Viaţa după pravile
Parţial, am văzut deja necesitatea acestor pravile. Nu trebuie să uităm că ea nu este doar mai bună decât altele, ci este cu totul obligatorie. Pravila este îngrădirea cea mai neprimejdioasă a vieţii trăite întru mântuire. Fără pravile nu putem păstra continuitatea râvnei, a tăriei hotărârii, nici să dobândim fermitatea voinţei. Duhul râvnitor, ca o stihie, se ţine şi se întăreşte prin exerciţiu; dacă exerciţiul este insuficient, atunci, inevitabil, duhul slăbeşte şi se vlăguieşte. Când sunt stabilite pravile, atunci, dacă sunt rânduite cum se cuvine, se găseşte întotdeauna ca ocupaţie evlavioasă, ceva care să ne aducă aminte de viaţa cea nouă şi să ne ţină atenţia ocupată cu acest gând. Trecerea de la o îndeletnicire la alta este o continuă antrenare a duhului, pe un singur ton, după un singur plan. Astfel, focul râvnei arde continuu. În lipsa pravilelor, vor apărea timpi morţi, încetiniri, opriri, rătăciri, şi viaţa nu va fi unitară, încordarea va slăbi, râvna se va răci. De aceea, Sfântul Isaac Sirul spune (în Cuvântul al optzeci şi cincilea, p. 534) că întunecarea minţii, furtuna lăuntrică, lenevirea şi toate neregulile vieţii se produc când nu a fost stabilită în viaţă o anumită rânduială. În caz contrar, totul va depinde de prezenţa de spirit – dar poate cineva conta pe aceasta ? Ea este schimbătoare, ca o suflare de vânt. Când vrei, faci totul repede; când cazi în lenevire, nici puţin nu mai poţi face. Dar când ai stabilit o pravilă, vrei, nu vrei, o faci şi o vei face necontenit.
Pravilele sunt necesare pentru formarea şi dezvolarea puterilor. Când ai început o viaţă nouă, trebuie, cu toate forţele, să-i dai direcţia corespunzătoare. Dar ele îi sunt străine, sunt altfel orientate, de aceea trebuie să stabileşti cum anume să le foloseşti în noul duh, după cum noului recrut i se arată totul până la cel mai mic detaliu, până se deprinde.
Fără pravile nu va exista o uniformitate a formării şi a dezvoltării. Ceea ce sunt aracii pentru mlădiţele tinere, aceea sunt pravilele pentru ocupaţiile duhovniceşti. Când se pune o măsură în toate şi nu este urmată înclinarea inimii, ci pravila stabilită, atunci nu mai dai întâietate unor lucruri şi le laşi la urmă pe altele, ci faci din fiecare, atât cât s-a stabilit. De aceea, nu va exista mai multă sporire în unele decât în altele, ci toate, puse în cumpănă unele cu altele, vor creşte armonios după un singur plan, în măsura desăvârşirii dinainte stabilite. Dar şi in general, se face ceva în lume fără reguli, fără planuri şi fără proiecte ? Când se construieşte o casă, se alcătuieşte un proiect; când se începe un război, se stabileşte un plan; când se pregăteşte o judecată, se face un program. Fiecare lucrare îşi are regula ei, măsura ei, greutatea şi numărul ei. Ce înseamnă canoanele – militar, şcolar, juridic şi celelalte: o regulă, o pravilă, un plan de acţiune. Fără aşa ceva nu se poate constitui, nu se poate organiza nici un fel de viată activă: in planuri se întipăresc trăsăturile de caracter ale domeniului de activitate luat în considerare. La fel se întâmplă şi în viaţa ascetică creştină. Dacă aceasta are un caracter propriu trebuie să aibă şi o rânduială a ei. De aceea, se simte întotdeauna o nevoie specială de a avea pravile şi reguli.
Astăzi fiecare om hotărât să facă ceva cere îndrumare: ce şi cum anume sa facă. Fără reguli, el este ca în ceaţă, merge bâjbâind, or- beşte, nehotărât şi temător. Dacă are reguli, merge cu curaj şi cu nădejde, fără şovăire. Aşadar, ce fac cei ce caută mântuirea ? Întreabă întotdeauna: „Ce să mă fac, cum să procedez ? Toate scrierile despre predaniile părinţilor sunt alcătuite din reguli. Paterice întregi sunt compuse din asemenea întrebări şi răspunsuri, despre post, despre priveghere, despre rugăciune. De altfel, şi pravilele trebuie alcătuite tot după pravile.
Referitor la aceasta, este cazul să observăm:
1) Cel ce are un îndrumător, acesta îi alcătuieşte regulile. Ucenicul este un executant smerit, care nu pune nimic la îndoială. Cine este lipsit de această binefacere, aceluia îi revine să se adâncească, cu toată prudenţa, în scrierile patristice în experienţele vierilor sfinţilor şi să-şi adopte drept pravilă din ceea ce găseşte acolo, după ce se sfătuieşte cu cine are posibilitatea.
2) La stabilirea pravilelor trebuie folosită toată prudenţa si o severă judecată, pentru ca, în loc de folos, să nu ne aducem paguba şi în loc de zidire, să nu ne pierdem: nu toate sunt pentru toţi. Vârsta, puterea, trecutul personal, educaţia, conjuncturile vieţii, nivelul aptitudinilor, caracterul şi celelalte toate trebuie luate în consideraţie şi, potrivit lor, trebuie stabilite pravilele. Nu la fel se comportă ucenicul şi militarul târgoveţul şi funcţionarul.
3) De altfel, trebuie să ţinem minte că aceste pravile, cu toată aparenta lor varietate, în ansamblul lor trebuie să înfăţişeze, într-un fel sau altul, spiritul vieţii şi al ascezei. De pildă, pravilele trupeşti sunt diferite, dar esenţa lor trebuie să conţină un singur lucru: îngrădirea trupului, strunirea lui. Nu exteriorul este de preţ, ci interiorul – duhul cu care se lucrează.
4) Pravila de care trebuie să se ţină seama în aplicarea canoanelor este măsura, potrivirea sub toate aspectele cu puterile persoanei în cauză. Iată lauda generală, adusă de toţi: lucrul făcut cu măsură este nepreţuit. Trebuie să le tocmeşti astfel încât să nu încapă loc nici de vreo slăbire, nici de vreo severitate peste măsură. Ultima epuizează, fără să aducă folos, iar prima leneveşte şi stinge duhul râvnitor. Pravila stabilită cu măsură cuprinde duhul într-o ardere bine temperată.
5) Din această pravilă decurge de la sine o alta, şi anume trecerea treptată. Duhul se maturizează prin exerciţiu, se întăreşte şi cere sarcini mai grele; în aceeaşi măsură trebuie să crească şi nivelul pravilelor. Postirea, rugăciunea, nevoinţa cresc, treptat, din putere în putere. O dată cu ele trebuie ridicată şi exigenţa pravilei. A bate pasul pe loc este aproape la fel de primejdios cu a merge înapoi, care este primejdia cea mai mare.
6) De aceea, este limpede că cel mai bun îndrumător în alcătuirea pravilei este experienţa. Experimentează şi păstrează ceea ce găseşti de folos. Astfel, din experienţă se cunoaşte măsura necesarului de mâncare, de rugăciune şi de toate celelalte. Nu trebuie să luăm hotărâri definitive până când nu stabilim din practică cum este mai bine: aşa este mai neprimejdios. Atunci nu va exista trufie şi inconsecvenţă faţă de viaţa reală, aşadar nu va exista nici nevoia depărtării de pravilă, care este foarte dăunătoare.
7) Trebuie doar să venim cu toată sinceritatea şi buna credinţă, având în faţa ochilor ţelul: nevoinţa în vederea mântuirii şi a bineplacerii lui Dumnezeu, fără a ne îngădui nici o autocompătimire. Trebuie să reţinem că orice privilegiu ţine de amăgire. Apreciind cum se cuvine o pravilă folositoare, vedem că ea este destul de anevoioasă. Ea trezeşte, întăreşte şi menţine starea de vioiciune; dar, de permite înlesniri, fugi ca de otravă de o asemenea pravilă.
8) De asemeni, nu trebuie să pierdem din vedere că pravila trebuie să îmbrăţişeze toate aspectele vieţii, în toate manifestările ei: şi trupul, şi sufletul, şi spiritul, şi activitatea exterioară, şi pe cea din sânul familiei, şi pe cea civică, personală şi publică. Omul, ,în întregime, trebuie să fie înconjurat îngrădit de pravile. Numai în această condiţie va exista trebuincioasa armonie a dezvoltării, şi pravilele vor avea un spirit sau un ton adecvat.
9) Acum se vede deja de la sine ce legătură trebuie să fie între toate pravilele. Adică: cea trupească trebuie subordonată celei sufleteşti, cea sufletească să se supună celei duhovniceşti iar pravila exterioară, tuturor acestora laolaltă. Aceste pravile trebuie să fie echilibrate şi să se favorizeze reciproc. în momentul când pravilele unui nivel le deranjează pe altele trebuie imediat să presupunem că ceva nu este la locul lui deci sau trebuie eliminat, sau trebuie modificat. într-adevăr cel ce se va ndica la nivelul contemplării întregii alcătuiri, rareori se poate înşela in alegerea regulilor ş, în potrivirea măsurii pentru fiecare. Cum pentru un arhitect sau pentru un pictor iscusit, măsura unei părţi slujeşte adesea ca model pentru construirea întregului plan al casei sau al figurii umane, la fel este şi in aceste pravile. Cel ce construieşte nu va permite ca ceva sa iasă în afară din planul general sau din stil. În aceasta stă toata iscusinţa celui care stabileşte pravilele. Căci ţelul tuturor este duhul, care trebuie să fie în Dumnezeu.
10) Ansamblul tuturor pravilelor de acest fel va alcătui canonul de nevoinţa ascetică. După cum nevoinţa ascetică corespunde aspectelor vieţii creştine – căci viaţa creştină se prezintă sub două aspecte: obştească şi monahală – în consecinţă, diferite vor fi şi canoanele: obştesc şi monahal. Unul ţine de traiul in comun, iar altul, de cel pustnicesc.
11) Lucrarea după aceste pravile este nevoinţa ascetică ce presupune o încordare a forţelor, un efort, o strădanie Deprinderea cu aceasta reprezintă virtutea ascetică. Se înţelege de aici ca nu există viaţă creştină fără nevointă, nu există viată creştina neasceticâ, fără strădanie şi fără transpiraţie Cine refuză nevoinţa, acela refuză viaţa. Această deprindere este scopul, în ea este zidul de siguranţă al vieţii. Virtuţile ascetice sunt un zid tare şi de nepătruns al vieţii autentic creştine. Se spune că pravilele sunt temporare. Nu, sârguinţa în împlinirea pravilelor este temporară, dar pravilele sunt netrecătoare. Doar că, cu timpul, ele vor deveni nectar şi sânge şi vor fi împlinite cu hotărâre şi cu dragoste – ele, care la început erau împlinite ca obligaţie. Iată de ce trebuie să preţuim nevoinţele ascetice ! Nicidată nu da cu piciorul în ceea ce ai agonisit. Chiar de-i puţin, păstrează: te va conduce la mai mult. Dacă te-ai întărit în ceva, iată că eşti neprimejduit dintr-o parte.
Pentru ca pravilele alcătuite astfel să te călăuzească la fericirea dorită şi să-şi poată împlini menirea, iată cum trebuie să te comporţi faţă de ele:
1) Când se va definitiva întregul plan de acţiune şi se va stabili ansamblul regulilor, cheamă-L pe Dumnezeu cu rugăciune puternică, ca să te binecuvânteze să le împlineşti neîncetat, cu folos şi într-un mod plăcut Lui. Respinge orice îngâmfare, părere de sine sau fantezie referitoare la desăvârşirea pe care o vei atinge în viitor, urmându-le. Roagă-te cu sfială şi înfricoşare, ca să nu te ruşinezi prin îndepărtarea de la ele sau prin încălcarea lor.
2) Pune legământ cu inima ta să nu abandonezi pravila stabilită, indiferent de greutate şi sacrificiu. De aceea, nu-ţi îngădui pe viitor nici măcar în gând să abandonezi sau să schimbi vreuna dintre pravile: să rămână aşa cum sunt.
3) Pentru aceasta, primeşte-le cu credinţa că sunt plăcute lui Dumnezeu şi consideră-le, în consecinţă, ca pe o lege a conştiinţei, ca fiind voia lui Dumnezeu în privinţa ta; socoteşte deci drept crimă orice încălcare a pravilelor. Mai bine să nu hotărăşti, decât, hotărând, să le abandonezi. Altfel, se va forma un caracter instabil, gata oricând să procedeze când într-un fel, când într-altul.
4) De aceea, luptă-te cu ispitele care apar împotriva împlinirii pravilelor. La început, vrăjmaşul ne luptă mai ales prin ele. Şi imediat ce obţine o cât de mică victorie, nădăjduieşte că va birui şi mai mult. Sfinţii Părinţi şi-au pus viaţa pentru ele. Rămânerea în ele înseamnă respingerea vrăjmaşului, înseamnă biruinţă. Este deja verificat prin experienţă că în nici o pravilă cu adevărat folositoare nu te poţi întări fără luptă. Fără luptă, pravila este nefolositoare, mincinoasă şi înşelătoare.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața launtrică, ediția a IV-a, editura Sophia, 2016, pp. 81-87
Be the first to comment