„Trebuie să fie şi erezii, ca între voi să se arate cei încercaţi”

„Pentru aceea a şi venit Duhul Sfânt în chip de porumbel. Este o flintă simplă şi veselă: nu este amar ca fierea, nu muşcă sălbatic, nu e violent prin sfârtecatul ghearelor, iubeşte locuinţele oamenilor, cunoaşte tovărăşia unei singure case. Când [porumbeii] scot pui, îndată îi hrănesc; iar când zboară de colo-colo, se însoţesc unii pe alţii, îşi petrec viata vieţuind împreună, recunosc armonia păcii prin faptul că se sărută cu ciocurile, în toate privinţele împlinesc legea unităţii de cuget. Aceasta este simplitatea pe care trebuie s-o cunoaştem în Biserică, aceasta este dragostea ce trebuie dobândită: să imităm porumbeii în iubirea față de fraţi, să egalăm blândeţea şi liniştea mieilor şi a oilor. Ce caută în pieptul creştinului sălbăticia lupilor, şi turbarea câinilor, şi veninul ucigător al şerpilor, şi cruzimea însetată de sânge a fiarelor? Să mulţumim că unii ca aceştia se însingurează de Biserică, ca nu cumva porumbeii, oile lui Hristos, să fie prădați prin atingerea lor sălbatică şi veninoasă. Nu poate sta laolaltă şi nu se poate uni amarul cu dulcele, întunericul cu lumina, ploaia cu seninul, lupta cu pacea, furtuna cu liniştea, nimeni nu socoteşte că cei buni pot pleca din biserică: vântul nu răpeşte grâul, nici furtuna nu răstoarnă stejarul temeluit pe o rădăcină tare. Paiele goale sunt aruncate de furtună, arborii slabi sunt răsturnaţi de iureşul vijeliei. Pe aceştia ii blestemă şi îi loveşte Apostolul Ioan, zicând: „Dintre noi au ieşit, dar nu au fost de-ai noştri; căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi”.