Cu ce frica, cu ce statornicie, si cu ce infrangere a inimii trebuie sa ne impartasim noi cu Trupul si Sangele lui Hristos ?

Un creștin adevărat trebuie să viețuiască astfel:

Sfântul Vasile cel Mare – De ce chipul monahal se numește îngeresc

După cuvântul Sfântului Apostol Pavel:

„Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea.” (I Corinteni 7, 29)

 

Cuvânt de folos pentru prigoană (ce va veni) și imposibilitatea de a ajunge la un preot (până atunci să ne pregătim în chipul arătat…):

 

Din „Randuielile vietii monahale” – Sfintii Vasile cel Mare, Pahomie cel Mare, Ioan Casian, Benedict de Nursia 

Ed. Deisis, Sibiu, 2000

Începând cu paginile 215-216, avem cuvânt de la Sfântul Vasile cel Mare:

„Fiindca toti monahii care vietuiesc prin pustietati, unde nu se afla preot, pastrand impartasania in casa, se impartasesc singuri iar in Alexandria si Egipt chiar fiecare mirean botezat tine de obicei acasa la el impartasanie si singur se impartaseste cand simte nevoia. Caci o data ce preotul a savarsit si a predat Sfanta Jertfa, cel ce o primeste ca una intreaga si se impartaseste din ea zilnic cu toata dreptatea trebuie sa creada ca o primeste si se impartaseste chiar de la cel ce i-a predat-o. Caci si in biserica preotul da particica si cel ce o primeste cu tot dreptul o tine in propria mana si in acest chip chiar cu mana sa o apropie de gura. De aceea deopotriva putere are, fie ca primeste cineva de la preot o singura particica, fie ca mai multe deodata. ”

[Nota]100. „Cu ce frica, cu ce statornicie, si cu ce infrangere a inimii trebuie sa ne impartasim noi cu Trupul si Sangele lui Hristos ?” Despre frica ne invata Apostolul, zicand: Cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea (I Cor. 11, 29).

Sursa online: https://archive.org/stream/SfintiiVasileCelMarePahomieIoanCasian-RanduielileVietiiMonahale/sfintiiVasileCelMarePahomieIoanCasianRanduielileVietiiMonahale_djvu.txt

 

Sfânta Împărtășanie este remediu pentru patimile noastre:

” Nu trebuie să ne oprim singuri de la împărtăşirea cu Domnul, pentru că avem conştiinţa faptului că suntem păcătoşi. Dimpotrivă, vom merge să-L primim cu o dorinţă mai mare pentru a obţine sănătatea sufletului şi curăția duhului, dar cu credinţă şi umilinţă, considerându-ne nevrednici de un asemenea har şi căutând mai degrabă medicamentul pentru rănile noastre. Dacă aşteptăm să fim vrednici, nu ne vom împărtăşi nici măcar o dată pe an. Practica împărtăşirii anuale este a multora din cei care rămân în mănăstiri. Ei îşi creează o anumită idee despre vrednicie, despre sfinţenie şi despre măreţia Sfintelor Taine, considerând că nu trebuie să ne apropiem de acestea, în înţelesul lor, decât dacă suntem sfinţi şi fără pată şi nu mai degrabă pentru a deveni. Ei cred că evită, astfel orice duh de mândrie. În realitate, ei cad într-o mândrie şi mai mare, căci cel puţin în ziua în care se împărtăşesc se consideră vrednici de împărtăşanie. Cât de preferabil este să primim Sfintele Taine în fiecare duminică, ca remediu pentru patimile noastre, cu inima zdrobită, plini de credinţă şi mărturisind că nu merităm acest har, în loc să ne umplem de această convingere deșartă că măcar la sfârşitul anului o să fim vrednici.” (Sfantul Ioan Casian)

 

Despre apropierea de Sfintele Taine ne învață Sfântul Simeon Noul Teolog:

Dumnezeu nu se uita la fata omului, ci la o inima infranta si smerita 

 

Dezlegările prin WhatsApp sunt o blasfemie.

Hristos este Cel ce iartă păcatele:

Proloage 27 ianuarie

Întru această zi, cuvânt despre omul ce s-a tămăduit la mormântul Sfântului Ioan Gură de Aur, prin a sa pocăinţă.

Când au adus trupul Sfântului din Comane cu mare cinste, şi l-au aşezat pe el în biserica Apostolilor, atunci un om din cei puternici ai Constantinopolului, fiind bolnav şi având credinţă mare în Sfântul Ioan Gură de Aur, a poruncit slugilor sale să-l aducă pe el în cinstita biserică a Sfinţilor Apostoli, unde este mormântul cel tămăduitor al purtătorului de Dumnezeu părinte Ioan Gură de Aur. Iar, după ce l-au dus pe el întru acea cinstită biserică, s-au rugat cu lacrimi şi l-au pus pe pat. Deci, zăcând el şi bolind, chema ajutor pe Sfinţii Apostoli ai lui Hristos şi pe Sfântul, Părintele nostru Ioan Gură de Aur, ca să-l miluiască pe el în primejdia lui, aducându-şi aminte de cele necuvioase fapte făcute de el, înainte de îmbolnăvire. Iar când gândea la acestea, tânguindu-se, zicea: „Amar mie şi vai de ticălosul cel nepocăit, cum voi merge pe calea dintru care nu mă voi mai întoarce? Şi cum voi suferi certarea înfricoşatului Judecător şi muncile cele netrecătoare şi veşnice?”.

Deci, acestea grăindu-le acela, şi mai multe decât acestea, tânguindu-se, cam pe la al şaselea ceas, toţi au ieşit din cinstita biserică, şi numai singur bolnavul a rămas şi, căutând spre bolta acelei sfinte biserici, a văzut chipul Domnului nostru Iisus Hristos şi a început a grăi către Dânsul aşa: „De chipul tău, Stăpâne, deşi zugrăvit de mâini omeneşti, mă cutremur şi mă tem. Dar cum eu, ticălosul, Te voi vedea pe Tine, înfricoşatul Judecător, când vei veni să judeci toate? Greşit-am, Stăpâne, iartă-mă pe mine, că n-am păzit poruncile Tale.”. Deci, acestea grăindu-le acela, a început a-şi mărturisi păcatele sale spre Sfânta icoană. Iar, după ce, cu de-amănuntul, le-a spus pe toate, şi-a mai adus aminte încă de alt păcat, pe care îl făcuse, şi a început a zice: „L-am făcut Stăpâne, însă nu îndrăznesc, a-l spune, nu îndrăznesc Iubitorule de oameni, nu îndrăznesc, Milostive.”. Deci, acestea zicându-le el, a venit un glas de la Sfânta icoană, zicând: „Spune, omule!”. Iar după ce l-a spus şi pe acela, a venit alt glas şi i-a zis: Iartă-ţi-se ţie păcatele tale!”.

Iar după ce s-a pogorât acel glas înfricoşat, s-a sculat omul sănătos şi a căzut cu faţa la pământ, strigând cu glas mare şi înălţând cântări de mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce nu voieşte moartea păcătosului, ci aşteaptă întoarcerea pocăinţei şi voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Deci, închinându-se chipului Mântuitorului Hristos şi tămăduitorului mormânt al purtătorului de Dumnezeu părinte Ioan Gură de Aur, s-a dus la casa sa şi, cealaltă vreme a vieţii sale a petrecut-o în curăţie şi cu pază. Dumnezeului nostru, slavă!
—–

PROLOAGELE VOL. I, EDITURA BUNAVESTIRE

pag. 459

 

Cum se face corect mărturisirea păcatelor ne învață tot Sfântul Simeon Noul Teolog:

Modul marturisirii si puterea ei. Sfantul Simeon Noul Teolog despre spovedania duhovniceasca la un monah care nu are preotie

Am adunat cu dragoste pentru Hristos, Domnul nostru, aceste mărturii din scrierile Sfinților Părinți,

Sora Ioana Bărboi

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*