“Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”

“… sa ai in mintea ta gandul ca in afara de tine si de Dumnezeu nu exista nimeni altul in lume de care ar trebui sa te ingrijesti si sa-i porti de grija.”

De multe ori uităm să Îl iubim pe Dumnezeu. Ecumeniștii îndeamnă să iubim lumea și păcatul, dar aceasta nu este dragoste de oameni, pentru că nu are temelie în Adevăr, în dragostea de Dumnezeu.

 

Din povățuirile duhovnicesti ale monahului Isaia către prea cinstita monahie Teodora 

91. Nu ma voi lenevi sa te mai indemn cu ceva si anume cu: foamea, cititul, privegherea; rugaciunea, cantarea de psalmi, desele metanii. Toate acestea sa le faci in chilia ta cu osardie si curand vei cunoaste marea bogatie a harului lui Hristos!

92. Omul cu multe griji nu poate fi pasnic, linistit si tacut. Caci amintirea lucrurilor desarte il tulbura fara sa vrea, risipindu-i viata tihnita, linistita si tacuta. Viata desarta, cea cu multa grija, arunca sufletul monahului in bratele diavolului.

93. O cat de pierzatoare pentru femei este vederea barbatilor si legatura cu ei si cat de pierzatoare sunt femeile pentru barbati! Cel ce vrea sa se linisteasca si sa fie neincetat numai cu Dumnezeu, nu trebuie sa aiba legaturi nefolositoare cu nimeni – nici cu barbatii, nici cu femeile. Caci, dupa cum Dumnezeu il mantuieste pe om prin om, tot astfel diavolul se sileste sa piarda sufletul omului. Fericita vei fi tu, daca te vei feri de toate desertaciunile si de legatura cu barbatii. Caci asculta ce zice David catre Pururea Fecioara Stapana de Dumnezeu Nascatoarea: „Asculta, fiica, si vezi si pleaca urechea ta si uita pe poporul tau si casa tatalui tau si Imparatul se va indragi de frumusetea ta”.

94. Vezi, buna mea sora, cum David ne invata sa fugim de rude si de straini, daca vrem sa ne mantuim. Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoarea, indepartandu-se de toate si, stand numai cu Dumnezeu in templul Sau cel sfant, vezi cu cata slava a fost cinstita, incat s-a invrednicit sa fie Maica lui Dumnezeu – dupa trup. Si tu, daca nu vei uita de lucrurile lumii, rudele, legatura cu oamenii si impreuna-vietuire cu ei – crede-ma, adevarul iti graiesc – nu vei vedea fata lui Dumnezeu. Priveste singura si alege ce vrei: ori linistea si mantuirea sufletului, ori legatura cu oamenii si pieirea vesnica.

95. Fecioarele care se ascund din fata tuturor si nu sunt vazute de nimeni, sunt laudate de toti, fie ca sunt frumoase sau nu. Si daca ele se hotarasc pentru o viata atat de inchisa, in vederea unei slave vremelnice, atunci, cum sa nu te inchizi intr-o viata plina de liniste, tacere si rugaciune, pentru Imparatia Cerurilor si pentru o astfel de slava inaintea fetei ingerilor si sfintilor, pentru ca si Hristos sa doreasca frumusetea ta?

96. Cel ce vrea sa se linisteasca si sa lucreze la mantuirea sa in acest veac plin de desertaciune, isi astupa urechile ca sa nu auda nici tipatul micilor pasarele, pentru ca si acestea impiedica linistea cea desavarsita. Cu cat mai mult trebuie s-o impiedice legatura cu oamenii?
Asa cum un om nobil si cinstit uita de neamul lui ales cand se imbata si este necinstit si luat in ras chiar de insisi robii sai, tot astfel castitatea sufletului este vatamata de vorbirile si legaturile cu oamenii, prin care se uita randuiala tacerii, se sterge amintirea lui Dumnezeu din suflet, si se strica buna si pasnica asezare a inimii. Si daca numai legatura vremelnica cu cineva pricinuieste un rau atat de mare sufletului, atunci ce sa mai spun de o asemenea purtare zilnica si de o astfel de tulburare aproape neincetata?
Cu adevarat, Dreptul Judecator ii va osandi pe buna dreptate la pieirea vesnica. Caci Apostolul ne invata: „Cuvant putred sa nu iasa din gura voastra”. Iar cel ce rosteste mii de cuvinte, cum va indrazni sa spuna ca n-a spus nici un cuvant putred? Daca se cutremura de iad si inseteaza dupa Imparatia lui Dumnezeu, nu va rosti niciodata un cuvant desert, caci Insusi Domnul a spus ca vom da socoteala de orice cuvant desert. Iar toate cuvintele care nu aduc nici un folos sufletului, sunt cuvinte desarte. Prin urmare, trebuie, buna mea sora, sa ne departam cu toata luarea-aminte de legatura cu oamenii din care nu avem nici un folos. Caci proorocul zice: „Nu prin vorba multa vei scapa de pacat” si „In fata prietenului si a dusmanului, nu vorbi multe”. Indeosebi tu, care esti tanara, ai nevoie de multa bagare de seama. De aceea, avand atat de multe dovezi, pe cat iti sta in putinta, indeparteaza-te de legaturile nefolositoare si de vorbirea desarta cea de suflet pierzatoare, amintindu-ti de cuvantul spus de Domnul: „Amin, amin graiesc voua ca pentru orice cuvant desert pe care il vor rosti oamenii, vor da socoteala in ziua Judecatii”, si intotdeauna sa te linistesti si sa starui in citirea dumnezeiestilor Scripturi.
Iti voi spune o pilda: asa cum cei ce sunt lipsiti de lumina vazuta nu merg niciodata drept, tot astfel cei ce nu citesc Sfintele Scripturi si nu staruie in rugaciune, se poticnesc adeseori si se ratacesc fara nici o scapare, fiind inconjurati de un intuneric nenorocit. Dumnezeiasca Scriptura este pentru suflet ceea ce este ploaia pentru pamantul insetat. Oricat ar semana omul pamantul neinrourat de ploaie, el nu va rodi nimic; tot astfel, fara citirea dumnezeiestilor Scripturi, sufletul nu va odrasli in cele duhovnicesti.

97. Dupa cum vinul inveleste inima omului si linisteste necazurile, tot astfel vinul duhovnicesc, adica Scriptura, predispune sufletul spre bucurie. Si dulceata dumnezeiestilor Scripturi este nesfarsita. Cand citesti si nu intelegi puterea cuvantului, nu deznadajdui, ci citeste de doua ori, de trei ori si de mai multe ori, chemandu-L pe Domnul nostru Iisus Hristos ca sa deschida ochii mintii tale.

98. Lasa desertaciunile ce te inviforesc si asaza-te sa citesti dumnezeiestile Scripturi, si vei dobandi mantuirea sufletului tau.
Linistea si citirea de totdeauna, privegherea masurata, postul si tacerea curand il duc pe nevoitor la usile mantuirii. Dar daca el cateva zile le inchina citirii, iar pe urma din nou se risipeste, atunci el se insala si darama cu o mana ceea ce zideste cu alta.

99. Asculta, buna mea Doamna, ceea ce iti voi spune tie. Multi sunt in lume din cei ce fac milostenie si traiesc in curatie, cu evlavie si cu dreptate, dar putini vei gasi chiar printre cei ce s-au lepadat de lume, care sa fie lucratorii lui Dumnezeu, adica ravnitorii linistii celei bune si fericite, care se inalta spre curatia cea sfanta a inimii si spre neincetata vedere a Fetei lui Dumnezeu. Alege dar partea cea mica a alesilor lui Dumnezeu si nu te teme sa umbli pe aceasta cale pe care umbla cei putini.

100. Imparatul pamantesc cinsteste cu slava si cu putere pe cei ce nu-si cruta ostenelile in slujirea cea credincioasa lui; oare Imparatul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos nu cu atat mai mult va invrednici cu daruri dumnezeiesti pe aceia care, din dragoste pentru El, indura cu inima buna necazurile linistii?

101. In linistea si rugaciunea ta sa fii asemenea Heruvimilor care pururea vad Fata lui Dumnezeu si sa ai in mintea ta gandul ca in afara de tine si de Dumnezeu nu exista nimeni altul in lume de care ar trebui sa te ingrijesti si sa-i porti de grija. Daca iti va veni gandul sa te ingrijesti de vreun frate sau de vreo sora si acest gand iti va aduce tulburare si greutate in inima, atunci spune-i gandului tau: „E buna calea iubirii si a milei pentru Dumnezeu, dar eu din dragoste pentru Dumnezeu am fugit de aceasta dragoste de rude”. Stai, i-a spus staretului un monah, caci eu pentru Dumnezeu alerg dupa tine. Si eu – i-a raspuns staretul – pentru Dumnezeu fug de tine.
Si acum, iata care este legea linistii pentru tine: tacere pentru toti, postul de totdeauna pana la al noualea ceas si rugaciunea neincetata a inimii, care te-am invatat.

102. Indrazneste intru Domnul, sora, nu te teme de aceasta minunata fapta buna. Caci fricosul, mai ales daca e monah, sufera neaparat de urmatoarele doua slabiciuni: de iubire de trup si de necredinta. Iubirea de trup intotdeauna este semnul necredintei, iar cine isi dispretuieste trupul, acela dovedeste ca crede din tot sufletul in Dumnezeu si asteapta, fara sa se indoiasca, bunatatile viitoare. Priveste la Parintii si mucenicii nostri, gandeste-te, a intrat oare cineva in Imparatia Cerurilor, indulcindu-se de mancare buna, glumind si razand? Dar daca ei au intrat prin multe osteneli, necazuri si chinuri oarecare, atunci cum indraznesti sa stai in fata Nemuritorului Imparat, tu care n-ai suferit nimic din toate acestea? Oare n-ai auzit si tu de Fericita Teodora cum, fiind clevetita, suferea zi si noapte in afara de manastire si indura cu inima buna toate amaraciunile chinuitoare, si cum a proslavit-o Dumnezeu? N-ai auzit tu oare de cea dintai mucenita, Tecla, ce grozava lupta a dus ea pentru dragostea lui Dumnezeu? Si ce sa mai vorbim despre altele? Priveste la insasi Maica Luminii! In ce liniste si tacere s-a nevoit ea care este cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu si Maica Domnului si Dumnezeului nostru, a Prea Dulcelui nostru Iisus Hristos?
La varsta de trei ani, cand a intrat ea in templul lui Dumnezeu, ce a cunoscut ea in afara de cele sfinte si cu cine a vorbit ea, in afara de Dumnezeu, petrecand zi si noapte in rugaciune, in liniste, in post si priveghere si hranindu-se cu negraitele dulceti ale Duhului lui Dumnezeu?
Desigur ca ei au fost oameni patimasi ca si noi, dar pentru ostenelile si sudorile lor, harul dumnezeiesc s-a revarsat din belsug intr-insii. De aceea, osteneste-te, sufera si tu, linisteste-te, posteste, taci, privegheaza ca sa poti fi fiica lui Dumnezeu. Caci David spune: „Eu am zis, dumnezei sunteti si fiii Celui Prea Inalt, toti”. Dar omul nu poate dobandi aceasta indrazneala de fiu fata de Dumnezeu, de nu se va linisti, de nu va starui in rugaciune, ori de nu va suferi toate necazurile. Eu cunosc bine inima ta, stiu cat este ea de barbateasca, chiar mai barbateasca decat sufletul meu; de aceea imi descopar atat de slobod gandurile mele iubirii tale de Dumnezeu si ma rog Atotputernicului Dumnezeu pentru ca tu sa intri cat mai curand intr-o viata de liniste si atunci Dumnezeu va descoperi in tine minunatele Sale lucrari.

103. Asculta pe inteleptul si Sfantul nostru Parinte Ioan Gura de Aur, cum ne vorbeste el despre viata aceasta desarta: cei ce ati lasat bunurile desarte si pieritoare ale vietii, nu va intoarceti iarasi inimile la ele; bogatia trece, slava dispare ca umbra. Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni! Cu adevarat, in desert se tulbura tot omul, aduna comori si nu stie pentru cine le aduna! Cei ce iubesc bunatatile lumesti intr-adevar in desert se tulbura, in desert se ostenesc si sufera, adunand ceea ce in scurt timp va trebui sa dispara si ceea ce nu pot lua cu sine, caci toate le vor lasa aici si vor merge goi la infricosata judecata a lui Hristos, cum s-au si nascut goi. Chiar daca cineva va aduna aici toate comorile lumii, la acea infricosata priveliste va sta gol si sarac, zdrobit si smerit, plin de frica si de cutremur, la Judecata care nu cauta la fata si care nu se poate mitui, unde trambiteaza ingerii, se asaza tronurile, se deschid cartile faptelor noastre, curge raul de foc nestins, unde este viermele cel neadormit, intunericul cel mai din afara, tartarul cel infricosat, unde este scrasnirea netacuta a dintilor, neincetatele suspinuri si plansul nemangaiat, unde nu este ras, ci bocete necurmate, unde nu este lumina,  ci intunericul cel nepatruns, unde nu este cantare armonioasa, ci vaiete si strigate. Cu adevarat, e grozav lucru sa si auzi, dar cat de grozav va fi sa vezi cu ochii tai toata faptura care se va scula intr-o clipa ca sa dea socoteala de orice cuvant, de tot ce a gresit cineva. Mare va fi atunci frica, mare va fi cutremurul, buna mea Teodora, asa cum n-a fost pana acum si nu va mai fi pana la acel ceas! Suna trambitele cele infricosate, soarele isi pierde lumina sa, stelele cad, cerul se invaluieste, puterile ceresti se clatina si judecata se pregateste! O, ce frica! O, ce cutremur! O, ce necaz va fi in ceasul infatisarii de care nimeni nu poate scapa.

104. Asculta, zice Domnul: „Privii pana cand fura puse jilturile si S-a asezat Cel Vechiu de zile… jiltul Sau: flacari de foc, roatele lui, foc arzator. Un parau de foc se varsa si iesea din El, mii si mii Il slujeau si zeci de mii stateau gata inaintea Lui! Cartea de judecata se aseaza si cartile fura deschise. Eu, Daniil, am fost tulburat cu duhul meu si vedeniile care treceau pe dinaintea ochilor mei ma inspaimantau” (Daniil 7,9,10,15).
Vai, buna mea Doamna! Proorocul s-a cutremurat privind numai, la vedenia Judecatii viitoare: dar ce va fi atunci cu noi, nenorocitii, cand ne vom infatisa cu adevarat la Judecata, cand de la rasarit si de la apus se vor aduna toate neamurile si faptele fiecaruia il vor urma! Atunci, aceia ale caror fapte vor fi bune, sfintele femei si mucenicii, se vor bucura si se vor veseli, iar aceia ale caror fapte vor fi rele, asemenea mie pacatosului, vor plange si se vor tangui, dar vai!, fara nici un folos. Unde vor fi atunci Parintii? Unde vor fi tata si mama? Unde vor fi rudele si prietenii? Unde va fi maretia imparatilor si puterea parintilor? Unde vor fi tiranii si stapanitorii? Unde vor fi robii si roabele? Unde va fi impodobirea hainelor si frumusetea fetelor? Unde va fi, in general, toata eleganta lumeasca? Unde vor fi cei ce nu cred – in acel ceas – si cei ce graiesc: „sa mancam si sa bem, caci maine vom muri”; unde vor fi cei ce spun: sa-mi dai acum si sa-mi iei maine! Unde vor fi cei ce zic: sa ne desfatam aici, iar despre cele de acolo, vom vedea mai tarziu? Unde vor fi cei ce graiesc: Dumnezeu este iubitor de oameni si nu va chinui pe pacatosi? Cat se vor mai cai cei care vorbesc astfel! Vor plange si nu va mai fi Cel ce mangaie, vor fi suspine si nu va mai fi Cel ce miluieste! Ei singuri vor incepe sa se invinuiasca, zicand: vai! vai!, ne-am pierdut noi insine! Am auzit cuvintele si nu le-am luat in seama, am fost invatati si n-am inteles, ne-am bizuit pe ratiune si am ratacit!
Dreapta este judecata lui Dumnezeu asupra noastra! Cu vrednicie si cu dreptate ne da El la munci, pentru ca de dragul slavei desarte si trecatoare, am dispretuit slava lui Dumnezeu!
Dimpotriva, buna mea Doamna, atunci se vor bucura cei ce au socotit drept un lucru de nimic tot ce este lumesc. Vor triumfa cei ce si-au subtiat trupul cu postul si cu privegherea, cei ce si-au curatit sufletul cu linistea si cu rugaciunea si s-au imbogatit cu toate faptele bune. Atunci, cei ce plang aici pentru pacatele lor se vor veseli acolo vesnic, iar cei nepasatori si negrijulii vor merge in munca vesnica. De aceea, Doamna mea, sa ne pocaim si noi cu vrednicie, inainte de a ajunge la sfarsitul cel mai de pe urma, ca sa nu strigam si noi impreuna cu cei nechibzuiti: vai! – acum dar ne vom pocai, caci nu stiu ce va naste ziua care ne va gasi. Sa ne linistim, inainte de a veni furul sufletelor noastre, adica moartea.  Sa alegem, buna mea sora, cat mai avem vreme, sa ne trezim din somnul negrijii si nepasarii de sufletele noastre. Sa ne ridicam inimile spre Cel ce poate sa ne mantuiasca sufletele si sa zicem: Iisuse, mantuieste-ne, ca pierim! Sa ne ostenim, mai inainte de a apune soarele, mai inainte de a se inchide usa, mai inainte de a cadea umbrele noptii. Va fi prea tarziu sa ne apucam de lucru cand ne va ajunge sfarsitul vietii. Sa alergam dar! Trebuie sa fugim, sa fugim repede ca sa ajungem acolo ca nu cumva intarziind, sa auzim si noi: nu va cunosc. Sa ne linistim, te rog, sa pasim pe calea faptei celei bune pentru ca in ziua Judecatii sa dobandim mila de la Dreptul Judecator! Vremea este aproape, ziua se apleaca spre seara, se vad semnele noptii de moarte! Sa fim treji! Atunci va cauta pacatosul un singur ceas de pocainta si nu va gasi. Vai de cel pacatos si nepasator! Caci cele de pe urma ale lui se vad in fundul iadului. Vai de cel necredincios si nepocait! Caci pe el il asteapta o amara impreuna-petrecere in muncile iadului, cu demonii! Aurul si argintul pierdut poate s-ar mai putea gasi, dar vremea pierduta din viata noastra nu o vei mai putea afla niciodata, buna mea sora. Sa nu avem dar mila de trup, ci sa-l zdrobim, caci Hristos ii fericeste pe cei ce flamanzesc, pe cei ce inseteaza si pe cei ce plang pentru El. Trupul este un praf: va veni o zi care nu se poate amana si un ceas de invatatura ciand pamantul se va preface in pamant si praful va deveni iarasi praf. Sa nu ne inselam cu usurinta! Mare este frica, Doamna mea, in ceasul mortii, e grozava clipa despartirii sufletului de trup, este de nedescris necazul cand glasul va amuti, limba se va lega si nu va mai avea putere sa rosteasca nici un cuvant. Atunci omul isi va intoarce numai ochii sai incoace si incolo, vrand sa spuna ceva, dar limba nu i se va supune. Toate acestea nu-ti sunt recunoscute tie, Doamna mea; de aceea, din cele multe, numai putine ti-am amintit dragostei tale intru Hristos!
De veti voi si de Ma veti asculta – zice Domnul – bunatati (Imparatia Cerurilor) veti manca, iar de nu veti voi, nici nu Ma veti asculta, sabia va va manca! Acesta nu-i cuvantul meu, ci al marelui intre prooroci, Isaia.
Asadar, daca nici tu nu vei asculta de saracia mea, toate iti vor fi spre povara tie! Dar daca vei pleca din viata aceasta cu bogatia virtutilor, bucura-te, caci vei intra in camara Mirelui ceresc cu sfintii ingeri!

105. Sa nu ne infricosam de moartea care vine fara de veste, fara sa stim in ce stare ne va afla ea pentru ca, altminteri, sa nu se intunece cumva gandul nostru, ca sa nu slabeasca buna si pioasa noastra dispozitie si noi, intorcandu-ne spre ceva lumesc, sa ne pierdem toata osteneala noastra! Caci Domnul a spus: in ce te voi afla, in aceea te voi judeca.

106. Noi ne-am unit cu Hristos si ne-am lepadat de diavolul si de toate lucrurile lui si de toata slujirea lui. Dar omul nu poate, cu toata puterea lui, sa izbuteasca in aceasta lucrare si sa se curete de toate  intinaciunile, de nu se va lepada de lucrurile lumii si ale vietii.

107. Sa nu socotesti ca e un lucru mic sa fugi de tot ce este vatamator si ce poate trezi patimile.

108. Daca in ziua Judecatii vrei sa fi indreptatita si sa dobandesti viata si sa mostenesti Imparatia, nu aduna nimic, buna mea sora, de aici si de acolo, si nu cheltui scurtele zile ale linistii tale: indeparteaza-te de toate legaturile cele vazute, pentru ca sa dezlegi cu atat mai usor legaturile nevazute ale sufletului tau, leapada si alunga orice placere trupeasca si orice pofta, ca sa primesti mangaierea vietii duhovnicesti care este nestricacioasa.

109. Daca iubesti linistea – adevarata mama a faptelor bune – care i-a facut biruitori pe cei din vechime, pastreaz-o in chip curat si nu ingadui nici cea mai mica zapaceala in locurile desarte ale vietii si curand vei dobandi ceea ce cauti in Domnul Dumnezeu.
Staruie cu rabdare in viata linistita si ravneste cu osteneala spre fapte bune si mantuirea sufletului tau, indepartandu-te de toate lucrurile. „Caci ce folos va avea omul – zice Domnul – de va dobandi toata lumea, iar sufletul si-l va pierde?” Sau: „Ce va da omul in schimb, pentru sufletul sau?”
Intr-adevar nimic.

110. Sa nu-ti zica gandul, sau mai bine zis, sa nu-ti sopteasca satana, zicand: nu posti, nu priveghea, nu suferi, ca sa nu te imbolnavesti. Caci cel ce se teme ca se va imbolnavi cu trupul, buna mea sora, nu va capata mila lui Dumnezeu si nu poate dobandi fapte bune. Iar cine, cu zdrobire de inima, intotdeauna cade inaintea lui Dumnezeu in toata vremea, pe acela curand il va mangaia Domnul cu cercetarea Sa. Dar daca omul nu-si va dispretui trupul si nu va suferi cu inima buna tot ceea ce, din ingaduinta lui Dumnezeu, vine asupra lui, atunci niciodata nu va vedea lumina Dumnezeirii.

Sursa: Matericul – Adunare de cuvinte folositoare pentru maici

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*