Doar trăind în virtute Sfinții Părinți ajungeau să fie uniți în mărturisirea dreptei credințe

Trăind în virtute, suntem ai lui Dumnezeu, spune Sfântul Antonie cel Mare. 

 

Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră că urcuşul duhovnicesc are următoarele şapte trepte: 

credinţa, frica de Dumnezeu, înfrânarea, răbdarea şi îndelunga răbdare, nădejdea, nepătimirea şi iubirea.  

 

Sfântul Iustin Popovici vorbește despre râvna pentru iubirea adevărului:

Nu există virtute mai mare decât mărturisirea şi apărarea adevăratei credinţe ortodoxe. Pentru că nu mai există, spun ei, o altă virtute, care să te facă atât de plăcut lui Dumnezeu şi atât de binecuvântat pentru Biserică. De fapt, Adevărul este Dumnezeu însuşi şi, pentru noi, oamenii, iubirea şi mărturisirea acestui Adevăr dumnezeiesc – întru care, rezidă adevărata credinţă a Bisericii – înseamnă eliberare, mântuire şi luminare. Iată sfânta învăţătură pe care, înainte de toate, au propovăduit-o Fericiţii Părinţi, a căror viaţă a însemnat lupta pentru păstrarea intactă a credinţei adevărate în Hristos, singura care duce la mântuire şi fără de care, nu există pentru oameni, părtăşie cu viaţa veşnică. Această sfântă tradiţie a Sfinţilor noştri Părinţi, a căror întreagă viaţă a fost ca o afirmare şi o mărturisire a ei, este lecţia cea mai admirabilă care a fost dată generaţiei noastre pentru a fi urmată, dar, lipsind râvna pentru „iubirea adevărului” (II Tes. 2,10), această generaţie a crescut rece şi învârtoşată, în indiferenţa sa faţă de adevărata credinţă.”

 

1. Fragment din scrierile Sfântului Iustin Popovici. Despre lupta pentru credință și unitate în Adevăr a Sfântului Fotie cel Mare

 

Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns că acest război împotriva ereziei iconoclaste a produs multe în paguba lor, el a dat laicilor şi chiar monahilor şi preoţilor, prilejul de a provoca tulburări, din care au avut impudoarea de a trage foloase de pe urma lor, şi prin care, semănau în viaţa ecleziastică, dezordine şi confuzie. Pretextând că luptă împotriva ereziei, aceşti indivizi continuau să neliniştească Biserica, după ce tulburarea trecuse, şi în timp ce adevărata credinţă începuse din nou să domnească, împreună cu ordinea, şi în timp ce erau din nou în cinste ascultarea şi buna înţelegere frăţească. Căci austeritatea prea mare a unora şi prea multul laxism al altora erau doar izvor de neînţelegeri între fracţiuni, din păcate. Rezolvarea acestor probleme era sarcina care a căzut pe umerii Sfântului Fotie, care de puţin timp ocupa scaunul patriarhal, după cum vom vedea imediat.

Biruinţa desăvârşită a Ortodoxiei asupra iconoclasmului fusese obţinută în timpul Patriarhului Metodie, care a ocupat acest scaun între 843-847. Acest Sfânt Patriarh a condus Biserica lui Dumnezeu cu har şi înţelepciune. Dacă existau iconoclaşti care se pocăiau, Biserica îi primea cu dragostea şi îi socotea printre copiii săi. Au existat totuşi unii mărturisitori, mai riguroşi [în privinţa credinţei], care îi reproşau Sfântului Metodie îndurarea sa, încât vroiau să rupă orice comuniune cu el. După ce a adormit Sfântul Metodie, i-a urmat Patriarhul Ignatie. Acesta devenise monah după căderea tatălui său, împăratul Mihail I (811-813). Sfântul Metodie, deşi virtuos şi deşi a rezolvat nenumărate neînţelegeri, în care monahii se arătau intransigenţi, n-a ştiut totuşi cum să reconcilieze cele două fracţiuni care se sfâşiau între ele, sfâşiind în acelaşi timp Biserica. După cum scrie Sfântul Fotie însuşi:

„Existau certuri şi motive de discordie care îi făceau să se împotrivească unii altora şi era oricând cineva care vroia să rupă comuniunea cu fratele său… şi într-o astfel de stare, se căuta un păstor care să poată uni mădularele divizate ale Bisericii, astfel încât furtuna să înceapă să se liniştească.”

Citiți mai departe :

Viața Sfântului Fotie cel Mare scrisă de Sfântul Iustin Popovici

 

2. Când a fost condamnată învățătura eretică papistă Filioque 

 

“În vara anului 867, toţi delegaţii sosiseră la Constantinopol, iar această adunare număra nu mai puţin de o mie de episcopi, preoţi şi călugări. Sfântul Patriarh Fotie prezida şi Împăratul Mihail însuşi era prezent.

Sfântul Sinod a discutat, în primul rând, îndeletnicirile criminale şi învăţăturile eretice ale misionarilor franci, pe care papa îi trimisese în Bulgaria. A fost condamnată, în mod oficial, erezia latinilor, pe care o răspândeau cu privire la Duhul Sfânt (adică pe Filioque),”

 

Citiți și :

Îngrădirea de erezie: Partea Practică a aplicării canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol (861) 

Doamne ajută!

Sora Ioana Bărboi

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*