Comuniunea dintre noi se întrerupe atunci când cineva propovăduiește o erezie cu capul descoperit în Biserică, nu pentru opinii personale exprimate în discuții particulare de către persoane simple la minte și neînvățate. Trebuie să facem neapărat această diferență, altfel ne vom lăsa absorbiți noi înșine de acest duh hiper-raționalist, super-corect și vom proceda tocmai pe dos de cum au făcut în realitate Sfinții Părinți

“Iar voia Celui ce M’a trimis, aceasta este: să nu-l pierd pe nici unul din cei pe care Mi-a dat, ci să-l înviez în ziua de apoi.” (Ioan 6, 39)

 

Sfinții Părinți nu îi opreau să vină la biserică și să asculte Sfânta Liturghie pe oamenii simpli și nepricepuți din popor care aveau evlavie în taină la diverși eretici, ci doar atunci când propovăduiau ereziile respectivei persoane în Biserică. Preotul are datoria să îi ajute pe credincioși să renunțe la aceste evlavii, dar dacă preotul nu reușește, nu înseamnă că trebuie să întrerupem comuniunea cu acel preot la care se spovedesc diferite persoane aflate în înșelare. Dacă dezbinăm Biserica din aceste motive, se numește că facem schismă.

Iară un exemplu din cartea Sfântului Ignatie Briancianinov, “Despre înșelare” :

“Pe ostrovul Valaam, într-o îndepărtată colibă pustnicească, trăia schimonahul Porfirie, pe care l-am văzut şi eu. El se îndeletnicea cu nevoinţa rugăciunii. Ce fel de nevoinţă era aceea, nu ştiu prea bine. Despre faptul că această nevoinţă era greşită, dă mărturie lectura îndrăgită a schimonahului: el preţuia mult cartea scriitorului apusean Thomas de Kempis, Urmarea lui Hristos, şi se călăuzea după ea. Această carte este scrisă din „părere”.

Odată, toamna, Porfirie i-a cercetat pe bătrânii schitului, de care sihăstria lui nu se afla departe. Luându-şi rămas bun de la bătrâni, aceştia l-au preîntâmpinat, zicându-i: „Nu cumva să-ţi vină în gând să treci pe gheaţă: gheaţa de-abia ce s-a făcut şi e tare subţire”. Sihăstria lui Porfirie era despărţită de schit printr-un intrând adânc al lacului Ladoga, ce trebuia ocolit. Schimonahul a răspuns cu glas liniştit şi cu părută umilinţă: „Deja am devenit uşor”. A plecat. Nu după multă vreme, s-a auzit un ţipăt deznădăjduit. Bătrânii schitului s-au tulburat, au alergat afară. Era întuneric: locul în care se întâmplase nefericirea n-a fost găsit degrabă; nu au găsit degrabă nici mijloacele de a-l găsi pe înecat: când trupul a fost scos afară, era deja neînsufleţit.

Ucenicul: Spui că lucrarea Urmarea lui Hristos a fost scrisă din amăgire de sine; totuşi, ea are o mulţime de admiratori chiar printre fiii Bisericii Ortodoxe!

Stareţul: Tocmai că aceştia, fiind extaziaţi de valoarea ei, îşi dau cu părerea despre această valoare fără să aibă nicio pricepere.

Un alt exemplar din scrierile Sfinților Părinți în care vedem că nu erau scoși din comuniune oamenii simpli care primeau în cuget diferite rătăciri eretice, dimpotrivă, era nevoie să fie catehizați vreme îndelungată deoarece în simplitatea minții lor nu puteau să respingă învățăturile greșite cu aceeași ușurință ca un om obișnuit:

O întâmplare cu un bătrân pustnic sporit în rugăciune, dar care din cauza simplității minții avea erezie în inima sa, iar ortodocșii nu au întrerupt comuniunea cu el, ci l-au ajutat cu multă râvnă să se îndrepte

Concluzia: Oamenii simpli trebuie ajutați, în duhul dragostei pentru adevăr, să înțeleagă și să respecte învățăturile ortodoxe și să renunțe la evlavia pentru cei care au căzut în înșelare și au propovăduit-o, pentru cei care au propovăduit erezii, mai ales dacă aceștia din urmă au fost mustrați.

Luptăm cu ereziile și cu înșelarea, nu luptăm cu persoane. Trebuie să facem diferența între cei care învață public erezia în Biserică și oamenii simpli care din pricina ignoranței pot primi ușor în inima lor înșelări. Atunci când oamenii au o simplitate a minții, este nevoie de foarte multă răbdare pentru a-i ajuta să-și însușească credința.

Comuniunea dintre noi se întrerupe atunci când cineva propovăduiește o erezie cu capul descoperit în Biserică. Trebuie să facem neapărat această diferență, altfel ne vom lăsa absorbiți noi înșine de acest duh hiper-raționalist, super-corect și vom proceda tocmai pe dos de cum au făcut în realitate Sfinții Părinți și Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dumnezeu are multă răbdare cu oamenii simpli.

Să ne amintim cum a luptat Sfântul Apostol Pavel cu idolatria atenienilor. I-a lăudat pentru evlavia lor! Le-a arătat că este bine că sunt râvnitori și evlavioși! Iar cu harul lui Dumnezeu i-a convins că slujirea I se cuvine numai lui Dumnezeu, Cel viu și adevărat! Cu înțelepciune, prețuire pentru ucenici și dragoste arzătoare pentru Hristos, un povățuitor de suflete poate face multe! Scopul este să câștige ucenicii pentru Hristos, nu să-i piardă! Un păstor adevărat își pune sufletul pentru ucenici, ca să îi aducă la Hristos! Atenienii vorbeau de alt dumnezeu, dar Sfântul Apostol Pavel L-a identificat cu Hristos, robindu-le gândul şi punându-i să lupte în tabăra lui.

Cum a luptat Sfântul Apostol Pavel cu idolatria atenienilor?

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*