Cu ce frica, cu ce statornicie, si cu ce infrangere a inimii trebuie sa ne impartasim noi cu Trupul si Sangele lui Hristos ?

Un creștin adevărat trebuie să viețuiască astfel:

Sfântul Vasile cel Mare – De ce chipul monahal se numește îngeresc

După cuvântul Sfântului Apostol Pavel:

„Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea.” (I Corinteni 7, 29)

 

Cuvânt de folos pentru prigoană (ce va veni) și imposibilitatea de a ajunge la un preot (până atunci să ne pregătim în chipul arătat…):

 

Din „Randuielile vietii monahale” – Sfintii Vasile cel Mare, Pahomie cel Mare, Ioan Casian, Benedict de Nursia 

Ed. Deisis, Sibiu, 2000

Începând cu paginile 215-216, avem cuvânt de la Sfântul Vasile cel Mare:

„Fiindca toti monahii care vietuiesc prin pustietati, unde nu se afla preot, pastrand impartasania in casa, se impartasesc singuri iar in Alexandria si Egipt chiar fiecare mirean botezat tine de obicei acasa la el impartasanie si singur se impartaseste cand simte nevoia. Caci o data ce preotul a savarsit si a predat Sfanta Jertfa, cel ce o primeste ca una intreaga si se impartaseste din ea zilnic cu toata dreptatea trebuie sa creada ca o primeste si se impartaseste chiar de la cel ce i-a predat-o. Caci si in biserica preotul da particica si cel ce o primeste cu tot dreptul o tine in propria mana si in acest chip chiar cu mana sa o apropie de gura. De aceea deopotriva putere are, fie ca primeste cineva de la preot o singura particica, fie ca mai multe deodata. ”

[Nota]100. „Cu ce frica, cu ce statornicie, si cu ce infrangere a inimii trebuie sa ne impartasim noi cu Trupul si Sangele lui Hristos ?” Despre frica ne invata Apostolul, zicand: Cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea (I Cor. 11, 29).

Sursa online: https://archive.org/stream/SfintiiVasileCelMarePahomieIoanCasian-RanduielileVietiiMonahale/sfintiiVasileCelMarePahomieIoanCasianRanduielileVietiiMonahale_djvu.txt

 

Sfânta Împărtășanie este remediu pentru patimile noastre:

” Nu trebuie să ne oprim singuri de la împărtăşirea cu Domnul, pentru că avem conştiinţa faptului că suntem păcătoşi. Dimpotrivă, vom merge să-L primim cu o dorinţă mai mare pentru a obţine sănătatea sufletului şi curăția duhului, dar cu credinţă şi umilinţă, considerându-ne nevrednici de un asemenea har şi căutând mai degrabă medicamentul pentru rănile noastre. Dacă aşteptăm să fim vrednici, nu ne vom împărtăşi nici măcar o dată pe an. Practica împărtăşirii anuale este a multora din cei care rămân în mănăstiri. Ei îşi creează o anumită idee despre vrednicie, despre sfinţenie şi despre măreţia Sfintelor Taine, considerând că nu trebuie să ne apropiem de acestea, în înţelesul lor, decât dacă suntem sfinţi şi fără pată şi nu mai degrabă pentru a deveni. Ei cred că evită, astfel orice duh de mândrie. În realitate, ei cad într-o mândrie şi mai mare, căci cel puţin în ziua în care se împărtăşesc se consideră vrednici de împărtăşanie. Cât de preferabil este să primim Sfintele Taine în fiecare duminică, ca remediu pentru patimile noastre, cu inima zdrobită, plini de credinţă şi mărturisind că nu merităm acest har, în loc să ne umplem de această convingere deșartă că măcar la sfârşitul anului o să fim vrednici.” (Sfantul Ioan Casian)

 

Despre apropierea de Sfintele Taine ne învață Sfântul Simeon Noul Teolog:

Dumnezeu nu se uita la fata omului, ci la o inima infranta si smerita 

 

Dezlegările prin WhatsApp sunt o blasfemie.

Hristos este Cel ce iartă păcatele:

Proloage 27 ianuarie

Întru această zi, cuvânt despre omul ce s-a tămăduit la mormântul Sfântului Ioan Gură de Aur, prin a sa pocăinţă.

Când au adus trupul Sfântului din Comane cu mare cinste, şi l-au aşezat pe el în biserica Apostolilor, atunci un om din cei puternici ai Constantinopolului, fiind bolnav şi având credinţă mare în Sfântul Ioan Gură de Aur, a poruncit slugilor sale să-l aducă pe el în cinstita biserică a Sfinţilor Apostoli, unde este mormântul cel tămăduitor al purtătorului de Dumnezeu părinte Ioan Gură de Aur. Iar, după ce l-au dus pe el întru acea cinstită biserică, s-au rugat cu lacrimi şi l-au pus pe pat. Deci, zăcând el şi bolind, chema ajutor pe Sfinţii Apostoli ai lui Hristos şi pe Sfântul, Părintele nostru Ioan Gură de Aur, ca să-l miluiască pe el în primejdia lui, aducându-şi aminte de cele necuvioase fapte făcute de el, înainte de îmbolnăvire. Iar când gândea la acestea, tânguindu-se, zicea: „Amar mie şi vai de ticălosul cel nepocăit, cum voi merge pe calea dintru care nu mă voi mai întoarce? Şi cum voi suferi certarea înfricoşatului Judecător şi muncile cele netrecătoare şi veşnice?”.

Deci, acestea grăindu-le acela, şi mai multe decât acestea, tânguindu-se, cam pe la al şaselea ceas, toţi au ieşit din cinstita biserică, şi numai singur bolnavul a rămas şi, căutând spre bolta acelei sfinte biserici, a văzut chipul Domnului nostru Iisus Hristos şi a început a grăi către Dânsul aşa: „De chipul tău, Stăpâne, deşi zugrăvit de mâini omeneşti, mă cutremur şi mă tem. Dar cum eu, ticălosul, Te voi vedea pe Tine, înfricoşatul Judecător, când vei veni să judeci toate? Greşit-am, Stăpâne, iartă-mă pe mine, că n-am păzit poruncile Tale.”. Deci, acestea grăindu-le acela, a început a-şi mărturisi păcatele sale spre Sfânta icoană. Iar, după ce, cu de-amănuntul, le-a spus pe toate, şi-a mai adus aminte încă de alt păcat, pe care îl făcuse, şi a început a zice: „L-am făcut Stăpâne, însă nu îndrăznesc, a-l spune, nu îndrăznesc Iubitorule de oameni, nu îndrăznesc, Milostive.”. Deci, acestea zicându-le el, a venit un glas de la Sfânta icoană, zicând: „Spune, omule!”. Iar după ce l-a spus şi pe acela, a venit alt glas şi i-a zis: Iartă-ţi-se ţie păcatele tale!”.

Iar după ce s-a pogorât acel glas înfricoşat, s-a sculat omul sănătos şi a căzut cu faţa la pământ, strigând cu glas mare şi înălţând cântări de mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce nu voieşte moartea păcătosului, ci aşteaptă întoarcerea pocăinţei şi voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Deci, închinându-se chipului Mântuitorului Hristos şi tămăduitorului mormânt al purtătorului de Dumnezeu părinte Ioan Gură de Aur, s-a dus la casa sa şi, cealaltă vreme a vieţii sale a petrecut-o în curăţie şi cu pază. Dumnezeului nostru, slavă!
—–

PROLOAGELE VOL. I, EDITURA BUNAVESTIRE

pag. 459

 

Cum se face corect mărturisirea păcatelor ne învață tot Sfântul Simeon Noul Teolog:

Modul marturisirii si puterea ei. Sfantul Simeon Noul Teolog despre spovedania duhovniceasca la un monah care nu are preotie

Cei care au păcate care opresc o perioadă de ani de la Sfânta Împărtășanie va trebui să aștepte să își împlinească Canonul pentru a își curăți sufletul.

Sfântul Ioan Scărarul ne învață:

Biserica universală, primind pe eretici, dupa anatemati- 
zarea sincera a ereziei lor, ii invredniceste de imparta- 
sirea de Taine, dar pe eel ce a curvit, primindu-1 dupa 
ce s-a marturisit si a incetat sa pacatuiasca, canoanele 
apostolice poruncesc sa-1 {ina departe de Prea Cura- 
tele Taine mai multi ani ?» Si eu, inspaimintindu-ma 
de neputinja de a raspunde, taina a ramas nedezle- 
gata 483 . 

483. «Erezia este o abatere a mintii si o slujire a lumii. De aceea e gresala. Dar curvia abate toate simțirile si puterile trupului si ale sufletului si preface si corupe chipul si asemanarea zvirlindu-le in nimic. De aceea e si numită cadere». Alta : «Ereziile sint din mindrie, curviile din dulce pătimire. Cei dintâi se îndreaptă prin smerenie, cel de al doilea prin greaua patimire». Ed. 1970 : «Nu a lasat nedezlegata intrebarea, pentru ca e de nedezlegat, ci cu voia, pentru o iconomie mai adînca. Căci cui nu-i este vădit că a cădea in erezie e lucrul cel mai greu dintre toate la Dumnezeu și la oameni ? Dar fiindcă patima curviei, ca una ce se sădește in fire si exercita o mare tiranie prin placere, se reintoarce usor si adeseori atrage pe oameni si-i face sa lunece si după pocăință, de aceea cel ce a curvit e oprit pentru ani de la Sfintele Taine, ca sa nu se intoarca iarasi la varsatura sa si sa i se faca grea îndreptarea ; si pentru a sadi frica in toti, ca sa lupte impotriva patimii cu toata puterea. Iar rostogolirea in erezie este o patima si o nestiință sufleteasca ce se iveste mai mult din ratacire sau din iubirea de stapinire, sau din slava desarta. Dar dupa trezirea celui ce a suferit de ea, acela nu mai are razboi din partes ei, sau tulburare din partea firii. Deci ce nevoie e sa-i tina pe acestia departe de pragurile bisericilor ?’ Se mai poate spune si altfel : ca scopul celor ce povatuiesc, invatind si tamaduind, este sa taie din radacina raul,. ca sa nu rasara iarasi. De aceea nu se mulțumesc numai cu inlaturarea raului, ca ]a cei ce s-au abatut de la dogme, sau au inclinat spre erezie, ci rinduiesc si un timp, cum e obiceiul acriviei (strictejii n. tr.), ca cei ce au curvit sa uite de placerea urâtă. Căci cel ce a curvit, desi știe că lucrul e rău, totuși e atras de placere, din lipsa frinelor ; el nu rataceste din neștiință. Raul ereziei sta numai in suflet. Dar curvia, pornind din sufletul liber, a umplut trupul de stricaciune din pricina pacatului. Apoi cel ce, luptind in chip natural, intoarce pe cineva din erezie, odata cu intoar- cerea 1-a si curatit. Dar eel ce se intoarce din curvie are nevoie de timp, de lacrimi si de post, ca sa se steargă placerea intiparita in el si sa vin- dracul curviei, si ce fel, din cuvintele Duhului si din harul si puterea aflatoare in ele.

Să urmăm în toate Sfinților Părinți și să nu relativizăm învățăturile lor, pentru a păstra Ortodoxia neschimbată.

O nouă erezie: a ne crede incapabili de a păzi Evanghelia ca cei din vechime

Am adunat cu dragoste pentru Hristos, Domnul nostru, aceste mărturii din scrierile Sfinților Părinți,

Sora Ioana Bărboi

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*