I. Pe scurt despre ce a însemnat adoptarea calendarului gregorian
A. Calendarul gregorian a fost introdus de ereticii papistași
Să ne amintim că acest calendar gregorian a fost introdus de catolici în anul 1582 cînd ziua de 5 octombrie a fost numită 15 octombrie, sărindu-se, astfel, peste 10 zile astronomice şi, în slujirea bisericească a catolicilor, peste 10 zile liturgice. Însă pe catolici aceasta nu avea cum să-i afecteze, căci ei erau deja de peste 5 veacuri rupţi de Biserica lui Hristos şi aplicarea la ei a calendarului liturgic era lipsită de vreun rost: ei nu mai slujeau aceluiaşi Hristos căruia îi slujeau creştinii ortodocşi, ci unui alt „hristos”, elaborat de eresul papistăşesc (fapt ce a slujit drept pricină pentru anatemizarea ierarhiei papistaşe în anul 1054).
B. Scopul introducerii calendarului bancar în Biserică este ecumenismul – amestecarea într-o împreună-slujire a ortodocşilor cu ereticii
Motivaţia oficială, cea declarată, a introducerii calendarului gregorian (poreclit, spre înşelare, „calendar îndreptat”) în cultul Bisericii Ortodoxe prin înlăturarea calendarului liturgic era asigurarea sărbătoririi în comun cu catolicii şi protestanţiii a Naşterii Domnului şi a altor sărbători, inclusiv Învierea Domnulu. Așadar, scopul introducerii calendarului bancar în Biserică era ecumenismul – amestecarea într-o împreună-slujire a ortodocşilor cu ereticii.
C. Adoptarea unui calendar bancar, mamonic
Băncile, mînuitorii de bani, pe scurt, cămătarii, sînt puşi în imposibilitate de a contabiliza obligaţiile altora faţă de ei în baza calendarului liturgic. Nu este deloc întîmplător faptul că în civilizaţia creştină, ortodoxă, cămătăria era interzisă, iar în viaţa de toate zilele, deci, inclusiv pentru cîştigarea pîinii celei de toate zilele, se folosea calendarul bisericesc, ortodox. Iar, urmînd acest calendar, într-adevăr, cămătarii sînt puşi în imposibilitatea de a urmări îndeplinirea obligaţiilor financiare faţă de ei (obligaţii bazate, în ultimă instanţă, numai pe dobînda bancară) a datornicilor. De aceea ei au confecţionat propriul lor instrument, pornind, la fel ca şi în cazul calendarului liturgic, de la mişcarea astrelor. Însă finalitatea acestui nou calendar este esenţialmente alta – anume contabilizarea îndatoririlor financiare faţă de mînuitorii de bani. Căci pentru nimic altceva calendarul mamonic nu este bun.
D. Timpul liturgic și încălcarea Sfintei Tradiții
Această rînduială a timpului liturgic a fost aşezată la Soborul Întîi a Toată Lumea de la Niceea şi adăugită la alte soboare.
Întrebuinţarea calendarului nebisericesc în slujirea Bisericii dezorganizează această slujire prin încălcarea Tipicului slujbelor dumnezeieşti, desfiinţînd mai multe sărbători bisericeşti, adică anulînd slujbe dumnezeieşti. De asemenea, această inovaţie nelegiuită calcă peste canoanele bisericeşti care statornicesc patru posturi peste an, dar nu trei, așa cum în anumiţi ani impune calendarul secular introdus în slujirea bisericească (în unii ani, ca urmare a aplicării calendarului european în Biserica ortodoxă dispare postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel). Hotărîrea ierarhiei neocalendariste de a numi în mod artificial trei zile de post nu salvează situaţia, ci o înrăutăţeşte şi mai mult, deoarece aceste trei zile se pot face exclusiv pe seama zilelor săptămînii cu harţi (adică a săptămînii în care nu se admite postirea miercurea şi vinerea), ceea ce este o necinstire a Duhului Sfînt-Dumnezeu (căci pentru a Lui cinstire s-a făcut acea săptămînă cu harţi). Întrebuinţarea acestui calendar vădeşte şi o lipsă gravă de evlavie (nemaivorbind de dragoste) faţă de Dumnezeu, faţă de slujirea Lui, faţă de Predania Bisericii (căci Tipicul face parte din Sfînta Predanie (Tradiție), iar Predania este, alături de Sfînta Scriptură, izvorul credinţei noastre).
E. Schimbarea calendarului a fost adoptată de ierarhii masoni
Patriarhul Constantinopolului MELETIE IV (METAXAKIS) in 1909 devine francmason in Loja Marelui Orient al Greciei; in 1910, ajunge la gradul 33.
Patriarhia Constantinopolului ia hotărârea de a schimba calendarul în anul 1923, fapt împlinit în anul 1924. Rând pe rând mai multe Biserici adoptă calendarul catolicilor, inclusiv Biserica Ortodoxă Autocefală din România, condusă de Mitropolitul Miron Cristea, un fost greco-catolic susţinut sau impus ca Primat al Bisericii Ortodoxe (despre deciziile Sinodului BOR privind primirea greco-catolicilor, inclusiv în treapta de clerici, preoți și ierarhi, citiți următorul articol: https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/225/revenirea-greco-catolicilor-la-ortodoxie) de puterea regală, tot de origine catolică.
Scurtă cronologie:
1582
Numele „gregorian” vine de la Papa Grigore al XIII-lea, cel care a dispus reformarea calendarului iulian şi a introdus noul calendar, care astăzi îi poartă numele. Acesta a fost adoptat rapid în lumea catolică. Protestantii l-au preluat mai târziu. În ţările ortodoxe, printre care şi România, calendarul iulian s-a păstrat până în primele decenii din secolul XX.
1864
Alexandru Ioan Cuza incearca introducerea calendarului gregorian, dar nu reuseste, datorita împotrivirii Consiliului Bisericesc, a poporului şi a Patriarhului Ecumenic.
1900
Societatea de Ştiinţe din Bucureşti a însărcinat o comisie specială care urma să redacteze un proiect de lege pentru introducerea calendarului gregorian. Intenţia era ca schimbarea să aibă loc la 19 iulie 1900, dată care ar fi urmat să devină 1 august 1900. Din comisie au făcut atunci parte N. Coculescu, Spiru Haret, St. Hepitei, C. Miclescu, Ermil Pangrati. Raportul întocmit de această comisie a fost prezentat în Parlament la 15 martie 1900. Trimis mai departe, proiectul de reformă s-a blocat în comisiile de specialitate.
1 aprilie 1919
Romania trece la calendarul gregorian (calendarul pe stil nou) adoptat prin Decretul-lege din 5 martie 1919. Ziua de 1 aprilie (stil vechi) devenea 14 aprilie (stil nou).
1921
Mitropolit Primat Miron Cristea şi-a dat acordul pentru înfiinţarea unei Ligi a Bisericilor după modelul Ligii Naţiunilor.
Iunie 1923
Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea convoacă „Conferinţa Pan-Ortodoxă” de la Constantinopol, de schimbare a calendarului şi modernizare a Bisericii (hotărându-se scurtarea posturilor, neobligativitatea vestmintelor clericale, posibilitatea căsătoriei clerului după hirotonie şi a episcopilor etc.), ce a fost contestată la scurtă vreme de patriarhii Damian al Ierusalimului, Grigorie al IV-lea al Antiohiei, Fotie al Alexandriei, Dimitrie al Serbiei şi Sf. Tihon al Moscovei.
1 octombrie 1924
Mitropolit Primat Miron Cristea hotaraste ca BOR sa adopte calendarul gregorian.
Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Bulgară, Sfantul Munte Athos, Patriarhia Ierusalimului au păstrat calendarul iulian până astăzi.
1925
Miron Cristea (1868-1939), mason, devine primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925-1939), membru al Regentei în timpul minoratului regelui Mihai I (1926-1930), fost regent în timpul minoratului regelui Mihai.
1933
Miron Cristea este ales preşedinte de onoare al Conferinţei regionale a Alianţei mondiale pentru înfrăţirea popoarelor prin Biserică, la Bucureşti.
1935
Sinodul BOR recunoaşte hirotoniile anglicane.
Iulie 1935
Patriarhul Meletie Metaxakis înnebuneşte, şi după şase zile de chinuri şi remuşcări profunde, moare spunând: „Vai mie, am dezbinat Biserica, am nimicit Ortodoxia!”, la Zurich, în Elveţia, şi este îngropat la Cairo, în Egipt.
II. Despre Sfintele Sinoade Ecumenice, pascalia și calendarul patristic
La Sfântul Sinod întâi Ecumenic din Niceea (325), pe lângă Calendar s-a alcătuit şi o Pascalie care să fie urmată până la ziua cea din urmă a omenirii, sau mai bine zis, până la sfârşitul Veacurilor. Pascalia cuprinde data Sfintelor Paşti pe o durată de 532 de ani. După ce se isprăvesc cei 532 de ani ai Pascaliei, aceasta se repetă, întocmai hotărârilor Sfântului Sinod Ecumenic din Niceea.
Iată câteva din hotărârile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi referitoare la Pascalie:
Canonul 7 Apostolesc:
Dacă vreun episcop ori prezbiter, ori diacon, Sfânta zi a Paştilor mai-nainte de primăvăreasca isimerie (Echinocţiul de primăvară) cu iudeii o va săvârşi, să se caterisească.
Canonul 60 Sinodul din Cartagina (anul 418):
În toţi anii să ne adunăm spre a ne întreba împreună. Şi când la un loc ne vom aduna, atunci se va vesti ziua sfintelor Paşti prin locţiitorii care se vor afla în sinod.
Canonul 81 Cartagina:
A plăcut, ca ziua cinstitelor Paşti să se arate tuturor prin subscrierea celor închipuite (formăluite). Iar ziua sinodului să se păzească aceeaşi, care s-a hotărât la sinodul cel din Iponia. Adică cea mai înainte de 10 a calendelor lui septembrie. Că datorie este a se scrie către cei mai întâi ai tuturor eparhiilor. Ca, când cheamă la sineşi sinod, pe ziua aceasta să o păzească.
Canonul 1 Sinodul din Antiohia (anul 341):
Toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea sfântului şi marelui sinod, cel adunat în Niceea, în fiinţa bunei cinstiri a preaiubitorului de Dumnezeu împăratului Constantin, pentru sfânta sărbătoare cea mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi, şi lepădaţi de Biserică de vor stărui împotrivindu-se mai cu prigonire celor bine dogmatisite. Şi acestea să fie zise pentru mireni. Iar dacă vreunul dintre preoestoşii Bisericii, episcop, sau prezbiter, sau diacon după hotărârea aceasta ar îndrăzni pentru răzvrătirea popoarelor şi tulburarea Bisericilor, a se osebi, şi cu iudeii a săvârşi Paştile, pe acesta sfântul sinod din dată acum străin de Biserică l-a judecat, ca pe unul ce nu numai luişi s-a făcut pricinuitor de păcat, ci şi multora de stricăciune şi de răzvrătire. Şi nu numai pe unii ca aceştia îi cateriseşte de Liturghie, ci i pe cei ce vor cuteza a se împărtăşi cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea cea dinafară, pe care o au câştigat sfântul canon, şi preoţia lui Dumnezeu.
La Sinodul întâi Ecumenic s-a hotărât ca data Sfintelor Paşti să fie într-un interval de 35 de zile, adică de la 22 Martie, iar cea mai târzie dată fiind de 25 Aprilie. Aceste date oscilante de datorează unor reguli impuse de Sfinţii Apostoli, şi anume:
1. Data Paştilor nu trebuie să fie mai devreme de echinocţiul de primăvară;
2. Paştile Creştinesc nu trebuie să cadă niciodată în acelaşi timp cu paştile evreilor;
3. În prima duminică după ce apare luna pascală.
Aceste trei puncte de reper impuse de Sfinţii Apostoli s-au luat în considerare la Sinodul Întâi şi de asemenea, pe baza acestor hotărâri s-au stabilit cele 35 de tabele Pascale care indică cu exactitate data Echinocţiului, a lunii pascale şi desăvârşit data Sfintelor Paşti.
Calendarul şi Pascalia au rămas nedespărţite timp de 1257 de ani. Papa Grigorie al XIII-lea, în anul 1582, înfricoșat de ceeea ce se întîmplă în Europa cu noile secte care zguduie catolicismul și dorind cu orice preţ să dovedească cum că Sfinţii Părinţi de la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea greşise calculele pascale şi se amăgise în imperfecţiune, trebuia să aducă ceva inovator. Și, în felul acesta, astronomul Luigi Lilio adună secunde și minute și schimbă calendarul, cu 10 zile, căutînd să cărpească ceva, că de fapt n-a făcut nimic bun. El n-a mai socotit rămânerea în urmă de la Iulius Cezar și pînă la Sinodul I de la Niceea, ci a luat numai de la sinodul de la Niceea și a adunat zilele pînă în 1582, și a socotit că ar fi vreo 10 zile. Și iată că zilei de 5 octombrie nu i-a mai spus 5, ci i-a spus 15 octombrie. Mutând calendarul cu 10 zile înainte, praznicul Pogorârii Sfântului Duh avea să se ţină la aceeaşi dată după Pascalia care s-a stabilit după calendarul iulian. Astfel, postul Sfinţilor Apostoli avea de suferit o scurtare de 10 zile. Mai târziu, descoperind papistaşii că nu 10 zile erau în urmă, ci 13 zile, postul Sfinţilor Apostoli avea să fie scurtat cu 13 zile. Ei bine, în anii în care data Paştilor cade la cea din urmă zi pascală, adică 25 Aprilie, postul Sfinţilor Apostoli, după rânduiala Bisericii Lui Hristos, ţine doar 8 zile. Deci, scurtându-se acest post cu 13 zile, vedem o eroare şi matematică şi canonică.
La reforma calendaristică au reacționat negativ nu numai lumea creștină, ci și cercurile științifice. Savanții de frunte ai secolului XVI, îndeosebi Viet, care este supranumit tatăl algebrei moderne, susțineau că calendarul gregorian, din punct de vedere astronomic, nu are nici un temei. Toate universitățile s-au pronunțat pentru păstrarea calendarului vechi.
Catolicii au adoptat calendarul Gregorian în ordinea următoare: Roma şi Franţa la anul 1582; Polonia în 1586; Ungaria în 1587; Germania în 1700; iar Anglia în 1752.
Biserica Ortodoxă nu avea cum să primească acest calendar. Această mare greşeală era că hotărârea Canonului 7 Apostolesc şi Canonul 1 al Sinodului din Antiohia fusese ignorate total. Astfel, nu se mai ţinea cont nici de luna Pascală şi nici de Paştile Iudaic. Acest lucru făcea ca noua inovaţie a catolicilor să fie de fapt o contrazicere a Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Sinoade.
Tipicul şi rânduielile erau deja stabilite de peste 1000 de ani, Pascalia şi Sinaxarele nu puteau fi modificate, iar modificarea acestora însemna o totală dezorientare şi cădere în abateri de la Dogmele Bisericii, de pildă: Data Sfintelor Paşti, care este rânduială dogmatisită de Sfintele Sinoade Ecumenice, precum Sfintele Canoane, după cum aflăm şi din Canonul 1 al Sfântului Sinod din Antiohia!
Această reformă avea să fie impusă şi Bisericii Ortodoxe de către misionari trimişi de Vatican, care persecutau clericii şi credincioşii cu un prozelitism bazat doar pe calcule ştiinţifice şi filozofice, mai puţin pe dovezi clare şi care să nu încalce hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice şi Locale.
Fiind aceste presiuni în tot răsăritul, Patriarhul Ecumenic Ieremia al Constantinopolului întruneşte un Sfânt Sinod în anul 1583, la care au participat şi fericiţii Patriarhi Sofronie al Ierusalimului şi Silvestru al Alexandriei. În cadrul acestui Sfânt Sinod s-au dezbătut probleme legate de eresul papistăşesc şi de pericolul acceptării calendarului grigorian în Biserica Ortodoxă. Decizia acestui Sfânt Sinod a fost foarte dură şi necruţătoare faţă de cei ce ar fi îndrăznit a nu asculta de Sfintele Sinoade şi a le încălca hotărârile dumnezeieşti, păzind filozofiile şi calculele papei Grigorie, unul dintre papii care a persecutat sub orice chip pe creştinii ortodocşi.
Iată ce au hotărât Sfinţiţii Părinţi la Sinodul acesta:
„Oricine nu urmează învăţăturile Sfintei noastre Credinţe strămoşeşti, după cum au aşezat şi cele şapte Sfinte Soboare Ecumenice, care au hotărât pentru Sfintele Paşti şi pentru Calendar şi care bine le-au legiuit să le urmăm, şi va voi să urmeze după pascalia şi după calendarul cel născocit de ateii lui papa sau se va împotrivi la toate acestea şi va voi să strice dogmele şi tradiţiile, pe care ni le-au predat Sfinţii Părinţi ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, să fie dat anatemii şi scos afară din rândul creştinilor Sfintei noastre Biserici cârmuite de Domnul nostru Iisus Hristos. (…) Şi când va sosi vremea, însuşi sângele vostru să-l vărsaţi, ca să păstraţi credinţa care ne-au lăsat-o Sf. Părinţi; şi mărturisirea voastră să o păstraţi şi să vă feriţi de aceştia. Să vă ajute Domnul nostru Iisus Hristos şi smeritele noastre rugăciuni să fie cu voi cu toţi. Amin”.
Trecând aproape două secole de la inovarea calendarului Grigorian, catolicismul adoptând în toate laturile sale reforma Grigoriană, Biserica Ortodoxă începea să fie mult mai mult strâmtorată şi atacată de idei catoliciste. Astfel, pentru a păzi clerul şi poporul Ortodox, la anul 1756, Patriarhul Ecumenic, Chiril, al Constantinopolului, adunând Sfântul Sinod pentru a doua oară, au dezbătut problema calendarului grigorian şi a prozelitismului făcut de misionarii catolici. Şi de această dată Sfântul Sinod a anatematisit pe toţi cei ce vor cuteza să primească inovaţiile papistăşeşti şi modernismele acestora. Ei au spus așa: să putrezească sticla și piatra în pământ, iar cel care va căuta să schimbe bunul mers al calendarului să nu putrezească.
Biserica Ortodoxă a păstrat unitatea în lupta cu erezia calendaristică până în anul 1923. Încălcarea unirii bisericilor Ortodoxe și răzmerița a produs-o patriarhul Meletie al IV-lea Metaxakis, introducînd stilul nou și inovațiile necanonice, Decizia de trecere la stilul nou a fost adoptată la ședința din Constantinopol, convocată în anul 1923 de patriarhul Meletie al IV-lea. La ședință n-au fost prezente Bisericile Rusă, Bulgară, Sîrbă și cea din Ierusalim. În calitate de calendar nou a fost propus așa-numitul calendar „nou-iulian”, propus de astronomul iugoslav M. Milankovici. În el ca și în cel gregorian este încălcată periodicitatea alternanței anilor simpli cu cei bisecți, iar pînă în anul 2800 aceste calendare coincid întru totul. Calendarul nou-iulian poate fi privit ca o variantă a celui gregorian. Bisericile care au adoptat calendarul nou-iulian, au păstrat pascalia Alexandrină, întemeiată pe calendarul iulian.
În Romînia, în 1919, reforma calendarului s-a produs pe cale administrativă, prin decret. Sfântul Sinod a refuzat să adopte noua datare a zilelor anului până în 1924. Astfel, cinci ani au curs în paralel un „timp laic” și altul al bisericii. În 1923, Conferința pan-ortodoxă de la Constantinopol a discutat despre adoptarea reformei calendarului și de biserica Răsăritului. Momentul a produs o schismă a lumii ortodoxe. Astfel, bisericile din România, Grecia, Bulgaria, Patriarhiile din Constantinopol, Alexandria și Antiohia au acceptat noul calendar, în vreme ce Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă, Sf. Munte Athos și Patriarhia Ierusalimului au rămas fidele stilului vechi. Schimbarea ce avea să o înfăptuiască în anul 1924, era chiar necunoscută de popor. S-a profitat foarte mult de situaţia critică în care se afla poporul nostru, în urma primului război mondial (1914-1918), când populaţia ducea destule lipsuri încât să mai aibă timp să studieze problema schimbării calendarului. S-a dezbătut această problemă a schimbării în diferite conferinţe sinodale, dar niciodată nu s-a făcut un Sinod Local cel puţin care să arate cumva o necesitate a schimbării. În schimbarea calendarului nu s-a ținut cont, nici nu s-a pomenit de Anatema Patriarhului Ieremia din 1583, nici de anatema patriarhului Chiril din 1756, nici de Anatema din anul 1848 a patriarhului Antim al Constantinopolului care rostește: să se îmbrace cu blestemul ca și cu o haină(Ps. 108, 17), ori papă de ar fi, ori patriarh, ori înger de ar fi cel care va îndrăzni să modifice așezămîntul Sfinților Părinți.
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost unul dintre Sfinţii Ierarhi care s-au opus în perioada lui Alexandru Ioan Cuza schimbării calendarului. Creștinii din acea perioadă erau foarte indignați și nedumeriți de schimbările calendarului. Au existat locuri unde țăranii au refuzat să mai intre în biserică, preoții au fost bătuți, legături de rudenie s-au rupt și întreaga viață spirituală a satului s-a destrămat.
Dumnezeu face multe minuni la sărbătorile pe calendarul vechi. Astfel, pe data de 6/19 ianuarie, în ziua de Bobotează, apele rîului Iordan se întorc înapoi. Pe data de 6/19 august cînd Biserica Ortodoxă sărbătorește Schimbarea la Față a Domnului Hristos, ce a avut loc pe Muntele Taborului, un nor acoperă muntele. Doar pe calendarul vechi are loc așa numita Kiriopasha, cînd Buna-Vestire cade în aceiași zi cu Sfintele Paști. Dar cea mai mare minune este Coborîrea Focului Haric care are loc în fiecare an la Ierusalim, în Biserica Învierii Domnului, în Sîmbăta Mare pe calendarul vechi.
De Paștele anului 1925, lumina învierii nu s-a aprins pe Sfântul Mormânt de la Ierusalim în ziua Paștelui pe stil nou. Bisericile Ortodoxe care au adoptat calendarul îndreptat, au stabilit din 1927 înainte, prin consens general, ca Paştile să fie serbat în toată creştinătatea ortodoxă după Pascalia calendarului vechi, adică odată cu Bisericile rămase la calendarul neîndreptat. Împotrivirile la reforma calendarului s-au înregistrat mai cu seamă în rîndurile călugărilor din Moldova și în Basarabia, care era parte componentă a Regatului României în acea perioadă. Fiind oameni trăitori cu duhul și punînd preț pe tezaurul ortodox adus de Sfinții Părinți, întreg cinul monahal, precum și maicile din mănăstirea noastră, au ținut cu dîrzenie rînduiala veche. Maica stareță, egumenă Eustafia, povestește cum era trimis jandarmierul să controleze dacă pregătirile de sărbătoarea Nașterii Domnului coincideau cu calendarul nou. Spre exemplu dacă masa de sărbătoare era de post sau de frupt. Maicile au păstrat tipicul bisericesc, calendarul vechi, ca pe o comoară încredințată lor de la generațiile anterioare, sfințită prin sînge mucenicesc, prin lacrimă și durere. Ținerea sărbătorilor pe stil nou era socotită aducătoare de boli și secetă. Străjerul evlaviei – trupul Bisericii, este poporul, care întotdeauna dorește să-și păstreze credința sa neschimbată și corespunzătoare părinților lor. Să ținem mărturisirea pe care am primit-o curată de la Sfinții Părinți, înaintașii noștri, refuzînd orice schimbare ca pe o ispită diavolească. A venit timpul pentru fiecare creștin să răspundă la întrebarea Episcopului Nicolae Velimirovici: „cu cine vrea să fie, cu întunecata Europă, sau cu Hristos” ?
Citeşte mai mult pe aparatorul.md: Să luăm aminte: Declaratia manastirii Raciula privind sarbatorirea Nasterii Domnului pe stilul nou, articol din anul 2013 https://www.aparatorul.md/declaratia-manastirii-raciula-privind-sarbatorirea-nasterii-domnului-pe-stilul-nou/
Notă: Din păcate, se pare că mănăstirea Răciula împreună cu duhovnicul obștii, părintele Pafnutie, au reluat comuniunea cu ecumeniștii din patriarhia Moscovei (după o perioadă de îngrădire de ecumeniști în ultimii ani), însă cele relatate în această scrisoare ne sunt de folos, cu atât mai mult cu cât informațiile nu vin de la facțiunile schismatice stiliste, care au greșit prin înființarea unor ierarhii necanonice.
III. Cei care au luptat pentru a păstra calendarul patristic au fost prigoniți
O parte a clerului şi a credincioşilor din Biserica oficială s-au ridicat împotriva schimbării calendarului iulian, refuzând să urmeze calendarul gregorian şi să participe la slujbele săvârşite după noua rânduială. Astfel, mulţi clerici, monahi şi monahii au fost nevoiţi să-şi părăsească mănăstirea de metanie şi să se retragă în pustie. Ei şi-au făcut adăposturi în peşteri, în gropi acoperite, situate în locuri greu accesibile ştiute doar de puţin credincioşi. Existenţa lor reprezenta un factor de îngrijorare pentru stareţii mănăstirilor din împrejurimi, care ştiau că pot fi astfel influenţaţi şi ceilalţi călugări.
Pentru a înăbuşi revolta acestora, Biserica oficială a cerut sprijinul forţelor de ordine ale statului, acest fapt având ca urmare prigonirea şi chiar agresarea fizică violentă a celor care se opuneau hotărârilor Patriarhiei. Pe 15 decembrie 1924, clerici din Biserica oficială au însoţit patrulele de jandarmi, în căutarea celor plecaţi din mănăstiri cu scopul de a-i aresta. Monahii ascunşi au fost informaţi de către credincioşi despre venirea jandarmilor şi au părăsit chiliile din munţi, care au fost demolate, odată cu ele fiind distruse şi obiectele de cult şi icoanele.
„Ba mai mult, adoptarea calendarului papisto-mamonic de către anumite biserici locale (a Greciei, Alexandriei, României din 1924, ulterior Bulgariei din 1968) în contra calendarului ortodox patristic (ce e parte a Sfintei Tradiţii, Sfintei Predanii) a fost făcut după acel Congres „panortodox” din 1923, de facto kakodox, organizat de masonul şi ereziarhul Meletie Metaxakis al Constantinopolului. După cum vedem şi azi, linia apostaţilor de Constantinopol are continuitate prin actualul ereziarh Bartolomeu.
Congresul kakodox din 1923 a fost perceput de ierarhia de atunci a bisericilor locale ca un adevărat sinod „panortodox” întocmai ca acesta care s-a petrecut anul acesta, 2016, însă nu şi de poporul ortodox. Să nu uităm ce s-a întîmplat după: reforma calendarului s-a produs de sus în jos – de la ierarhie la popor – cu forţa statului, adică poliţie şi jandarmerie, iar acolo unde nu s-a putut face vreun compromis s-a ajuns la crimă: mii de credincioşi omorîţi sau închişi pentru păstrarea calendarului ortodox, biserici dărîmate, preoţi caterisiţi, iar cei rămaşi vii numiţi de către avocaţii (diavolului/dezbinătorului) reformiştilor (în speţă Miron Cristea, cel de un duh şi de-o frăţie cu Metaxakis) schismatici, întocmai precum face astăzi Filoteu Bălan faţă de cei îngrădiți de erezia ecumenistă.
Nemaivorbind de alte consecinţe care persistă şi astăzi: despărţirea pleromei ortodoxe în 2 tabere – de stil nou şi de stil vechi – uneori războindu-se între ele cu diverse etichete pe problema calendarului şi slăbirea rezistenţei faţă de reala problemă infiltrată în Biserică de acelaşi duşman, erezia ecumenismului.
Basarabenii nu au uitat de prigoana de atunci între 1924-1937 dusă de statul român cu consimţămîntul ierarhilor ecumeniști din BOR contra credincioşilor ce au păstrat calendarul bisericesc patristic, de aceea astăzi (scriu în cunoştinţă de cauză şi de la faţa locului) majoritatea moldovenilor din Republica Moldova care nu se consideră români (iar ei reprezintă majoritatea conservatoare a populaţiei, fiind contra reformelor şi tendinţelor occidentale de gen LGBT) o spun pentru că îi consideră pe români mai degrabă „catolici” (citez), pentru că au schimbat calendarul. De aici şi deosebirea de termen în mentalitatea lor: „moldovean” e cel care a păstrat calendarul bisericesc, iar „român” e cel de pe stil nou, cel care s-a catolicizat, care a acceptat schimbarea calendarului. De aceea „moldoveanul” nu poate fi „român”, dacă acesta ţine calendarul bisericesc. Cît despre celelalte lucruri: denumirea limbii (că ar fi moldovenească şi nu română), istoria (că Moldova e mai veche, de la 1359, decît România, de la 1859) sau altele, nu sînt decît argumente auxiliare care derivă din cel mai important dezbinător, argumentul duhovnicesc – reforna calendarului. Dacă argumentele auxiliare pot fi uşor combătute într-o dezbatere cu aceştia şi acceptate ca atare de către ei, atunci argumentul duhovnicesc este practic de necombătut. Cu alte cuvinte, românii nu vor mai fi „catolici” din momentul în care vor reveni la calendarul bisericesc şi atunci moldovenii nu vor mai avea nici o reţinere în a se numi români şi a se identifica ca atare.
Dacă cineva luptă pentru unitatea neamului românesc, dar nu luptă pentru curăţia credinţei ortodoxe a poporului (adică contra reformei calendarului bisericesc şi contra ecumenismului, care şi este, de fapt, realul scop al schimbării calendarului) este un nefericit ostaş dezarmat, un prizonier înşelat de un fals ideal lumesc, ce este lipsit chiar de conştiinţa existenţei armei duhovniceşti.
Combaterea ereziei ecumeniste trebuie făcută în România alături de combaterea stilului nou, iar dacă la nivel de ierarhie nu poate fi făcut nimic, atunci poate fi început de la nivelul de jos, de la popor, iar în condiţiile de azi – de la preoţii care au întrerupt pomenirea numelui ierarhilor ecumeniști şi comunităţile pe care le păstoresc duhovniceşte.” (Comentariul unui frate din Basarabia la un articol de pe blogul Saccsiv)
.
IV. Alte câteva învățături ale Sfinților Părinți despre încălcarea Tipicului bisericesc cauzată de schimbarea calendarului
3 Trackbacks / Pingbacks