Sfântul Vasile cel Mare – Tâlcuire la Cartea Proorocului Isaia
74. «Şi îşi vor bate săbiile lor în pluguri şi suliţele lor în seceri»
Acesta este scopul folositor al mustrărilor, să‐i schimbe pe cei războinici şi agitaţi într‐o stare paşnică. Este clar oricui că Legea şi cuvântul lui Hristos, care sunt liniştite şi împăciuitoare, au propovăduit pacea celor de departe şi celor de aproape, ca şi iudeii, şi cei dintre neamuri să lepede [lucrurile] războinice, atât cele pentru contactul de aproape din luptele desfăşurate corp la corp – acestora le zice „sabie” –, cât şi cele pentru apărarea de la distanţă – acestea spune că sunt „lăncile” şi „suliţele”. Pe acestea Cuvântul din Ierusalim le transformă în unelte de agricultură, încât sabia distrugătoare
oferă seminţe dătătoare de viaţă, puse în sufletele raţionale de Înţelepciune; devine plug care face moale cele ce sunt întărite, care scoate spinii şi le face vase ale harului ceresc. Iar suliţa care loveşte şi respinge de la distanţă [devine] ceva care le strânge pe cele de aproape şi ţine împreună legături. Căci asemenea sunt secerile care le adună împreună pe cele împrăştiate şi leagă împreună spicele în legătura snopului. Este deci şi un seceriş raţional, pentru care este nevoie de instrumente potrivite, de care se spune: «Ridicaţi ochii voştri şi vedeţi, că ţarinile sunt bălane». Niciun războinic nu este potrivit pentru seceriş. Dar la acest seceriş [Domnul] îi trimite pe proprii Săi ucenici, despre care a şi spus: «Secerişul este mult, dar lucrătorii puţini» De aceea, acestor secerători, pentru că nu aveau vreo unealtă de război în inimi, le‐a dat puterea să aducă pacea în casele în care intrau.
75. «Şi nu va ridica neam împotriva [altui] neam sabie».
Cât timp cuvântul înţelepciunii acestei lumi lucrează înfocat, neamurile se ridică unele împotriva celorlalte, aducându‐şi împotrivă sabia cuvântului ascuţită cumplit în exerciţiu şi strălucind de [puterea de] convingere. Dar de când a venit pacea noastră şi a fost vestită «slava întru cele înalte lui Dumnezeu şi pe pământ pace», atunci deodată minciuna a fost redusă la tăcere de adevăr.
După cum corul păsărilor care ciripesc se amuţeşte deodată, când de undeva de sus se arată un vultur deasupra lor, [tot aşa ei] nu îşi mai resping unul altuia cuvintele. Unul spunând că nu este deloc pronie, altul că aceasta ajunge până la lună. Nici despre suflet: unul considerând că este muritor, altul că este nemuritor. Cele despre soartă, unul că ea le stăpâneşte pe toate, iar altul că ea nu există absolut deloc. Dar de când a venit nebunia propovăduirii şi Cel răstignit este slăvit, Învierea este crezută, şi judecata este nădăjduită, neamurile au încetat războiul dintre ei şi este pace. Dar mă tem să nu devină apoi spectatori ai războiului nostru… Dacă până atunci toată viaţa li s‐a irosit cu învăţarea cuvintelor zadarnice, căci dialogul este o polemică argumentată [Scriptura] spune: «Nu vor mai învăţa să se războiască» în loc de „Nu vor mai avea legătură cu învăţătorii disputelor”.
PSB 2 – Comentariu la Cartea Profetului Isaia, Capitolul 2
Be the first to comment