Să fugim de slava lumii…

Odată, Cuviosul Părintele nostru Sava cel Sfințit a hotărît să călătorească pentru a doua oară la Constantinopol, deoarece l-a rugat pentru asta Petru, partiarhul Ierusalimului. Scopul călăoriei sale era să mijlocească la împăratul să-i oprească mînia și înverșunarea sa împotriva creștinilor Palestinei și să-i apere de primejdiile ce-i amenințau, deoarece credea, prin clevetire, că ei s-au făcut pricina răzvrătirii samarinenilor.

Deci, cînd a ajuns în Cetate, împăratul Justinian l-a primit cu multă solemnitate și cinste. Pentru că abia văzîndu-l, s-a ridicat din tronul său –
și i-a sărutat capul cu multă evlavie. După aceea l-a pus să stea alături de el, și acela i-a istorisit scopul călătoriei sale. Împăratul, cum l-a auzit, nu numai că i-a îndeplinit cu bucurie cele ce i-a cerut, ci și a rostit solemn că ar fi o mare nefericire pentru sine, dacă nu i-ar face bine precum poate. Deci, i-a propus și l-a rugat stăruitor să primească un dar mare de bani pentru mănăstirile sale.

Acela însă i-a răspuns:

“Îți mulțumesc, împărate, dar bani și cele necesare pentru întreținerea noastră ne va da Acela care poartă grijă de toată lumea și Care a hrănit cu îmbelșugare poporul cel îndărătnic în pustie, făcîndu-i să țîșnească apă din piatră. Și nu ne va da numai cele de trebuință, ci și altele multe ce ne vor prisosi! Dar fiindcă tu, împărate, vrei atît de mult să ne faci bine, există și alte multe feluri, importante și deosebite să ne arăți bunătatea ta”.

Și a început să-i înșire cîteva cereri de folos obștesc. Mai întîi, să le facă scutire de impozite pentru o perioadă de timp, deoarece au pătimit mult rău de la samarineni. În al doilea rînd, să zidească o casă de oaspeți, în care să găzduiască pe toți cei ce călătoresc la Sfînta Cetate, ca să se închine Cinstitei Cruci. În al treilea rînd, să îngrădească pe eretici, care tulbură Sfînta Biserică. Și în urmă, să zidească o fortăreață în care să se refugieze frații mănătirilor, cînd se fac năvăliri barbare.

Deci cum le-a prezentat acestea Sf. Sava împăratului, acesta, ca și cum le avea de mult timp în mintea sa și dorind să facă bine Sfîntului, îndată a dat porunci și a trimis scrisori peste tot, ca toate acestea să se facă fără întîrziere. Și ca să nu se întîrzie deloc, și ca nu întîrzierea să stingă ce a poruncit, a pus și pecetea sa împărătească. Și pînă se fac cele ce le-a cerut, împăratul s-a retras împreună cu juristconsultul Tribonianos la Magnavra, luînd împreună cu el, ca sfătuitor, și pe Sf. Sava.

Dar cînd s-a înserat și a apus soarele, Sfîntul s-a ridicat și, părăsind pe împăratul, s-a retras la un loc mai depărtat și se ruga lui Dumnezeu, rostind psalmii lui David. Atunci s-a apropiat de el ucenicul său, Ieremia, și i-a spus:

“Părinte, de ce ai părăsit pe împărat și te-ai retras aici, cînd el arată atît de mare rîvnă să împlinească toate cererile tale?

Acela a ascultat cu blîndețe și i-a răspuns cu tărie:

“Asta ce o fac, fiule, este ceea ce trebuie și corect. Asta este datoria noastră. Totdeauna trebuie sa iei aminte, sa nu fii atras niciodată la lingușire de vreo nevoie, nici să arăți cuiva slugărnicie. Ci trebuie să fii în toate măsurat, cuviincios și modest. Albina va face miere oriunde va merge.Și omul, oriunde s-ar afla, trebuie să înfăptuiască binele.

Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum, pp. 52-54 – Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit (439-502)

1 Comment

  1. Despre faptul că și cei botezați prin stropire sunt ortodocși și mădulare ale Bisericii, chiar dacă botezul prin stropire sau turnare este necanonic

    Cuviosul Serafim Rose are următoarea scrisoare (vezi cartea „Ne vorbeşte pãrintele Serafim Rose * Scrisori”, Traducere Ştefan Francisco Voronca, Editura Biserica Ortodoxă, Editura Bunavestire, Galați, 2003, online aici https://ro.scribd.com/document/54913989/Ne-Vorbeste-Parintele-Serafim-Rose-Scrisori ) despre situația celor convertiți la ortodoxie din rândul protestanților și papistașilor, care erau primiți doar prin mărturisire de credință sau mirungere, iar după o lungă perioadă în care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului ca membri ai Bisericii, realizează că Sfintele Sinoade au statornicit botezul prin întreită afundare ca formă de primire a convertiților proveniți dintre eretici:

    „Un exemplu: ea este îngrozită de faptul că T. a fost primită în Biserică [venind din romano-catolicism] fără Botez sau Mirungere. „E greşit”, zice ea. Dar noi nu vedem nimic greşit; e de datoria preotului şi a episcopului să decidă, şi deci nu e treaba noastră (cu atât mai puțin a ei). Rânduiala prin care ea fost primită a fost de mult aprobată prin iconomie, şi poate că în acest caz a fost cea mai bună soluție, deoarece T. ar fi putut ezita şi mai mult în fața Botezului. Pogorământul Bisericii a fost înțelept. Dar L. ar vrea ca cineva „să-i citească Vlădicăi Antonie hotărârea Soborului” pe această temă.(…)

    Un alt exemplu: L. era foarte bucuroasă că Q. a fost botezată [după ce fusese de mai mulți ani membră a Bisericii Ruse din Diaspora]: în sfârşit, a procedat „drept”! Dar pe noi nu ne mulțumeşte deloc această atitudine, pentru că vedem din partea ei un semn al unei imaturități spirituale de proporții şi un fanatism îngust din partea celor ce îl încuviințează. Sfântul Vasile cel Mare refuzase să boteze un om care se îndoia de validitatea botezului său, şi aceasta deoarece el primise deja împărtăşanie de mai mulți ani şi era prea târziu să te îndoieşti atunci de calitatea lui de membru al Bisericii lui Hristos!

    În cazul convertiților noştri este evident că cei ce insistă sau sunt convinşi să primească Botezul după ce au fost membri ai Bisericii încearcă, dintr-un sentiment de nesiguranță, să primească ceva pe care taina nu îl dă: siguranță psihologică, o compensație pentru vechile eşecuri din vremea când era deja ortodox, un abonament pe viață la „clubul” celor care au dreptate, o „corectitudine” duhovnicească automată. Dar acest act pune sub semnul întrebării Biserica şi slujitorii ei.

    Dacă preotul sau episcopul care ar primi asemenea oameni ar greşi (atât de mult încât să fie necesar apoi ca întreaga rânduială a primirii să fie săvârşită din nou!), s-ar crea un soi de Biserică în Biserică, un clişeu care, spre deosebire de „cei mai mulți episcopi şi preoți”, are întotdeauna „dreptate”.(…) În trecut, Biserica a supraviețuit unor ispite mai mari, dar ne temem pentru convertiții noştri, ca nu cumva în simplitatea lor să fie atraşi în vreo sectă şi/sau în afara Bisericii.

    Dumnezeu este cu noi! Trebuie să sporim în credință.

    14/27 Februarie 1976”

    Sfântul Ioan Maximovici a recunoscut primirea prin mirungere sau mărturisire de credință a convertiților. După o perioadă în care Sfântul Ioan Maximovici și alți ierarhi vrednici de pomenire din ROCOR au acceptat primirea convertiților prin mirungere și mărturisire de credință, în anul 1970, Sfântul Sinod a stabilit ca primirea convertiților să se facă prin botez prin întreită cufundare, urmând de acum încolo hotărârea Sinodului din anul 1756 de la Constantinopol. (De luat aminte: Cine vrea să sărute Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, o poate face într-o bisericuță din orășelul Vălenii de Munte, vom reveni cu detalii). Ce putem spune despre această situație? America era la începutul unei perioade de apostolat pentru ortodoxie, nu putem ști judecățile lui Dumnezeu, iconomia și nemăsurata Sa milă față de fiecare om care Îl caută cu sinceritate.

    Sfântul Ciprian al Cartaginei, în Scrisoarea către Magnus, (vezi cartea Sfântul Ciprian – Episcopul Cartaginei, „Scrisori”, editura Sophia) arată că cei botezați prin stropire în caz de paralizie pot fi primiți după ce se însănătoșesc ca membri ai Bisericii, fără să fie nevoie să li se facă cele trei afundări, dacă au credință că au primit harul, deci sunt considerați botezați.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*