Câteva cuvinte de folos de la Părintele Sava Lavriotul despre pecetea lui antihrist și despre starea duhovnicească a oamenilor în vremurile de pe urmă

Doamne ajută! Textul de mai jos este o scurtă selecție din cuvântările recente ale părintelui Sava Lavriotul de pe canalul său de youtube (https://www.youtube.com/@geronsavvaslavriotis/streams). Ne-am sfătuit cu părintele Sava și am ales câteva învățături relevante din înregistrările sale, iar părintele Sava este bucuros că vor ajunge aceste cuvinte și la cititorii din România.

”Știm din profețiile Sfinților Părinți, din profeția Sfântului Andrei al Cezareei și a Sfântului Efrem Sirul că pecetea lui antihrist se va pune după ce antihrist va cere ca lumea să i se inchine.

Trebuie să știm că vaccinul nu este pecetea lui antihrist, așa cum susțin unii oameni, care nu cunosc Cartea Apocalipsei din Sfânta Scriptură și tâlcuirile Sfinților Părinți. Se aud diferite teorii că pecetea lui antihrist deja este pusă în mod viclean, sub diverse forme, dar acest lucru nu este adevărat, nu este în conformitate cu ceea ce ne spun Sfinții Părinți în tâlcuirile lor. Când va avea loc pecetluirea cu semnul fiarei, va fi adus mai întâi chipul lui antihrist spre închinare.

În vremea antihristului, vor fi multe necazuri, încercări, ispite sufletești, deznădejde. Ți se va părea că dacă nu primești pecetea îți vei pierde viața. Prigoana va fi și fizică și sufletească.

Cei care vor primi pecetea vor pierde harul lui Dumnezeu și se vor întuneca.

Vedem în Faptele Apostolilor că Sfântul Ștefan a văzut intunecarea fariseilor, atunci când le-a vorbit evreilor despre Hristos. Sfântul Arhidiacon Ștefan le-a vorbit evreilor din acea vreme despre patriarhii din Vechiul Testament: Avraam, Isaac și Iacov și despre Moise și despre ceilalți prooroci care au spus că Hristos este Mesia Cel așteptat. Fariseii erau întunecați la suflet, iar Sfântul Ștefan a văzut acest lucru. De aceea trebuie să ne depărtăm de oamenii care după prima și a doua mustrare nu primesc Adevărul. Pentru că acești oameni sunt într-o stare de întunecare a sufletului.

Îngrădirea de erezie este un exercițiu pentru vremea lui Antihrist, când va trebui să fim impotriva lumii intregi. Iar episcopii vor indemna oamenii să se pecetluiască, le fel cum au făcut și în timpul așa-zisei pandemii Covid 19, îndemând oamenii să primească vaccinul.

La fel cum s-a întâmplat cu vaccinul pregătit de elitele mondiale, așa va fi și în vremea lui Antihrist: cei care vor primi pecetea de fapt vor fi amăgiți, vor pierde și viața pământească de aici și viața veșnică. Li se va părea că trebuie să se pecetluiască pentru a rămâne în viață, dar nu se va întâmpla astfel. Cei care s-au vaccinat au suferit din pricina efectelor adverse ale vaccinului și astfel și-au pus și trupul și sufletul în pericol. Multe persoane au murit din cauza efectelor secundare ale acestui vaccin.

Viața creștinului este plină de încercări, de durere, nu este totul lin, frumos, extraordinar, cum poate li se pare unora că ar trebui să fie… Cu cât creștinul are o credință mai puternică, cu atât și ispitele cu care se va confrunta vor fi mai mari.

De aceea, pentru a fi pregătiți să facem față acestor vremuri de pe urmă, este foarte important să ne curățim sufletul prin pocăinţă și prin spovedanie, mărturisindu-ne păcatele duhovnicului.

Dacă nu ne smerim în fața unui singur om, dacă nu ne smerim în fața duhovnicului în viața aceasta, vom face smerenie în fața tuturor oamenilor la Judecata de Apoi.”

 

Citiți și:

Documentele cu 666 și pecetluirea finală din vremea lui Antihrist

1 Comment

  1. Doamne ajuta!

    Tema vaccinarii este o tema foarte importanta, pentru ca este adusa concomitent cu cea a acceptarii documentelor biometrice si a actelor cu cip.
    Daca vaccinarea nu este pecetea lui Antihrist as dori sa ne raspunda Parintele Sava, cum se face ca atat mortii vaccinati cat si vii vaccinati, au legatura directa cu noua tehnologie si pot fi depistati cu ajutorul aplicatiei Bluetooth de pe telefon ca fiind un numar format din litere si cifre. Mai mult de atata, cei care au murit imediat dupa vaccin au fost indentificati la cimitir cu ajutorul Smartphonului ca fiind un cod din cifre si litere. Cum este posibil ca un mort sa fie gasit chiar si dupa o perioada mai mare de timp identificat pe telefon ca un numar. Ce reprezinta acel cod?
    Oamenii de stiinta au prezentat multe filme si sunt si pe internet, printre care s-au facut experimente dintre cei care au fost vaccinati si cei care nu s-au vaccinat si s-a constatat ca cei vaccinati au fost identificati cu ajutorul telefonaelor mobile si cu a calculatoarelor iar vaccinatii figureaza intr-o baza de date in computer.
    As dori daca se poate sa ne explice Parintele Sava ce reprezinta in acest caz vaccinatii.

    Multumesc anticipat!

    Doamne ajuta!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*