Din viața Sfântului Nichita Patriciul Mărturisitorul (pomenit la 13 octombrie):
https://sites.google.com/site/ortodox007/mineiele-bisericii-ortodoxe/mineiul-pe-octombrie#h.czonzvbz5lgv
“Şi era de cincizeci de ani când s-a călugărit; şi la această mănăstire s-a aflat, până în zilele împărăţiei lui Leon Armeanul luptătorul de icoane. Deci Dacă a văzut, necinstea ce i se făcea icoanelor, ieşi din cetate şi merse la un metoh pe care îl dăruise el mânăstirii, şi se amestecă cu fraţii cei mai proşti, mâncând cu ei, şi lucrând împreună cu ei. Iar oarecari din clevetitori făcând voia luptătorului de Dumnezeu, îi spuse că acesta avea o icoană a Mântuitorului, care din credinţă o luase de la Roma. Deci, se trimise unul din rânduiala sa înfricoşându-l cu cuvinte aspre şi cu îngroziri, şi cerându-i să-i dea cinstita icoană. Iar el nevrând, răspunse : Nu este a mea această cinstită icoană, ci este a lui Dumnezeu, şi s-a dăruit în sfintele odoare ale bisericii. Deci apucând pe alt frate, ca să-i arate ceea ce căuta, intră în biserică, şi aflându-o o luă, ca şi cum ar fi fost lucru de nimic şi o aruncă fără de cinste la aşternutul picioarelor lui. Sfântul văzând aceasta suspină dintru adâncul inimii, socotind că aceasta era să-i fie începătura bântuielilor. Deci, vrând să plece trimisul împărătesc, închise pe Sfântul, să nu iasă nicidecum de acolo.”
“După acestea luând împărăţia Teofil luptătorul de Dumnezeu, şi acesta purtând şi el război împotriva sfintelor icoane, trimise şi către Sfântul pe un oarecare Teodosie să-i spună înaintea celor ce se aflau acolo că, sau să se împărtăşească cu patriarhul Antonie, şi să nu se închine icoanelor, sau în acel ceas să fie izgonit, iar Sfântul zise : Nu voi înceta niciodată, a mă închina icoanei lui Hristos şi Dumnezeului meu, măcar că aceasta nu vă place, iar pe Antonie avându-mi mintea întreagă, nu-l voi numi Patriarh, ci preacurvar. Deci izgoneşte, taie, fă ce-ţi este voia; şi îndată îl izgoni de acolo, iar Sfântul mulţumind lui Dumnezeu, şi luând cu dânsul trei fraţi, merse la alt metoh ce era acolo aproape, şi petrecând acolo sfânta patruzecime, până la pogorârea Sfântului Duh, se duse la Pantihia. Dar ieşise poruncă, să nu se primească creştinii cei ce fug. Îngrijindu-se Sfântul, se întoarse la Erivol, şi acolo iarăşi cu grijă fiind pentru jafurile Agarenilor, veni către dânsul un oarecare Nicolae rudenie a sa şi zise, că ar găsi mare odihnă, de ar vrea să meargă la metohul lui, ce se cheamă Zulupas, şi se duse acolo. Apoi peste puţină vreme îi merse poruncă, de la luptătorii de icoane, că, sau să se împărtăşească cu dânşii, sau să fugă de acolo. Deci ieşind şi de acolo, se duse la Catisia, şi aflând un locuşor mic îl cumpără, şi zidi o biserică în numele sfinţilor Arhangheli, şi petrecând întru aceea câţiva ani, bine şi cu plăcere dumnezeiască, împreună cu fraţii ce erau cu dânsul, în cea de apoi se duse la mănăstirea cea de lângă mare; unde învăţând pe monahi şi rugându-se pentru dânşii şi cunoscându-şi mai înainte mutarea către Domnul, a răposat; făcând şi în viaţa lui şi după moarte multe minuni, ajungând până la şaptezeci şi cinci de ani ai vieţii sale.”
Sfântul Cuvios Nichita Patriciul Mărturisitorul a trăit între anii 763-838. Ereticii iconomahi au fost condamnați la Sinodul VII Ecumenic din anul 787, dar prigoana iconoclastă a reînceput în timpul împărăției lui Leon Armeanul. După cum se observă în viața Sfântului, nu avea comuniune nici cu cei din interiorul Bisericii care împărtășeau erezia iconomahă, plecând din mănăstirile care erau în comuniune cu ereticii iconomahi.
synaxarion.gr
Be the first to comment