Să fugim de erezie, dar să avem mare grijă să nu cădem în mândrie. Să prețuim toți preoții ortodocși, Sfânta Euharistie, unitatea dintre noi, unitatea Bisericii. Dumnezeu se smerește și vine la oameni chiar și prin preoți nevrednici.
Sfântul Teolipt al Filadelfiei despre unitatea Bisericii
Insistența lui Teolipt pe ecleziologie și pe unitatea Bisericii – teme absente la majoritatea scriitorilor duhovnicești anteriori sau filocalici ulteriori, preocupați în primul rând de procesul de curățire, luminare și desăvârșire a omului, de lupta cu patimile și unirea sa cu Dumnezeu – se explică fără dificultăți prin faptul că în timpul vieții și activității sale Teolipt s-a confruntat extrem de dramatic cu două realități violente: pe de-o parte, “unionismul” imperial, care a încercat să impună cu forța Bisericii bizantine pseudo-“unirea” de la Lyon, respectiv ereziile papală și filioquistă, iar, pe de altă parte, schisma arseniților, care contestau valabilitatea actelor sacramentale și publice ale tuturor patriarhilor, episcopilor și preoților hirotoniți de succesorii necanonici, după părerea lor, ai patriarhului Arsenie depus abuziv, și-i îndemnau pe credincioși să nu mai meargă la biserici și să refuze Sfintele Taine săvârșite de aceștia. Teolipt a fost un adversar neînduplecat atât al ereziilor latine, mergând ca tânăr diacon până la mărturisire, cât și al schismei rigoriste a arseniților, mergând până la a protesta prin schismă proprie împotriva rezolvării ei prin “economie”, atunci când aceasta putea pune în cauză unicitatea Trupului mistic al lui Hristos. Ecleziologia a fost astfel pentru mitropolitul Filadelfiei nu o temă teoretică, ci o urgență pastorală, care – așa cum s-a putut vedea – străbate până și în cuvintele duhovnicești adresate maicilor din mănăstirea Philanthropos Soter. Șansa însă face să avem la dispoziție patru discursuri rostite în fața comunității sale din Filadelfia, din care putem deduce cu ușurință viziunea sa despre Biserică.
Primele două discursuri către filadelfieni ale lui Teolipt sunt consacrate direct combaterii schismaticilor arseniți. Credincioșii sunt îndemnați să fugă de cei ce sfâșie Biserica în schisme și, sub pretextul evlaviei și al rigorii canonice, îndeamnă poporul să stea departe de biserici și să fugă de Sfintele Taine săvârșite de preoți. Creștinii sunt chemați stăruitor să vină la biserică. Pentru că Biserica e scopul Economiei mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu Care S-a întrupat ca să-l recreeze pe om prin Botez și Euharistie, așezând pentru aceasta “ca pe un alt rai Bisericile locale” (1, 5). Biserica e un rai care îi are drept pomi pe păstorii ortodocși canonici și drept roadă a acestora corectitudinea dogmelor și poruncile mântuitoare prin care se realizează unitatea Bisericii (1, 7). Bisericile sunt casa lui Dumnezeu în care păstorii oferă din izvoarele Scripturii hrana psalmodiei și băutura citirilor (1, 9). De aceea, arhiereii și preoții trebuie primiți ca pe Hristos Însuși, pe Care primindu-L prin aceștia credincioșii primesc pe Tatăl și pe Duhul Sfânt, unindu-se cu Sfânta Treime (1, 8). Preoții și păstorii trebuie cinstiți, iar Tainele și învățătura lor trebuie primite, chiar dacă viața lor nu corespunde Evangheliei, pentru că harul care lucrează în ei nu este al lor, ci Dumnezeu lucrează în ei. Trebuie să privim nu la scăderile lor, ci la calitățile lor; criticile, judecarea și cârtirea la adresa lor fiind insuflate de demoni care vor să ne facă să pierdem folosul și harul care ne vin prin ei (1, 10-11). În fiecare din noi, nu numai în preoți, o parte slujește lui Dumnezeu și alta răutății (2, 23). Fuga de preotul eretic e bună, dar mai întâi erezia lui trebuie dovedită.
Nota redacției: Canonul 15, I-II Constantinopol arată că erezia preotului este dovedită atunci când propovăduiește erezia cu capul descoperit în Biserică. Pomenirea unui ierarh eretic la Sfintele Slujbe este de asemenea, propovăduire a ereziei cu capul descoperit în Biserică. Pentru a aprecia corect situația Bisericii astăzi, vedeți și articolele:
Ecumenismul este erezie. Hotărârile sinodului din Creta sunt eretice
În timp ce Dumnezeu se smerește și vine la oameni chiar și prin preoți necurați, oamenii, ipocriți, fug de Dumnezeu din pricina scăderilor reale sau închipuite ale preoților (2, 25). Biserica e o mamă care își hrănește fiii în adunările de obște cu laptele psalmodiilor și citirilor izvorât din cei doi sâni ai ei: corectitudinea dogmelor și curăția vieții (2, 3). De aceea, cei ce se despart de trupul unic al Bisericii pierd mântuirea care vine din cuvântul lui Dumnezeu și Sfintele Taine. Departe de Biserică, schismaticii flămânzesc și mor duhovnicește, nemaiavând hrana Cuvântului lui Dumnezeu (2, 5-6). Refuzul Euharistiei săvârșite de preoți ortodocși, fie ei și nevrednici, și considerarea acesteia ca o pâine obișnuită și un vin comun, îi transformă pe schismatici în iudei (2, 7). Necredința lor Îl face pe Hristos simplu om, Îl răstignește a doua oară pe Hristos, iar scindarea Bisericii în ierarhii paralele sfâșie cămașa una a lui Hristos (2, 8). Rigoarea canonică – akribeia – invocată de schismatici e un pretext, întrucât și iudeii L-au răstignit pe Hristos tot din rigorismul aplicării Legii Vechiului Testament (2, 11). Dumnezeu îi răzbună pe cei ce îi disprețuiesc pe preoți (și Teolipt evocă în acest sens câteva exemple biblice și o istorie din tradiția Părinților: 2, 15-21). Cauza schismei arseniților, care s-au arătat viteji în lupta împotriva “unionismului” imperial, este de fapt mândria: au fugit de inovația ereziei doar ca să cadă în mândrie (2, 17). Singura soluție este împăcarea și întoarcerea schismaticilor la Biserica Maică, fiindcă schisma n-are de fapt un motiv real (2, 12), și progresul tuturor e în unitate în Biserică, Trupul unic al Unicului Hristos (2, 4). E absurd să nu arătăm față de biserici – unde se face schimbul sau negoțul între oameni și îngeri – râvna pe care o arată negustorii în participarea la târgurile lor (2, 27).
Teolipt al Filadelfiei, “Despre viața ascunsă în Dumnezeu – cuvinte duhovnicești, imne și scrisori, Deisis 2010 (- fragment din Studiu introductiv – Ecleziologia socială și pastorală a lui Teolipt, pp. 55-57)
Be the first to comment