Rămâneți în contact cu alți luptători ortodocși, ei există!

207. Ian. 21/Feb. 3, 1976 Sf. Maxim MarturisitorulDraga Dr. Kalomiros,[…] Cel mai important lucru și cel mai mare pericol pentru Ortodoxia noastră se întâmplă pe un alt nivel – în pierderea vieții ortodoxe conștiente. Alexey Young, ne-a dat să citim cele două scrisori despre o comunitate ortodoxă ca mijloc sau ajutor pentru a păstra această viață ortodoxă conștientă. Le-am găsit foarte interesante. Noi înșine am gândit mult la această chestiune, iar noul numar a The Orthodox Word are câteva dintre ideile noastre despre acest lucru (în articolul despre Arhiepiscopul Andrei). Dar nu este posibil să te exprimi pe deplin pe această temă in scris, deoarece poporul ortodox este pur și simplu prea imatur – ideea unei „comunități ortodoxe” este foarte atractivă, dar aproape nimeni nu este conștient sau pregătit pentru dificultățile și jertfele implicate în aducerea ei în practică, iar rezultatul este doar experimente fără speranță și dezamăgire.Comunitatea monahală este încă posibilă chiar și în zilele noastre, dar – după cum ne-a arătat-o ​​în mod clar experiența – este foarte dificilă și necesită menținerea unor lupte constante. „Dar o comunitate laică este mult mai dificil de intemeiat și păstrat, pentru că laicii nu au principiul supunerii față de un bătrân, care împiedica argumentele și luptele, iar familia este unitatea naturală pentru laici și un grup de familii nu pot fi niciodată la fel de apropiate ca o „familie” monahală sub (ascultarea-n.trad) unui bătrân.Totuși, dacă cineva învață să fie realist și nu se așteaptă de la o comunitate laică la fel de mult ca o comunitate monahală, aceasta este o posibilitate pentru zilele noastre – și de fapt una foarte importantă. Viața într-o parohie ortodoxă obișnuită astăzi, în atmosfera anormală a orașelor mari și înconjurată de tentații nemaiauzite – nu este normala pentru Ortodoxie. Știm un preot foarte zelos în New Jersey, cu o turmă foarte mare și mulți tineri. Dar el ne spune că luptă cu o luptă pierzătoare. El are tinerii la școala bisericii câteva ore, duminică și probabil sâmbătă noaptea, și o oră sau două de școală bisericească sâmbătă – iar restul săptămânii sunt supuși influențelor contrare ale școlilor publice , televiziunea etc. Dorința de a avea o atmosferă în care Biserica poate avea mai multă parte în viață și mai multă influență asupra copiilor – este o dorință ortodoxă foarte naturală și nu ceva „ciudat” sau un semn de „inselare”, așa cum mulți par a gandi.Principiile spirituale de bază ale unei astfel de comunități am încercat să o prezentăm în articolul nostru despre Arhiepiscopul Andrei. Cel mai aparent semn exterior al acestei comunități sunt slujbele (chiar dacă numai foarte puține dintre ele), fie cu sau fără preot, dar zilnic, acesta fiind punctul în jurul căruia se învârte totul. Și în condițiile actuale trebuie să existe un efort conștient de a scăpa de implicarea în lume – așadar, orașele mici in locul orașelor mari, libertatea (cât mai mult posibil) fata de televiziune, ziare, telefon etc. Și mai mult: trebuie să existe o îndepărtare de la duhul lumesc din Biserica în sine, aceasta înseamnă a scăpa chiar și din viața obișnuită a parohiei, dacă este posibil, pentru că aceasta a devenit astăzi foarte lumească.[…] În noi înșine avem un sentiment, bazat pe nimic precis definit inca, că cea mai bună speranță pentru păstrarea adevăratei ortodoxie în anii următori va fi aceea a unor mici adunări de credincioși, cât mai mult posibil „în același cuget”. Istoria secolului al XX-lea ne-a arătat deja că nu ne putem aștepta prea mult de la „organizatia bisericeasca”; acolo, chiar în afară de erezii, spiritul lumii a devenit foarte puternic. Arhiepiscopul Averchie și propriul nostru episcop Nektary ne-au avertizat să ne pregătim pentru perioadele de catacombă ce urmeaza, când harul lui Dumnezeu poate fi chiar luat de la „organizația bisericească” și vor rămâne numai grupuri izolate de credincioși. Rusia sovietică ne dă deja un exemplu de ceea ce ne putem aștepta – numai mai rău, căci vremurile nu se îmbunătățesc.[…] Viitorul, evident, este foarte întunecat. Noi înșine nu știm de la un an la altul dacă vom avea un alt an de activitate de imprimare sau nu. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea cel puțin câțiva ani, chiar doar să tipărim acele materiale patristice care ne vor ajuta pe noi și pe alții să supraviețuiască în zilele întunecate ce urmează. În America, acesta este anul „bicentennial” – și îl simțim în special ca fiind întunecat și amenințător. Fiecare națiune are îngerul păzitor – astfel, fiecare festival păgân sau masonic trebuie să aibă demonul său special! Noi, în America, suntem recunoscători pentru libertatea noastră, dar cunoaștem originile masonice întunecate ale ideologiei noastre americane și tremurăm pentru viitor când sensul simbolurilor oculte ale guvernului nostru (vizibile în moneda noastră, de exemplu – piramida neterminată, ochiul atot-vazator, numarul 13 peste tot, „novus ordo seclorum”) vor incepe sa fie indeplinite. Chiar și fără o lovitură comunistă, viitorul nostru este întunecat; „Democrația”, la urma urmei, a pregătit doar calea pentru comunism, și din punct de vedere spiritual vin din aceeași sursă și se pregătesc pentru același viitor.În ceea ce privește broșura Arhimandritului Constantin – „Ortodoxia sau Heterodoxia înaintea Feței Antihristului” – este exprimată într-un limbaj atât de dificil, în stil germanic, încât este ușor de văzut că ar putea fi greșit înțeleasa. Îl cunoaștem bine (a adormit, apropo, pe 13/26 noiembrie, la vârsta de 88 de ani) și prin urmare nu suntem înșelati de niște fraze care aparent vă tulbură prietenul. Gândul său nu este deloc „ecumenic”, ci mai degrabă speculativ abstract. Ideea lui de bază aici este, cred eu, aceasta: adevărații creștini ortodocși au o simpatie naturală pentru tradiționaliștii romano-catolici și protestanți fundamentaliști care, chiar și în mod eronat, stau cel puțin împotriva timpurilor în credincioșia lor față de adevărul pe care îl au; probabil, în perioada apropiată a Antihristului, această credincioșie ii va apropia într-un fel de adevărul deplin, Ortodoxia; de aceea ar trebui să ne sporim munca misionară pentru ca ei să devină ortodocși. Pr. Constantin, ca întotdeauna, își trece sub tacere poziția, presupunând că cititorul îi cunoaște filosofia de bază, care este fără echivoc anti-ecumenista.Experiența noastră proprie ne face să credem că doar într-un număr foarte mic de cazuri tradiționaliști papiști sau protestanții fundamentalisti vin la Ortodoxie; cei mai mulți rămân „credincioși” denominațiunii lor și se scufunda împreună cu nava! Sub conducerea comunistă se pare că nu este diferit și, din punct de vedere omenesc, vedem puține speranțe chiar și într-o Rusie eliberata – dar cu Dumnezeu totul este posibil.Letter 207