“Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.” (Matei 21, 33-36)
“Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.” (Romani 13, 1)
Ereticii nejudecați de un Sinod Ortodox se aseamănă cu slugile Împăratului care încă nu au fost judecate pentru faptele lor nelegiuite asupra Împăratului. Până să fie arestate și judecate acestea stau încă în palatele împărătești și se folosesc de lucrurile Împăratului. Dar și pedeapsa va fi pe măsură la vremea ei. Astfel și ereticii nejudecați încă de un Sinod Ortodox încă se folosesc de darul hirotoniei până la Judecata Sinodală sau până trecerea lor din această viață și pedepsirea lor veșnică. (Reamintim că judecata se face de un Sinod Ortodox, nu de un Sinod eretic).
Iată câteva exemple:
Din Scrisoarea Sf. Ignatie Briancianinov către o cucoană care nu accepta că sunt „mulţi chemaţi, puţini aleşi” şi că aleşii sunt tocmai adevăraţii ortodocşi:
“Eutihie, până acum iereu, arhimandrit … părtaș al rătăcirilor … prin faptele lui trecute … deposedat de orice cin preoțesc … de acum încolo”
“Esenţa oricărei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul său sânge mărturisirea adevăratei credinţe, a pronunţat hotărârea soborului local al Constantinopolului asupra ereziarhului Eutihie în următoarele cuvinte:
„Eutihie, până acum iereu, arhimandrit, fiind întrutotul prins şi vădit ca părtaş al rătăcirilor lui Valentin si Apolinarie, atât prin faptele lui trecute cât şi prin explicaţiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea încăpăţânată a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici măcar n-a luat în seamă sfaturile noastre şi poveţele către primirea învăţăturii sănătoase. Şi, de aceea, plângând si suspinând pentru pieirea lui definitivă, declarăm în numele Domnului nostru Iisus Hristos că el a căzut în hulire de Dumnezeu, că e deposedat de orice cin preoţesc, de părtăşia cu noi şi de conducerea asupra mănăstirii sale, dând tuturor de ştire că de acum încolo, cine va sta la sfat cu el sau îl va vizita, va cădea el însuşi sub afurisenie.”
Această hotărâre e un mic exemplu al părerii obşteşti a Bisericii Universale asupra ereticilor; această hotărâre e recunoscută de întreaga Biserică si conformată de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta în aceea că el nu mărturisea în Hristos, după întrupare, cele două naturi, cum mărturiseşte Biserica, ci admitea numai o singură natură, natura dumnezeiască. Veţi spune: numai atât!… Amuzant prin ignoranţă, şi demn de plâns prin caracter şi urmări, este răspunsul unei persoane investite cu puterea acestei lumi către sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariană. Această suspusă faţă sfătuia pe patriarh să păstreze pacea, să nu pornească dezbinarea, atât de potrivnică duhului creştinismului, pentru câteva cuvinte, zice el, căci el nu găseşte nimic vrednic de osândă în învăţătura lui Arie –care diferă întrucâtva în stilul de formulare a cuvintelor şi atâta tot! Aceste diferenţe de forrmilare a cuvintelor, observă istoricul Fleury, în care chipurile nu e nimic de osândit, nu fac altceva decât că neagă Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – nu mai mult!
Năruiesc aşadar toată credinţa creştină – şi atâta tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor măşti schimbătoare tindeau către un acelaşi scop: negau Dumnezeirea Cuvântului si deformau dogma întrupării. Cele mai noi năzuiesc mai degrabă să nege lucrările Sfântului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele în care Biserica recunoştea lucrarea Sfântului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementări omeneşti – şi încă mai neruşinat: superstiţii, rătăcire!”
Nota noastră: Eutihie a început să propovăduiască rătăcirea la scurt timp după Sinodul 3 Ecumenic din 431. În 448 a avut loc un Sinod local la Constantinopol care a condamnat monofizismul, adică rătăcirea lui Eutihie, iar Eutihie a fost condamnat în mod nominal, adică a fost caterisit. Apoi, imediat în această perioadă, în anul 449, a avut loc un Sinod tâlhăresc la Efes. Iar Sinodul tâlhăresc din Efes a fost condamnat definitiv în 451 la Sinodul 4 Ecumenic de la Calcedon. Tot atunci a fost validată ecumenic și condamnarea lui Eutihie. Deci în toți acești ani a propovăduit rătăcirea “cu capul descoperit”. Totuși, abia după caterisrea sa de către Sinodul ortodox local de la Constantinopol din anul 448 este socotit a fi înstrăinat de orice cin preoțesc.
În toată această perioadă Eutihie a propovăduit erezia, iar din anul 441 i se alăturase și împăratul, scrie în istoria evenimentelor. https://ro.orthodoxwiki.org/Eutihie
Diferite exemple în istoria Bisericii:
Arie și-a răspândit erezia (“cu capul descoperit”) încă din anul 318 susținut de episcopii Secund și Teonas, de preoți și diaconi timp de doi ani până în anul 320 când au fost excomunicați. Acei episcopi au făcut hirotonii și celelalte Sf. Taine. Nu au fost valide Tainele? De pe mâinile lor a rămas succesiunea apostolică și la alți episcopi până astăzi.
La Primul Sinod Ecumenic Arie a avut 17-22 de episcopi susținători, până atunci nu se știa că este atât de răspândită erezia.
Timp de 7 ani acei episcopi au făcut hirotonii de preoti și de alți episcopi. Nu și-a pus nimeni problema că hirotoniile și celelalte Sf.Taine nu au fost valabile până la Sinodul din 325.
În anul 328 împăratul a permis episcopilor condamnați Eusebiu de Nicomedia și Theognis de Niceea să-și reia scaunele episcopale. Ce tulburare era în rândul credincioșilor, cum au depășit ani de zile acele momente?
O altă erezie a episcopului Macedonie de Constantinopol, episcop din anul 342. Erezia apare pe față (“cu capul descoperit”) încă din anul 351 și este depus din scaun doar în anul 360 ca eretic. Episcopii, preoții hirotoniți de el în toată această perioadă de 9 ani ce s-a întâmplat cu ei? La fel cei botezați…Nu au fost recunoscuți ca episcopi, și preotii la fel?
Altul: Nestorie încă de când a fost pus în scaunul episcopal din Constantinopol 428 și-a început erezia sa.
A fost condamnat la Sinodul 3 Ecumenic în anul 431. Deci timp de 3 ani a slujit ca episcop eretic. Nimeni nu a contestat slujbele și hirotoniile lui.
La Sinod Nestorie avea 16 episcopi susținători. Câți alți episcopi nu au fost hirotoniți de ei (cei 16) în această perioadă? Noi suntem urmașii lor, am primit Sf. Taine de la ei.
Suntem ortodocși?
Monofizismul apare din anul 444.
În 449 este un sinod tâlhăresc la Efes prezidat de episcopul Dioscor al Alexandriei unde apăra învățătura eretică și condamnă pe episcopii ortodocși. A fost depus din scaun doar la Sinodul 4 Ecumenic din anul 451. Episcopii ereticii au slujit timp de 7 ani ca ortodocși.
Sunt valabile slujbele, botezurile, hirotoniile făcute de ei? Dacă nu, atunci cine mai este ortodox astăzi?
Această învălmășeală de erezii reapare în anul 622 și continuă timp de 12 ani până la Sinodul 6 Ecumenic din 681.
Iconoclasmul:
La pseudo-sinodul din 754 de la Hieria au participat 338 de episcopi eretici care au condamnat cultul icoanelor. Icoanele au fost distruse, arse timp de 33 de ani în toată Biserica la porunca acestor episcopi cu cuget eretic.
Acești episcopi au fost în slujba împăratului eretic și împotriva icoanelor până în anul 787 la Sinodul 7 Ecumenic.
Ce tulburare și nebunie a fost în toată această perioadă? Cine le poate desluși? Doar Dumnezeu în iconomia Lui! Iar Dumnezeu a lăsat lucrarea Duhului Sfânt prin demnitatea Ortodoxă a Sinoadelor să condamne rătăcirile pe față.
Biserica Ortodoxa în anul 1054 a dat anatema pe papistași și după 400 de ani la Ferrara-Florența (1434) toți episcopii în afară de Sf. Marcu al Efesului acceptă comuniunea (unirea) cu papistașii, și cad sub anatema din 1054. Se pocăiesc apoi după ceva timp și revin la scaunele lor huiduiți, ciomăgiți de credinciosii din Constantinopol. Ce s-a întâmplat cu harul la ei și la toți cei menționați mai înainte în decursul timpului?
Se lasă Dumnezeu batjocorit? Nu! Dragostea și iconomia Sa a lăsat niște rânduieli și slujitori în Biserica până la venirea Lui.
Iar pe năimiți, pe eretici, cei trădători, cei ce nu se supun voii Sale și nu are cine să-i judece un timp, doar El poate hotărî momentul judecății lor. Până atunci se lasă iarăși răstignit pe Sf. Masă din marea Lui dragoste până la Dreapta Judecată când va cere socoteală lucrătorilor din Via Sa. (Mat.21,33-44). Numai El poate decide timpul și momentul judecatii celor ce fac dezordine în Via Sa. Oare a luat El harul imediat (au fost pedepsiți, condamnati), de la lucrătorii cei răi ai viei imediat ce au omorât în mai multe rânduri pe cei trimiși să ia roade din vie?
Dumnezeu are îndelungă răbdare și vrea să conlucreze cu casnicii Lui, nu din neputință nu ia imediat atitudine. Tot El prin Duhul Sfânt a lăsat lucrători în Via Sa episcopii și turnul de pază Sinodul, în rândul oamenilor puși de El ca fiecare să plătească la timpul lui nu imediat după placul fiecăruia dintre noi. Nu poate judeca altcineva căruia nu i s-a încredințat acest scaun de judecător. Crima făcută de cineva o vedem, o judecăm fiecare în felul nostru dar nu avem și autoritatea decizională ce să facem cu acel ucigaș. Ucigașul rămâne liber până ce Tribunalul hotărăște soarta lui aici pe pământ. Pentru Biserică Sinodul este Tribunal lăsat de Dumnezeu până la judecata Lui definitivă. Daca este tâlhăresc cine poate judeca, cine poate schimba în lipsa altora cu autoritate lăsată aici pe pământ? Rămân doar Sf. Canoane nu judecata noastră părtinitoare și pătimașă.
La hirotonia diaconului, a preotului și a episcopului se fac rugăciunile de invocare a Duhului Sfânt (“să se pogoare Dumnezeiescul Har”) înainte de a fi întrebați credincioșii: “Vrednic este?” (de trei ori). Hirotonia este încheiată și dacă cineva la întrebarea vrednic este, răspunde nu este vrednic și se dovedește că nu este vrednic, ce se întâmpla cu Harul? Vine, pleacă cum vrem sau credem noi? Sau dacă candidatul este nevrednic, este eretic și nimeni nu spune, nu știe nimic iar el rămâne episcop? Cum se dă și cum lucreaza Harul? Cine judecă și administrează aceasta situație complexă? Câți episcopi nu au fost vrednici încă de la începutul arhieriei lor?
Au avut sau nu au avut Harul Dumnezeiesc? Cine poate răspunde? Care sunt urmările la toate acestea? Cine ne poate răspunde? Poate vreun om? Nu s-a pus în discuție la niciun Sinod să se dea un răspuns. Ar însemna să cădem în deznădejde cu toții, să gândim că nu mai avem speranță de mântuire. Speranța de mântuire rămâne făcând voia lui Dumnezeu, nu a noastră. Judecata Lui și nu a noastră. Este o Stăpânire în cer și una pe pământ. Cea de pe pământ este și ea lăsată și îngăduită de Dumnezeu cum știe doar El. “Căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu.” (Rom.13,1).
OrtodoxLogos – Mărturisim Ortodoxia – 27 august 2019
3 Comments
Asa cum arata Sfantul Atanasie cel Mare, anatema isi produce efectul inainte de condamnarea sinodala (De decretis Nicaenae synodi, 5).
In privinta ereticului Arie, acesta a fost fatarnic, „la infăţişare ca un şarpe de mlădios, veninos şi viclean,care uşor se poate furişa şi ascunde” . Sfantul Alexandru al Alexandriei: „a incercat mai inti sa-l convinga prin sfaturi si indrumari. Apoi, cand a vazut ca devine furios si ca predica pe fata invatatura eretica, l-a scos din catalogul preotilor” (PSB 44), adica l-a caterisit. Iata ce Spune Sfantul Alexandru: „Noi, insa, afland tarziu acest lucru, fiindca ei [arienii] ascundeau cele in legatura cu viata si stradaniile lor nedemne, i-am alungat prin hotararea Bisericii… Dar ei au incercat, folosindu-se de inselatorie contra noastra, sa-si indrepte atentia catre impreuna slujitorii cei de o credinta cu noi, prefacandu-se de forma ca doresc pacea… ascunzandu-si prin cuvinte, in aparenta mai convingatoare, dar inselatoare, invatatura lor vatamatoare”(PSB 44). Asa se explica de ce n-a fost anatematizat mai devreme Arie.
Despre pnevmatomahii tropici, Sfantul Atanasie cel Mare a spus ca sunt lipsiti de Sfantul Duh (PSB 16), adica nu au har, inainte de Sinodul din 362 care i-a condamnat. Iar Sfantul Vasile Cel Mare i-a exclus de la comuniune mai intai pe pnevmatomahii radicali, ai lui Macedonie, iar apoi si pe cei asa-zisi moderati din jurul lui Eustatie de Sevasta, care se prefacea ca este de partea Sfantului Vasile, Sfantul, cand a inteles ca sunt de fapt eretici, le-a respins de o maniera categorical si acestora din urma tainele, inainte de o condamnare Sinodala(PSB12).
Sf. Chiril si Celestin al Romei, i-au dat timp de gandire doar de zece zile lui Nestorie pentru a se lepada de erezie: „daca nu te intorci la calea pe care este insusi Hristos, esti scos din randul episcopilor si comuniunea crestinilor… daca nu anatematizezi exlpicit si in scris erezia pe care ai izvodit-o… in zece zile de la primirea acestei scrisori esti exclus din comuniunea Bisericii Universale”.
Sinodul III Ecumenic a constatat caderea din har a lui Nestorie, mai mult, in Canonul 1 al Sinodului III Ecumenic, se arata ca cel cazut in erezie este caterisit inainte de judecata sinodala: „ Fiindcă se cuvine să ştie şi cei ce lipsesc de la sfântul sinod, şi care rămân prin ţară sau în cetate, pentru oarecare pricină bisericească, sau trupească, cele ce pentru dânşii s-au închipuit, facem cunoscut sfinţeniei şi dragostei voastre, că dacă vreun mitropolit de eparhie, apostatisindu-se sau despărţindu-se de sfântul şi ecumenicul sinod, va trece către adunarea apostasiei (revoltei), sau după aceasta s-ar adăuga (unii cu dânsa), sau cele ale lui Celestin au cugeta sau va cugeta. Aceasta nicidecum poate lucra împotriva episcopului eparhiei, fiindcă este nelucrător, şi scos de către sinod, de acum înainte de la toată bisericeasca împărtăşire. Ci încă şi se va supune întru totul episcopilor eparhiei, şi mitropoliţilor de prin prejur care cugetă cele ale ortodoxiei, şi din treapta episcopiei se va scoate.
TÂLCUIRE: Canonul acesta înştiinţează pe cei ce nu s-au aflat în sinod, de caterisirea lui Ioan al Anitohiei, a lui Teodorit episcopul Chirului, a lui Iva episcopul Edesei, şi a celor împreună cu aceştia 30 episcopi159, zicând: fiindcă episcopii cei ce nu s-au înfăţoşat la sfântul sinodul acesta pentru vreo pricină a lor bisericească, sau trupească, trebuie să ştie cele ce s-au făcut pentru aceşti zişi. Facem cunoscut dragostei voastre, că oricare mitropolit s-a despărţit de sfântul şi ecumenicul sinodul acesta, şi s-au unit cu adunarea apostasiei (revoltei), a lui Nestorie adică, şi a lui Ioan, şi a celor împreună cu dânsul, sau mai în urmă se va uni, sau au cugetat eretice ştile dogme ale lui Chelestin160, acesta nici o putere are a face ceva rău asupra episcopilor, sau şi asupra mirenilor, asupra celor dreptslăvitori. Fiindcă s-au făcut lepădat de la sinodul acesta despre toată bisericeasca împărtăşire, şi sfinţita lucrare, şi fiindcă are a se face de aici înainte cu totul lepădat din treapta episcopiei, încă şi dintre însuşi drepslăvitorii episcopi, şi mitropoliţii cei ce sunt prin prejur.” (Pidalion)
Despre cei care se vor opune hotararilor dogmatice ale Sinodului III Ecumenic, “dacă vreun mitropolit eparhial s-a desbinat de sfântul şi ecumenicul sinod, şi fi trecut sau , va trece in viitor la adunarea celor desbinati”, prin acest canon se arata ca erau in starea de caterisire, „lepădat de la sinodul acesta despre toată bisericeasca împărtăşire, şi sfinţita lucrare”, „chiar de acum prin acest sinod”, inainte de o judecata nominala, fiind apoi judecati nominal intr-un sinod de episcopii si mitropolitii vecini care sa-i inlature de tot din treapta episcopala. Astfel, acest canon vine sa arate ca cei cazuti in erezie se rup de toata comuniunea bisericeasca inainte de a fi judecati, un sinod constatand caderea din har si ruperea acestora de Biserica.
La fel s-a intamplat si cu monofizitul Eutihie, in 448, Sinodul de atunci doar a constatat caderea lui din comuniunea Bisericii, inlaturandu-l definitiv.
La sinodul VII Ecumenic opiniile au fost divergente, intre iconomisti si acrivisti, neintelegerile accentuandu-se dupa Sinod, Sfantul Teodor Studitul la inceput a fost mai apropiat de iconomisti, apoi avea sa se alature acrivistilor, de aceea scrierile sale impotriva iconomistilor au fost anatematizate si arse, se pare ca atunci s-au pierdut si o parte insemnata din scrisorile sale, iar ucenicii Sfantului Teodor, intre care si Sfantul Naukratios, pentru ca au urmat celor scrise de Sfantul Teodor, neacceptand hirotoniile ereticilor iconoclasti, au fost anatematizati de Sfantul Metodie; o parte dintre episcopii ortodocsi s-au alaturat monahilor studiti. Episcopii eretici iconoclasti, acceptati cu sprijinul iconomistilor la Sinodul VII Ecumenic, care au apucat cea de a doua faza a iconoclasmului, in timpul imparatului Leon Armeanul, au redevenit eretici iconoclasti, ceea ce arata ca acrivistii au avut dreptate cand au sustinut depunerea acestora din treapta si a neacceptarii hirotoniilor, tainelor, savarsite de acestia.
“Fiindcă s-au făcut lepădat de la sinodul acesta despre toată bisericeasca împărtăşire, şi sfinţita lucrare, şi fiindcă are a se face de aici înainte cu totul lepădat din treapta episcopiei, încă şi dintre însuşi drepslăvitorii episcopi, şi mitropoliţii cei ce sunt prin prejur.”
Pidalionul spune ca sinodul le ridica puterea de a sfinti.
„Pidalionul spune ca sinodul le ridica puterea de a sfinti.”
Pidalionul mai spune si ca: „s-au făcut lepădat de la sinodul acesta despre toată bisericeasca împărtăşire”, iar pentru ca au devenit straini de „toata bisericeasca împărtăşire”, de „toata” nu in parte, nu mai au nici „puterea de a sfinti”, pentru ca au ajuns in starea de caterisire, aceasta inainte de o judecata nominala, fiindca se spune: „chiar de acum prin acest sinod”, fiind apoi judecati nominal intr-un sinod de episcopii si mitropolitii vecini, care sa-i inlature de tot din treapta episcopala: „fiindcă are a se face de aici înainte cu totul lepădat din treapta episcopiei, încă şi dintre însuşi drepslăvitorii episcopi, şi mitropoliţii cei ce sunt prin prejur”.
Asa cum arata Sfantul Atanasie cel Mare, anatema isi produce efectul inainte de condamnarea sinodala (De decretis Nicaenae synodi, 5).
In privinta ereticului Arie, acesta a fost fatarnic, „la infăţişare ca un şarpe de mlădios, veninos şi viclean,care uşor se poate furişa şi ascunde” . Sfantul Alexandru al Alexandriei: „a incercat mai inti sa-l convinga prin sfaturi si indrumari. Apoi, cand a vazut ca devine furios si ca predica pe fata invatatura eretica, l-a scos din catalogul preotilor” (PSB 44), adica l-a caterisit. Iata ce Spune Sfantul Alexandru: „Noi, insa, afland tarziu acest lucru, fiindca ei [arienii] ascundeau cele in legatura cu viata si stradaniile lor nedemne, i-am alungat prin hotararea Bisericii… Dar ei au incercat, folosindu-se de inselatorie contra noastra, sa-si indrepte atentia catre impreuna slujitorii cei de o credinta cu noi, prefacandu-se de forma ca doresc pacea… ascunzandu-si prin cuvinte, in aparenta mai convingatoare, dar inselatoare, invatatura lor vatamatoare”(PSB 44). Asa se explica de ce n-a fost anatematizat mai devreme Arie.
Despre pnevmatomahii tropici, Sfantul Atanasie cel Mare a spus ca sunt lipsiti de Sfantul Duh (PSB 16), adica nu au har, inainte de Sinodul din 362 care i-a condamnat. Iar Sfantul Vasile Cel Mare i-a exclus de la comuniune mai intai pe pnevmatomahii radicali, ai lui Macedonie, iar apoi si pe cei asa-zisi moderati din jurul lui Eustatie de Sevasta, care se prefacea ca este de partea Sfantului Vasile, Sfantul, cand a inteles ca sunt de fapt eretici, le-a respins de o maniera categorical si acestora din urma tainele, inainte de o condamnare Sinodala(PSB12).
Sf. Chiril si Celestin al Romei, i-au dat timp de gandire doar de zece zile lui Nestorie pentru a se lepada de erezie: „daca nu te intorci la calea pe care este insusi Hristos, esti scos din randul episcopilor si comuniunea crestinilor… daca nu anatematizezi exlpicit si in scris erezia pe care ai izvodit-o… in zece zile de la primirea acestei scrisori esti exclus din comuniunea Bisericii Universale”.
Sinodul III Ecumenic a constatat caderea din har a lui Nestorie, mai mult, in Canonul 1 al Sinodului III Ecumenic, se arata ca cel cazut in erezie este caterisit inainte de judecata sinodala: „ Fiindcă se cuvine să ştie şi cei ce lipsesc de la sfântul sinod, şi care rămân prin ţară sau în cetate, pentru oarecare pricină bisericească, sau trupească, cele ce pentru dânşii s-au închipuit, facem cunoscut sfinţeniei şi dragostei voastre, că dacă vreun mitropolit de eparhie, apostatisindu-se sau despărţindu-se de sfântul şi ecumenicul sinod, va trece către adunarea apostasiei (revoltei), sau după aceasta s-ar adăuga (unii cu dânsa), sau cele ale lui Celestin au cugeta sau va cugeta. Aceasta nicidecum poate lucra împotriva episcopului eparhiei, fiindcă este nelucrător, şi scos de către sinod, de acum înainte de la toată bisericeasca împărtăşire. Ci încă şi se va supune întru totul episcopilor eparhiei, şi mitropoliţilor de prin prejur care cugetă cele ale ortodoxiei, şi din treapta episcopiei se va scoate.
TÂLCUIRE: Canonul acesta înştiinţează pe cei ce nu s-au aflat în sinod, de caterisirea lui Ioan al Anitohiei, a lui Teodorit episcopul Chirului, a lui Iva episcopul Edesei, şi a celor împreună cu aceştia 30 episcopi159, zicând: fiindcă episcopii cei ce nu s-au înfăţoşat la sfântul sinodul acesta pentru vreo pricină a lor bisericească, sau trupească, trebuie să ştie cele ce s-au făcut pentru aceşti zişi. Facem cunoscut dragostei voastre, că oricare mitropolit s-a despărţit de sfântul şi ecumenicul sinodul acesta, şi s-au unit cu adunarea apostasiei (revoltei), a lui Nestorie adică, şi a lui Ioan, şi a celor împreună cu dânsul, sau mai în urmă se va uni, sau au cugetat eretice ştile dogme ale lui Chelestin160, acesta nici o putere are a face ceva rău asupra episcopilor, sau şi asupra mirenilor, asupra celor dreptslăvitori. Fiindcă s-au făcut lepădat de la sinodul acesta despre toată bisericeasca împărtăşire, şi sfinţita lucrare, şi fiindcă are a se face de aici înainte cu totul lepădat din treapta episcopiei, încă şi dintre însuşi drepslăvitorii episcopi, şi mitropoliţii cei ce sunt prin prejur.” (Pidalion)
Despre cei care se vor opune hotararilor dogmatice ale Sinodului III Ecumenic, “dacă vreun mitropolit eparhial s-a desbinat de sfântul şi ecumenicul sinod, şi fi trecut sau , va trece in viitor la adunarea celor desbinati”, prin acest canon se arata ca erau in starea de caterisire, „lepădat de la sinodul acesta despre toată bisericeasca împărtăşire, şi sfinţita lucrare”, „chiar de acum prin acest sinod”, inainte de o judecata nominala, fiind apoi judecati nominal intr-un sinod de episcopii si mitropolitii vecini care sa-i inlature de tot din treapta episcopala. Astfel, acest canon vine sa arate ca cei cazuti in erezie se rup de toata comuniunea bisericeasca inainte de a fi judecati, un sinod constatand caderea din har si ruperea acestora de Biserica.
La fel s-a intamplat si cu monofizitul Eutihie, in 448, Sinodul de atunci doar a constatat caderea lui din comuniunea Bisericii, inlaturandu-l definitiv.
La sinodul VII Ecumenic opiniile au fost divergente, intre iconomisti si acrivisti, neintelegerile accentuandu-se dupa Sinod, Sfantul Teodor Studitul la inceput a fost mai apropiat de iconomisti, apoi avea sa se alature acrivistilor, de aceea scrierile sale impotriva iconomistilor au fost anatematizate si arse, se pare ca atunci s-au pierdut si o parte insemnata din scrisorile sale, iar ucenicii Sfantului Teodor, intre care si Sfantul Naukratios, pentru ca au urmat celor scrise de Sfantul Teodor, neacceptand hirotoniile ereticilor iconoclasti, au fost anatematizati de Sfantul Metodie; o parte dintre episcopii ortodocsi s-au alaturat monahilor studiti. Episcopii eretici iconoclasti, acceptati cu sprijinul iconomistilor la Sinodul VII Ecumenic, care au apucat cea de a doua faza a iconoclasmului, in timpul imparatului Leon Armeanul, au redevenit eretici iconoclasti, ceea ce arata ca acrivistii au avut dreptate cand au sustinut depunerea acestora din treapta si a neacceptarii hirotoniilor, tainelor, savarsite de acestia.
“Fiindcă s-au făcut lepădat de la sinodul acesta despre toată bisericeasca împărtăşire, şi sfinţita lucrare, şi fiindcă are a se face de aici înainte cu totul lepădat din treapta episcopiei, încă şi dintre însuşi drepslăvitorii episcopi, şi mitropoliţii cei ce sunt prin prejur.”
Pidalionul spune ca sinodul le ridica puterea de a sfinti.
„Pidalionul spune ca sinodul le ridica puterea de a sfinti.”
Pidalionul mai spune si ca: „s-au făcut lepădat de la sinodul acesta despre toată bisericeasca împărtăşire”, iar pentru ca au devenit straini de „toata bisericeasca împărtăşire”, de „toata” nu in parte, nu mai au nici „puterea de a sfinti”, pentru ca au ajuns in starea de caterisire, aceasta inainte de o judecata nominala, fiindca se spune: „chiar de acum prin acest sinod”, fiind apoi judecati nominal intr-un sinod de episcopii si mitropolitii vecini, care sa-i inlature de tot din treapta episcopala: „fiindcă are a se face de aici înainte cu totul lepădat din treapta episcopiei, încă şi dintre însuşi drepslăvitorii episcopi, şi mitropoliţii cei ce sunt prin prejur”.