dacă, iarăși, va fi stăpânit de robia vrăjmașului, îl cercetează Duhul lui Dumnezeu deseori, dar nu-i lăsam loc, și pentru răutatea noastră pleacă. 
235. A zis un Bătrân: Dacă cineva face un lucru urmând voii sale și nu este după Dumnezeu, dar este în necunoaștere, mai târziu, oricum, acesta va veni pe calea lui Dumnezeu. Iar cel care-și tine voia, dar nu cea după Dumnezeu, și nici de alții nu vrea să asculte, ci socotește că știe ale sale, acesta cu osteneală vine la calea lui Dumnezeu. 

238. A zis un Bătrân: Sufletul, dacă are cuvânt, iar lucrare nu are, se aseamănă copacului care are frunze, dar rod nu are.Precum copacul plin cu roade are și frunzele sale verzi, așa și cuvântul se potrivește sufletului care are lucrări bune.

240. Un frate a întrebat pe un Bătrân zicând: De ce fac mica mea slujbă cu puținătate? Si răspunzând Bătrânul, i-a zis: Dragostea către Dumnezeu aici se arata, când cineva face lucrul lui Dumnezeu cu tot sufletul și cu străpungerea inimii, și cu gândul neîmprăștiat.
244. Un frate a întrebat pe un Bătrân zicând: Ce este vorbirea de rău și ce este judecata celuilalt? Iar el a zis: Vorbire de rău se spune la toate! Iar judecata celuilalt la cele vădite. Tot cuvântul pe care nu poate cineva să-l rostească în fata fratelui său este vorbire de rău. Dacă cineva spune: Cutare frate este bun și drept, dar este neorânduit și nu are discernământ, aceasta este vorbire de rău. Iar a judeca, dacă cineva spune că fratele acela este negustor și iubitor de argint, aceasta este judecata. Căci i-ai judecat faptele. Aceasta este mai rău decât vorbirea de rău.
247. A zis un Bătrân: Nu stau aici ca să primesc bunuri sau să mă folosesc, bolnav fiind, ci pentru ca să mă chinuiesc. Căci sunt puternici – zice – cei care sunt între frați! 
249. A fost întrebat un Bătrân despre cei care încă mai cutreieră și cer rugăciune de la alții, iar ei se mișcă și petrec în nepăsare. Si a răspuns: Mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului, dacă lucrează și se luptă împreună și cel care cere rugăciunea și se păzește pe sine cu toată râvna și cu durerea inimii de gânduri și de fapte viclenePentru că, dacă petrece cu nepăsare, nu va fi niciun folos, chiar și dacă sfinții se roagă pentru el. Căci dacă unul zidește și altul dărâma, cu ce s-au folosit amândoi, fără numai cu ostenelile. […]
252. A zis un Bătrân: Dacă vei vedea pe cineva că a căzut în apă și poți să-l ajuți, întinde-i toiagul și trage-l afară. Si dacă nu poți să-l tragi, lasă-i toiagul. Căci dacă-i dai mâna și nu poți să-l tragi, te trage el în apă și muriți amândoi. Aceasta a spus-o pentru cei care intra în ispite ca să ajute pe cineva, mai presus de măsura lor. 
254. A zis un Bătrân: Cel care laudă pe monah îl da pe mâna stanei!
255. A zis iarăși: Toate câte gândește omul, de la cer în jos, zadarnic le gândește. Cel care rămâne cu nădejde întru pomenirea lui Iisus, acesta este în adevăr.
263. A fost întrebat un Bătrân: Ce înseamnă că pentru fiecare vorbă deșartă se va da seama? Si a răspuns: Orice cuvânt rostit despre un lucru trupesc este vorbire deșartă. Numai a vorbi despre mântuirea sufletului, aceasta nu este vorbire deșartă. De aceea să iei aminte la toate și să taci este mai bine. Căci cum vorbești binele, vine la mijloc și răul.

264. Altădată s-a arătat satana unui Bătrân și i-a zis: Nu ești creștin! A răspuns Bătrânul și a zis: Oricine aș fi sunt oricum deasupra ta! I-a zis lui satana: Îți spun ție că în iad vei merge! A răspuns Bătrânul: Nu ești tu judecătorul meu și nici Dumnezeul meu!

266. A zis iarăși: Cel care fură sau cel care minte, sau cel care face un alt păcat, de multe ori, îndată ce a săvârșit păcatul, suspină sau se osândește pe sine și ajunge la pocăință. Iar cel care tine minte răul în sufletul lui, fie ca mănâncă, fie ca bea, fie doarme, fie se plimba, ca un microb îl roade acesta. Așadar, mereu are nedespărțit de el păcatul. Si rugăciunea lui i se face blestem și toată osteneala lui, chiar și dacă își varsă sângele pentru Hristos, nu este primită.
272. Un frate care era stăpânit de întristare silea pe un Bătrân zicând: Ce să fac, că gândurile mă atacă zicându-mi: Nu te-ai lepădat de lume la timpul cuvenit și nu te poți mântui. I-a zis lui Bătrânul: Si dacă nu putem să intrăm în pământul făgăduinței, ne este mai de folos ca oasele noastre să cadă în pustie (Numeri 14, 29-33) decât să ne mai întoarcem în Egipt.

274. A fost întrebat un Bătrân: cum poate omul să locuiască singur? Si răspunzând, a zis: Luptătorul, dacă nu se luptă alături de mulți alții, nu poate să învețe meșteșugul biruinței, ca astfel să poată să se lupte de unul singur cu vrăjmașulAșa și monahul, dacă nu se va nevoi cu frații și nu va învăța astfel meșteșugul luptei cu gândurile, nu poate să locuiască singur și nici să se împotrivească gândurilor.

275. A fost întrebat un Bătrân: Bine este să învățam pe de rost dumnezeieștile Scripturi? Iar el a zis: Oaia primește de la păstor iarba bună să mănânce, dar mănâncă și din iarba pustiei. Deci, când se arde de la mărăcini, mănâncă iarba și se îndulcește gura ei și încetează arsura mărăcinilor. Așa și omului îi este bună citirea Sfintelor Scripturi împotriva uneltirilor dracilor. Căci și dacă cineva se află în biserică, fie cu mulți, fie cu puțini, și își închide gura sa ca să nu strige către Dumnezeu, acela lucrul dracilor lucrează. Căci și dracii, neputând să audă lauda lui Hristos și psalmii, îl împiedică. 

289. A zis iarăși un Bătrân: Mai bine este să locuiești cu trei care se tem de Dumnezeu decât cu mii care nu se tem de Dumnezeu. Căci în zilele din urmă în obștile cu cel mult o sută de călugări se vor afla puțini mântuiți. Iar chilioții mult mai puțini. Căci toți se vor întoarce, iubind mesele și lăcomia pântecelui. Căci mulți sunt chemați, dar putini aleși! (Matei 20 16). Si tuturor le place iubirea de stăpânire și iubirea de arginți. 

291. A zis un Bătrân : Nu există lucru mai sărac decât mintea care filozofează fără Dumnezeu despre cele ale lui DumnezeuCăci cel care învață fie în biserică, fie în chilie este dator ca el să facă primul cele pe care le spune și învață. Cuvine-se ca plugarul ce se ostenește să mănânce el primul din roade. (2 Timotei 2, 6).

294. A zis un Bătrân: Sfinții care-L au pe Hristos înlăuntrul lor și pe cele de aici le moștenesc, prin nepătimire, și pe cele de acolo, pentru că și cele de aici, și cele de acolo sunt ale lui Hristos. Adică, cel care-L are pe El Il are și pe El și pe cele ale Lui. Iar cel care are patimi, chiar și lumea toată de ar avea, nimic nu are, fără numai patimile care-l stăpânesc. 

296. A zis un Bătrân: Niciodată omul nu este bun, chiar dacă voiește să fie bun, dacă nu locuiește Dumnezeu în el. Căci nimeni nu este bun, fără numai unul, Dumnezeu! (Matei 19, 17)

297. A zis iarăși: Cel care primește să fie nedreptățit de bunăvoie și iartă aproapelui, după fire, este al lui Iisus, iar cel care nici nu nedreptățește și nici nu primește să fie nedreptățit, după fire, este al lui Adam. Si cel care nedreptățește, sau cel care cere dobânzi sau face rele altora, prin aceasta, este al diavolului.

299. A zis un Bătrân: Mintea care rătăcește este oprită în loc de citire, de priveghere și de rugăciune. Dorința cea arzătoare este potolită de foame și osteneală și retragere. Mânia cea mișcătoare încetează prin psalmodie și îndelungă-rabdare și milostenie. Iar acestea dacă sunt făcute la vremurile și cu măsurile potrivite. Căci cele fără măsura și fără vreme țin puțin timp, iar cele care țin puțin timp sunt mai curând vătămătoare și nu folositoare.

300. Au întrebat fratii pe unul dintre Părinti, zicând: Cum se întâmpla că sufletul nu aleargă la făgăduințele lui Dumnezeu pe care le-a făgăduit prin Scripturi, dar spre cel necurate înclină? Iar Bătrânul le-a zis: Eu spun că deoarece nu a gustat încă cele de sus, de aceea poftește cele necurate. 

302. A zis un Bătrân: Minciuna este a omului celui vechi, iar adevărul iarăși este al omului celui nou. 

303. A zis iarăși: Rădăcina faptelor bune este adevărul. Iar minciuna este moarte. 

309: A zis un Bătrân: Dacă în tine s-a făcut batjocura ca și lauda, și sărăcia ca și bogăția, și lipsa ca și belșugul, nu mai mori!Căci este cu neputință celui ce crede drept și lucrează în evlavie și dreptate să cadă în necurăția patimilor și în rătăcirea dracilor.

Editoriale

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*