„Însă tu ai ieşit cu adevărat, pentru lucrarea dreptăţii, în pustia aceasta plină de necazuri”

Vă invităm să citiți din Filocalia10.

Cei ce vor să viețuiască în Hristos aleg necazul și rabdă prigonirea

„…să nu te împingă cugetul fricii, după obiceiul lui, în multe feluri de schimbări şi învîrtiri ale gîndurilor, ci fii mai degrabă încrezător că Păzitorul tău este cu tine şi încredinţează-te cu dinadinsul întru înţelepciunea ta, că tu şi toată zidirea sînteţi sub Singurul Stăpîn care cu o singură încuviinţare toate le mişcă, le clatină, le îmblînzeşte şi le chiverniseşte; şi că nici un împreună-slujitor nu poate vătăma pe vreunul din cei împreună-slujitori ai lui, fără hotărîrea Celui ce poartă de grijă şi le cîrmuieşte pe toate. Şi ridică-te îndată şi îndrăzneşte. Căci chiar de s-a dat unora slobozenie în unele lucruri, nu li s-a dat în toate lucrurile. Căci nici dracii, nici fiarele pierzătoare, nici oamenii stăpîniţi de răutate nu pot împlini voia lor pornită spre nimicire şi pierzanie, de nu îngăduie voia Celui ce le cîrmuieşte pe toate şi le dă un  anumit loc de lucrare. Căci nu îngăduie libertăţii lor să vină la toată lucrarea. Pentru că de ar fi aşa, n-ar putea vieţui nici un trup. Nu lasă Domnul ca de zidirea Lui să se apropie puterea dracilor şi a oamenilor şi să-şi împlinească în ea voia lor.

De aceea, zi pururea sufletului tău: «Am Păzitor care mă păzeşte şi nu poate vreuna dintre făpturi să se arate înaintea mea, decît dacă se dă poruncă de sus». Crede cu adevărat că nu îndrăznesc nici măcar să se arate în ochii tăi şi să-ţi facă auzite de urechile tale ameninţările lor. Că dacă ar avea învoire de sus, din cer, nu ar avea nevoie nici de cuvînt sau de cuvinte, şi lucrarea lor ar urma voii lor.

Şi zi iarăşi: «Dacă ar fi voia Stăpînului meu să pună stăpînire cei răi pe făptura Lui, n-aş primi aceasta cu greutate, căci nu voiesc să zădărnicesc voia Lui». Şi aşa în încercările tale, umple-te de bucurie, ca unul ce ştii şi simţi deplin că voia Domnului te cîrmuieşte şi te călăuzeşte pe tine. Drept aceea, sprijineşte-ţi inima ta pe încrederea în Domnul şi nu te teme nici de frica de noapte, nici de săgeata ce zboară ziua, «căci credinţa celui drept, zice, cea întru Dumnezeu, îmblînzeşte fiarele sălbatice ca pe nişte oi» (Evr., 11, 33).

Dar nu sînt drept, zice, ca să mă încred în Domnul, însă tu ai ieşit cu adevărat, pentru lucrarea dreptăţii, în pustia aceasta plină de necazuri şi de aceea te-ai făcut ascultător voii lui Dumnezeu. Drept aceea, în deşert te osteneşti cînd suporţi aceste osteneli, dacă nu-I aduci Lui ca jertfă a dragostei necazul tău. Căci Dumnezeu nu voieşte pentru ea însăşi osteneala noastră. Această înţelegere o arată toţi cei ce iubesc pe Dumnezeu, necăjindu-se pe ei înşişi pentru dragostea faţă de El. Căci cei ce binevoiesc întru frica lui Dumnezeu să vieţuiască în Hristos Iisus, aleg necazul şi rabdă prigonirea. Şi El le dă acelora puterea să cunoască vistieriile Lui cele ascunse.