Sfântul Fotie cel Mare mărturisește: “Nu există dragoste mai mare decât a spune adevărul.”
Adevărul trebuie mărturisit și ereticii care refuză pocăinţa vor fi lepădați de Biserică, dar ce calități duhovnicești trebuie să aibă cel care spune adevărul?
Vă propunem spre lectură trei fragmente din Sfânta Scriptură, Filocalia și Patericul Egiptean, pe care ar trebui să le aplicăm mai întâi noi înșine, înainte de a arăta cu degetul pe cei care nu urmează aceste învățături :
“De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.” (Matei 18,15-17)
” Acesta să-ți fie pururea chipul purtării: grăirea frumoasă și cinstitoare către toți. Să nu mânii pe cineva, să nu cerți, nici pentru credință nici pentru faptele sale rele.” (din Filocalia 10, capitolul intitulat “Cuvinte despre nevoințe, Despre depărtarea de lume și toate cele ce tulbură mintea”)
” A mai spus tot Maica Theodora: învăţătorul trebuie să fie străin de ambiţia de a conduce, străin de slava deşartă, departe de mândrie. Să nu fie amăgit de măgulire, nici orbit de daruri, necum învins de pântece, ori stăpânit de mânie; ci îndelung răbdător, blând, cât mai smerit; îngăduitor şi sârguincios, binevoitor şi prietenos, iubitor de suflete.” (Din Patericul Egiptean)
De asemenea, recomandăm și
un fragment din scrierile Sfântului Nicolae Velimirovici:
” Entuziasmul e foc, dar şi fanatismul e foc. Însă primul este foc fără fum, iar al doilea este ardere cu fum.
Entuziasm înseamnă: omul întreg, îndreptat înainte, fără a privi înapoi. Când raţiunea judecă, inima îndrăgeşte şi sufletul vrea, atunci omul se întregeşte şi, ca o putere unită, porneşte la fapte mari. Un astfel de om este o mare putere în această lume, mai mare chiar decât i se pare omului că este.
Entuziastul este iubitor de oameni. Când entuziasmului i se alătură ura împotriva anumitor oameni, acesta nu mai este entuziasm, ci devine fanatism. Întocmai ca atunci când se aprinde primăvara o grămadă de gunoi, iar de sub gunoi se ivesc şerpii deşteptaţi, aşa este şi fanatismul.
Entuziasmul este totdeauna puterea care zideşte şi creează. Toate marile organizaţii sociale, arta, toate mişcările curat umaniste şi aducătoare de mântuire, toate acestea sunt create cu entuziasm. Nu trebuie să se uite niciodată faptul că nu există entuziasm fără iubire de oameni. Fanatismul îşi arată întreaga lui putere în trei cazuri: în politica de partid, în revoluţii şi în război. Precum se deosebeşte ziua de noapte, aşa se deosebeşte entuziasmul de fanatism. Primul este cârmuit de dragoste şi zideşte; al doilea este cârmuit de ură şi dărâmă. Primul este sobornicesc, universal; al doilea este exclusivist, sectar.
Unui fanatic îi lipseşte întotdeauna ceva; când raţiunea, când inima. Entuziastul este totdeauna un om întreg.
Ia seama, suflete, să nu fii ştirbit și entuziasmul tău să se prefacă în fanatism…” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, pp. 93-94)
Be the first to comment