Au fost oare Sfinții “plini de ură” atunci când au spus că în materie de credință nu încape compromisul și iconomia?

Iată doar câteva exemple care ne demonstrează cât de mult se înșeală adepții Ecumenismului, precum și cei ai ereziei facultativului, care stau indiferenți în comuniune cu ereticii ecumeniști.

Sfântul Fotie cel Mare ne arată că:

„Este eretic şi se supune legilor împotriva ereticilor cel care se abate chiar şi  cu puţin de la Credinţa Ortodoxă.” (Străjerii Ortodoxiei – Arhim. Vasilios Papadakis p. 32, Ed. Egumeniţa 2015)

Sfântul Athanasie cel Mare zice:

„Să vă feriți de părtășia cu cei ce cred fățiș dogmele necinstitoare. Păziți-vă însă și de cei ce socotesc că nu se țin de cele ale lui Arie, dar se împărtășesc cu arienii. Ni se cuvine, mai ales, să fugim de părtășia cu cei de a căror cugetare ne scârbim (o respingem). Dacă cineva se face a mărturisi credința dreaptă, dar se arată împărtășindu-se cu ereticii, pe acela să-l îndemnați să se îndepărteze de un asemenea obicei; și dacă se învoiește, să-l aveți ca pe un frate. Dacă însă stăruie cu împotrivire, feriți-vă de el. Atâta vreme cât veți ține calea aceasta, vă veți păzi credința voastră curată. Dar și aceia se vor folosi văzându-vă și se vor teme ca nu cumva să fie socotiți necinstitori și părtași ai credinței ereticilor.” (Străjerii Ortodoxiei p. 56)

Sfântul Vasile cel Mare este categoric, arătând că ortodocșii trebuie să se separe cu fermitate de cei care acceptă erezia, pentru că altfel vor fi învinuiți ei înșiși că au trecut la erezie:

Întrucât ereticii „au ieșit din Biserică” din pricina acceptării dogmelor necinstitoare, de aceea unirea lor din nou și primirea în sânul Bisericii trebuie să se facă după o pocăință și îndreptare învederată, anatematizare fățișă a ereziei și recunoașterea deplină a dogmelor ortodoxe. În acest fel eterodocșii vor redeveni mădulare ale „trupului Bisericii lui Hristos” și se vor izbăvi de osânda care le-a fost gătită pentru erezie. Fără păzirea acestor condiții, Sfântul Vasile este categoric: vom fi învinuiți noi, ortodocșii, că am trecut la erezie. (Străjerii Ortodoxiei p. 59)

Sfântul Marcu al Efesului întărește: nu putem face niciun compromis în materie de credință.

Învăţăturile dascălilor apuseni nici nu le cunosc, nici nu le primesc, încredinţat fiind că sunt înşelătoare. În materie de credinţă ortodoxă nu există compromis. Distrugerea credinţei obşteşti este pierzarea de obşte a tuturorChestiunile credinţei ortodoxe nu admit iconomia. Niciodată nu s-au îndreptat cele bisericeşti prin soluţii de mijloc. Între lumină şi întuneric poate cineva să spună că există ceva de mijloc, numit înserare sau amurg; dar intermediere între adevăr şi minciună nu poate nimeni să gândească, oricât s-ar strădui. Mijloc de împăcare între adevăr şi minciună nu există! În problemele de credinţă nu încape pogorământul şi iconomia, deoarece pogorământul provoacă împuţinarea credinţei. Asta ar fi egal cu a spune: „Taie-ţi capul şi du-te unde vrei”.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, punându-și viața pentru Hristos și Evanghelia Sa, vorbește despre dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Iubindu-L mai întâi de toate pe Dumnezeu, creștinul are drept țel al vieții sale comuniunea permanentă cu El, și astfel, iubirea desăvârșită față de aproapele presupune ca și acesta să se bucure de comuniunea permanentă cu Dumnezeu, Creatorul. Iar această comuniune, această unire în Dumnezeu nu poate avea loc decât în Adevăr. De aceea, compromisul, adică nepăsarea, îndreptățirea dată celor aflați în rătăcire pentru a rămâne pe termen nelimitat în această stare, cu pretextul că „nu sunt pregătiți” pentru a înțelege întreg Adevărul, nu este altceva decât o legiferare a minciunii, o lepădare de Adevăr. Compromisul în credință nu este o dovadă a iubirii pentru aproapele, ci din contră, denotă numai egoism, slavă deșartă și ură față de oameni. Cei care îndreptățesc compromisurile cu erezia, au mintea pervertită și nu urmăresc altceva decât despărțirea lor și a aproapeluil lor de Dumnezeiasca dragoste.

„Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, care s-au îndepărtat de Adevăr, ci este cea care păstrează mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”

„Dacă, de dragul iconomiei, împreună cu credinţa cea rea este suprimată şi credinţa mântuitoare, atunci o astfel de formă de pretinsă iconomie este de fapt o separare totală desăvârşită de Dumnezeu şi nu o unire”.

„Vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii ereticeşti spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire”

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*