Interviu telefonic cu Gheron Sava Lavriotul după întoarcerea din România – Despre nevoia de unitate în adevăr a Părinților și credincioșilor care au întrerupt comuniunea cu ecumeniștii. Despre validitatea tainei botezului, problema iconomiei, despre calendarul vechi

Idei principale și răspunsuri

Despre unitate în adevăr și despre persoanele care creează dezbinare

Extras din interviu:

„Trebuie să fim uniți în Adevăr, dar trebuie să vorbim între noi și în mod special Părinții care au întrerupt pomenirea ecumeniștilor trebuie să vorbească între ei. Trebuie să se întâlnească mai des la sinaxe și să discute problemele.”

„Există și persoane toxice pe care trebuie să le îndepărtăm pentru a nu crea probleme în această luptă.”

Despre calomniile apărute pe internet

Extras din interviu:

„Și de asemeni, minciunile pe care le spun unii oameni, că nu mai sunt în aceeași luptă cu Părintele Evstratie și cu ceilalți Părinți și că sunt singur și fac ceea ce vreau, acestea sunt lucruri demonice. Oricine îl poate suna pe Părintele Evstratie, pe Părintele Alipie sau pe Părintele Evghenie și poate vedea că suntem împreună în această luptă.”

„M-a întristat foarte mult ceea ce a făcut Părintele Ciprian, deoarece venea să calomnieze o persoană care a murit (pe Părintele Antim) și care nu se putea apăra

Despre botez

Extras din interviu:

„Dacă preotul face botezul fără apă, deoarece este o necesitate, botezul nu mai trebuie repetat. Chiar dacă un mirean va săvârși taina botezului în caz de urgență, în cazul în care va supraviețui copilul atunci preotul va trebui să mai săvârșească anumite rânduieli dar nu va repeta Taina, nu va mai face din nou ceea ce s-a făcut deja (rostirea celor trei nume ale Sfintei Treimi), Aceste lucruri sunt trecute în Pidalion. Aceasta este dovada zdrobitoare că dacă preotul săvârșește botezul fără apă, Taina nu va mai fi repetată. Chiar dacă este o situație de urgență. Botezul este valid în acest caz.”

Despre iconomie și acrivie

Extras din interviu:

„Vom face ceea ce a spus Sfântul Teodor Studitul. Vom face iconomie pentru mirenii care merg la ecumeniști, unde este erezie. Facem iconomie cu ei, dar nu le dăm Sfânta Împărtășanie. Însă facem iconomie cu ei doar dacă nu se duc să se împărtășească la eretici, la ecumeniști adică.

Sfântul Teodor Studitul spune că vom face iconomie cu acești oameni care merg la eretici, dar nu se împărtășesc cu ereticii. Îi vom primi, deoarece ne dorim să fie împreună cu noi, să-i aducem la Ortodoxie De aceea facem această iconomie, pentru ca oamenii să înțeleagă ce este erezia și să își dea seama care este adevărul. Nu putem să facem această iconomie pentru totdeauna. Trebuie să le spunem după șase luni, maxim un an: Cât timp vă trebuie să vă hotărâți? Trebuie să vă hotărâți. Nu puteți merge și aici și la ecumeniști. Păstrăm acrivia, nu mergem noi la ei, la ecumeniști. Suntem în acrivie, dar facem iconomie cu oamenii care nu se pot hotărî de la început. Deoarece acești oameni nu știu încă ce este ecumenismul. Au nevoie de timp pentru a înțelege.”

Despre calendarul vechi, calendarul corect

Extras din interviu:

Nu am spus niciodată că trebuie să mergem la stiliști. Niciodată nu am dus lupta aceasta pentru a ajunge în situația stiliștilor. Trebuie să le fie rușine pentru aceste acuzații josnice! Dar am spus adevărul, deoarece în Sfântul Munte Athos ținem vechiul calendar, care este cel corect. Nu mint, Dumnezeu îmi este martor că Părintele Ciprian mi-a spus astfel: Aș fi vrut să schimb calendarul, să nu mai țin calendarul nou, să țin calendarul vechi, dar îi voi pierde pe toți oamenii care vin la mine. Deci Părintele Ciprian știe, dar vrea oameni alături de el, de aceea nu schimbă calendarul. Schisma a apărut din cauza acceptării noului calendar. Calendarul nou este cel schismatic, nu calendarul vechi. Schisma a venit în Biserică din cauza calendarului. Trebuie să cunoaștem aceste lucruri. Acesta este adevărul. Calendarul vechi este calendarul pe care sărbătorim Sfintele Paști. Și dacă s-a schimbat calendarul, de ce nu s-a schimbat și data Paștilor? Calendarul vechi este calendarul ortodox. Am spus că cele 13 zile nu sunt o problemă de dogmă. În schimb, unitatea Bisericii, care este distrusă din cauza schimbării calendarului, este dogmă. Deci, trebuie să vi se spună adevărul, tot adevărul. Acesta este adevărul și îl voi spune. Dar adevărul este și faptul că îi combat pe stiliști și că sunt împotriva lor și că foarte mulți oameni pleacă de la stiliști și vin la noi. Deci, dacă sunt acuzat că voi duce lupta anti-ecumenistă către stiliști sau că sunt un stilist, aceasta nu este doar o minciună, este de râs. Pentru că acțiunile mele, ceea ce fac arată tocmai contrariul!”

Despre unitate în Adevăr în lupta antiecumenistă

Extras din interviu:

„Aș vrea să le spun acestor Părinți că trebuie să vadă care este adevărul și să urmeze adevărul și să fie uniți. Iar dacă cineva nu urmează adevărul, el singur va rămâne în afara adevărului, la fel cum este acum Părintele Ciprian. Trebuie să ne purtăm frumos cu oamenii, trebuie să fim respectuoși și trebuie să avem dragoste alături de Adevăr, nu putem să avem adevărul fără să avem dragoste. Dacă îți vei dori să păstrezi adevărul, dar fără să ai dragoste, vei ajunge în înșelare. Dacă vei pierde dragostea, vei pierde și adevărul. Iar dacă vei pierde adevărul, vei pierde și dragostea. Acestea două merg împreună. Nu trebuie să separăm dogma (dreapta credință) de dreapta viețuire. Trebuie să le arătăm respect celorlalți, să ne purtăm frumos și să avem dragoste. Acestea toate trebuie să fie împreună. Acest lucru trebuie să îl facem și acest lucru l-au făcut Sfinții Părinți.”

 

Nota redacției:

Principalul motiv pentru care am realizat acest interviu este faptul că Părintele Sava este acuzat pe nedrept de stilism, deși îi combate pe stiliștii schismatici. Corect este să ținem calendarul vechi, calendarul care este ținut și în Sfântul Munte, dar fără a nega Tainele pe calendarul nou, fără să creăm episcopii paralele.

Un alt motiv la fel de important este faptul că Părinții îngrădiți de erezia ecumenistă trebuie să se întâlnească mai des la Sinaxe și să discute problemele, având dragoste pentru adevăr mai întâi și arătând respect unii altora. Este nevoie și de izolarea persoanelor toxice care distrug lupta anti-ecumenistă, luptând împotriva oamenilor, mințind, aducând calomnii și spunând pe internet informații din viața privată a altor persoane. Un ortodox nu poate tolera un astfel de comportament. Trebuie sancționat pe față.

„Cine este mai fericit decât aceia şi cine mai de plâns decât noi, de vreme ce ei şi-au pus şi sângele şi viaţa pentru dascălii lor, iar noi, adeseori, nici măcar o simplă vorbă nu îndrăznim să punem pentru părinţii noştri comuni, ci, auzind că sunt batjocoriţi şi grăiţi de rău – fie de ai noştri, fie de străini – nu le răspundem celor ce-i grăiesc astfel, nu-i oprim, nici nu-i mustrăm.” – Sfântul Ioan Gură de Aur ioanguradeaur.ro/125/despre-aquila-si-priscilla-si-ca-nu-se-cuvine-sa-graim-de-rau-pe-preotii-lui-dumnezeu-cuvantul-2/

Noi nu calomniem pe nimeni și nu venim cu informații din viața privată, ceea ce spunem aici sunt răspunsuri la acuzații publice.

Interviul a fost realizat de Sora Ioana din București

(Vedeți și https://ortodoxlogos.ro/2021/06/15/scrisoare-deschisa-catre-inaltpreasfintitul-irineu-pop-arhiepiscop-al-alba-iuliei-eretic-ecumenist-si-semnatar-al)

18 Comments

  1. Nu există argumente în Sfintele Canoane pentru repetarea botezului. Sfântul Nicodim Aghioritul a făcut parte din mișcarea colivazilor, care veneau cu lucruri extreme, contrare Sfintelor Canoane. Au adus și această inovație, că ar exista Canoane opționale și Canoane obligatorii. Dar toate Sfintele Canoane sunt obligatorii, și acest Canon de la Sinodul 2 Ecumenic, Canonul 7:

    Canonul 7 : Modalitatea de reintegrare a fostilor eretici : unii cu declaratie scrisa de abjurare (arieni, macedonieni, sabatieni, novatieni, quartodecimani, si apoi se pecetluiesc cu Sf. Mir la frunte, ochi, nas, gura si urechi, rostind : Pecetea darului Sf. Duh. Pe ceilalti (eunomieni, montanisti, frigieni si sabelieni) ii primeste Biserica asa cum ii primeste “pe pagani”, cu treptele : crestin, catehumen, exorcizati, invatacei deprinzand scripturile si apoi botezati.

    Deci în cazul în care cineva vine de la eretici, corect este să se procedeze cum a spus acest Canon. Rostirea celor trei nume ale Sfintei Treimi nu se repetă, nici dacă oamenii se întorc de la eretici condamnați. Pentru că un Canon de la un Sinod Ecumenic a poruncit acest lucru.

    Sfinții, Sfântul Nicodim Aghioritul, au mai avut greșeli, acest lucru nu îi împiedică să fie Sfinți, dar Sinoadele Ecumenice nu greșesc. Noi ascultăm de Sinoade.

    În România a existat această influență a colivazilor care legau întreruperea comuniunii cu erezia de validitatea Tainelor. Inclusiv Sfântul Paisie Velicicovski a fost influențat de mișcarea colivazilor, inclusiv moliftelnicele au fost schimbate sub influența acestei mișcări a colivazilor.

    În ultimele secole nu am mai avut Sinoade Ecumenice care să rezolve toate problemele adunate, avem în schimb Sfintele Canoane care toate sunt obligatorii! Indiferent cine ar spune, ce ar spune, chiar și un Sfânt.

    Canoanele de la Sfintele Sinoade Ecumenice sunt obligatorii, nu opiniile personale ale Sfântului Nicodim Aghioritul.

    • Potrivit lui Socrate Scholasticus , Eunomius și-a pus în practică concluziile teologice prin modificarea formulei de botez: în loc să boteze în numele trinității , a botezat în numele creatorului și a morții lui Hristos ; [6]

      Deci Eunomie nu boteza în numele Sfintei Treimi. De aceea botezul eunomienilor se anula și cei care veneau de la eunomieni erau primiți prin botez.

    • Canonul 7 de la Sinodul 2 Ecumenic este obligatoriu și arată că pentru ereticii care botezau în numele Sfintei Treimi, rostind cele trei nume, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, nu se cerea primirea prin botez, ci prin mărturisire de credință și mirungere.

      CANONUL 7 Sin. II ec. (PRIMIREA ERETICILOR ÎN BISERICĂ)

      Pe aceia dintre eretici care revin la Ortodoxie, în partea celor ce se mântuiesc, îi primim după rânduiala mai jos arătată şi după obicei. Pe arieni şi pe macedonieni şi pe sabatinieni şi pe novaţieni cei ce-şi zic lor catari şi stângaci, apoi pe patrusprezeceni(quartodecimani), adică pe mer-curaşi (tetradiţi) şi pe apolinarişti îi primim dacă dau zapis (scrisori demărturisire de credinţă) şi dacă dau anatemei toată erezia care nu cugetă (învaţă) cum cugetă (învaţă) sfânta a lui Dumnezeu Biserică sobornicească şi apostolească şi îi pecetluim, adică îi ungem mai întâi cu sfântul mir, adică fruntea şi ochii şi nările şi gura şi urechile şi pecetluindu-i pe ei zicem: Pecetea darului Duhului Sfânt.

      Iar pe eunomieni, pe cei ce se botează cu o singură afundare, şi pe montanişti, adică pe cei ce se numesc aici frigieni, şi pe sabelieni, care învaţă că Fiul este tot una cu Tatăl (identitatea Fiului cu Tatăl) şi care fac şi alte oarecare lucruri de neîndurat (urâte), şi pe toate celelalte erezii (căci multe sunt aici, mai cu seamă cele care pornesc din ţara Galatenilor) pe toţi dintre aceştia care doresc să se adaoge (ataşeze) ortodoxiei, îi primim ca pe elini (păgâni): şi (adică) în prima zi îi cercetăm, a doua zi îi catehizăm, iar a treia zi le facem lepădările de Satana (îi exorcizăm), suflând asupra lor de trei ori în faţă şi în urechi şi astfel îi catehizăm şi facem să petreacă timp îndelungat în biserică şi să asculte Scripturile şi atunci îi botezăm.

      (46, 47, 68 ap.; 8, 19 sin. 1 ec; 95 Trui; 7, 8 Laod.; 57 Cartag.; 1, 5, 47 Vasile cel Mare)

    • Canonul 7 de la Sinodul 2 Ecumenic ne arată că este valid botezul. Mărturisim cum se face botezul corect prin întreită afundare. În caz că nu există apă, materia este aerul, e o situație de urgență. Preoții care nu acoperă tot trupul cu apă în condiții obișnuite trebuie caterisiți, dar nu avem un Canon care să ceară refacerea botezului. A nu face botezul în mod corect este o practică eretică, ca și rugăciunea în comun cu ereticii sau orice altă erezie, dar marturisind cum trebuie să facem ortodox botezul ne delimităm de această erezie. E o situație asemănătoare cu îngrădirea de erezie fără a nega existența Tainelor.

      • Atât la Petru Vodă, Sfinția voastră cât și după Sinodul din Creta Sfinția voastră și părintele Ciprian Staicu ați slujit cu preoți care nu au fost botezați corect. De ce nu ați cercetat aceste lucruri înainte să slujiți cu acești preoți? Oricum ceea ce susțineți Sfinția voastră și părintele Ciprian este erezie. Aveți argumente zero în Sfintele Canoane pentru a susține că astfel de preoți sunt de fapt mireni.

        Singuri vă contraziceți prin fapte.

  2. Și cu cei din Ardeal primiți prin semnătură cum rămâne? Cine mai e preot și cine mai e episcop azi? Multe încurcături se realizează atunci când din pricina lenei de a propovădui îngrădirea de erezie se pedalează pe absența Tainelor, pentru a-i convinge mai ușor pe oameni să se îngrădească, dar e o practică greșită aceasta… Această greșeală au făcut-o și colivazii. Dar Canonul 7 de la Sinodul 2 ne arată răspunsul!

    https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/225/revenirea-greco-catolicilor-la-ortodoxie-unitatea-religioas%C4%83-din-ardeal-s-a-realizat-de-c%C4%83tre-credincio%C5%9Fii-%C5%9Fi-preo%C5%A3ii-greco-catolici-%C3%AEnfrunt%C3%A2nd-opozi%C5%A3ia-ierarhiei-unite

  3. Eunomie modificase formula de botez. În plus era vorba de eretici condamnați care nu aveau preoție.
    Dacă există rostirea numelor Sfintei Treimi, materia se poate socoti și aerul, deoarece botezul în situații speciale fără apă este valid. Este greșeala preotului, dar formula a fost spusă corect. Despre formulă vorbeau Sfinții Părinți pentru că aceia care botezau într-o afundare, botezau cu o formulă întru moartea și învierea Domnului, nu botezau în cele trei nume ale Sfintei Treimi. Citiți și textul Canonului 50 Apostolic.
    Eunomius și-a pus în practică concluziile teologice prin modificarea formulei de botez: în loc să boteze în numele trinității , a botezat în numele creatorului și a morții lui Hristos ; [6]

  4. Canonul 50 Apostolesc nu socotește botez botezul făcut întru moartea Domnului, botezul cu formula “în numelui lui Dumnezeu” sau “întru moartea Domnului” cu o singură afundare… Citiți textul Canonului. Iar preoții care batjocoresc afundările, neacoperind tot trupul cu apă, trebuiesc caterisiți dar Canonul nu spune să se facă din nou Botezul. Orice situație este rezolvată clar de Canoane.

    Sfinții au avut greșeli uneori, greșeli pe care Biserica nu și le-a însușit, având drept reper Sfintele Canoane date de Sfintele Sinoade.

    Sfântul Atanasie cel Mare a hirotonit un episcop pe scaunul altui episcop. L-a hirotonit pe episcopul Paulin pe scaunul Sfântului Meletie fără măcar să aștepte ca Sfântul Meletie să fie judecat de un Sinod pentru cele de care era acuzat în vremea aceea în care exista multă tulburare din cauza comuniunii cu arienii. Iar Sfântul Vasile cel Mare a luptat pentru a-l reabilita pe Sfântul Meletie și a reușit.

    • La început, în primii ani, am greșit cu toții, preluând ceea ce a spus Sfântul Nicodim Aghioritul, dar important este ca de acum încolo să ascultăm de Sfintele Canoane : Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare, Canonul 7 al Sinodului 2 Ecumenic…

      • A greșit și Sfântul Atanasie cel Mare, hirotonind un episcop pe scaunul Sfântului Meletie. Și Sfinții mai greșesc. Doar Sfintele Canoane sunt fără greșeală, pentru că au fost date de Duhul Sfânt.

      • Sfântul Nicodim Aghioritul, trăind într-o perioadă în care gândirea era occidentalizată, educația fiind plină de principii scolastice, a aplicat unele lucruri pe care le făceau Părinții din vechime. În vechime existau rânduieli care acum nu mai sunt canonice. Episcopii, de exemplu, puteau fi căsătoriți.

        Despre botezul catarilor erau în vechime păreri diferite. De aceea s-au dat Sfintele Canoane, pentru ca de la acel moment înainte toată Biserica să respecte aceeași hotărâre. Sfintele Canoane devin obligatorii din momentul în care au fost date și toată Biserica se supune aceleiași hotărâri, chiar dacă în vechime existau păreri diferite.

        Fragmente din Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare:

        “deoarece atunci când s-a tratat în privinţa acestora au fost diferite păreri despre botezul lor.”

        “Căci cei vechi au hotărât să se primească acel botez, neabătându-se întru nimic de la credinţă”

        “Deci cei vechi au hotărât ca cel al ereticilor (botez) desăvârşit să se anuleze.”

        “dar s-a părut celor din vechime, şi de cei împreună cu Ciprian şi cu Firmilian al vostru vorbesc, a-i supune pe toţi aceştia unei hotărâri, pe catari şi pe encratiţi, şi pe idroparastaţi, şi pe apotactiţi. Căci începutul dezbinării s-a făcut prin schismă; iar cei ce s-au lepădat de Bi­serică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comuni­carea prin întreruperea succesiunii. Căci cei dintâi care s-au depărtat aveau hirotoniile de la Părinţi, şi prin punerea mâinilor peste ei aveau ha­rul duhovnicesc; dar cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici pu­tere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut; pentru aceasta Părinţii au hotărât ca cei bo­tezaţi de dânşii ca de nişte mireni, venind la biserică, să se curăţească din nou cu adevăratul botez al Bisericii.”

        Acestea le aplicau cei din vechime, înainte de stabilirea Sfintelor Canoane.

        Iar Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare stabilește hotărârea ca botezul catarilor să fie primit când se pocăiesc și se unesc cu Biserica, chiar dacă clericii catari nu aveau harul Duhului Sfânt, fiind considerați mireni și de fapt erau în afara Bisericii.

        “Dar, fiindcă în general unora din Asia li s-a părut ca din interesul conducerii multora să se primească botezul acestora, fie primit.”

        Faptul că preoții lor erau de fapt mireni fără har și faptul că erau în afara Bisericii urma a se îndrepta în momentul în care se uneau cu Biserica și primeau har:

        “Căci mă tem ca nu cumva, întru­cât hotărâm să zăbovească în privinţa botezului, să-i împiedicăm pe cei ce se mântuiesc prin asprimea orânduielii, iar dacă aceia păstrează botezul nostru, aceasta să nu ne înspăimânte; căci nu suntem răspunzători prin împrejurarea că le dăm lor har, ci ne supunem preciziunii canoanelor. Dar negreşit să se dispună ca cei ce vin de la botezul acelora să se ungă adică de credincioşi, şi aşa să se apropie la taine. Căci ştiu că pe fraţii Zaiu şi Satornin, fiind ei din acea rânduială, i-am primit în scaunul epis-copilor; drept aceea, pe cei ce au fost împreună cu tagma acelora nu mai putem a-i despărţi de Biserică, deoarece prin primirea episcopilor am aşezat ca şi un canon cele în privinţa comuniunii cu dânşii.”

        Același lucru îl stabilește și Canonul 7 al Sinodului 2 Ecumenic despre botezul catarilor.

  5. Sfântul Ciprian al Cartaginei. Scrisori baptismale.

    Scrisoarea a LXIX-a Cyprianus îi trimite sănătate lui Magnus

    (fragment)

    “XII 1. M-ai întrebat, de asemenea, prea iubitul meu fiu, ce părere am despre cei care, suferinzi fiind şi bolnavi, dobândesc harul lui Dumnezeu: oare trebuie să fie socotiţi creştini adevăraţi, fiindcă nu au fost scăldaţi în apa mântuitoare, ci au fost stropiţi. în această chestiune, smerenia şi cumpătarea noastră nu dă o hotărâre precisă pentru nimeni, ca fiecare să gândească ceea ce crede (că e bine) şi să facă ceea ce a gândit. 2. Noi, după cât înţelege smerenia noastră, socotim că binefacerile lui Dumnezeu nu pot fi ciuntite şi slăbite cu nimic şi nici nu pot fi micşorate în vreun fel când, cu credinţa deplină şi întreagă şi a celui care dă şi a celui care ia, se primeşte ceea ce se soarbe din darurile dumnezeieşti. Căci prin Botez nu sunt spălate petele păcatelor, aşa cum sunt spălate, în baia trupească şi profană, necurăţeniile pielii şi trupului, unde este nevoie de pastă de silitră şi de celelalte sub stanţe ajutătoare, de scaun şi de piscină pentru ca trupul să fie spălat şi purificat. Altfel este spălat sufletul credinciosului, altfel este purificat gândul omului prin meritele credinţei. în Taina Botezului, când nevoia te sileşte, Dumnezeu, în marea Sa bunătate, dăruieşte totul credincioşilor, chiar dacă rânduiala a fost scurtată. 3. Nici nu trebuie să se tulbure cineva văzând că bolnavii sunt stropiţi sau udaţi când primesc harul Domnului, pentru că Sfânta Scriptură grăieşte prin gura profetului Iezechil: ,,Şi vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curaţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi idolii voştri vă voi curaţi. Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da” (Iezechil 36, 25-26)43. , (…)
    XIII 1. Dar fiindcă unii îi numesc pe cei care au primit harul lui Hristos prin apa mântuitoare şi printr-o credinţă adevărată nu creştini ci clinici aceşti oameni, cei care au citit lucrări mai multe şi mai savante, i-au găsit poate pe clinici la Hipocrate şi la Soranus. Căci eu, care nu cunosc decât pe clinicul din Evanghelie, ştiu că pentru acel paralitic şi nevolnic, care a zăcut în pat ani lungi din viaţa sa, boala nu a fost o piedică în dobândirea din partea cerului a unei sănătăţi depline şi nu numai că s-a sculat din pat prin bunătatea Domnului, dar şi-a luat şi patul cu forţele cele câştigate şi întărite. 3. Şi de aceea, atât cât îmi este dat să gândesc şi să înţeleg prin credinţă, părerea mea este că trebuie considerat creştin autentic oricine a primit harul dumnezeiesc în Biserică, prin legea şi puterea credinţei”

    • Sfântul Vasile cel Mare în Canonului 1 vorbește despre primirea botezului catarilor când se uneau cu Biserica “Şi, ca atare, încă sunt din­tre cei dezbinaţi; dar s-a părut celor din vechime, şi de cei împreună cu Ciprian şi cu Firmilian al vostru vorbesc, a-i supune pe toţi aceştia unei hotărâri, pe catari şi pe encratiţi, şi pe idroparastaţi, şi pe apotactiţi. Căci începutul dezbinării s-a făcut prin schismă; iar cei ce s-au lepădat de Bi­serică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comuni­carea prin întreruperea succesiunii. Căci cei dintâi care s-au depărtat aveau hirotoniile de la Părinţi, şi prin punerea mâinilor peste ei aveau ha­rul duhovnicesc; dar cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici pu­tere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut; pentru aceasta Părinţii au hotărât ca cei bo­tezaţi de dânşii ca de nişte mireni, venind la biserică, să se curăţească din nou cu adevăratul botez al Bisericii. Dar, fiindcă în general unora din Asia li s-a părut ca din interesul conducerii multora să se primească botezul acestora, fie primit.”

      Deci Sfântul Vasile spune că hotărârea, concluzia este “fie primit”

      Așa rămâne hotărârea…

      La fel și cea a Sinodului 2 Ecumenic prin Canonul 7

      • Putem declara invalide Tainele și toate hirotiniile făcute de patriarhul Miron care a fost primit de Sinod de la greco-catolici prin iscălitură?

  6. Nu am afirmat niciodata ca botezul intr-o singura afundare este valid. Părintelui Matei Vulcănescu să-i fie rușine pentru aceste minciuni și speculații. De asemenea, și alte persoane NE ADRESAU INTREBAREA ACEASTA CU SCOPUL DE A SPECULA, dar părintele Sava și ceilalți părinți care au întrerupt comuniunea cu ecumenistii nu au spus ca botezul printr-o singura afundare este valid. Daca este facut intr-o singura afundare nu este valid. Daca tipul botezului este corect, prin trei afundari, dar preotul face aceasta greseala si nu acopera tot trupul cu apa, atunci acest preot trebuie sa fie caterisit, dar nu inseamna ca persoana respectiva este nebotezata.
    Daca se face o singura afundare atunci NU avem conditiile necesare ca Taina Botezului sa fie valida. Acesta este un lucru.

    Alt subiect este cel al botezului in situatii de urgenta.
    Iar in Pidalion se arata ca in situatii speciale, cand nu exista apa, daca un preot boteaza copilul cu putina apa, dar prin repetarea de trei ori a miscarii de afundare, chiar daca nu exista suficienta apa, materia se socoteste aerul. Deci botezul in situatii de urgenta este valid, daca este facut in numele Sfintei Treimi, repetand de trei ori gestul de afundare si rostind cele trei nume ale PreaSfintei Treimi, chiar daca nu exista suficienta apa.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*