Duhul răbdării și al dragostei cheamă pe păcătoși la pocăință

Am primit acest cuvânt pe mail:

Triodul și pocăința

    „Pocăinţa este uşa prin care intram in Postul Mare, punctul de plecare in călătoria noastră către Sfintele Pasti. Iar pocăinţa înseamnă mult mai mult decât compătimirea de sine sau regrete zadarnice pentru cele făcute in trecut. Termenul grecesc “metanoia” înseamnă ‘schimbare a minții’ : a face pocăinţă înseamnă a ne (re)înnoi, a ne transforma in punctul nostru de vedere lăuntric, a dobândi un nou fel de a privi la relaţia noastră cu Dumnezeu si cu ceilalţi.

    Vina Fariseului este aceea că el nu are nici cea mai mică dorinţă de a-şi schimba felul de a-i privi pe ceilalţi; el este mulţumit de sine, işi este sieşi suficient, şi astfel el nu-I lasă nici un loc lui Dumnezeu să lucreze înlăuntrul său.

    Vameşul, pe de altă parte, tânjeşte cu adevărat la o înnoire, la o ’schimbare a minţii’: este nemulţumit de sine, ’sărac cu duhul’ … Pilda fiului risipitor arată o icoană exactă a pocăinţei în diferitele ei stadii. Păcatul este exil, înrobire la străini, foame. Pocăinţa este întoarcerea din exil la casa noastră cea adevărată; este să primim înapoi locuirea şi libertatea în casa Tatălui nostru. Însă pocăinţă înseamnă acţiune: ”Mă voi scula şi mă voi duce …”.

    Aceste două Duminici ne-au vorbit despre răbdarea şi mila nemărginită a lui Dumnezeu, despre faptul că El este mereu gata să accepte orice păcătos care se întoarce la El. În a treia Duminică, ni se reaminteşte un adevăr complementar: nimeni nu este atât de răbdător şi milostiv ca şi Dumnezeu însă nici El nu-i iartă pe cei care nu se pocăiesc. Dumnezeul iubirii este şi Dumnezeul dreptăţii, iar când Hristos va veni din nou întru slavă, El vine ca Judecătorul nostru … Postul Mare este o pregătire pentru A Doua Venire a Mântuitorului, pentru Paştele etern în veacul ce va să vină. … Judecata nu este numai în viitor. Aici şi acum în fiecare zi şi ceas, prin împietrirea inimilor noastre faţă de ceilalţi semeni şi prin refuzul de a răspunde șanselor ce ne sunt date pentru a-i ajuta, noi atragem judecata lui Dumnezeu asupra noastră.

    Înainte de a intra în Marele Post ne este reamintit că nu există post adevărat, nici pocăinţă sinceră, nici împăcare cu Dumnezeu, decât dacă ne împăcăm în acelaşi timp şi cu semenii noştri. Un post fără dragoste reciprocă este postul demonilor… Noi nu călătorim pe calea Postului Mare ca indivizi izolaţi, ci ca membri ai unei familii.”

La care adăugăm două pilde grăitoare despre înțelepciunea plină de bunătate a Sfinților nevoitori din pustia Egiptului:

    „Tot acesta prădându-se, ajuta împreună prădătorilor. Iar după ce au încărcat ei cele din lăuntru şi-au lăsat toiagul lor şi îndată ce l-a văzut avva Evprepie, s-a mâhnit şi luându-l alerga înapoia lor, vrând să li-l dea. Iar aceia nevrând să-l primească, ci temându-se să nu li se întâmple ceva, întâlnind el pe unii, care mergeau pe aceeaşi cale, îi poftea să le dea lor acel toiag.”

    „Povestit-a (Această povestire se află şi în Limonariu, însă cu oarecare deosebire.) fericitul Zosima pentru un bătrân, zicând: fiind eu într-o mănăstire din Tir, a venit la noi un bătrân îmbunătăţit. Apoi citind noi la cuvintele bătrânilor – după cum era obiceiul întotdeauna – am venit la povestirea bătrânului aceluia, asupra căruia venind tâlharii, i-au luat toate lucrurile lui şi s-au dus, lăsând un săcuşor pe care luându-l bătrânul a alergat după dânşii, strigând: fiilor, luaţi ce aţi uitat în chilia voastră! Iar ei minunându-se de nerăutatea lui, au întors iarăşi înapoi toate câte le luaseră din chilia lui. Deci, citind noi această povestire, mi-a zis bătrânul care venise la noi: acest cuvânt foarte m-a folosit. Iar eu rugându-l să-mi spună ce folos a aflat dintr-însul, el a zis: oarecând petrecând eu în locurile cele de pe lângă Iordan, am citit povestirea aceasta, şi minunându-mă de bătrânul pentru nerăutatea şi blândeţea lui, ziceam către Dumnezeu: Doamne, Cel ce m-ai învrednicit să vin în chipul acestor sfinţi bătrâni, învredniceşte-mă să umblu şi pe urmele lor şi să călătoresc pe aceeaşi cale pe care au călătorit ei, povăţuindu-se de darul Tău. Acestea rugându-mă la Dumnezeu şi având întru mine această dorinţă, trecând două zile, cum şedeam în chilie, am simţit pe unii că au venit la chilie care şi stând la uşă au bătut. Iar eu cunoscând că sunt tâlhari, am zis întru mine: mulţumesc lui Dumnezeu! Iată vreme să arăt roada dorinţei! Şi deci, deschizând, i-am primit pe ei cu blândeţe şi aprinzând lumină, am început a le arăta lor lucrurile zicând către ei: nu vă tulburaţi. Cred Domnului că nu voi ascunde nimic de la voi. Iar ei mi-au zis: ai aur? Şi am răspuns lor: da, am trei bani şi am deschis vasul înaintea lor şi luându-i pe aceia şi toate lucrurile, s-au dus cu pace. Iar eu – zicea fericitul Zosima – glumind, am zis către bătrânul: ce a urmat după aceea? Oare s-au întors ca şi cei de la bătrânul cel mai dinainte de noi? Şi a răspuns îndată: să nu sloboadă Dumnezeu. Căci nici n-am voit aceasta, ca să întoarcă ce au luat. Vedeţi dar – zis-a Zosima – ce sporire lui şi slavă către Dumnezeu i-a dat dorinţa şi gătirea lui, că nu numai nu s-a mâhnit pentru luarea tuturor lucrurilor care avea, dar s-a şi bucurat ca şi cum s-a învrednicit de un lucru cu adevărat prea mare.

Redacția

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*