Mărturisirea noastră de credință

Motto: „Erezia Patriarhului Daniel ne duce pe toți la dezastru. Dacă ascultăm de el, nimeni nu se va mântui.”

Ieromonah Adrian Făgețeanu

 

Doamne ajută, frați și surori în Domnul!

Numele meu este Ioana Bărboi și tot ce îmi doresc este să rămân ortodoxă. Cea mai mare dorință a mea este să rămân în Biserica lui Hristos și să fiu în comuniune cu toți ortodocșii, să ne mântuim împreună, iar Bunul Dumnezeu să ne ierte toate păcatele noastre, precum și noi iertăm celor ce ne sunt nouă datori cu ceva.

Am început prin mila lui Dumnezeu, astăzi, în acest an al mântuirii, în Sfântul și Marele Post al Sfintelor Paști, să scriu aceste rânduri către dragii mei frați români.

 

Pentru început, un mesaj athonit

 

Voi începe umila mea mărturie, cu următorul mesaj athonit de recunoștință pentru marii duhovnici ai neamului românesc de la Gheron Sava Lavriotul, care m-a rugat să transmit câteva cuvinte din inimă, în primul rând pentru a arăta că este alături cu tot sufletul său de poporul român, că este fratele nostru în Hristos care trăiește și respectă cu evlavie, împreună cu noi, biruințele și suferințele acestui popor, jertfele pentru credință și neam ale mărturisitorilor din temnițele comuniste.

Gheron Sava transmite poporului român cât de mult apreciază jertfa celor care au suferit în temnițele comuniste și ne îndeamnă să îi iubim, să îi prețuim și să ne folosim de îndemnurile ziditoare ale marilor duhovnici ai neamului nostru, pentru a ne purta Crucea mărturisirii, pentru a birui cu ajutorul lui Dumnezeu puterile întunecate ale sionismului și masoneriei, refuzând fie și cu prețul vieții, lepădarea de Hristos prin actele de identitate cu 666 și refuzând închinarea la antihrist și primirea peceții sale blestemate pe mână sau pe frunte.

Din nefericire, Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române care au trecut la cele veșnice, Miron, Nicodim, Iustinian, Iustin și Teoctist, au fost membri ai societăților oculte, au fost membri ai masoneriei și au adus inovații ecumeniste, printre care amintim trecerea la calendarul gregorian în anul 1924 pentru a grăbi trădarea ortodoxiei și unirea cu ereticii papistași și semnarea Acordului de la Balamand, în 1991, pecetluind recunoașterea mincinoasă că papistașii ar avea Sfinte Taine. Marii duhovnici ai neamului nostru românesc nu au cunoscut toate aceste probleme de credință în detaliu, nu aveau la îndemână toate izvoarele patristice și nici cunoștințele, timpul și puterea necesară pentru a întrerupe pomenirea ierarhilor eretici, nu au avut de la cine să învețe ce trebuie să facă pentru a se îngrădi de erezie. Și le era teamă să se avânte pe o cale pe care nu erau pregătiți să meargă, având drept pildă greșelile făcute de vechii-calendariști care au început lupta lor prin jertfe, și apoi au sfârșit ajungând în schismă. Dar marii noștri duhovnici ne-au avertizat, cum au putut mai bine, să nu mergem pe calea ierarhilor trădători, care slujesc puterilor politice sataniste și globaliste.

Părintele Adrian Făgețeanu despre erezia Patriarhului Daniel

Românii au un proverb: „Nu poți prinde doi iepuri deodată”. Lupta ultimilor noștri stareți ce au pătimit în închisorile comuniste a fost împotriva ateismului satanist și blasfemiator pe care comuniștii l-au impus prin torturi groaznice și înjositoare pentru cei care îi chinuiau pe frații lor, dar pline de biruință și slavă pentru cei care se învredniceau de cununa muceniciei. Acest duh al mărturisirii ni l-au transmis și nouă cu multă bunătate și jertfă pentru neam, iubiții noștri mari duhovnici.

Ca oameni, au mai greșit și ei, nimeni nu este fără de greșeală. Să ne gândim la Fericitul Augustin care a avut atât de multe greșeli de dogmă, dar a fost recunoscut de Sfintele Sinoade ca un părinte cuvios cu prețioase învățături despre viața duhovnicească. Sfântul Marcu al Efesului a scris niște mărturii în care îl elogia pe Fericitul Augustin. Greșelile Fericitului Augustin nu l-au împiedicat să se mântuiască, nu l-au împiedicat să fie un om cu viață sfântă, un sfânt – de ce să nu îl numim astfel?! Cum explicăm acest lucru? Fericitul Augustin nu a știut că greșește, nu a fost avertizat de nimeni să se corecteze, în timpul vieții sale nu a existat un Sinod care să îl cheme la discuții și să îi arate ce are de corectat. Mai grav este să stărui într-o greșeală după ce iei la cunoștință că este greșit ceea ce faci. Să ne gândim la Sfintele Sinoade care îi iertau pe cei care, din pricină de neștiință sau de groaznică prigoană rămâneau în erezie, și le dădeau voie și să își păstreze locul în cler. Dumnezeu nu este nedrept, ci Drept Judecător, pe toți îi judecă cu nemăsurată milă și în același timp cu dreptate. Marii noștri duhovnici mult-ostenitori și mult-milostivi față de poporul român ostenit și împovărat, sleit și sărăcit de comunism, au făcut tot ce au putut la acea vreme ca să aline poporul și să îl învețe ortodoxia. Au zidit sufletește acest popor și l-au pregătit pentru vremurile de pe urmă. Iar părintele Sava de multe ori era uimit de cât de mulți români au înțeles cât e de grav ecumenismul, față de alți frați ortodocși din alte țări. Această pregătire pentru lupta cu ecumenismul și cu pecetea antihristică este și pentru strădania duhovnicilor acestui neam de a chema la ortodoxie și la bunătate acest popor.

Un alt mesaj pe care Gheron Sava a ținut foarte mult să îl aducem spre cunoștință fraților români, este îndemnul de a merge mai departe pe calea patristică a îngrădirii de erezie, care este un dar primit de poporul român de la Bunul Dumnezeu, prin umilele strădanii ale părinților athoniți drept-slăvitori, care aduc această învățătură nu de la ei, ci din izvoarele Sfinților Părinți, transmise de la părinții cu viață sfântă din Sfântul Munte, de la sfinții și cuvioșii părinți din Athos care au întrerupt în mod canonic pomenirea ierarhilor ecumeniști, printre care îi amintim pe Gheron Iosif Isihastul, Starețul Dionisie Ignat de la Colciu, Starețul Sava Capsaliotul. Gheron Sava ne mai spune, cu umilință, că această învățătură pe care o propovăduiesc părinții aghioriți îngrădiți de erezie nu este în numele lor, umili monahi care nici ei nu au întrerupt de la început comuniunea cu ereticii, ci este un dar izvorât din Tradiție și din urmarea credinței dată Sfinților, pe care la rândul lor l-au primit și îl transmit mai departe.

Părinții aghioriți, părintele Sava Lavriotul, părintele Efrem Prodromitul, părintele Nicodim Prodromitul,  începând cu conferințele din octombrie 2016, au expus treptat, poporului român, această învățătură. Întâi oamenii au fost înștiințați despre gravitatea ereziei, apoi a fost încurajată mărturisirea de credință în fața ierarhilor care au semnat deciziile Sinodului eretic și tâlhăresc din Kolimbari, Insula Creta și chemarea la mărturisire împotriva ecumenismului a ierarhilor care aveau un cuget anti-ecumenist. S-a vorbit și despre îngrădirea de erezie și întreruperea comuniunii bisericești cu ecumeniștii, iar românii au primit pas cu pas aceste învățături și îndemnuri, toate având drept argument tradiția patristică. La aceste cuvântări în fața oamenilor au contribuit mult și părintele Matei Vulcănescu (aici este o cuvântare în duh de frățietate în mijlocul credincioșilor din Pireu) și fratele Mihai Silviu Chirilă, pentru care le mulțumim și ne pare rău pentru că s-a ajuns și la acele triste momente când aceștia ne-au acuzat pe nedrept de schismă, deși după Sinaxa din Salonic, Grecia, din aprilie 2017, eram încă împreună. Iar ceea ce am mărturisit la Sinaxa de la Salonic, mărturisim și în prezent, nimic mai mult.

Gheron Sava Lavriotul – Conferință Iași 20 aprilie 2017 despre Sinaxa din Grecia si ecumenism:

 

Mărturisire

Mai jos voi arăta mărturisirea mea de credință, la care am ajuns cu strădania de a urma nu voia proprie, ci ceea ce au mărturisit și au făcut Sfinții Părinți ai Bisericii, primind la rândul meu sfat de la cucernici părinți care se nevoiesc vreme îndelungată cu studiul izvoarelor patristice.

Vă voi arăta, prin câteva smerite și neîndestulătoare cuvinte, mărturisirea de credință a redacției noastre, cererea de iertare către toți părinții, frații și surorile pe care i-am amărât și i-am smintit și pocăința pentru greșelile de credință pe care le-am făcut.

 

Ce cred, ce mărturisesc:

Despre Sfintele Taine slujite de ecumeniști

Sfintele Taine sunt prezente la slujbele unde sunt pomeniți ierarhi ecumeniști, deoarece învățătura Bisericii arată că pentru a înceta lucrarea preoției este nevoie de caterisire de către un Sinod. Cine e în mod conștient în  comuniune cu ierarhii ecumeniști se osândește, împărtășindu-se cu nevrednicie. Iar ignoranța și tăcerea constituie al treilea tip de ateism, după cum ne învață Sfântul Ierarh Grigorie Palama.

Despre Sinaxa de la Botoșani din iunie 2017

A fost o sinaxă bună, un început bun de urcuș pe calea îngrădirii de erezie, unde am fost cu toții uniți și împreună.

Despre Sinaxele de la Roman, Satu-Mare și Mestecăniș

Au arătat adevărul mărturisit de Sfinții Părinți, că pomenirea numelui ereziarhului la slujbe înseamnă comuniune cu erezia. Au fost câteva probleme de comunicare a acestui adevăr. Când vrei să ajuți pe cineva să iasă din erezie, nu trebuie să îl cerți, ci să îi acoperi greșelile, să îl lauzi, să îl încurajezi. Nu să îl numești eretic într-un duh de mânie pe un începător, deși adevărul este că prin comuniune cu cel care pomenește un eretic, omul devine și el eretic. Dacă este sau nu vinovat de comuniunea cu erezia, acest lucru îl stabilește Dumnezeu, și ne străduim și noi să îl apreciem, atât cât ne este dat, doar prin intermediul Sfintelor Canoane și recunoscând că nu avem autoritatea unui Sinod. Există păcat cu știință și păcat cu neștiință.

De voiesti sa intorci pe cineva la adevar, intristeaza-te pentru el cu lacrimi

Recomand  tuturor celor pe care îi doare pentru greșelile lor personale și pentru greșelile aproapelui, ce ne îndepărtează de mântuire, să citească Filocalia. Toate volumele sunt pline de învățături despre viața duhovnicească, iar viețuirea duhovnicească este o mărturisire curată de credință și urmare a Sfinților.

Despre faptul că și cei botezați prin stropire sunt ortodocși și mădulare ale Bisericii, chiar dacă botezul prin stropire sau turnare este necanonic 

Cuviosul Serafim Rose are următoarea scrisoare (vezi cartea „Ne vorbeşte pãrintele Serafim Rose * Scrisori”, Traducere Ştefan Francisco Voronca, Editura Biserica Ortodoxă, Editura Bunavestire, Galați, 2003, online aici) despre situația celor convertiți la ortodoxie din rândul protestanților și papistașilor, care erau primiți doar prin mărturisire de credință sau mirungere, iar după o lungă perioadă în care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului ca membri ai Bisericii, realizează că Sfintele Sinoade au statornicit botezul prin întreită afundare ca formă de primire a convertiților proveniți dintre eretici:

„Un exemplu: ea este îngrozită de faptul că T. a fost primită în Biserică [venind din romano-catolicism] fără Botez sau Mirungere. „E greşit”, zice ea. Dar noi nu vedem nimic greşit; e de datoria preotului şi a episcopului să decidă, şi deci nu e treaba noastră (cu atât mai puțin a ei). Rânduiala prin care ea fost primită a fost de mult aprobată prin iconomie, şi poate că în acest caz a fost cea mai bună soluție, deoarece T. ar fi putut ezita şi mai mult în fața Botezului. Pogorământul Bisericii a fost înțelept. Dar L. ar vrea ca cineva „să-i citească Vlădicăi Antonie hotărârea Soborului” pe această temă.(…)

Un alt exemplu: L. era foarte bucuroasă că Q. a fost botezată [după ce fusese de mai mulți ani membră a Bisericii Ruse din Diaspora]: în sfârşit, a procedat „drept”! Dar pe noi nu ne mulțumeşte deloc această atitudine, pentru că vedem din partea ei un semn al unei imaturități spirituale de proporții şi un fanatism îngust din partea celor ce îl încuviințează. Sfântul Vasile cel Mare refuzase să boteze un om care se îndoia de validitatea botezului său, şi aceasta deoarece el primise deja împărtăşanie de mai mulți ani şi era prea târziu să te îndoieşti atunci de calitatea lui de membru al Bisericii lui Hristos! 

În cazul convertiților noştri este evident că cei ce insistă sau sunt convinşi să primească Botezul după ce au fost membri ai Bisericii încearcă, dintr-un sentiment de nesiguranță, să primească ceva pe care taina nu îl dă: siguranță psihologică, o compensație pentru vechile eşecuri din vremea când era deja ortodox, un abonament pe viață la „clubul” celor care au dreptate, o „corectitudine” duhovnicească automată. Dar acest act pune sub semnul întrebării Biserica şi slujitorii ei.

Dacă preotul sau episcopul care ar primi asemenea oameni ar greşi (atât de mult încât să fie necesar apoi ca întreaga rânduială a primirii să fie săvârşită din nou!), s-ar crea un soi de Biserică în Biserică, un clişeu care, spre deosebire de „cei mai mulți episcopi şi preoți”, are întotdeauna „dreptate”.(…) În trecut, Biserica a supraviețuit unor ispite mai mari, dar ne temem pentru convertiții noştri, ca nu cumva în simplitatea lor să fie atraşi în vreo sectă şi/sau în afara Bisericii.

Dumnezeu este cu noi! Trebuie să sporim în credință.

14/27 Februarie 1976”

 

Sfântul Ioan Maximovici a recunoscut primirea prin mirungere sau mărturisire de credință a convertiților. După o perioadă în care Sfântul Ioan Maximovici și alți ierarhi vrednici de pomenire din ROCOR au acceptat primirea convertiților prin mirungere și mărturisire de credință, în anul 1970, Sfântul Sinod a stabilit ca primirea convertiților să se facă prin botez prin întreită cufundare, urmând de acum încolo hotărârea Sinodului din anul 1756 de la Constantinopol. (De luat aminte: Cine vrea să sărute Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, o poate face într-o bisericuță din orășelul Vălenii de Munte, vom reveni cu detalii). Ce putem spune despre această situație? America era la începutul unei perioade de apostolat pentru ortodoxie, nu putem ști judecățile lui Dumnezeu, iconomia și nemăsurata Sa milă față de fiecare om care Îl caută cu sinceritate.

Sfântul Ciprian al Cartaginei, în Scrisoarea către Magnus, (vezi cartea Sfântul Ciprian – Episcopul Cartaginei, „Scrisori”, editura Sophia) arată că cei botezați prin stropire în caz de paralizie pot fi primiți după ce se însănătoșesc ca membri ai Bisericii, fără să fie nevoie să li se facă cele trei afundări, dacă au credință că au primit harul, deci sunt considerați botezați.

Despre blogul invataturilesfintilorparinti.wordpress.com

Am colaborat o perioadă, ultimul articol pe care l-am publicat acolo fiind:

Sfântul Vasilie cel Mare în anul 361 a rupt comuniunea cu episcopul Dianios al Cesareei

Cu denigrările ulterioare apărute pe acest site nu am nicio legătură. Părintele Ciprian, care a răspândit unele articole de pe acest site știe prea bine de pauza de 3-4 luni a activității site-ului, înainte de apariția articolelor acuzatoare.

Nu sunt de acord cu faptul că administratorii de acolo au publicat articole care puteau fi corecte și hiper-corecte despre părintele Iustin Pârvu și părintele Arsenie Papacioc, dar lipsite de discernământ, recunoștință, dreaptă socoteală, milă și dreptate. De multe ori am șters acele articole, dar administratorii se încăpătânau să le promoveze și să le publice din nou. Am greșit foarte mult dându-le apă la moară. Am greșit din râvnă de începător și din frică de a îmi asuma public credința și faptele mele.

Pentru fratele Mihai Silviu Chirilă:

Îmi este un frate foarte drag, chiar dacă nu sunt de acord cu ceea ce susține. Îi recomand să dea dovadă de iconomie și pentru cei cu acrivie. Sfântul Filaret de New York și mulți Sfinți Ierarhi pătimitori din Rusia bolșevică au avut opinii foarte drastice despre cei care rămâneau în comuniune cu ierarhii căzuți în serghianism și aflați în slujba regimului comunist, dar aceste opinii ale lor nu i-au împiedicat să fie sfinți. Marii mărturisitori ai Rusiei nu s-au acuzat în niciun caz unii de alții de schismă, deși mulți de multe ori mărturisitorii ruși dădeau dovadă de un remarcabil zel pentru a nu se întina de erezia serghianistă și erau foarte acriviști.

 

Câteva mărunte adăugiri:

 

Predica părintelui Spiridon Roșu despre ultimii mari stareți ai neamului românesc, părintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin Pârvu, părintele Adrian Făgețeanu și toți duhovnicii neamului care au trecut prin prigoana comunistă și s-au ostenit să cheme poporul la mărturisire în vremurile din urmă:

Calea de la lepădare la martiriu, din trecut și în prezent. Predica Părintelui Spiridon la Duminica lui Zaheu Vameșul, 26 ianuarie

 

Cuvântul părintelui Grigorie Sanda după încheierea Conferinței părinților athoniți de la București, 15 octombrie 2016: „Să ne rugăm ca Dumnezeu să nu ne părăsească pentru toate faptele noastre rele!”

 

Părintelui Grigorie Sanda, părintelui Chiriac, fratelui Valerică, le dorim ortodoxie curată, necontaminată de comuniunea la Sfânta Liturghie cu cei care pomenesc alți ierarhi ecumeniști!

 

Iar aici este o predică în care părintele Spiridon Roșu vorbește despre părintele arhimandrit Gherasim Iscu, care l-a spovedit pe torționarul care l-a chinuit și l-a iertat din toată inima, îmbrățisându-l.

Predica Părintelui Spiridon din prima zi de după Praznicul Nașterii Domnului, 26 decembrie 2018

Mă iertați, fraților și rugați-vă pentru mântuirea mea!

 

P.S.: Cu gânduri de ortodoxie curată și îngrădire grabnică de erezie pentru viețuitoarele Mănăstirii de Maici „Sfântul Spiridon”, Comuna Ponor, Județul Alba, în a cărui obște am fost și eu nevrednica, în perioada 16 aprilie 2016-25 august 2016, cu sincere dorințe de a intra în monahism. Am plecat după ce am aflat că a avut loc Sinodul eretic și tâlhăresc din Creta. Nemaiparticipând la sfintele slujbe pentru a nu fi în comuniune cu erezia ecumenistă, maica stareță mi-a pus în vedere că trebuie să părăsesc mănăstirea.

Cu recunoștință pentru fratele Vasile, a cărui luptă pentru trezirea poporului român a ajutat foarte mult, eu reușind să înțeleg că este grav ecumenismul și să mă îngrădesc de erezie, citind blogul său, Saccsiv. Bunul Dumnezeu să ne lumineze pe toți, să ne spovedim curat și să urmăm calea pe care au mers Sfinții Părinți, nu calea celor care cu bună știință rămân în ecumenism, considerându-se pe sine „lei” și osândind pe nedrept de schismă pe frații ortodocși prigoniți.

Cu bucurie în Domnul și cu rugăciunile părinților athoniți, greci, români, ruși etc. care mărturisesc Ortodoxia.

Să avem parte de rugăciunile părintelui Rafail Berestrov și să îl pomenim și noi în rugăciune. (Transliterat mesajul său se poate accesa aici.)

P.PS. 1:

Toate ar merge mai bine dragi frați și surori în Domnul, dacă nu ne-ar mai fi atât de frică. Dacă ne-am gândi la mărturisirea și la pocăința noastră, fără să ne obosim mintea cu osândirea, dacă ne-am ruga Bunului Dumnezeu să facă milă cu noi, cei păcătoși, fără să ne preocupăm cu bănuieli și clevetiri. Chiar și adevărate de ar fi unele lucruri, nu putem judeca noi în locul lui Dumnezeu. De aceea și pe Duhul Sfânt Îl primeau Sfinții Părinți în Sinoade, în sobornicitate, ceea ce conta era luarea deciziilor împreună, nu separat, și în primul rând sobornicitatea dată de mărturisirea universală a Adevărului dogmatic.

Leac împotriva fricii de intruși și de spioni de la Părintele Adrian Făgețeanu

Pentru cei care vor să scape imediat de cei pe care îi consideră spioni, neținând seama că pot acuza un suflet pe nedrept și pot face rău Bisericii din râvnă fără socoteală, avem aceste cuvinte înțelepte ale marelui duhovnic:

 Părintele Adrian Făgețeanu:

„La un moment dat, nu stiu daca de la diavol sau de la cine mi-a venit gandul, stai putin: cand fariseii au adus pe femeia prinsă în delict de adulter si a spus – Moise ne-a poruncit s-o ucidem cu pietre, Mantuitorul niciodata n-a vadit pacatele cuiva. N-a vrut nici pe Iuda sa-l dezvaluie, decat la insistentele lui Ioan. Nu?”

Cuvântul marelui duhovnic integral (să luăm aminte la duhul filocalic de blândețe, cât de frumos și blând vorbea ieromonahul Adrian Făgețeanu despre părintele Arsenie Boca, dar arătându-i și greșelile, fără să îl acuze cu patimă, lăudându-l pentru talanții săi; și ce duh de cumințenie și așezare avea o convorbire liniștită cu părintele Adrian, ne lipsește mult această mângâiere a unui bătrân blând și fără răutate, tuturor! Să nu mai fim fanatici și fricoși, ci blânzi, buni, curajoși! Marii duhovnici și Sfinții Mărturisitori din temnițele comuniste în niciun caz nu ne-au învățat să fim fanatici și răzbunători! Și mulți așa am fost…) :

Părintele Adrian Făgeţeanu – despre p Arsenie Boca- Audio

Părintele Adrian Făgeţeanu – despre p Arsenie Boca – transcriptul pe blogul lui Victor Ardeleanu

Pentru cei interesați, un alt articol de luat în considerare: http://jurnalulbucurestiului.ro/parintele-adrian-fagetianu-despre-corneliu-zelea-codreanu/

P.PS 2:

Un cuvânt ca un testament al părintelui Arsenie Papacioc, pe care l-a scris de mână la rugămintea mea, într-o zi de iarnă din anii 2007-2008, pentru mine și pentru mătușa mea Ana (Dumnezeu să o ierte!)

Iată ce ne scrie și spre ce ne îneamnă, de fapt, pe toți, părintele Arsenie Papacioc:

„S. Ana și Ioana

Împărăția cea mare de sus, o găsiți sigur în traista goală a săracului.

Părintele Arsenie”

 

Dragi români, se poate să fim și noi din nou uniți, în Adevăr, numai să vrem!

Hristos în mijlocul nostru!

Cu nădejdea Învierii, a izbăvirii din mijlocul tuturor necazurilor, și a Bucuriei Veșnice întru Hristos,

Sora Ioana

 

 

 

dimpreună cu toți cei care vor să subscrie acestei umile mărturisiri,

12 martie 2020

 

În încheiere, voi adăuga ceva care m-a impresionat foarte mult,

MĂRTURISIREA CUVIOSULUI SERAFIM ROSE DESPRE PĂRINȚII ROMÂNI CARE AU SUFERIT ȘI S-AU JERTFIT ÎN TEMNIȚELE COMUNISTE

Totusi chemarea lui Hristos ni se face auzita; sa incepem a-i urma. Cea mai limpede exprimare in ziua de astazi a acestei chemari vine din lumea ateista inrobita, unde exista suferinta reala pentru Hristos si o seriozitate a vietii pe care noi o pierdem cu repeziciune sau am deja pierdut-o. Un preot ortodox din Romania, Pr. Gheorghe Calciu, se gaseste acum aproape de moarte intr-o inchisoare comunista pentru indrazneala de a-i provoca pe tinerii seminaristi si studenti sa-si lase deoparte supunerea orbeasca fata de duhul vremilor si sa se apropie nevointelor pentru Hristos. Dupa ce vorbeste de goliciunea ateismului, el le zice tinerilor de astazi:

Va chem catre o lupta mult mai inalta, catre renuntarea deplina, catre un act de curaj ce sfideaza ratiunea. Va chem catre Dumnezeu. Catre Cel ce transcende lumea pentru ca voi sa puteti cunoaste un rai nesfarsit de bucurie duhovniceasca, raiul dupa care bajbaiti acum in iadul propriu, si pe care il cautati chiar si intr-o stare de revolta neintentionata… Iisus v-a iubit dintotdeauna, dar acum aveti optiunea sa raspundeti invitatiei Sale. Drept raspuns, sunteti hotarati sa mergeti si sa purtati rodul ce va dainui. Sa fiti propovaduitori ai lui Hristos in lumea in care traiti. Sa va iubiti aproapele ca pe voi insiva si sa ii faceti pe toti oamenii prietenii vostri. Sa declarati prin fiecare fapta dragostea aceasta fara de asemanare si netarmurita care l-a ridicat pe om de la starea de rob la cea de prieten al lui Dumnezeu. Sa fiti prooroci ai acestei iubiri eliberatoare, care va va izbavi de toate constrangerile, redandu-va integritatea pe masura ce va jertfiti lui Dumnezeu”.

Par. Gheorghe, vorbind tinerilor care au putina inspiratie sa slujeasca Bisericii lui Hristos deoarece au acceptat parerea lumeasca (obisnuita si printre noi, in lumea libera) ca Biserica este numai o grupare de cladiri sau o organizatie lumeasca, ii cheama la o constienta mai profunda a Bisericii lui Hristos si a faptului ca “apartenenta formala” la ea este insuficienta pentru a ne mantui.

„Biserica lui Hristos traieste si este libera. In ea ne miscam si vietuim, intru Hristos Cel care este Capul ei. In El avem libertate deplina. In Biserica cunoastem adevarul si adevarul ne va face liberi (Ioan 8:32). Esti in Biserica lui Hristos de fiecare data cand il ridici pe cel cazut in intristare, ori cand faci milostenie celui sarac, si il vizitezi pe cel bolnav. Esti in Biserica lui Hristos cand esti bun si intelegator, cand refuzi sa te manii pe fratele tau, chiar si atunci cand ti-a ranit sentimentele. Esti in Biserica lui Hristos cand te rogi: <<Doamne, iarta-l.>> Cand muncesti cinstit la slujba ta, intorcandu-te obosit seara acasa, dar cu zambetul pe buze; cand rasplatesti raul cu dragostea – esti in Biserica lui Hristos. Nu vezi, asadar, tinere prieten, cat de aproape este Biserica lui Hristos? Tu esti Petru si Dumnezeu si-a cladit Biserica Sa pe tine. Tu esti piatra Bisericii Sale impotriva careia nimic nu poate izbandi… Sa cladim biserici cu credinta noastra, biserici pe care nici o putere omeneasca nu le poate dobori, o biserica a carei temelie este Hristos… Simte-l pe fratele tau langa tine. Nu intreba niciodata: <<Cine e el?>> Mai degraba zi: <<Nu e un strain; este fratele meu. Este Biserica lui Hristos la fel ca si mine>>.

Cu o astfel de chemare in inimi, sa incepem a apartine cu adevarat Bisericii lui Hristos, Biserica Ortodoxa. Apartenenta exterioara nu este suficienta; ceva trebuie sa se miste in noi ca sa ne faca deosebiti de lumea dimprejur, chiar daca aceasta lume isi zice „crestina” si chiar „ortodoxa”. Sa pastram si sa intretinem acele calitati ale adevaratei perspective ortodoxe asupra lumii pe care le-am mentionat mai devreme: o atitudine vie, normala, iubitoare si iertatoare, nu centrata asupra sinelui, pastrandu-ne inocenta si caracterul nelumesc, chiar cu o constienta deplina si smerita a pacatosiei proprii si a puterii ispitelor lumesti din jurul nostru. Daca traim cu adevarat aceasta perspectiva ortodoxa asupra lumii, credinta noastra va supravietui socurilor care ne asteapta si va fi o sursa de inspiratie si mantuire, pentru cei ce inca il vor mai cauta pe Hristos, printre ruinele omenirii, care au inceput deja sa apara din ziua de astazi.

Aparut in „The Orthodox Word

Vol. 18, Nr. 4 (105) iulie-august, 1982

Traducerea: Radu Hagiu

INTEGRAL la sursa: siteul Manastirii Saraca

 

*Cuviosul Serafim Rose aprecia foarte mult jertfa celor din închisorile comuniste și a remarcat curajul tânărului Gheorghe Calciu la acea vreme. Din păcate părintele Gheorghe Calciu a afirmat în 1999 că papistașii ar avea har, Sfinte Taine și succesiune apostolică și nu am găsit undeva să spună că îi pare rău pentru această afirmație…