“Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”
Sfinții nu se uneau cu ereticii. Din cauză că nu a vrut să participe la liturghia oficiată în catedrala Sfânta Sofia, de patriarhul de Constantinopol dimpreună cu reprezentantul papei, cardinalul Isidor, de ziua Sfântului Spiridon (12 decembrie), cuviosul Rafail este exilat de împăratul Constantin în insula Enos împreună cu ucenicul său
Vedeți și:
Acatistul Sfințiloi Rafail, Nicolae și Irina (9 aprilie)
Viața Sfinților Noi Mucenici Rafail, Nicolae și Irina
’
Sfântul Rafail era originar din Ithachi. Tatăl lui se numea Dionisie, iar mama Maria. A primit la botez nume de Gheorghe. De foarte tânăr a plecat din patria sa în Mistra pentru a studia medicina şi filosofia. După terminarea studiilor intră în armata bizantină ca ofiţer. De aceea de multe ori a apărut oamenilor în vise în îmbrăcăminte ostăşească. După înfrângerea creştinilor de către turci la Varna îmbrăţişează viaţa monahală şi trăieşte ca monah la o mânăstire din Macedonia, pe lângă un ascet cu numele Ioan timp de trei ani. În acest timp este călugărit şi primeşte numele Rafail, apoi este hirotonit ieromonah. Pleacă la Atena unde la Biserica Sfântul Dimitrie Lombardiani şi lângă amfiteatrul marelui magistrat Filopapos slujea şi predica cuvântul lui Dumnezeu. În 1449 a participat la Constantinopol la manifestările prilejuite de urcarea pe tron a împăratului bizantin Constantin Paleologul. Acesta un vechi prieten al părintelui Rafail de pe vremea când părintele era ofiţer în armata bizantină, nu l-a lăsat să se reîntoarcă la Atena ci l-a oprit în capitala bizantină făcându-l protosinghel al patriarhiei. Pentru cunoştinţele sale este hirotesit arhimandrit de patriarhul de Constantinopol care îl trimite în nord – vestul Franţei în oraşul Morlaix şi apoi la Paris pentru a-i întări în credinţă pe creştini. Aici îl cunoaşte pe viitorul diacon Nicolae, care fiind impresionat de predicile lui renunţă la studiile universitare şi îl urmează pe părintele Rafail la Constantinopol. Aici Nicolae va fi hirotonit diacon şi îl va avea ca îndrumător duhovnicesc pe părintele Rafail. Din cauza că nu a vrut să participe la liturghia oficiată în catedrala Sfânta Sofia, de patriarhul de Constantinopol dimpreună cu reprezentantul papei, cardinalul Isidor, de ziua Sfântului Spiridon (12 decembrie), cuviosul Rafail este exilat de împăratul Constantin în insula Enos împreună cu ucenicul său. Aici vor auzi de asediul contra Constantinopului de către armatele lui Mahomed. Drept urmare se vor refugia mai întâi în Macedonia şi după cucerirea Constantinopolului de către turci, cu o corabie şubredă plină cu refugiaţi macedoneni vor pleca la Alexandropolis. De aici îşi vor continua călătoria spre insula Lesvos, care nu era ocupată încă de turci. În cele din urmă se vor aşeza aici, în satul Termi la mânăstirea refăcută de Melpomena. Aici mai trăia un singur călugăr pe nume Ruvim şi supraveghetorul mânăstirii Achindin fiul Malpomenei. Înainte de venirea lor stareţul mânăstirii Ignatie murise, aşa că în locul lui a fost ales ca stareţ arhimandritul Rafail.
În septembrie 1462 satul a fost invadat de turci. Ei nu au ocupat îndată mănăstirea. În aprilie 1463 creştinii din insulă s-au răsculat, crezând că catolicii – care le promiseseră ajutoare armate – îi vor ajuta. Dar nu s-au ţinut de promisiune şi astfel au trebuit să lupte de unii singuri. De aceea o parte din populaţi a murit în luptele care s-au dat, iar alta s-a refugiat în munţi pustnicind prin peşteri. Turcii au invadat atunci mănăstirea gândind că unii dintre răsculaţi s-au refugiat aici. Ei au fost instigaţi de un medic german pe nume Schweitzer care i-a convins pe turci că primarul satului Vasile, învăţătorul Teodor şi călugării de la mănăstire i-au ajutat pe răsculaţi.
În joia Mare cuviosul Rafail cu diaconul Nicolae au săvârşit Sfânta Liturghie, au închis în cripta mănăstirii toate odoarele sfinte, câteva icoane, veşmintele şi pomelnicul cu călugării pomeniţi la ultima liturghie. Apoi în Vinerea Mare la slujba Prohodului turcii au năvălit în biserică. Din această zi şi până marţi din Săptămâna Luminată au fost chinuiţi de turci. Mai întâi au fost interogaţi cu ajutorul medicului german Schweitzer şi apoi supuşi la chinuri groaznice. Sfântul Rafail a fost mai întâi lovit peste mâini cu patul puşti până când a paralizat. După aceea a fost lovit peste tot trupul, tras de barbă, târât pe pământ, străpuns cu lăncile pentru ca în final să fie tăiat cu fierăstrăul prin gură. După aceea mănăstirea a fost dată foc.
Sfântul arhidiacon Nicolae. Fiu de notar din Tesalonic. Cum am spus mai sus, la Paris îl cunoaşte sfântul Rafail care prin de predicile lui îl face pe Nicolae să renunţă la studiile universitare şi să-l urmează pe părintele său duhovnicesc Constantinopol. Aici sfântul Nicolae va fi hirotonit diacon şi îl va rămâne lângă părintelele său până la sfârşitul său martiric. Despre moartea sa martirică ştim că, el fiind o fire mai firavă, i s-a oprit inima în timp ce vedea cum sfântul Rafail este chinuit de turci.
Sfânta Irina a fost fata primarului din Termi. Pe tatăl ei l-a chemat Vasile şi pe mama ei Maria. Nu a fost singură la părinţi, ci mai a avut un frate pe nume Rafail, după numele cuviosului Rafail, care l-a şi botezat, şi care la vremea muceniciei surorii lui, el avea 11 luni. În casa părinţilor ei mai locuia şi o verişoară de a ei pe nume Elena care rămânând orfană de la vârsta de trei ani a fost luată în grijă de aceştia. Sfânta Irina a suferit din partea turcilor chinuri cumplite. Mai întâi i s-a tăiat o mână pe care au aruncat-o în faţa părinţilor săi. Apoi i s-a mai tăiat un picior. După aceea turcii i-au deschis gura şi i-au tunat apă clocotită în ea. În cele din urmă au ars-o de vie într-un vas mare de lut. Fratele ei a fost luat din mâinile mamei lui aruncat jos şi călcat în picioare. Mama ei a fost legată de copac şi a făcut stop cardiac văzând prin ce chinuri trec copii ei, iar tatăl a suferit multe chinuri: i s-a tăiat nasul, urechile, organele genitale, i-au scos ochii, ca în cele din urmă să fie junghiat.
După moartea primarului a fost rândul învăţătorului Teodor să fie martirizat. I-a fost ciopârţit trupul, apoi i s-a tăiat capul şi aşezat între picioare.
După moartea sfântului Rafail trupurile sfinţilor au fost înmormântate de monahul Stavros, de supraveghetorul Achindin dimpreună cu câţiva creştini şi preotul satului Sava care au coborât din munţi. Sfântul Rafail a fost înmormântat înnăuntrul bisericii dărâmate, iar pe ceilalţi în curte.
Be the first to comment