În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,
Despre iconomia față de mirenii neîngrădiți care se prezintă la slujbele săvârșite de părinții care s-au îngrădit de erezia ecumenistă
Având în vedere că după apariția omiliei scrisă de părintele Sava Lavriotul, cu privire la iconomia față de mirenii neîngrădiți care se prezintă la slujbele săvârșite de părinții care s-au îngrădit de erezia ecumenistă au apărut unele temeri și neclarități, țin să precizez următoarele:
Miezul problemei constă în înțelegerea statutului acestor mireni. Ei se prezintă la slujbe ca niște catehumeni, care au neștiință, n-au cugetare eretică. Pentru această neștiință, care este o slăbiciune, se introduce iconomia, care are o perioadă limitată. Când mireanul respectiv ajunge la o înțelegere deplină a problemei legată de întreruperea comuniunii cu erezia ecumenistă acest pogorământ se ridică. Din cauza acestei neștiințe prezentarea la slujbe a catehumenilor nu a fost niciodată considerată împreună rugăciune. Și aici avem niște exemple concrete:
Prezentarea la slujbe a catehumenilor în Biserica Primară era considerată împreună rugăciune?
Prezentarea la slujbe[1] a pelerinilor din Apusul Europei, care aveau erezie condamnată, la slujbele care s-au ținut în Sfântul Munte, era considerată împreună rugăciune? Nicidecum. Mai mult, s-a constatat că harul lucrează iar roadele s-au văzut pe deplin, deoarece mulți dintre ei s-au botezat, iar o parte dintre aceștia au rămas în continuare la aceste mânăstiri grecești și au devenit călugări.
Iconomie s-a făcut de către cele nouă mănăstiri din Sfântul Munte Athos care au întrerupt pomenirea patriarhului ecumenic Atenogara, între 1967-1971, față de pelerinii greci care veneau în Sfântul Munte și aveau foarte multe neclarități, de ce au întrerupt pomenirea, dacă trebuie și ei să întrerupă comuniunea și cum se face acest lucru.
Iconomie cu mirenii neîngrădiți fac și părinții athoniți încă din 2016. Părintele Ieromonah Hariton îi întreabă: „de ce ați venit aici, la chilie, nu era mai ușor să mergeți la Protaton sau la Cutlumuș?” Oamenii spun că nu sunt de acord cu ecumenismul şi au auzit din lume că părintele Hariton s-a îngrădit de erezia din Creta. Ei vor să ştie de ce s-a îngrădit părintele şi cum se face îngrădirea pentru că atunci când vor înţelege aceste lucruri să le explice în familie, pentru a fi înţeleşi de soţie şi copii, ca nu cumva să considere când vor întrerupe pomenirea că au căzut într-o rătăcire.
Deci prezentarea acestor mireni care au neştiinţă la slujbele părinţilor îngrădiţi de erezie, nu este considerată împreună rugăciune.
Cineva spunea „Nu-i mai putem considera catehumeni devreme ce au trecut cinci ani”. Timpul s-a scurs, dar de unde să se informeze omul simplu devreme ce în Biserica oficială nu s-a vorbit de Sinodul din Creta iar mass-media vorbeşte numai de pandemie, vaccin şi politică? Cred că Dumnezeu va judeca pe fiecare cât a înţeles din cât a fost informat.
Se pune întrebarea, nu cumva preotul care aplică iconomia se întinează? Nicidecum, deoarece întinare ar exista numai dacă ar săvârși o Sfântă Taină, dacă l-ar spovedi, l-ar împărtăși, ar săvârşi Taina Cununiei, sau a Sfântului Maslu. Acest lucru nu este posibil deoarece a treia condiție pe care trebuie să o împlinească preotul care face iconomie este să nu săvârșească nici o Sfântă Taină celui căzut în erezie.
Cele spuse de Sfântul Maxim Mărturisitorul „nu există compromis şi iconomie în chestiuni de credinţă” se referă la schimbarea învăţăturii de credinţă, și a dogmelor bisericești şi s-a spus în contextul în care se încerca schimbarea
învăţăturii de credinţă ortodoxă, cu privire la cele două voințe în Iisus Hristos, cea omenească şi cea dumnezeiască, cu erezia monotelită.
Iar cele spuse de Sfântul Marcu Eugenicul, „chestiunile credinţei ortodoxe nu admit iconomia, niciodată nu s-au îndreptat cele bisericeşti prin soluţii de mijloc” se referă iarăși la schimbarea învăţăturii de credinţă ortodoxă și a dogmelor bisericești. Ele au fost spuse în contextul în care se încerca modificarea dreptei credinţe cu cele patru puncte florentine (Filioque, învăţătura despre purgatoriu, primatul papal, folosirea azimei la Sfânta Împărtăşanie) în cadrul sinodului unionist de la Florenţa, la care însuși Sfântul Marcu Eugenicul a participat.
Unii părinţi se tem că prin această iconomie ne-am suprapune cu gruparea care are la bază conceptul „părtăşia cu erezia”, ceea ce este cu totul neadevărat. Acolo există întinare prin faptul că se administrează Sfintele Taine mirenilor neîngrădiţi de erezia ecumenistă, iar pe altă parte există comuniune cu clericii care au „cugetare ortodoxă” dar pomenesc de frică pe ierarhul locului, căzut în erezie, deci şi în cazul acesta avem întinare de la comuniunea cu erezia.
Iconomia se introduce pentru neştiinţa omului, care este o slăbiciune. Este o coborâre temporară la slăbiciunea celuilalt pentru a-l ridica la starea normală[2], nu pentru a rămâne şi legiui slăbiciunea celuilalt ca normă.
Dar, fiindcă veni vorba de iconomie să-i dăm întâietate Sfântului Teodor Studitul care ne grăieşte astfel: „Căci definiţia iconomiei, precum ştii, este a nu anula nicidecum ceva din cele statornicite, nici măcar când se îngăduie puţin pogorământ la vremea cuvenită şi pentru un anumit motiv, ca nu cumva de aici să nu se realizeze ceea ce se caută de fapt, prin aceea că în realitate se coboară ştacheta şi se păgubesc astfel cele mai desăvârşite. Şi aceasta am învăţat-o, pe de o parte, de la apostoli, prin Pavel, care s-a curăţit şi l-a tăiat împrejur pe Timotei, iar pe de alta, de la Părinţi, prin marele Vasile, care a acceptat darul lui Valens şi a tăcut până la o vreme încât să nu-l numească pe faţă Dumnezeu pe Duhul Sfânt. Însă nici Pavel nu a rămas în starea de nazireu, nici Vasile nu a mai acceptat darul lui Valens şi nu a mai încetat să-L propovăduiască Dumnezeu pe Duhul Sfânt. Dimpotrivă, amândoi au arătat că aleg mai bine moartea în fiecare caz”[3].
Să fim foarte atenți la stabilirea perioadei de iconomie. Având în vedere pe de o parte complexitatea noţiunilor pe care trebuie să le asimileze omul de rând, erezie, înţelegerea hotărârilor greşite şi a ereziilor semnate la Sinodul din Creta, relaţia dintre pomenire şi comuniune, întinarea din comuniunea cu erezia, iar pe de alta înţelegerea şi evitarea conceptelor greşite precum „taine invalide”, „părtăşia cu erezia”, „potir comun” aș recomanda orientativ o perioada de iconomie de un an de zile (în jurul acestui termen să graviteze în plus sau în minus durata iconomiei), pentru cel care nu are nici o noţiune despre Sinodul din Creta, iar pentru cazurile de forță majoră, care pot surveni, să nu se depăşească sub nici o formă doi ani de zile. Preoții de comun acord trebuie să stabilească această perioadă pentru că ei sunt cei care fac iconomie.
Fie ca Bunul Dumnezeu – Cel ce a făcut cu noi iconomie, prin întrupare pentru a noastră mântuire, Care S-a pogorât la neputinţa noastră, dar ne-a ridicat sus, şi ne-a arătat unde şi cum trebuie să vieţuim – să ne dăruiască înţelegere faţă de slăbiciunea aproapelui. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
.
Cu respect:
Data: 24.02.2022 Monahul Marcu Prodromitul
Facem precizarea că prezența la Sfânta Liturghie era până la momentul „câţi sunteţi chemaţi ieşiţi…”, practic ei participau numai la Liturghia catehumenilor.
[2] adică a acriviei, aceasta este linia Bisericii în materie de credinţă
[3] Scrisoarea 24, lui Teoctist Magistrul, pag. 18, Dreapta Credinţă în Scrierile Sfinţilor Părinţi, editura Sofia, Bucureşti, 2006
.
Be the first to comment