Omilia părintelui Sava Lavriotul la Volos, iulie 2021 – Vaccinarea antihristică și pierderea libertății. “Când ni se impune ceva ce este împotriva lui Hristos și împotriva credinței noastre atunci pur și simplu Îl punem în față pe Hristos și spunem: NU!”

Să ne fie de folos!

 

Conferinta de la Volos a lui Gheron Savva-iulie 2021

Partea 1

 

Puteți descărca textul în format electronic pdf de aici – 2021.07-conferinta-de-la-volos-a-lui-gheron-savva-lavriotul-

 

Sunt foarte bucuros că suntem iar împreună ca să discutăm despre lucrurile care ne frământă și care ne interesează. Discursul meu va fi unul scurt, iar mai apoi voi răspunde întrebărilor dumneavoastră care sunt foarte importante și apăsătoare, de aceea mă aflu și eu aici.

Din păcate, situația este cu mult mai rea decât se aude deoarece am intrat într-o perioada de dictatură și se dorește lipsirea noastră de orice libertate personală. Și cel mai important lucru pe care cei mai mulți oameni nu vor sa îl înțeleagă este acela că acesta este un război duhovnicesc. Nu are legătură doar cu vaccinarea și covidul, ci are legătură cu Hristos.

Sfântul Cosma Etolianul spunea : Sufletul și Hristos – doar acestea două, să te intereseze!

Așadar aceștia vor să ni-L scoată pe Hristos din suflet ca să i-l predăm lui Antihrist!

 

Știți ce spunea Sfântul Ioan Teologul?

„Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă” (1 Ioan 2, 18)

Și ne vorbea atunci, în primul secol, scriind aceste Epistole precum și Apocalipsa! Și vedem astfel că Antihristul a existat pe tot parcursul anilor și există în oamenii care sunt cu adevărat împotriva lui Hristos!

Însă, în mod normal, noi așteptăm să vină Antihristul cel menționat în Apocalipsă, așa precum zice și Sfântul Mărturisitor Gavriil Georgianul.

Ceea ce vedem astăzi este un război împotriva Ortodoxiei noastre. Ortodoxia este singurul Adevăr, așadar ei luptă împotriva Bisericii lui Hristos.

De ce toate acestea? Deoarece există lucrarea (împlinirea) Harului Duhului Sfânt și pentru că, numai în Biserica Ortodoxă poate omul să-și dobândească mântuirea sufletului. Nu există mântuire în afara Bisericii Ortodoxe și de aceea este războită chiar din momentul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, din acel moment are piedici fie din partea ereticilor, fie a antihriștilor care, dintotdeauna au războit Biserica lui Hristos.

Însă, precum zice Sfântul Ioan Hrisostom: Biserica lui Hristos nu a putut niciodată fi nici răpită, nici distrusă, ba dimpotrivă, dintotdeauna a răzbit!

De aceea, noi, prin faptele noastre, încercăm să rămânem în interiorul Bisericii lui Hristos.

Și cum se poate împlini acest lucru? Prin păstrarea neschimbată a dogmelor rămânând credincioși celor pe care le-am primit în cuvânt și în scris. Și cel mai important: prin nepomenirea ierarhilor eretici, mai ales după Sinodul mincinos din 2016 în urma căruia nu trebuie să  avem nici o relație bisericească cu acești oameni ca să nu ne molipsim de necredința lor. Sunt lucruri pe care le-am analizat de foarte multe ori. Și am ținut foarte multe cuvântări, postate de altfel pe internet ca să poată fi văzute și ascultate  de toți credincioșii și astfel să fie informați despre ceea ce ar trebui să se întâmple și ceea ce ar trebui să facă.

Mulți ne spun că trebuie să aibă loc o luptă duhovnicească și că trebuie să ne unim cu toții. Da! Noi spunem da acestui impuls, însă  trebuie să stiți că în aceste zile, în această perioadă, trăim perioada lui Antihrist. Și cum spun Sfinții Părinți: cine poate să se salveze, să se grăbească din toate puterile!

Vedeți că cei care conduc Biserica, ierarhii, și mai ales acest episcop Dimitriados (de Volos), este antihrist până la capăt și aș fi vrut să îl întâlnesc și să am un dialog cu el, dar din păcate…

Problema este că trăim în perioada lui Antihrist, creștinii ortodocși vor fi prigoniți și va trebui ca fiecare dintre noi să-și mărturisească credința. Întrucât modul în care își va mărturisi fiecare credința este o problemă personală, nu trebuie să așteptăm să vedem cum o vor face ceilalți, cu atât mai mult cu cât ni se tot spune că noi ortodocșii suntem puțini și împrăștiați. Asta nu are importanță.

Ce a spus Hristos? Atunci când va veni va mai găsi credință pe pământ?

De ce a spus asta?

Preoții spun că: Ușile iadului nu vor reuși să biruiască Biserica lui Hristos!

Da, cu adevărat, așa a spus Domnul.

Da, cu adevărat Biserica nu va fi biruită de către Antihrist și de către puterea antihriștilor!

Însă creștinii ortodocși vor fi puțini, foarte puțini!

Și Hristos spune: Nu te teme, turmă mică!

De aceea, cuvântările pe care le ținem sunt o prelungire a rugăciunii, a vieții duhovnicești și a mărturisirii.

Tot la fel și dumneavoastră ați venit aici nu numai să ascultați, dar și să dați mărturisire de credință.

Faptul că eu sunt aici și stau este o mărturisire, fiind aici arătăm că nu suntem de acord cu ce se întâmplă și că ne pregătim pentru etapa următoare. Va trebui însă să mărturisim și prin fapte.

Și astfel unii se întreabă ce vor face? Își vor pierde serviciul?

De un singur lucru să ne temem: pe Hristos să nu-l pierdem, iar de celelalte să nu ne intereseze.

De ce nu ne gândim că suntem trecători prin această viață?

De ce nu ne gândim la Sfinții pe care-i sărbatorim? Atunci când citim sinaxarul nu ne gândim ce au făcut acești oameni? Că au dat totul pentru Hristos?! Că nimic altceva nu i-a interesat?!

De altfel, orice am face pentru Hristos, tot este prea puțin. De o mie de ori dacă suferim, de o mie de ori dacă refuzăm vaccinul, tot nimic este. Cu ce Îl putem noi răsplăti pe Domnul pentru tot ce ne-a dăruit?

Când El ne promite viața veșnică, dar noi trebuie să jertfim câțiva ani de viață, mulți-puțini nu știm, mai putem noi să ne plângem că ne vom pierde serviciul?

Când Biserica a fost lovită și când au fost loviți mucenicii ce s-a întâmplat? Biserica a deveni și mai luminoasă, atunci s-a arătat toată Slava și Măreția Ortodoxiei, iar mucenicii au devenit Sfinți. Tot la fel trebuie să îi urmăm și noi în faptă pe mucenici, însă aceasta presupune să avem o bună viață duhovnicească, să avem hotărârea de a-i urma până la jertfa martirică.

Însă când creștinii îți spun: cum, o să-mi pierd serviciul?

Când vezi că Îl pun pe Hristos în balanță cu familia și serviciul, ce să mai spui?

Cel ce iubește pe tată ori pe mamă...sau serviciul, casa sau copiii,….mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.

Când este botezat, creștinul ortodox  este orânduit în ceata de luptă cerească a lui Hristos. Adică devenim cu toții ostașii Lui. De aceea, atunci când vine vremea mărturisirii și a martiriului, să fim siguri și drepți în mărturisire. Și dacă va trebui să ne vărsăm sângele, ce vom face?

Ne-am gândit vreodată, atunci când îi prăznuim pe Sf Dimitrie, Sf Gheorghe sau Sf Parascheva, că și noi  putem fi puși într-o asemenea situație?

Ne-am gândit că numai în urmă cu câțiva zeci de ani am avut martiri în Rusia, în România care au fost băgați în închisoare și nu au mai ieșit? Ne-am gândit câtuși de puțin la asta? Ne-am gândit că acele vremuri vor veni și pentru noi?

Spunea fericitul adormit în Domnul, Athanasios Mitilinaios, că trebuie să exersăm pe noi înșine și să ne gândim  dacă ne-am fi lepădat oare de Hristos dacă am fi fost închiși în închisoare? Dacă ni s-ar cere, ne-am da viața pentru Hristos sau ne-am lepăda de El?

Aceasta este partea duhovnicească la care ar trebui să ne gândim și la care să ne raportăm continuu.

De ce?

Deoarece am văzut că suntem într-o situație mincinoasă de orânduire a lucrurilor și care ajunge până la etica sionistă, aducând intenționat o pandemie falsă prin care lumea să fie pregătită să primeasca vaccinul și cardul, apoi să accepte și cipul pe frunte sau mâna dreaptă și astfel să fie acceptată pecetea lui Antihrist și închinarea la acesta.

Și pentru că nu se poate să se ajungă dintr-o dată la supunerea față de Antihrist se încearcă obținerea acestui lucru încet-încet.

În aceste timpuri vor să ne supună sufletele prin vaccin, ceea ce nimeni nu trebuie să accepte.

De ce este interzis să acceptăm vaccinarea?

În afara faptului că aceste vaccinuri conțin celule de la fetuși umani avortați și pe care este absolut imoral să le acceptăm în corpul nostru, a faptului că  vor să introducă în organismul nostru o otravă, vor să ne lipsească și de libertate prin numărul lui Antihrist 666.

Știți cu toții ce conțin vaccinurile, nu mai trebuie să spunem noi, oamenii de știință și medici importanți spun că este în fapt o otravă și că prin vaccin vor să reducă populația globului. Și pare logic de vreme ce nu se precizeaza care este mortalitatea din cauza reacțiilor adverse ale vaccinului.

Și cu toate acestea oamenii vin și spun: ce să facem, ne pierdem locul de muncă ?

Adică orice ne spun aceștia noi trebuie să plecăm capul și să spunem: Da, domnule?! Nu este permis așa ceva.

Când ni se impune ceva ce este împotriva lui Hristos și împotriva credinței noastre atunci pur și simplu Îl punem în față pe Hristos și spunem: NU!

Cum vom trăi este o alta problemă.  Această întrebare să le-o întoarcem lor, lor trebuie să le-o punem..

Noi credincioșii ortodocși trebuie să ne întrebăm doar: cum o să murim?

Hristos ne spune: Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor și toate celelalte vi se vor adăuga vouă.

Noi nu cerem  Împărăția Cerurilor deoarece nu credem în Evanghelie.

E posibil ca Hristos Domnul să nu ne dea toate cele de câte avem nevoie? Ne spune El minciuni? El care i-a hrănit timp de 40 de ani pe evreii nerecunoscători în Egipt, le-a dat și mană, i-a acoperit și cu un nor, i-a scos și din deșert?!

Cum să nu ne dea atunci nouă cele de trebuință? Nu este același Dumnezeu, Acesta al nostru de acum, cu Cel de atunci?

Problema însă suntem noi; problema este duhovnicească. De aceea și lovim la rădăcina problemei.

Dacă noi suntem credincioși Evangheliei și facem ceea ce ne spune Hristos, nu trebuie să temem de nimic.

Și știți ce este cel mai important? Că ne pregătim pentru ziua în care vom muri.

De fapt, nu este ziua morții, ci ziua în care vom pleca din această mizerie și vom fi alături de Hristos. Însă gândim noi oare așa? Ne pregătim noi oare pentru asta? Avem noi oare neîncetat asta în gândul nostru?

Ce ne spun Sfinții Părinți? Să avem întotdeauna gândul la moarte, la ziua Judecății!

De ce se face vaccinul în toată lumea? Deoarece vor să extermine omul și trup și suflet! Acest vaccin nu este rău doar pentru trup, după ce l-a luat omul merge, de fapt, către sinucidere. Acest vaccin este foarte rău și pentru suflet întrucât se ajunge la negarea lui Hristos. Da, este o negare a lui Hristos! Te pun să faci vaccinul, iar dacă nu îl faci nu mai poți să lucrezi, nu mai poți să faci nimic. Oare aceasta nu vă amintește de Apocalipsă?

Hristos ne spune că fiecare om va fi chemat după nume, însă Antihristul ne va pune numere.

Și ce este acest vaccin? Un număr.

Și ce se va întâmpla? Ne vor da o cartelă (un card) care va conține toate datele noastre personale. Toate acestea vor fi în faza finală pentru ca Antihrist să le găsească pe toate gata, toate trebuiesc pregătite din timp pentru ca mai apoi omul să se închine fiarei.

Așadar, cele de astăzi sunt premergătoare fiarei. De aceea înseamnă, de fapt, o negare a libertății omului, o negare a botezului nostru. Nu poți lua vaccinul antihristic făcut de slugile lui Antihrist!

Noi toți trebuie să rezistăm, să ne opunem, fiecare în mod personal, deoarece nu puteți aștepta ca slujitorii Bisericii să iasă în față. Ba, din contră! Ați văzut? Însuși mitropolitul vostru v-a spus să faceți vaccinul spunând că acesta este binecuvântare de la Dumnezeu, că este dar de la Dumnezeu!

Mai apoi a ieșit mitropolitul de Pireu, care, din leul apărător al ortodoxiei s-a transformat în pisică vicleană șă s-a dus să facă vaccinul! Acesta este exemplul lor!

Să-și poarte cu toții măștile și să nu mai poată vorbi, pentru că masca e simbolul tăcerii!

Vă aduceți aminte, din Faptele Apostolilor, când au fost aduși la sinedriu vânzătorii de Hristos și Sfinților Apostoli Petru și Ioan li s-a cerut să nu mai vorbească de Hristos?

Și ce le-a răspuns Sfântul Apostol Petru?

Noi facem ascultare de Evanghelie cu orice preț!

Așadar, acest orice preț trebuie să fim pregătiți și noi și să-l plătim! Acest preț, de fapt, este binecuvântare, este mărturisire.

Aceasta este problema: ce vom face noi? Suntem hotărâți să fim 100% ai lui Hristos?

Două porunci mari avem:

-“Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”

-“Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”

Așadar, aceste două porunci suntem chemați azi să le împlinim.

Și împlinim aceste porunci prin mărturisirea noastră atunci când nu mergem la ecumeniști, fapt care are foarte mare importanță. Pentru că aceeia care merg de fapt cu ecumeniștii și sunt în comuniune cu erezia, nu au gând luminat ca să poată înțelege unde se află și atunci vor face ascultare de Episcopi. Iar această ascultare ne spune printre altele: să iei vaccinul, să iei pecetea, să iei și cip-ul.

Însă noi trebuie să facem ascultare de Evanghelia lui Hristos și să încercăm să împlinim cele două mari porunci: iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nostru.

Făcând ceea ce trebuie devenim modele pentru aproapele nostru, spunem adevărul chiar dacă îi deranjăm pe unii. Și bineînțeles, nu e vorba nici de mândrie, nu e vorba nici de ură, întrucât urmăm învățăturii Sfinților Părinți, lucru pe care Mitropoliții de azi nu-l fac, din păcate, ei nici nu fac ascultare și nici nu urmează Sfinților Părinți.

Însă noi ar trebui să ne smerim în fața Sfinților Părinți, în fața înțelepciunii Bisericii noastre. Și prin aceea dovedim că îl iubim pe aproapele nostru, prin faptul că spunem adevărul. Dragostea nu se poate împlini fără adevăr.

Cine este de fapt acest Adevăr? Însuși Hristos este Adevărul și Viața! Și cine a spus aceasta?

Numai Hristos a spus: Eu sunt Iubirea!

Nu a spus-o niciun buda, nici nimeni altul!

Trebuie să ne hotărâm să Îi urmăm cu viață duhovnicească lui Hristos și spiritual trebuie să fim gata pentru mărturisire și martiriu orice ar însemna asta pentru noi, în așa fel încât să nu Îl trădăm pe Hristos.

De aceea, fiecare dintre noi va trebui să își asume în plan personal responsabilitatea de a cere de la Dumnezeu să nu fie lăsat să Îl trădeze.

Trebuie să ne rugăm Domnului să ne dea credință deoarece trăim vremurile de pe urmă și va trebui să facem față unor situații mult mai dificile.

Va urma o dictatură deloc ușoară care va vrea să ne controleze până și gândurile.

De aceea au fost produse aceste vaccinuri, de fapt o serie de vaccinuri, pentru că  se dorește transformarea omului în animal și prin acestea  el să asculte și să se supună stăpânului.

Însă noi ne închinăm numai Domnului Iisus Hristos și Sfintei Treimi!

Trebuie avut grijă ca mărturisirea să fie de fapt una personală a fiecăruia dintre noi!