,,Pericolul vine de la frații cei mincinoși, care sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei sunt frați curați. Predică și ei ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefacută după placul lumii acesteia și al stăpânitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice și în loc să hrănească, otrăvește pe cei care o mănâncă(…) De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinților ei le calcă în picioare, dar predică sus și tare că sunt ortodocși.”
– Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Ce fac ecumeniștii versus ce spun Sfintele Canoane și Sfinții Părinți ai Bisericii
PROGRAM
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREŞTINILOR ÎN BUCUREȘTI
18-25 IANUARIE 2021
„RĂMÂNEȚI ÎN IUBIREA MEA ! EU SUNT VITA, VOI SUNTEȚI MLĂDIȚELE” (IOAN XV, 1-17)
LUNI, 18 IANUARIE, ORA 17.00
BISERICA ORTODOXĂ LA MĂNĂSTIREA CAȘIN, B-DUL MĂRĂȘTI, NR.16
CUVÂNTUL DE ÎNVĂŢĂTURĂ ESTE ŢINUT DE CĂTRE BISERICA REFORMATĂ CALVINEUM
“Vai acelora care se întineazã cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei cîti murdãresc sfînta credințã cu eresuri sau încheie vreo înțelegere cu ereticii! ”
Sfîntul Efrem Sirul (+379)
Nu le este îngăduit ereticilor să intre în Biserica lui Dumnezeu, cea de ortodocşi ţinută, dacă nu vor a se întoarce şi stăruie în eres
Canonul 6 Laodichia/Laodiceea
Pidalion 1844 (reeditat de editura Credința Strămoșească în 2013), p.813
CANONUL 6
Să nu fie iertat iereticilor să intre în casa lui Dumnezeu, stăruind ei în eres.
[Apostolic, 45, 65]
TÂLCUIRE
Nu sloboade Canonul acesta pe eretici să intre în Biserica lui Dumnezeu, cea de ortodocşi ţinută, dacă nu vor a se întoarce şi stăruie în eres. Vezi şi cel Apostolesc 45.
ibidem, p.84
CANONUL 45 Apostolic
CANONUL 45
Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească.
TÂLCUIRE
Canonul acesta randuieste, ca oricare Episcop, sau prezbiter, sau diacon daca numai impreuna s-ar ruga, dar nu si impreuna ar Liturghisi, cu ereticii, sa se afuriseasca. Ca cel ce impreuna se roaga cu afurisitii (precum acest fel sunt ereticii) trebuie impreuna a se afurisi si el, dupa Canonul 10 al acestora-si Apostoli. Iar daca au iertat ereticilor acestora sa lucreze vreo slujire, ca clericii, sa se cateriseasca. Fiindca orice cleric va liturghisi (impreuna liturghisi) cu cel caterisit (precum unii ca acestia sunt si ereticii, dupa Canonul 2 si 4 al Soborului 3) impreuna se cateriseste si el, dupa al 11-lea al Apostolilor. Ca se cuvine pe eretici să-i uram si sa ne intoarcem fetele despre ei, dar nu candva si sa ne rugam impreuna cu ei, sau sa iertam lor a lucra vreo slujire Bisericeasca, ori ca niste clerici, ori ca niste ierei.
”Sfânta Tradiție este expresia autentică a Adevărului predat de Apostoli și de Părinți.”
– Sfântul Rafail de Brooklyn
Prezentarea cărții „Adevărata semnificaţie şi valoarea de netăgăduit a Sfintei Tradiţii. Un răspuns ortodox din secolul al XIX-lea la prozelitismul catolic şi protestant în Răsărit”
Sfântul Rafail Havavinii (1860-1915), episcop de Brooklyn, a fost martorul prozelitismului violent al romano-catolicilor și al cultelor protestante în Răsăritul creștin, aflat sub jugul Imperiului Otoman. De aici și titlul disertației sale teologice, „Adevărata semnificație și valoarea de netăgăduit a Sfintei Tradiții: Sfântul Rafail încerca să pună la îndemâna credincioșilor un manual apologetic, un catehism prin intermediul căruia se putea răspunde la provocările teologice ale eterodocșilor. Lucrarea Sfântului Rafail pune în paralel învățăturile Ortodoxiei cu cele ale eterodocșilor, arătând deosebirile dogmatice și cultice și demonstrând apostolicitatea Bisericii Ortodoxe, singura moștenitoare a învățăturii de credință predanisită de Mântuitorul Iisus Hristos, Sfinții Apostoli și Părinții Bisericii.
„Să-i întrebăm pe oponenții noștri: cum a fost posibil ca «tradiția apostolică cunoscută întregii lumi» (aşa cum o numeşte Sfântul Irineu) să fie schimbată și coruptă în fiecare Biserică locală, multe dintre aceste Biserici fiind întemeiate de Apostoli și pecetluite cu sângele lor?
Nu a fost nici măcar o singură Biserică printre acestea care să rămână credincioasă învățăturii apostolice? Dar atunci trebuie să recunoaștem că una dintre următoarele două ipoteze este adevărată prin necesitate:
– fie adevărata Biserică a lui Hristos a căzut în erezie cu mai multe secole în urmă, așa cum susțin reformatorii protestanți, chiar dacă acest lucru este absolut absurd și contrar făgăduinţelor Mântuitorului (Matei 28, 20; Ioan 16, 13);
– fie Biserica lui Hristos nu a căzut niciodată, însă atunci protestanții care afirmă că s-au întors la învățătura apostolică autentică spun minciuni.”
Sfântul Rafail, Episcop de Brooklyn
Studiul Adevărata semnificație și valoarea de netăgăduit a Sfintei Tradiții demonstrează că Biserica Ortodoxă este singura depozitară a adevărului evanghelic deoarece nu s-a abătut de la învăţătura apostolică transmisă de-a lungul veacurilor prin Duhul Sfânt.Rafail Havavinii (1860-1915), originar din Damasc (Siria), a fost primul episcop ortodox hirotonit pe pământul Americii de Nord. A fost canonizat în martie 2000, fiind prăznuit pe data de 27 februarie.
Coloana care se despică cu Sfânta Lumină – Minune a Ortodoxiei, singura credință mântuitoare
În Sâmbăta Mare a anului 1579, potrivit cronicilor bisericeşti ale Cetăţii Ierusalimului, stăpâni torii turci au interzis patriarhului grec şi creştinilor ortodocşi să intre în Biserica Învierii pentru rânduita ce remonie a Sfintei Lumini.
Scrierile care se referă la eveniment nu menţionează anul exact, ci spun că, în acea perioadă, patriarh al Ierusalimului era Sofronie, patriarh al Constantinopolului era Ieremia, al Alexandriei era Silvestru, al Antiohiei era Ioachim, iar sultan al Împărăţiei Otomane era Murat III.1
Dacă apelăm la cataloagele oficiale (sau la paginile web) ale acestor patru Patriarhi constatăm că cei patru patriarhi greco-ortodocşi, într-adevăr, şi-au îndeplinit îndatoririle lor în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Şi dacă cercetăm anii patriarhatului fiecăruia şi perioada corespunzătoare împărăţiei sultanului Murat III, atunci aflăm că singurul an comun pentru guvernarea celor cinci bărbaţi este anul 1579.2
Curtea şi intrarea Bisericii Învierii.
În Sâmbăta Mare a acelui an, potrivit izvoarelor scrise, un grup de soldaţi turci au interzis intrarea ortodocşilor în Biserica Învierii. Mulţimea credincioşilor a aşteptat în curtea bisericii toată ziua, chiar şi după apusul soarelui.
Patriarhul grec, Sofronie IV, era în primul an al patriarhatului său. Era pentru prima dată când şi-a asumat săvârşirea celei mai însemnate ceremonii a anului, însă turcii l-au lipsit de acest drept legal.
Patriarhul stătea rugându-se în partea stângă a uşii bisericii, lângă o coloană. Şi deodată, în timp ce deja se făcuse noapte, coloana s-a despicat şi Sfânta Lumină a izbucnit din interiorul ei. Patriarhul a aprins îndată lumânarea sa şi a împărţit Sfânta Lumină credincioşilor. În câteva minute sfânta flacără s-a întins la toţi cei care se aflau acolo şi curtea bisericii s-a luminat. Uimiţi, păzitorii turci au deschis atunci uşile bisericii şi patriarhul împreună cu mulţimea ortodocşilor s-a îndreptat sărbătoreşte spre Sfântul Mormânt.
Despicătura are o înălţime de 1,20m şi seamănă cu o flacără care se suie în sus.
Citiți mai multe:
http://www.skarlakidis.gr/ro/book-deskription/18–1579-.html
Be the first to comment